30-sth..

2 Anne, 2 drame

2012-01-22T10:38:00.000-08:00

Anne Frank. Stiam demult despre carte, dar nu stiu de ce nu m-am mobilizat niciodata suficient de mult incat sa o caut si sa o citesc. E drept ca nici nu mi-a picat in mana, de tradus a fost tradusa demult prin '59 si doar recent s-a publicat o noua editie, completa. Intre timp, am si ceva motive personale sa fiu mai interesata- nu din motiv de origini personale, ci ale altor persoane apropiate :). Ma asteptam la o carte sumbra, depresiva. Depresiv mai este pe alocuri, dar in mare parte cartea e chiar vioaie, zumzaie din ea o adolescenta usor rebela, cu o personalitate frapant de bine conturata si de independenta pentru anii '40. O fata care se intelege mult mai bine cu tatal decat cu mama ei (pe care o percepe in mod clar ca nefiind capabila sa ii ofere un model real), care citeste si este interesata chiar si traind ascunsa de o multime de lucruri si care stie ca nu vrea sa ajunga doar o buna sotie. Este sfasietor sa pui in cadru acest copil precoce, plin de viata, care spera , se indoieste si iar spera ca eliberarea va veni curand, cu destinul care o asteapta: vor fi arestati cu totii si deportati si vor muri 7 din 8. Iar ea, ca si sora ei, vor pieri cu doar 2 saptamani inainte de eliberarea lagarului. Ce poate fi mai tragic decat sa scapi 2 ani in clandestinitare pentru ca apoi sa mori in ultima luna de nazism.

Anne Frank, cu ironia si curiozitatea ei perpetua, cu introspectia ei continua, mi-a amintit de adolescenta care am fost. Comunismul era tot ca o inchisoare mai mare, dar trebuie sa recunosc ca nu constientizam atat de mult cat de restrictiv era- la 14 ani. Cred ca ar fi fost mai dramatic daca as fi fost ceva mai inaintata in varsta..
A doua Anna la care am reflectat recent e mult mai clasica. Intr-o noapte in care nu reuseam sa adorm, am deschis televizorul si am dat peste ultima parte dintr-o ecranizare a Annei Karenina, britanica parca. Mi-a placut mult cartea; cand am citit-o, eram in liceu, insa e clar ca atunci nu eram suficient de coapta incat sa percep subtilitatea cu care un scriitor de secol XIX reda psihologia unei femei prea moderne pentru timpul ei. O femeie care a platit scump pentru curajul de a isi asuma esecul unei casnicii si inceputul unei noi relatii: a fost tinuta departe de propriul copil si izolata social de moralitatea ipocrita a vremii, pana ce a devenit paranoic de geloasa si disperarea a invins-o. S-au mai schimbat lucrurile, dar cati barbati nu actioneaza la fel de razbunator atunci cand sunt parasiti, ca si Karenin ? Cate femei care au un copil si incep o relatie noua nu simt dezaprobarea celor din jur, ca n-au ramas cu tatal acestuia- pentru 'binele copilului' ?

2 Anne care mor in finalul povestii. Si cu toate ca numai una a fost cat se poate de reala, in mod straniu, cartea ei este cat se poate de vitala.

Modelez

2011-10-11T13:20:00.000-07:00

Azi am inceput un curs de ceramica . Fain. Mi-am murdarit mainile si unghiile intr-un mare fel, dar spre surprinderea mea a iesit la spalat, si maine nu e nevoie sa explic ca nu, nu e din cauza ca n-am ajuns sub dush de-o saptamana..

Ca de obicei la cursuri de-astea, oameni si atmosfera faina. Am glumit, am si muncit si in final am si produs ceva. Mi-a fost ciuda ca n-am avut cu ce sa fac o poza ca lumea, dar au facut altii si poate ajung si pe la mine.

Ce m-a uimit: credeam ca data fiind ignoranta noastra comuna (a cursantilor) , o sa iasa niste prime castronele aproape identice. Nimic mai gresit: au iesit extrem de diferite, de unde se vede treaba ca nimic nu poate sta in calea unicitatii :)).

Un punct in plus: spatiul in care se intampla cursul, intr-o vila din Dorobanti, unde dintr-odata te simti in alta lume, mai relaxata, mai normala. Tipa care are atelierul- o fosta bancherita, semi-boema, asa cum mi-ar placea mie sa fiu si sa-mi trec timpul intr-o viata ideala..

Din nou despre Bucuresti

2011-09-24T11:58:00.000-07:00

Mai exista si zile in care ma simt bine in Bucuresti si chiar ma bucur ca sunt aici. Azi a fost una dintre ele. A inceput cumva de aseara, cu o iesire in Centrul vechi- care, desi nu-mi place din cateva puncte de vedere, trebuie sa recunosc ca respira in ultimul timp un aer asemanator cu cel dintr-un oras mult mai la vest de noi. Tineri iesiti sa se distreze, locuri atragatoare si variate si peste toate dorinta de a se simti bine. Iar azi am fost la un concert din cadrul festivalului Enescu. Ca si la concertul de duminica trecuta cu filarmonica din Liverpool, se simte ca oamenii apreciaza cand le este oferit ceva de calitate, cauta asta si o rasplatesc. Am fost bucuroasa sa vad cu cata insufletire reactiona sala si cat de disciplinat respecta pauzele dintre diverse piese. O altfel de Romanie, care uneori sunt tentata sa cred ca nu mai exista, dar totusi este acolo undeva chiar daca nu asa de vizibila pe cat mi-as dori.

Si ca sa inchei cu seara de azi, s-a intamplat sa o inchei cu un tur pe strada de C'arte si o vizita in Biblioteca Universitara de vizavi de Sala Palatului, unde tocmai s-au incheiat renovarile la un nou corp. O cladire in care desi totul este nou- foarte mult fiind distrus in incendiul de la Revolutie- s-a reusit pastrarea spiritului initial, prin mobilier si amenajare. Intotdeauna mi se pare interesant sa ai posibilitatea sa intri intr-o cladire centrala, a carei arhitectura iti place din exterior, dar care nu stii ce ascunde inauntru..

Deci, cum ziceam, azi a fost o zi frumoasa de toamna in care mi-a placut sa fiu in Bucuresti..

Ocupat

2011-06-16T12:53:00.000-07:00

Am ajuns uneori sa imi numar timpul la minut, incercand sa imi retin timp pentru mine, sa inghesui activitati de care am nevoie sau care imi fac placere. Viata capitalista: totul in agenda sau cu remindere de tot felul. Inteleg perfect sintagma in care 'n-am timp' chiar asta inseamna, ca esti alergat si nu stii cand sa faci loc pentru toate.

Nigel meets Damian

2011-05-08T13:20:00.000-07:00

Rar am inghetat la un concert ca in seara asta. Pe langa faptul ca, intre 7.30 si 8 a si plouat si nici nu mai speram sa se opreasca, pe urma s-a lasat un frg din ala de toamna. Cand am plecat, a trebuit sa merg vreo 5 minute ca sa reincep sa imi simt picioarele. Si ca si la ultimul concert la care am un fost, partea a doua a fost mai faina. Deci am rezistat stoic, dar a meritat. Si pe deasupra si acasa e frig, cu tot cu aeroterma..Dar lasand acest amanunt la o parte, mi-am propus sa ajung mai des la concerte de clasica. Urmatorul va fi Alex Tomescu, cu Stradivarius. ps si zice-se ca luna mai va fi caniculara...n-as zice dupa acest inceput tomnatic.

Ce PLM

2011-05-01T11:06:00.000-07:00

Nu m-am prins de la inceput de intelesul acestei abrevieri, des intalnita in mediul internautic. Desi o auzisem des live, n-o recunosteam cand era scrisa. Atat de locala si de des intalnita, incat e aruncata si in convorbirile care fac si desfac itele mass-media. De Vantu nu ma mir, e golan asa cum si pare, dar de Ghita de la Asesoft aveam impresia ca e un pic mai cizelat. Cand colo, tot ca un golan vorbeste. Si nu c-as fi eu vreo mimoza pudica, dar limbajul reflecta exact si scabrosenia jocurilor - 'cheama-l pe Ponta, in plm, sa creasca ratingul', ' a zis Ponta ca vine si in breaking news, face orice'. Ascult de cativa ani Guerilla de dimineata -radio Guerilla facand parte din acelasi grup detinut de Vantu- si in special imi place Dobro. Da' muream cand il auzeam facand comentarii politice clare si sustinand ca nu, Doamne fereste, ei nu sunt comandati politic. Stiu ca nu intotdeauna ai de ales cand lucrezi pentru cineva, dar macar in alte profesii nu trebuie sa si pretinzi ca-ti place sau sa faci prozeliti. Si nu esti nevoit sa inghiti in sec cand apar inregistrari clare ale manevrelor, pigmentate din abundenta cu plm, ii f..si altele la fel de simpatice. Si din pacate sunt convinsa, ca desi in termeni mai eleganti, si in alte grupuri de presa problema se pune tot asa. Singura intrebare care mai ramane, dupa ce apar astfel de inregistrari, este 'de ce plm' (desi personal eu n-am) se mai uita unii la Realitatea tv...

marea Galileii

2011-04-20T11:38:00.000-07:00

...care e de fapt un lac. Loc biblic, un orasel care ar fi putut fi simpatic daca ar avea ceva mai multa viata in el.

Alex Leo S.

2011-04-16T12:52:00.000-07:00

Imi facea placere sa ii citesc articolele, atunci cand se nimerea sa imi pice sub ochi. Pe vremea defunctei reviste HBO, care chiar era o revista ce reusea sa iasa din comercialul imediat, o revista cinefila de calitate.

De asta m-a socat sa aflu ca a murit. Stiam ca e gay - unul din gay-ii discreti, pe care ii banuiai aproape imediat de asta, dar care nu creau valuri pentru pur si simplu nu tineau sa demonstreze nimic, atat de tare facea parte din natura lor. Parea cultivat si de aici un simt al ironiei fine, care imi placea in special. Azi am citit un articol scris despre el de Plesu si alte cateva ale oamenilor care l-au cunoscut, care confirma impresia pe care o aveam- ca era aparte, pe langa a fi pur si simplu boem, un tip sensibil, prea cosmopolit pentru societatea grosiera inca in care ne invartim. Inteleg ca ultimii 2 ani i-a trait in Argentina. Inteleg si ca a vrut sa fie incinerat...fie-i cenusa usoara.

Merita, merita

2011-03-12T12:27:00.000-08:00

De cateva ori in ultimul timp cand am mai descoperit ceva frumos, o muzica, un film, o pictura poate si doar o idee am avut tendinta sa ma cert pe mine insami ca uit ca lumea e facuta din atatea lucruri care merita atentie. M-am certat ca in loc sa le descopar imi mai spal creierul cu mondenitati obosite sau zappez printre emisiuni fara cap si coada..e drept, mai ales cand am creierul amortit dupa ore in sir de privit in laptop la job. Altfel, in special muzica mi se pare asa un dar. Cand citeam de curand pe blogul cuiva ca muzica e doar o chestie de fond pentru persoana respectiva, m-am gandit cat de contrar simt eu. Cred ca nu exista stare de spirit pentru care nu sa nu gasesti o bucata muzicala potrivita. Muzica clasica eu am ascultat foarte putin spre deloc in anii mei de formare. Nu stiam nici macar multe bucati cunoscute (in afara de omniprezenta 'Primavara' lui Vivaldi si ceva Mozart). Acum, cred ca muzica clasica necesita un exercitiu mai complex de perceptie, ca sa o urmaresti si sa te racordezi la ea iti trebuie alta concentrare decat pentru 'Pink Martini', de exemplu. Si te educa intr-un mod aparte, e cumva in acelasi registru ca teatrul fata de film. Sunt recunoscatoare ca exista si ca am sansa sa traiesc intr-un secol in care am acces la orice, cu atata usurinta. E buna, foarte buna chiar si epoca asta moderna la ceva.

ps Acum ascult uverturi din Rossini si imi place.

Parinti de poveste

2011-03-11T11:03:00.000-08:00

..nu prea exista. Sunt greu de gasit si cei macar normali, fara cusururi majore care sa te te influenteze negativ pe drumul devenirii tale. Ieri am ascultat niste povesti triste, ale unei femei trecute de 40 de ani, care mi-au intarit anumite convingeri despre ea. Sa incerce sa te violeze cineva la 14 ani, sa te si bata pana la sange si sa nu le spui parintilor, nici atunci si nici..niciodata, exemplifica o relatie cat se poate de proasta cu ei. Confirmata de ea, de altfel. Copii vulnerabili, care ajung adulti cu probleme emotionale. Pe undeva acolo, o fisura, desi adanc ingropata sub alte straturi de emancipare, ramane. Desi ar fi fost cel mai normal lucru din lume sa ai la cine sa te duci cu incredere si sa povestesti o asemenea grozavie, si sa te ajute sa te vindeci. Trist, trist de tot. Mi-e mila de toti copiii din lumea asta crescuti de parinti indiferenti sau inabordabili si i-as mangaia pe toti pe cap si strange la piept dac-as putea.

Commited

2011-02-19T17:31:00.000-08:00

S-a facut 3.30 dimineata, nici nu mi-am dat seama cand, tot uitandu-ma pe net la diverse.Se pare ca timpul pe care mi-l aloc mie insami in timpul saptamanii nu-mi ajunge, si simt nevoia de a compensa cat pot in week-end, cand nu am constrangeri legate de trezitul dimineata. Asta-seara: Liz Gilbert- noua carte, primul sot, interviuri, tot ce se putea gasi. Aseara m-am uitat la speechul ei de la TED. Concluzia: tipa chiar pare sa-si fi gasit un echilibru si in general spune lucruri de bun-simt care nu au in niciun fel falsitatea aia de scriitor de succes care isi face propriul PR. Ca de ex. simplul fapt de a formula ca e foarte probabil sa fi lasat deja in urma cel mai mare succes litarar din viata ei. N-as zice ca Eat, Pray..e o capodopera, dar am citit-o cu placere si una peste alta, are feeling ceea ce nu e chiar simplu de obtinut. Urmatoarea carte e despre dilemele ei legate de casatorie, subiectul meu predilect :). Intre altele, o chestie misto pe care a facut-o cu 'the future husband to be' e ca si-au facut o lista cu cele mai teribile defecte si si-au citit-o unul altuia, ca sa evite orice surprize ulterioare. Iar el i-a servit un exemplu din activitatea lui de negustor de pietre pretioase: uneori, acestea se vand 'la pachet' pe principiul 2-3 bune care iti iau ochii si restul proaste. Desteptarea survine cand incepi sa le ignori pe alea bune, care iti iau ochii si vezi daca poti face ceva cu restul celor imperfecte.

Altfel, imi vine sa ridic din sprancene cand cineva isi expune prea mult din viata personala ca sa nu banuiesc ca vrea sa o marketeze, dar pot sa inteleg ca daca e o persoana care comunica usor despre orice, asta se vede in alta lumina. Si ea asa pare.

Cea mai frumoasa poza

2011-02-16T11:35:00.000-08:00

pe care am primit-o. Si cea mai eliptica :). Pentru ca nimeni nu va ghici despre ce e vorba daca nu stie subtextul, cu toate ca este un loc foarte reprezentativ pentru un oras simbol. Dar dincolo de reprezentativitate ramane un gest pe care mi-l voi aminti intotdeauna legat de ziua de azi..

Alice si altele ca ea

2011-02-13T10:54:00.000-08:00

Pe hbo e Alice (in tara nebunilor). Cand a aparut, am vrut sa il vad dar n-am mai ajuns pana la urma. Nu ma prinde, in acelasi fel in care nu m-au prins interminabilele Fratii ale inelelor, Harry Potter sau daca e sa ma refer la literatura, cea sud-americana de tip fantastic. Sunt o persoana cu destula fantezie si cumva e de mirare ca nu rezonez. Dar poate n-ar trebui sa ma mir, cel putin in cazul lui Alice, pentru ca nici cartea nu mi-a spus mare lucru cand eram copil si am citit-o. Tin minte si acum, o aveam in 'Biblioteca pentru toti', editia mare, cartonata. A fost una -daca nu chiar singura- poveste pe care n-am reusit s-o termin. In acelasi fel, peste ani, n-am reusit sa termin Un veac de singurate. Mi s-a parut o logoree fara cap si coada. Cu altele ale lui Marques, de ex. Dragoste in vremea holerei, a fost alta treaba. La fel Saramago si Isabel Allende, dintre sud-americanii de generatie mai noua- m-au plictisit teribil. Oare de ce nu gust stilul asta de fantasmagorii ? Inca n-am un raspuns.

Scurta istorie despre superficialitate si descoperiri acolo unde te astepti mai putin

2011-01-15T06:28:00.000-08:00

O prietena mi se plange de oamenii superficiali din jurul ei. Am trecut si eu prin faza asta si acum stiu ca, daca situatia persista, e pentru ca nu stii unde sau pur si simplu nu faci eforturi (suficiente) sa cauti oamenii potriviti intereselor tale. Care exista si acolo unde te mai astepti mai putin. De exemplu, Elena si Marius, un cuplu care au o agentie imobiliara si care sunt, de la prima vedere, niste oameni educati si eleganti in atitudine, exact tipologia la care te-ai astepta cel mai putin intr-un astfel de domeniu, daca nu si prin comparatie cu cei care il populeaza, in majoritate. Elena m-a rugat sa ii aduc ceva ce nu se gaseste in Romania din Israel, asa ca ne-am vazut din nou azi. Este nu numai o prezenta placuta, ci si intrutotul pe gustul meu ca mod de a vedea lucrurile si ca preocupari, drept pentru care, intrucat sentimentul de afinitate este reciproc, am de gand sa cultiv legatura. Pentru ca are si o firma de bijuterii cu perle (asa cum spune ea, 'simteam nevoia sa fac si ceva mai putin pragmatic si sa vin in contact cu o alta categorie de oameni'), n-a vrut sa ramana datoare si mi-a adus un pandantiv cu o perla. Da, uneori mai ai si surprize placute chiar de acolo unde te astepti mai putin..totul e sa fii receptiv si sa alegi ferm cum vrei sa-ti petreci timpul liber- cu discutii banale si oameni la fel doar pentru ca sunt la indemana sau cu oameni care chiar iti spun ceva. A, si Elena are un wall-paper pe telefonul mobil cu sarutul lui Klimt, care este una din obsesiile mele artisticoide. Despre care a primit multe comentarii de la clienti ai agentiei in directia 'ce poza frumoasa' :) . Bine ca n-au intrebat-o si daca ea este cea din poza, intr-o perioada satena a vietii ei..:)).

In treatment- In deriva

2010-12-25T12:18:00.001-08:00

Mi se intampla pentru prima data sa vad 3 versiuni ale aceluiasi serial. Am inceput cu cea americana, avandu-l pe Gabriel Byrne in rolul principal, am continuat cu originalul din Israel si in sfarsit, de curand vizionez varianta autohtona, cu Iures. Culmea, nu originalul mi se pare cel mai bun (pentru mine Assy Dayan nu avea niciun fel de charisma) ci cel american. Nici versiunea romaneasca nu e rea, numai ca ceea ce o scade sub cea americana nu e prestatia lui Iures ci restul actorilor, care nu sunt intotdeauna la inaltime. De exemplu, rolul gimnastei care la americani era jucat de o tanara actrita foarte talentata, Mia Wasikowska, care pe urma a jucat si cu Depp in Alice, in varianta neaosa mi se pare ca nu are sare si piper. Imi place insa foarte mult Vlad Zamfirescu, pe care il stiu de la teatrul Act. In plus, mai sunt niste detalii nerealiste zic eu, legate de faptul ca atat Andrei, personajul interpretat de Iures cat si psihoterapeuta lui stau in blocuri-vilute cu apartamente mari si puse la punct, el conduce o masina destul de aratoasa, in vreme ce majoritatea terapeutilor pe care ii stiu eu sunt departe de a se descurca atat de bine. Dar una peste alta, poate difuzarea serialului astuia la hbo o sa mai destupe masele legat de ideea de psihoterapie. Si chiar merita vazut, pentru ca nu e greu sa te identifici cu vreunul din personaje- au fost momente in viata mea cand aveam problemele Laurei/ Norei, sau poate nu m-am casatorit tocmai din teama de a nu ajunge in situatia sotiei din cuplu..

Convorbiri pe drum

2010-12-19T10:36:00.000-08:00

Cred ca as putea sa scriu o carte din povestirile celor cu care vorbesc prin avioane sau, daca as merge mai mult, prin trenuri (asa, ma limitez la avioane in ultimul timp, cu astea merg mai des decat cu trenul). De cele mai multe ori, daca oamenii simt ca ii abordezi cu simpatie si fara sa ii judeci, se deschid si ajung sa spuna tot felul de lucruri..aproape povestea vietii lor, mai interesanta sau nu, dar totusi o poveste :). Iar la pus intrebari m-am priceput intotdeauna :))..sigur ca ma mai uit si la interlocutor, daca chiar are chef sa schimbe niste vorbe sau nu, caz in care il las in pace si ma intorc la cartile mele. Uneori si eu prefer sa citesc, doar daca nu sunt prea obosita sa mai fac asta. Plec in Polonia, stau langa o blonda platinata din Braila, genul mama de familie, care se ducea la fii-sa, in New York. Copil singur la parinti, plecata cu loteria vizelor, mama-sa s-a dusese curand dupa plecarea ei acolo s-o ajute 'moral' zicea ea si statusera efectiv impreuna, pana ce intr-un final fata si-a gasit si ea pe cineva, la 31 de ani, si s-a mutat cu ala imediat dupa ce maica-sa plecase inapoi la Romania..din felul in care mama povestea cum se implicase ea in viata fii-sii, as fi putut sa bag mana in foc ca sunt ceva probleme acolo si ca nu degeaba fiica tot nu se lega de nimeni... La un alt zbor dinspre Munchen am stat langa un catalan care mi-a cerut cartea pe care o citeam, sa se uite pentru ca i se parea ca seamana cu limba lui..simpatic, pe urma intre zboruri am si mancat ceva impreuna, fara nicio nuanta erotica, pur si simplu un dram de intimitate intr-un aeroport aglomerat, cand de multe ori te simti singur.

Epilog. Azi, in taxiul pe care l-am luat de la Otopeni, soferul ma intreaba de unde vin si auzind ca din Polonia, imi spune fara nicio ezitare ca polonezii ne sunt inferiori. Intreb- dar pe ce va bazati cand spuneti asta ? Repeta, sunt inferiori, domnule (cu aerul ca stie el de ce si ar trebui sa imi fie evident deja). Dupa care imi spune ca aia nu stiu franceza, engleza cata stim noi (!!). Era doldora omul de pareri- pe noi Occidentul ne-a stricat (la care eu, naiv: nu orientul ?), sarbii tot inferiori, englezii niste prosti, acu' 500 de ani dormeau pe lespezi de piatra in vreme ce noi..parc-a zis-o si pe-aia cu de 2000 de ani, dar n-am retinut ce exact facem noi de-atunci incoace (tind sa cred ca varianta corecta e sa facem pe desteptii cand nu suntem). Si dupa n-a uitat sa scoata la interval si cum n-am invadat noi pe nimeni niciodata. Numai pareri una si una. Ei, uite de-aia soferii de taxi ma amuza mult mai putin ca interlocutori.

Curtezani

2010-11-15T12:02:00.000-08:00

Saptamanile trecute am iesit mai mult in oras si m-am ales cu 3 indivizi care au considerat ca merita sa isi incerce norocul cu mine. 2 insurati si cu verigheta la vedere si unul pe care il stiu de ani de zile si care am mari dubii cum ca s-ar fi schimbat din prototipul barbatului neimplicat si petrecaret. Deci, inca o data, iata ce usor e sa dai de exact tipii de care nu ai nevoie.

Din pacate, cam despre asta e vorba - cam de astia ai cele mai mari sanse sa dai.

Despre morti, ca si despre vii, numai adevarul

2010-11-06T04:54:00.000-07:00

Am citat din singurul articol realist dedicat mortii lui Adrian Paunescu. Incredibil cum s-a ajuns la a canoniza pe mai oricine, uitand de o balanta a bunului-simt. Cu tot respectul uman pentru o fiinta care s-a stins, este grotesc sa dramatizam si exacerbam calitatile cuiva numai din acest motiv. Orice actor care moare a fost 'genial', o 'mare pierdere' , chiar daca unii erau niste mediocritati de care nimeni nu comenta elogios in timpul vietii. Cu atat mai putin inteleg elogiile adresate lui Paunescu, unul din personajele de care imi amintesc clar ca la revolutie era huiduit si alergat pe strazi. Talentul initial disculpa toata lipsa de caracter ? un om care a stiut dupa ani de ode inchinate lui Ceasca sa se replieze foarte abil pe scena publica si sa se aseze confortabil intr-un nemeritat scaun de senator, de parca totul s-ar fi sters cu buretele. Sentimentul de greata imi e si mai viu pentru ca aseara am vazut nou iesitul 'Autobiografia lui N. Ceausescu'. Cam prea lung, nu asa de percutant pe cat anticipam, dar reuseste sa redea schizofrenia epocii. Pe care unii cu osanalele lor au alimentat-o fara jena.

ps 'Conform declaratiei de avere publicate in 15.01.2009, senatorul Adrian Paunescu a incasat de la Realitatea tv 28.000 euro pentru aparitiile televizate' Hotnews.ro

Scurta memorie la poporul roman.

istoria se repeta, dar altfel

2010-10-31T12:56:00.000-07:00

Eu ma consider a face parte din seria de generatii carora scoala facuta in mare parte sub comunism le-a creat un handicap din punct de vedere al cunostintelor despre istorie. Pana in clasa a IX-a, trimestrul II am invatat o istorie ciuntita, in care propaganda avea ultimul cuvant si influentele stupide erau la ordinea zilei- cei de o varsta, va mai amintiti de aberatia cu titulatura de Mircea cel Mare in loc de cel Batran doar pt. asa se visa Ceasca ramas in memoria colectiva ?

Pe urma a venit libertatea, dar n-am invatat neaparat o istorie mai buna. Am terminat liceul cu cateva idei de baza si anume: poporul roman se trage direct din daci si romani, noi am fost aici de la inceput (mai ales in Transilvania), in Evul Mediu am aparat Europa de invazia turca dar am reusit in marea majoritate a timpului sa ramanem autonomi chiar daca plateam tributuri si in general noi am fost un popor bun, care niciodata n-a cotropit pe altii. A fost nevoie de multe discutii si carti citite ca sa inteleg ca ceea ce luam ca pe niste axiome erau niste concluzii discutabile si ca identitatea nationala nu trebuie sa te impiedice sa privesti si adevaruri mai putin placute in fata. Toate ideile de mai sus se pot demonta, dar nu ma apuc aici sa fac asta. Ce consider ca este un mare castig pentru mine personal este posibilitatea actuala de a avea acces la o multitudine de informatii si la oameni din culturi diverse (in 1990, eram liberi, dar numarai pe degete strainii din Bucuresti). Sa stii si sa interpretezi istorie este un mare plus, dupa parerea mea, care te ridica de la o viziune 'mica', locala, de acvariu propriu care iti pare imens si unic pe lume. Faptul ca istoria de care generatii ca a mea a avut parte a fost atat de manipulata a lasat un gol de care nici nu ne dam seama pana ce nu incepem sa mai sapam putin dupa informatii. Nu mai spun de accentul care se punea pe date, ceea ce pentru unii ca mine care au urat ideea de memorare incepand cu acele 'comentarii' de la romana, n-a reprezentat decat un motiv de indepartare in plus (de fapt, asta a fost principalul motiv pentru care n-am mai dat la Drept). Acum manualele sunt mult mai interesante si mult mai axate pe interpretari decat pe date, dar cred ca nu exista suficient interes din partea elevilor. Mi se pare incredibil cum oameni de 30 de ani nu stiu nimic de Targu Mures 1990 si am mai citit ca sunt adolescenti care nici despre revolutie sau ce-a fost inainte nu stiu mare lucru. Parintii nu le-au povestit, ei nu vad legatura cu realitatea de azi..asa ca motivatie 0 sa afle ce si cum.

Istoria e de multe ori cinica si iti arata ca oamenii nu invata mai nimic din ea. Dar tot merita sa stii ce s-a petrecut. Pana anul asta cand datorita jobului legat de Polonia am fost pe acolo mai des, habar n-aveam de Katyn sau de faptul ca rusii au invadat si ei Polonia dinspre est, imediat dupa ce nemtii o invadasera din vest. Lucruri care ar trebui stiute, ca sa ai o imagine completa. Poporul roman, ce asa bun la suflet prin traditie, a speculat si el ideologia antisemita si a profitat pe alocuri de evreii deportati in Transnistria. Si a si omorat cativa la Iasi. Bineinteles ca nu te gadila la identitatea nationala sa afli lucruri din astea. Dar asa cum nemtii pot dupa toate cate-au facut, sa fie inca mandri ca-s nemti, cred ca si noi putem sa mai admitem ca stereotipul asta de popor ospitalier si bun nu ni se potriveste intotdeauna.

Ma intreb insa ce faci atunci cand in istoria nationala nu gasesti nimic notabil care sa inspire un sentiment de valoare,raportat la ce-au facut altii. Probabil ca ramane valabila nota afectiva - nu suntem vreun mare popor, dar e al nostru. Pana de curand ma gandeam ca inertia asta a noastra de a nu intreprinde nimic in afara granitelor ne-a adus si dezavantaje, dar daca ma uit mai bine la popoarele cu 'initiativa', toate au comis si diverse orori ca sa isi mentina puterea. Plecand de la imperiile antice, la puterile coloniale si sfarsind cu prietenii nostri rusi si nemti. Cand merg in Germania imi trece prin minte 'oare ce faceau pe vremea razboiului bunicii sau parintii acestor oameni care par asa draguti' ? Ok, nu e vina celor din prezent, dar e totusi un istoric pe care sunt fericita ca nu il am ca si nationalitate.

post-Halloween

2010-10-31T12:24:00.000-07:00

Halloweenul asta nu a mai fost asa de reusit, asa e cand stai dupa prieteni care isi gasesc sa se certe interminabil tocmai cand sa pleci, si eventual dupa aprox. o ora de certat decid sa nici nu mai vina deloc :(. Asa ca am ajuns cu intarziere si nu l-am mai prins nici pe Nicholas Cage :) si oricum atmosfera nu mai era asa de fun ca anul trecut- ma refer la Halloweenul organizat de OvidiuRom. Esca inca era prezenta ca si alte vedetute din Pro tv (cat de inalti par unii la tv si ei au 1,55 in realitate- exagerez putin, dar cam asta e in unele cazuri. ex, Loredana Groza). Nici costumele n-au mai fost asa diverse, tema fiind anii '50, nenumarati barbati au apelat la varianta Elvis. Totusi, am mai facut o incercare cu un alt Halloween din centrul istoric, unde lumea se distra pe rupte si am vazut si niste costume f haioase. Pacat ca pleci dintr-un bar misto si o iei printre hartoape ca sa iesi in bulevard..blestemul vesnicei reconstructii de la noi.

Revenind, inainte de we am tras o fuga la un film si am vazut tocmai aparutul 'Social Network'. Mi-a placut si tind sa cred ca reflecta destul de aproape de adevar contextul initierii facebook. Omul prezentului: semi-autist dar extrem de tehnic si genial. Scena de final rezuma bine - poti sa ai toata planeta la picioare, dar sa te uiti tamp la poza unei foste iubite care te-a parasit tocmai din cauza lipsei tale de adecvare. Macar ce e misto la toata povestea e ca nu te intoxicheaza- cum ma asteptam- cu mitul de succes 'think big' . Baiatul n-a facut fb din ambitie, s-a jucat putin si s-a trezit ca jocul lui a luat amploare si ca poate castiga si bani din asta..asa ca de ce nu ? Ceea ce mi se pare o gandire corecta si mai relaxed. Cu toate astea, inca nimic nu ma convinge sa-mi fac cont :). Nu am vreo persoana de care n-as putea da si in alt fel, iar daca vreau sa stiu ce fac prietenii mei, aia care chiar conteaza, am cum sa le scriu direct si nu prin intermediul unei platforme.

Altfel, azi am avut ceva timp sa ma dau pe net si am citit si eu stenogramele lui Vantu. Sunt unii oameni a caror fata exprima asa de bine ceea ce sunt, incat dovezile 'scrise' sunt doar o confirmare. Din categoria G.W. Bush. La fel si cu asta, faptul ca astepta sa vina x politician la el ca sa-i suga..- si ca in general isi trata firmele de presa ca un golan de cartier, nu ma surprinde. Exact asa imi si facea impresia ca ar fi, de cand i-am vazut poza prima data. Asta-i tara, asta-i patronul de presa. Pacat de Dobro.

Primul

2010-10-04T12:31:00.000-07:00

Sunt intr-un soi de turneu prin nord-estul tarii pentru angajari. Primul oras: Baia Mare. Desi frumos asezat intre munti, arata a oras iesit de sub planseta a unui arhitect comunist. Nici centrul istoric nu m-a impresionat, e mic rau. Un turn construit de Stefan cel Mare , singurul element care mai da o nota aparte. In schimb, m-au impresionat pozitiv fetele care au venit la interviu, 3 dintre ele marturisind cu emotie ca -din varii motive fiecare- acesta era primul interviu din viata lor. Cu atat mai mult m-am straduit sa le incurajez, asa incat sa nu ramana cu impresia ca, daca n-au fost ele selectate, e nu pentru ca n-au fost la inaltime- ci pentru ca poate au fost altele cu mai multa experienta. Mai ales ca au ajuns aici din cateva sute de aplicanti.

Si, ca o nota comica- in mod repetat am auzit aici mentionarea angajarilor 'pe pile'. Noi, mai la sud, spunem 'recomandari'. Probabil fiind un oras asa de mic, se aude mai repede ca X a fost angajat pentru ca a fost ruda nustiucui,...in Bucuresti lucrurile se desfasoara mult mai discret, iar ideea recomandarilor e acceptata pe scara mai larga de multi ani.

Hai seara buna.

Marti dupa

2010-09-18T13:51:00.000-07:00

Uneori poate fi placuta si o zi in Bucuresti, printre stradute cu cladiri joase si cu o vizita la Carturestiul din Verona. Sunt cateva cladiri din oras pe care le iubesc, si asta e una din ele, si nu numai pentru ca e acolo libraria. Alta e cea cu Muzeul Taranului, cu gradina plina de culoare din spate.

Am vazut ultimul film al lui Muntean. Deloc usor de vazut daca ai fost vreodata in vreuna din posturi: amanta sau sotie inselata (asa ca am cateva prietene carora nu le-as recomanda). Dat fiind ca am o istorie personala care ma indreptateste la o opinie cat se poate de subiectiva, evident ca filmul mi-a tulburat niste ape asezate peste sentimente si resentimente vechi. Apopo de resentimente: cred ca nu le mai doar atunci cand persoana respectiva nu mai reprezinta pentru tine absolut nimic. Ce e fain la film e ca nu ofera solutii, chiar daca iti arata alegerea in final, nu o prezinta ca pe 'triumful iubirii'. Dimpotriva, lasa usa deschisa indoielii- oare peste cativa ani, cand pasiunea se va mai domestici, eventual iubita de acum va vrea si un copil, relatia va rezista ? Hmm..dileme dileme. Oricum, secventele pasionale m-au nostalgizat un pic, recunosc.

Imi place de Vlad Zamfirescu, pe care l-am revazut duminica trecuta intr-un spectacol la Act. Mult mai talentat ca taica-su , care, fie vorba intre noi, nu mi-a placut oricum niciodata.

Am facut o noua pasiune (se pare ca e cuvantul cheie la postul asta) pentru dvd-urile cu documentare, care se vand cu diverse reviste sau fara. Ultima serie cumparata- Biografii istorice de la Adevarul, ultimul vazut, China de la Discovery. Cum trec pe langa un chiosc, cum ma mai lipesc de ceva.

Imi place ca Penelope Cruz s-a combinat cu Javier Bardem. Si imi place ca ea e insarcinata. Face bine sa vezi cupluri care sunt 'din acelasi film', ca sa zic asa..

Aseara era o luna rotunda si portocalie, peste o seara din aia de toamna mieroasa- din aia care te indemna sa iesi la o terasa sa trancanesti cu prietenii pentru ultimele dati in an, sau sa te plimbi pe sub frunzis colorat si sa te saruti pe alei..

Petreceri aniversare

2010-09-11T07:40:00.000-07:00

De cativa ani am inceput sa simt ca modul ideal in care mi-as petrece ziua de nastere ar fi departe de Bucuresti si cu telefonul inchis :), cu o singura persoana alaturi. Nu, nu m-am transformat intr-o mizantroapa, dar realitatea e ca sunt putine persoane cu care inca ma mai simt conectata, iar sa ma aud cu o gramada de altele cu care nu comunic decat in astfel de situatii nu imi creeaza niciun sentiment deosebit. Dupa cum, cam din acelasi motiv, nu-mi mai plac petrecerile cu multa lume ci le prefer pe cele cu cativa oameni in care se leaga o conversatie comuna si esti sigur ca ai apucat sa vorbesti cu toti.

Anul asta s-a intamplat sa fiu plecata cu firma si a fost o usurare, intr-un fel, ca la unele telefoane n-am putut sa raspund. Colegii au fost draguti, eu am luat niste bomboane, ei mi-au luat si ei cate ceva dulce (de fapt cred ca a fost un fel de cadou din partea firmei) dar mie imi zbura gandul la situatia ideala in care as fi departe, departe de toate poate si de civilizatie. Fericiti cei ce simt ca si-au gasit identitatea si drumul, eu inca mai sunt in cautari. Sigur, mi-e bine din anumite puncte de vedere, dar as vrea mai mult timp pentru latura asta a mea artistico-literara, care se cere tot timpul hranita ca sa-mi fie bine cu adevarat...Si uneori toate chestiile astea practice asa ma obosesc, ..stiu ca trebuie sa le fac, dar tare as da o suma de bani cuiva daca as sti ca le face bine in locul meu..insa asta nu se poate, cel putin pentru moment.

Once upon a time in Romania

2010-09-05T06:36:00.000-07:00

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/once-upon-time-romania

haios articol. Savurez textele lui Catalin Stefanescu.

Mare lucru sa poti obiectiva si sa nu cazi in plasa acestei mandrii gaunoase, fara sa cazi nici in extrema de a refuza scarbit tot ce ne contureaza o identitate. Cunosc si eu cateva persoane care ar fi gata sa sustina pana in panzele albe ca noi avem ce-i invata pe altii in toate cele..Singura solutie pe care o vad- sa citesti si sa iesi din tara cat mai mult.

Imi povestea o poloneza de la hotelul in care am stat in Kefalonia, stabilita acolo de vreo 12 ani, ca si acum grecii se cred ai mai breji, ai care au civilizat omenirea, motiv pentru care sunt foarte refractari la a primi vreo sugestie de la alte natii. Au dat foarte multe, e drept. Dar starea actuala a Greciei e a unui stat foarte corupt, in care s-au caznit vreo 25 de ani sa faca niste autostrazi, si asta pentru ca se isca prea mare scandal daca pierdeau organizarea Olimpiadei din 2004 din cauza asta. Metroul din Atena, superb altfel, e facut cu aceeasi ocazie, din cat am inteles. Pana si noi aveam metrou, de bine de rau, de prin '81, an in care ei intrau in UE si aveau acces la o gramada de fonduri pe care n-au fost in stare sa le cheltuiasca in interesul tarii. Ei traiesc dintr-o glorie apusa, ca si italienii, noi traim din gloria unui 'ce-am fi putut fi noi daca'.

De vara, de mare....ionica

2010-09-04T07:48:00.000-07:00

Gata, a cam trecut vara daca e sa te iei dupa vremea din Bucuresti. N-am mai scris ceva timp pe-aici pentru ca daca nu scriu fix atunci cand am chef pe urma mi se pare inutil, ca doar nu am de dat nimanui niciun raport, nu ? in plus, parca am inceput sa simt nevoia si de un feed-back, si cum nu sunt prea multe comentarii ma gandesc ca poate celor ce au mai intrat pe aici li se pare complet plicticos ce scriu, si asta mi-a mai taiat din elan si mai si. Totusi, o sa continui sa mai scriu din cand in cand din exact acelasi motiv pentru care pornit acest bolg- ma relaxeaza si e nostim ca peste un timp sa mai dai cu ochii de ceea ce gandeai/ traiai la un moment datDeci m-am reintors din cele 2 insule grecesti. N-a fost vacanta vietii mele, ca sa citez o buna prietena, dar a fost interesant. Marea ionica- de data asta, ca orice alta mare din zona Greciei, ramane cea mai variata ca nuante si mai limpede pe care am vazut-o. O multime de nuante, de la turcoaz la verde-sticla sau albastru intens ca de acuarela, apa care te imbraca placut, ca o rochie de matase racoritoare. Mi-au placut apusurile care se prelingeau peste varfurile muntilor, intr-o linie care te urmarea km intregi de-a lungul coastei, senzatia aia de mai multa lumina pe care o ai cand esti la mare, florile lor exuberante. Zakhintos mai putin spectaculoasa, as recomanda mai degraba Kefalonia. In acelasi timp, in vacanta asta mi-a devenit foarte clar ca nu mai am rabdare sa ma supun unui program alert, chiar daca e facut de prieteni si ca nu ma mai intereseaza sa vad decat anumite lucruri, locuri. Imi place ca in vacanta sa imi las libertatea de a-mi hotari programul in functie si de starea de moment, sa discut cu oamenii si sa simt prin toti porii atmosfera locului si asta e mai important decat sa vad 'tot'..

The 1940 house- cu dedicatie

2010-08-12T13:24:00.001-07:00

Acu' multi ani, cred ca vreo 5, pe cand oferta de cablu de pe plaiurile mioritice nu includea nici macar toate Discovery-urile, imi povestea cineva din UK cum viziona el diverse programe la un post History. Eu parc-auzisem ca exista sus-mentionatul Discovery cu acest nume, si m-am dat desteapta. El 'nu, nu e ala'. Ei, iacata ca de vreo 'couple of years' apare si acest canal in grila mea binecuvantata de RCS (acelasi la care daca te duci sa ceri abonarea la Cinemax, un post cu filme rulate prin festivaluri, iti explica elegant cum ca iti trebuie un decodor, pe care momentan ei nu il au. Am intrebat de vreo 4 ori in ultimele 6 luni, o singura data am avut noroc dar nu puteam ramane la coada asezonata cu pensionari si mi-am zis ca revin, si n-am mai gasit. Ca pe vremuri la carne. A, si programul pentru acest serviciu e numai intre 9 si 6 pm, cum ziceam, pentru pensionari). Dupa aceasta lunga paranteza, revin la subiect: deci acest post chiar face banii, ca sa zic asa. Pe langa diverse documentare, una din ideile lor geniale mi se par acele reality-uri in care recreeaza o anumita epoca. Cel din titlu este extraordinar de bine facut, si asa, cu staif englezesc ca sa zic - atentie la detaliul detaliului. Interesant si impactul experientei asupra relatiilor din familia respectiva, o familie chiar comuna formata din 3 generatii : parintii si fiica single cu cei 2 copii. Mama si fiica se cam haraiau dintotdeauna, dar de la un punct incolo a trebuit sa faca front comun si s-a produs un declic. Nimic siropos, unul din putinele lucruri care imi place la englezi - nu toarna sirop cu lingura..

Asta si reality-urile de la Travel. Familia de pitici, Jon si Kate care s-au despartit si ea a ramas cu eight pe cap si mai ales Kat von D si Miami ink cu tatuajele. Ma bate gandul serios sa imi fac unul, dar nu stiu decat cabinetul ala de la mall Vitan si parca n-am incredere ca sunt toate alea sterile. Un tatuaj mare pe gat cu care sa las masca personajele de la interviuri...

Caldura la bord

2010-08-12T13:13:00.000-07:00

E tropical in Bucuresti si astept cu nerabdare cele 10 zile de concediu, care anul asta se vor dovedi si mai tropicale pentru ca merg in sudul Greciei. Nu era alegerea mea de vacanta, visam la Asia nu neaparat Thailanda, mergea si o Cambodgie cu Angkor Watt sau Laos, pe urma daca nu era sa fie Asia macar sa fi fost o Scandinavia...si tot asa, dar nu Grecia in august. Si in final, pentru ca a intervenit o schimbare de plan si ar fi insemnat ca in locurile la care visam sa fi mers singura si pur si simplu nu simteam ca am resursele necesare vara asta pentru asa ceva (ma refer la cele psihice), am ales varianta comoda cu niste prieteni care deja alesesera. Asta nu inseamna ca nu m-am mai uitat peste umar spre alte oferte, o croaziera ceva, pana in ultima clipa. Urasc caldura si o suport destul de greu.

ps saptamana viitoare am o plecare la Praga. Ploua in ambele zile, ba chiar joi cand ma intorc pe weather arata furtuna si 'check flight delay'..parca vad ca voi repeta experienta de la Munchen si nu voi reusi sa vad nimic.

sunt in Munchen

2010-07-24T02:09:00.000-07:00

..si ploua. Nimic mai deprimant daca esti intr-un alt loc, singur, nu vorbesti limba si nici hotelul nu e chiar grozav si nici in centru. Este exemplul clar al situatiei in care o calatorie poate sa nu mai fie placuta ci taman invers, chiar si pentru mine care as pleca aproape oricand oriunde, sa vad o alta tara sau loc. M-am gandit de vreo cateva ori sa ma aventurez totusi pana in centru, doar ca am doar haine subtiri si e chiar frigutz, iar argumentul hotarator e ca ploua mai slab din cand in cand, dupa care incep niste rafale mai zdravene prin care nu cred ca am sanse sa razbat prea mult.

Mi-aduc aminte de un amic care calatorise mult cu jobul, fiind angajat intr-o firma din big 4 si imi povestea de o aniversare jalnica a unei zile de nastere care il prinsese tot pe drum, undeva prin Olanda, intr-un hotel dintr-o locatie cam indoielnica. La momentul ala m-am mirat, pentru ca nu percepusem altfel calatoriile legate de job decat ca pe un imens avantaj pentru care trebuie sa fii recunoscator :)

Despre isteria mediatica a sinuciderii

2010-07-15T13:34:00.000-07:00

Moartea Madalinei Manole ma face din nou sa ma gandesc la ce talent au unii de a-si ascunde nefericirea reala. Acu' multi ani, cand traversam o perioada tare stresanta profesional, o psiholoaga mi-a zis facand o comparatie cu altcineva, ca e bine ca cel putin eu ma revolt si imi exprim nemultumirile. Intr-adevar, decat sa te dedublezi cu atat elan pana cand nu iti mai ramane niciun dram de energie pentru a intampina o noua zi, mai bine iti afisezi si expui starea chiar daca nu e cea mai atractiva pentru cei din jur. Tot sunt sanse sa se gaseasca macar cateva persoane apropiate care sa te asculte si poate sa iti dea si ceva solutii.

Pe de alta parte, regret pentru cei religiosi, dar fac parte din cei care nu cred ca viata merita traita cu orice pret. Am avut momente in care anumite circumstante erau atat de contrare felului meu de a fi incat parea un efort imens sa traiesc fiecare noua zi in acelasi context. Da, adevarat, nu eram in lagar, nu eram in razboi, nu am avut o boala incurabila sau un deces al cuiva drag- deci cauzele nu erau din cele pe care lumea le accepta ca putand fi eventual 'intelese'. Cu toate astea, sunt oameni mai sensibili pentru care si acest context personal in care nu se regasesc poate fi resimtit ca o agresiune dramatica. Ok, cei mai multi din cei cu aceasta natura nu ajung sa se sinucida. Dar pot sa inteleg cum cineva, care aparent nu este intr-o situatie limita, poate totusi sa se simta profund nefericit si sa priveasca moartea ca pe o eliberare. Cred ca viata merita traita cand reusesti sa iti creezi acele conditii care te multumesc, nu cand te adaptezi la ceva ce nu te reprezinta pentru ca nu ai incotro. Si din pacate viata nu e chiar o poveste in care doar prin efort iti e garantat sa ajungi unde vrei.

'Calatoresc mereu in cautarea penisului'

2010-07-10T08:24:00.000-07:00

'"Nu este deloc anormal pentru meseria pe care o am. Stilul asta de viaţă o cere. Întodeauna călătoresc în cautarea penisului. Trebuie să mergi acolo unde acesta este" zice Cameron Diaz. Recunosc ca la inceput formularea m-a socat dupa care citind mai departe m-a pufnit un ras din ala hohotit. Mi se pare o actrita mediocra, dar ca afirmatii, e tare tipa. Si pana la urma depinde mult de tonul cu care o spui- poate parea fie vulgar, fie sexy, iar ea a riscat dand declaratia asta unei reviste. Ceea ce arata ca are multa incredere in ea, chapeau ! Mi-a placut. Evident, presa nu scapa ocazia sa catalogheze declaratiile ca fiind 'socante'.

Desi cum e perceptia publica plina de contradictii, ma gandeam acum citind in diagonala stiri din astea mondene ca o afirmatie mai indrazneata poate sa o incrimineze pe una, in timp ce alta face niste chestii nasoale dar stie cum sa pozeze in victima: ex. ex-iubita rusoaica a lui Mel Gibson, Oksana nu stiu cum, care batandu-se cu el pentru custodia copilului - a se citi pentru cat mai multi bani , pentru ca sa fim seriosi ca sa cresti un copil si inca bine nu iti trebuie milioane de euro, i-ar fi ajuns cateva sute de mii pe care i le oferea el- a scos la inaintare o inregistrare in care el ii reprosa cum se imbraca si scapa si niste afirmatii mai sensibile, pe ideea ' la cum te imbraci, parc-ai cere un viol de la o banda de negri'. Presa lor s-a inflamat pare-se de afirmatia asta, agentul lui cu care lucra numai de vreo 30 de ani l-a abandonat in ploaie, si vai...ce rasist e Gibson, bun subiect de tocat in presa. Aceeasi presa care ignora fondul problemei- faptul ca individa a dat publicitatii tocmai acum o discutie intima intre ei, din simple interese financiare. Cum o fi sa orchestrezi cu buna-stiinta asa un scenariu si sa mai si pozezi in victima. Individa mi se pare genul escrocator de la o posta, ce ma mai mira colateral e cum cad cu atata naivitate cate unii barbati in astfel de plase, si nu niste tinerei ci trecuti bine prin viata. Am vazut recent un film care atingea excelent tema asta - 'Clubul imparatilor'. Un profesor de la un colegiu cu eticheta din US, la un moment dat favorizeaza intr-un concurs un baiat, ca sa-l ambitioneze sa studieze. Nu are efectul scontat, pentru ca elevul in cauza, baiat de senator venit doar sa ia diploma care trebuie, triseaza la etapa finala iar profesorul isi da seama si il taxeaza. Trec anii si termina liceul ca un elev mediocru, iar peste vreo 20 de ani, profesorul si restul clasei primesc o invitatie din partea lui- intre timp ajuns mare om de afaceri, de genul americanului de succes care vorbeste si zambeste mult dar nu spune nimic de substanta- sa reediteze concursul, in ideea unei revanse. Iar profesorul constata din nou ca respectivul iar trisa, de data asta nu cu copiute ci prin intermediul cuiva care ii transmitea raspunsurile intr-o casca. Nu zice nimic dar il incuie cu o intrebare, asa ca nici de data asta omul nu castiga. Insa la un moment dat cand sunt singuri ii spune ca toate astea sunt un fals si ca va veni un moment cand se va intreba ce-a facut in viata si n-o sa poata raspunde nimic onorabil. Ala, tot cu tupeu, ii spune ca asa e viata si ca da, e inteligent sa minti si sa faci orice ca sa-ti atingi scopurile, pentru ca daca nu ramai un biet profesor..insa in clipa aia apare unul din copiii lui ce din intamplare auzise toata expunerea.. ceva ce in sfarsit il afecteaza. Probabil si cu Oksanele de felul asta, doar un repros al fiica-sii pentru care chipurile se bate ea acum, va functiona ca antidot la atitudinea asta nesimtita. Dar va trebui sa mai treaca ani buni inainte sa se intample asta, daca se va intampla - pentru ca putini copii crescuti in medii in care banul e singurul si unicul criteriu, au vreodata dileme morale despre cum s-a ajuns la acea bunastare de care au beneficiat de cand se stiu.

Da, e 'bine' si cuminte sa nu socam cumva printr-un limbaj sau idei mai indraznete, sa fim ipocriti daca se poate, dar sa urmarim banii cu orice pret, chiar si facand copii sau intentand scandaluri regizate pentru asta, e perfect admis..

Nepal si nepalezi

2010-06-29T11:15:00.000-07:00

O prietena de-a mea din Olanda a facut un stagiu de practica acolo. Practica pentru un master pe care ea il face in politici eco. A stat vreo 6 saptamani si s-a intors cu niste poze pe care, fiind de mai multi ani interesata de zona respectiva, ardeam de nerabdare sa le vad. Din ele razbate o saracie evidenta dar si un soi de seninatate atemporala, deopotriva a oamenilor si animalelor, parca. Unele portrete de copii sunt de Nat.Geographic..mi-a spus ca s-a obisnuit greu, dar ca pe urma nu-i mai venea sa plece. Apropo de asta, tot stau si ma gandesc daca as rezista sa duc o existenta pe termen lung intr-o sat din asta eco ca fata din balonul roz, Laura http://viataprinbalonulroz.blogspot.com/ sau ca Bradut cel din Thailanda. Bine, Bradut nu zice ca ar ramane acolo tot restul vietii (cel putin nu inca), Laura cu sotul si bebeul ei asa doreste, sa ramana in satul din Brazilia pentru mult timp de-acum incolo dar si de-acolo parca ar pleca cand feelingul ar deveni plicticos..ceea m-a facut sa ma gandesc daca nu e o vesnica fuga de tine insuti sa tot vrei - chiar si in ce priveste natura- ceva si mai curat, si mai spectaculos, si mai rupt de civilizatie..

Daca m-as rupe de citadin ar insemna sa nu mai vad un concert Gotan Project ca cel de vinerea trecuta, un Elton John ca cel de acum 2 saptamani, si atatea altele. Nu, eu nu cred ca sunt din cei care s-ar putea rupe pe perioade lungi de timp.

Ce bine-ar fi

2010-06-27T13:08:00.000-07:00

Ce bine ar fi daca facultatea de Psihologie ti-ar garanta relatii bune de cuplu si armonioase la job. Dar nu, suntem la fel de muritori de rand ca si altii, poate doar cu niste insighturi mai rapide uneori si/ sau cu ceva tact in plus. In rest, barbatii nu au nevoie catusi de putin ba chiar urasc orice tendinta de a-si analiza comportamentul, trecutul lor sentimental n-are din punctul lor de vedere absolut nicio legatura cu prezentul, si tot asa..Nu zic ca totul n-ar trebui facut cu moderatie, adica tendinta feminina de despicare a firului in 14. Dar cel mai mult imi pare rau. Imi pare rau ca nu am vreo bagheta magica cu care sa-mi transmit exact gandurile/ emotiile fara sa fie interpretate in alt fel decat sunt ele, imi pare rau ca uneori pur si simplu nu pot ajunge sa fac sa vibreze coarda pe care mi-as dori-o, desi incerc din toate puterile. Cand nu e ce trebuie sa fie, n-o sa iasa niciun bici de aur oricat de priceput esti la exercitii de comunicare..

Mitica Popescu

2010-06-23T12:02:00.000-07:00

Ieri, intr-un drum cu masina prin oras, asteptand la un stop in zona Dorobanti, pe cine observ pe trotuarul din partea stanga ? pe Mitica Popescu, mergand agale, cu figura lui inconfundabila. Mi s-a strans inima vazand cat de amarat parea si mi-a parut rau ca nu eram pe jos, ca sa-l fi salutat macar si sa-i zambesc. Nu pot sa identific exact daca parea amarat din cauza conditiei actorului roman, pe care o stim -rau imbracat, ce-i drept, nu parea-, sau pur si simplu era o tristete personala, nu mai are chef de viata (din cate stiu, dupa ce i-a murit sotia, nici ca si-a mai refacut starea de spirit cu altcineva). In orice caz, trista imagine, mi-a ramas in minte tot restul zilei, pentru ca mie el mi se pare un actor dintr-o categorie rara, speciala si il respect si pentru ca nu s-a bagat sa joace in tot felul de porcarioare, desi chiar daca n-o fi sarac, cred ca prea bine cu banii nu o duce. Stiu ca Dinica de exemplu era mult mai popular, dar pentru mine era si mult mai cabotin si era genul care a plusat cu anumite interpretari pana a ajuns sa fie previzibil. De asta imi place Mitica Popescu mult mai mult. Mi se pare strigator la cer sa lasi un om ca el sa se simta asa de trist, de singur si probabil si batran.

Pierde vara

2010-06-17T12:24:00.000-07:00

In toata aceasta stare amestecata, am reascultat pe Guerilla melodia asta, care ma binedispune invariabil: http://www.youtube.com/watch?v=trodfjA9qvo. E una din starile pe care cred ca toata lumea si le doreste vara..de lenevit fara batai de cap. Si clipul cu maci e fain. 'Sunt un pierde-vara ca tata...'

Jale

2010-06-11T13:26:00.000-07:00

Asta e senzatia de cand m-am intors in tara dupa luna de training din Polonia/ Germania. Nu ca nu era rau si inainte de a pleca, dar m-a izbit si mai tare comparat cu atmosfera de acolo. Firme care fac restructurari sau se inchid de tot..mai ales ca am inceput in forta cu recrutari pentru noile magazine si am auzit povestile celor care au venit la interviu, multe fete in somaj deja. Un ton sumbru, de ingrijorare din roate partile, pana si tipa de la magazinul de unde iau paine imi zicea ca au scazut vanzarile. O prietena de-a mea bugetara e alarmata de scaderile de salarii care vor urma...dupa ce deja a avut parte de una. Si e unul din putinii oameni de la stat pe care ii stiu care chiar munceste mult peste program si e extrem de constiincioasa. Peste tot nesiguranta, pare ca niciun job nu mai e cu adevarat sigur- nici la multinationala, nici la romaneasca whatever.

Din toate astea, iata ce am inteles eu : ca e criza peste tot, da, stiam. Ce ne paste e insa ca din cauza unor decizii politice iresponsabile sau intarziate sa nu ne redresam in ritmul celorlalti. Atata cat ma pricep la economie, nu cred ca o economie sanatoasa poate scadea asa de dramatic, de la 8 la -7 intr-un singur an. Deci cu alte cuvinte, pot sa imi fac treaba cat de bine si compania la care lucrez sa fie cat se poate de serioasa, daca totul in jur pica precum un castel de carti de joc, n-am ce face. De ce ? Doar pentru ca am ghinionul sa traiesc in Romania si nu in Polonia, de exemplu ?

Pentru prima oara dupa multi ani m-a incercat un sentiment de frustrare si de dor de duca. Ma consoleaza numai gandul ca, oricat de grele ar fi timpurile astea, totusi nu e ca un razboi. Sau cum ar fi fost o tinerete traita complet sub comunism.

In tot amalgamul asta depresiv, am mai descoperit niste mici placeri. Intrucat nu mai am norocul sa am un birou aproape si fac minim o ora pe drum, am inceput sa ascult audio-bookuri. Acasa nu am rabdare sa ascult, prefer sa iau cartea in mana- am senzatia ca pana as ajunge eu cu ascultatul la 1/2-a cd-ului, cartea ar fi deja terminata :). Recomand Andrei Plesu- "Comedii la portile Orientului". Nu toate panseurile sunt memorabile, dar tipul fara niciun dubiu, are haz. Cand plec dimineata, ascult Guerrila- sunt singurii care nu mi se par super-comerciali si cu umor idiot. Dar pentru seara, daca nu am stare de muzica fiind prea obosita, un audio-book e chiar linistitor.

Sex & City 2 -fake sinopsis si fake overall

2010-06-06T13:07:00.000-07:00

"Mariajul dintre Carrie si Mr. Big va fi pus la o grea incercare, imediat dupa ce si-au pierdut toate economiile. Filmul va aborda criza financiara, care le afecteaza si pe cele patru bune prietene, care trebuie sa se reorienteze urgent in cariera. Cel mai afectat este Big, asa ca el si Carrie se muta la Londra pentru a vana castiguri rapide. Cu toate acestea, Mr. Big va vana si altceva, in capitala Marii Britanii…"

Nu imi dau seama daca citatul de mai sus, care se vrea o prezentare a filmului, minte in mod intentionat sau. Tind sa cred ca e neintententionat, pentru ca nu e vorba de un preambul la un eveniment- asa-numitul "teasing" din publicitate, ci de un rezumat la filmul deja aparut, pe b-24-fun. Si nu e primul care descrie la fel "plotul". Ori oamenii astia au primit niste prezentari ale penultimei versiuni a scenariului..pentru ca nu e deloc vorba de pierdut economii, nici de mutat la Londra si cu atat mai putin de inselaciunea lui ci dimpotriva, de o tentativa a ei..in fine, nu divulg mai mult pentru cei care nu l-au vazut.

Revenind la film, a carui lansare am prins-o in Germania unde fetele din firma ba mersesera la avanpremiera, ba planuiau sa mearga, in frunte cu sefa mea de la HR care e trecuta de 40, desigur abia asteptam sa ajung inapoi sa-l vad si eu, sperand ca e lansat deja si in Romania la unison cu restul Europei vestice. Si asa a fost..doar ca sequelul asta m-a dezamagit. In afara de faptul ca s-au intrecut in toale chiar mai spectaculoase decat in primul film si cateva scene mai cu miez, umorul tipic nu m-a dat pe spate de data asta. Sigur, stilul in sine nu e de film de arta dar avea acel ceva, un mix de glam si perceptii feminine care l-au facut sa fie un fenomen. Pe primul, dupa ce l-am vazut la cinema, l-am mai prins o data pe HBO si l-am revazut cu aceeasi placere, ceea ce aici n-ar fi cazul. Probabil e si foarte greu sa faci o continuare care sa stea in picioare, e greu sa fii sclipitor de mai multe ori la rand. Pacat. Ramane misterul prezentarii care apare pe site-uri...poate li s-a parut producatorilor ca o referire la criza incita mai mult spectatoarele decat probleme banale de convietuire in 2, gen "eu acum vreau sa zac la tv, tu vrei sa iesi" ?

Ce mi s-a parut mie ca a reusit cu brio serialul asta a fost sa aduca pe tapet probleme de viata cotidiana si sexualitate fara sa fie vulgar. Chiar daca nu ai fi trait niciodata ca Samantha sau Carrie, gaseai ceva in comun cu ele si iti erau simpatice. In S&C 2, e o simpatie in virtutea inertiei.

Koln dupa Cracovia..

2010-05-31T12:59:00.000-07:00

..a fost mai sec, nici nu se putea altfel. Nemtii si cand rad, si cand stau relaxati la o bere pe malul Rinului, sunt cumva altfel. Altfel decat noi, decat polonezii, decat sarbii, decat francezii, ...chiar si decat austriecii parca -dar sa nu exageram facand diferenta cu ultimii, nici chiar asa. De parca, cumva le-ar curge alt sange prin vene, pe sub pielea care are cu cateva grade sub 37. Mi-a placut remarca unui amic care isi face veacul pe la Munchen datorita jobului si care mi-a declarat ca acuma a priceput el de ce sunt orasele lor asa de impecabile: pentru simplul motiv ca nu sunt folosite decat in weekend :). Intr-adevar, stranie senzatie sa mergi seara pe strazi, nu tarziu ci intre 6 si 10 sa spunem, in timpul saptamanii si sa nu vezi decat cativa oameni rataciti, sa n-auzi zgomotul ala de fond care te face sa te simti intr-o comunitate. De data asta am stat intr-un hotel "de cartier" insemnand nu in zona centrala, ci aproape de companie si de cladirea expozitiei lor cvasi-permanente - Koln Messe. Totusi, un cartier normal, cu blocuri in care se presupune ca traiau oameni, si totusi dupa cum spuneam acelasi sentiment straniu de lipsa de viata. Trebuie insa sa remarc ca numai din punct de vedere uman, pentru ca auzeam pasarelele o splendoare si pentru prima data in viata mea intr-un oras, am vazut pe o pajiste ...iepuri. Da, iepuri maronii, de camp, care iesisera la o plimbare probabil, din tufisuri..

Altfel, imi place sa lucrez cu ei si mi-ar fi placut sa fim coordonati de cei din Germania. Nimic nou sub soare. Desi dupa Cracovia cea exuberanta, vibrand de oameni si de energie in toate cotloanele- si nu stiu cum, dar nici pe stradute mai retrase nu am avut o senzatie comparabila cu cea din Germania-, Kolnul pare mai sec, dupa cateva zile ii descoperi un farmec discret, de burg pitoresc, cu putinele case traditionale tuguiate ca sa dea bine in vederi - acele case fiind, de altfel, cele cu restaurante pe malul Rinului. Domul e dintr-un alt film pentru mine, cu un gen de arhitectura prea sobru si medieval pentru gustul meu. Ce imi voi aminti cu placere vor fi sederile la terase in bataia soarelui -da, am prins o vreme excelenta comparat cu ultima saptamana in Polonia, plimbarea peste podul Hohenzollern unde indragostitii isi prind lacatele de un gard de sarma, ca simbol al indestructibilitatii relatiei lor, inserarile tarzii (dupa 9.30) si dragutul muzeu al ciocolatei.

Dar despre el, intr-un episod urmator.

Contradictii

2010-05-23T12:21:00.000-07:00

Polonezii mi-au amintit de sarbi. Fete expresive, priviri deschise, vorbareti. Oameni cu care nu e greu sa stabilesti o comunicare. Si credinciosi, intr-o seara am tot vazut lume indreptandu-se spre biserica, intre care multi tineri. Am intrat si eu, biserica era plina, multi tineri ingenuncheau cand intrau. Au avut o istorie dificila in ultimele 200 de ani, la un moment dat dintr-o tara mare, puternica au fost impartiti in 3 si fiecare din vecini si-a luat o bucata, si mai mult decat atat, le-au interzis sa mai foloseasca numele de "Polonia" si popor polonez. Banuiesc ca e ceva mai greu de suportat decat sa lupti sa te unesti, dar fiind deja state de sine statatoare. De-asta si in prezent exista resentimente fata de rusi si nemti. In al 2-lea razboi, Varsovia a fost distrusa in proportie de 80% si sute de mii au fost deportati in lagare de munca, ca si evreii din ghetouri. E una din tarile din Est in care au murit cei mai multi evrei, dupa razboi minoritatea evreiasca era aproape inexistenta. Cu toate astea, inca exista puternice sentimente anti-semite. Dupa tot ce s-a intamplat in ghetourile si in lagarele din tara lor, dupa toate acele sinistrenii, dupa ce au impartit cumva aceleasi experiente triste, exista parerea ca evreii sunt de vina pentru ca i-au invadat nemtii si ca fara evrei poate soarta Poloniei ar fi fost mai buna in razboi..

Cartierul evreiesc din Cracovia, Kazimierz, a devenit in ultimii ani un loc trendy, inclus in trasee turistice si plin de restaurante si cluburi de noapte. Am ramas la masa intr-un astfel de restaurant cu specific, care ca si multe altele, se afla intr-o casa veche, renovata, si n-am putut sa nu ma gandesc ca cel mai probabil oamenii care au locuit acolo au murit ca marea majoritate, la Auschwitzul din apropiere, si daca nu e de fapt indecent sa incerci sa ignori asa ceva vrand doar sa ai o cina placuta. In timp ce reflectam la asta, ca un facut apare un grup de nemti din care unii destul de in varsta incat sa te intrebi oare ce faceau la momentul razboiului. Relaxati, veseli, au mancat si au baut in timp ce ascultau concertul de klezmer. Pentru asta venisera, e drept, dar parca m-as astepta ca nemtii care vin intr-un astfel de loc sa fie mai rezervati. Totul s-a comercializat, de parca asta ar fi fost singura tinta. Intr-un loc ca asta m-as fi asteptat ca nota generala sa fie mai sobra, dar principiul banului a fost mai puternic decat al moralei.

ps nu, nu sunt evreica si nici nu mi se par evreii geniali si fara de pata. Imi place insa sa analizez cate un context si ce reuseste istoria sa determine...sau nu. Cand citesti intr-un ziar sau carte e altceva decat atunci cand ai in fata urme concrete ale vietii unor oameni carora li s-au intamplat niste orori.

Varsovia

2010-05-12T14:49:00.000-07:00

Ma si miram ca azi nu a plouat, dar m-am linistit: acum ploua. De cand sunt in Polonia, cam in fiecare zi am avut parte de ploaie, si de multe ori o ploaie care mai degraba pare de toamna, cu cer posomorat, decat cum avem noi primavara. Iar ieri dimineata era ceata..ma gandeam daca am vazut vreodata ceata in Bucuresti - care e tot la campie, ca si Varsovia- in luna mai. Cred ca nu.

Lasand la o parte ca m-am invatat sa car peste tot umbrela dupa mine, imi place orasul. Nu e asa mare partea istorica, dar avand in vedere ca de fapt 80% a fost reconstruita dupa planuri/ fotografii din ruinele ramase dupa ultimul razboi, e remarcabil. Si aici mi se pare mai curat decat la noi, chiar si in locurile ultra-circulate, unde ar fi sanse sa mai vezi gunoaie, rar zaresti cate o hartie aruncata. Si nu am nici aici senzatia ca trebuie sa tin strans de geanta, cum am in multe locuri acasa. In schimb cu drumurile stau la fel de prost. Si pe alocuri, sunt zone in care parca nu s-a iesit din comunism: magazine ca alea de pe vremuri, niste tramvaie obosite si oameni de varsta alor mei care arata si ei obositi de viata. Frati intr-ale comunismului, ce sa-i faci.

Juvenalia

2010-05-08T15:35:00.000-07:00

Sunt in Cracovia de o saptamana, la training cu noul job. Si la a doua vedere, imi place orasul. Plin de turisti, din toate partile - habar n-aveam ca e asa de batut. Au norocul unei piete imense in centrul istoric -gen Piata Sfatului din Brasov, la puterea a 4-a - care e plina de terase, iar lumea e pe strazi pana tarziu in noapte. Altceva vroiam sa spun insa: ieri dimineata am vazut tot felul de tineri costumati. Primul facea pe vampirul, l-am vazut in supermarket si am avut o tresarire. Mai tarziu am aflat ca e o traditie studenteasca, se pare de origine medievala, care vine de la faptul ca pentru 3 zile tinerii primeau cheia orasului si aveau libertatea de a face ce vor. Banuiesc ca nu mai exista nicio cheie in ziua de azi, cert e ca week-endul asta a fost plin de petreceri si concerte, iar strazile sunt si mai animate. Uitandu-ma pe net, n-am gasit prea multe despre traditia asta- adica nu in engleza, ca in poloneza nu ma ajuta cu nimic- dar am vazut ca s-au postat in schimb pe youtube inregistrari chiar de ieri: http://www.youtube.com/watch?v=ACbqj-HgRQw&feature=related.

2 luni si 14 zile

2010-04-23T10:57:00.000-07:00

Atat a durat pana am gasit un job nou, in anul de gratie 2010, cu 12 ani de experienta in munca din care 7 in minunatul HR. E mult, e putin ? E mult daca nu (mai) ai deja un job si esti presat de clepsidra care curge pana la ultimul banutz. E poate mai putin decat te astepti cand incepi sa cauti si vezi literalmente sute de aplicanti pentru un job.

Ce-am invatat din experienta asta ? Mi-am reamintit ceea ce stiam deja- ca maniera in care te desparti de un om inclina balanta impresiei finale pe care acel angajat o va avea despre companie, intr-o parte sau alta, no matter what happened before. Ca si candidat, trebuie sa stii sa exersezi modul de receptare a refuzurilor. As prefera sa mi se ceara sa acord la randul meu un feed-back despre cum decurg selectiile (macar la cele la care am ajuns in ultima etapa), dar firmele nu sunt inca pregatite pentru asa ceva. In Romania inca nu multi inteleg ca si omul care vine la interviu examineaza atmosfera, felul cum par viitorii colegi, si ca face la randul lui o alegere - daca vrea sa se angajeze acolo sau nu. Ca e bine sa cauti acele locuri in care nu se asteapta raspunsuri standard, ci personale, si in care te simti dorit. Apropo, si cand faceam eu interviuri ma scoatea din sarite motivatia cu provocarea, vizavi de schimbarea unui job ..." am plecat desi totul era la superlativ, dar imi doream o noua provocare " !! Ei na, si macar chiar daca a fost asa, formuleaza mai concret, frate, ce naiba se intelege din asta, "provocare", ca mi se strepezesc dintii cand aud. Am preferat intotdeauna oamenii care au avut curajul sa fie autentici la interviu si sa prezinte si nemultumirile pe care le-au avut, fara sa para ca drumul lor in viata a fost de personaj de film american de succes, nascut pentru a fi lider. Pana la urma doar nu bifam o lista de raspunsuri corecte, ci incercam sa intelegem o persoana si cat de potrivita ar fi ea pentru ce are compania de oferit.

Oricum nu e o perioada in care sa faci schimbari - decat daca chiar sunt foarte necesare -deci nu doresc nimanui sa-si testeze capabilitatile tocmai acum.

Giselle

2010-04-23T03:47:00.000-07:00

Aseara am incercat pentru prima data un balet. Nu, nu sa dansez eu :), am mers la "Giselle", la Opera. Aveam retineri, intrucat ma temeam sa nu fie niste figuri searbede, repetitive, cum tineam eu minte din ce mai vazusem la tv prin copilarie..Am fost extrem de placut surprinsa de contrariu: o coregrafie placuta, modernizata - dar nu moderna pe stilul de "dans contemporan", pe care nu totdeauna il pricep si ca atare, pot sa il apreciez. Gratie, sveltete si o asociere foarte potrivita a miscarilor cu muzica. Sala, aproape plina, a aplaudat dupa aproape fiecare moment executat. Povestea nu e cine stie ce, o romantata cum si in opera gasesti destule, dar coregrafia o pune in valoare. Acum cred ca mi-ar fi placut sa fac niste balet cand eram mica..

In plus, s-a nimerit sa fie spectacol aniversar Elena Dacian, fosta prim-balerina a Operei. Era emotionata...si desi habar nu prea am de arta asta si cu atat mai putin de ce a facut ea, iti creeaza totusi o senzatie sa vezi cum cineva e aplaudat minute in sir.. probabil ca dupa o viata pe scena, oricat de superficial ar parea, cam asta e tot ce ramane mai pretios.

Multumim din inima primariei

2010-04-19T05:05:00.000-07:00

De luna asta au inceput ridicarile de masini si in sectorul nostru. Pana acum primarul - care chiar a facut mai multe lucruri ok, se vad cu ochiul liber diverse imbunatatiri , mai ales prin comparatie cu stagnarea din anii precedenti cu Inima mica Inimaroiu- dovedise ceva bun-simt referitor la subiect si declarase ca nu va incepe aceste ridicari pana ce nu rezolva problema locurilor de parcare. Acum, probabil ca a considerat ca e rezolvata si a purces la masuri coercitive pentru nesabuitii care o mai lasa in statii, in dreptul zebrelor, s.am.d. S-or fi suplimentat locurile prin alte parti, in a mea - Tineretului/ Vacaresti nu e absolut nicio schimbare: locuri platite nu sunt pentru ca deja le au mai vechii locatari din zona de ani de zile, iar in rest, daca ajungi seara acasa - deja dupa orele 19-20.00 nu mai gasesti nimic liber in jurul blocului si trebuie sa te orientezi in bulevard. Unde nici acolo nu ai prea mult de ales, au fost dati cand m-am invartit minute bune. Amenda + toate taxele ? aproape 600 ron. Putin, nu ?

Sunt de principiul ca taxele trebuiesc platite si ca indiferent cate tare are statul roman, macar platindu-le ii oferim o baza sa faca ceva de acum incolo. Dar suma asta, in conditiile date, e chiar un abuz. Cu exemple din astea inteleg de ce-ti vine o mare greatza care se poate generaliza la tot ce reprezinta stat/ perspective in Romania.

A mea era parcata in statie. Probabil ar fi trebuit sa o aduc pe bloc, daca nu m-am putut decide sa blochez masinile unor vecini..sau sa parchez in alt cartier si sa vin pe jos.

Polonia in goana calului

2010-04-16T02:59:00.000-07:00

Am fost in Polonia, o zi. Nu e cea mai fericita varianta, desigur, dar asa a fost contextul - fiind vorba de un interviu pentru un viitor job.

Deci dupa ce am vazut Varsovia doar de deasupra, am ajuns la destinatia mea, Cracovia. Oras al carui centru istoric e in patrimoniul UNESCO, fiindca s-a pastrat arhitectura medievala- spre deosebire de Varsovia, care dupa bombardamentele din al doilea razboi, a fost reconstruit in stil modern aproape complet (asa ca am fost mai castigata vazand Cracovia).

Scurte impresii in cele 3-4 ore pe care le-am avut libere, sfidand ploaia care incepuse: oras frumos, curat, polonezii par mai destinsi si mai instariti decat ai nostri. Te simti imediat familiar pentru ca le poti citi ceva pe fete, sunt expresivi, rad, vorbesc, asemanator cu senzatia pe care am avut-o in Serbia. Urmare a recentului dezastru aviatic- peste tot steaguri nationale, simple sau in berna, chiar si pe fatada supermaketurilor, de altfel pe la ora pranzului se pregatea de o adunare comemorativa langa principala catedrala si am vazut trecand grupuri de elevi cu cate un drapel. Nu stiu daca tot legat de asta, stewardesele de pe toate zborurile - care erau toate poloneze- nu au zambit deloc.

Pe drumul de intoarcere am stat de vorba cu cineva despre istoria lor - intr-adevar aspra, vreo 450 de ani au stat impartiti intre rusi, nemti si austrieci. Cu toate astea, din cate mi s-a relatat opinia publica actuala nu este incrancenata, ci mai degraba cultiva mandria nationala dar si este dispusa sa cada la pace cu fostii inamici istorici.

La intoarcere, avionul era plin, inteleg ca sunt multe companii care au afaceri in Romania si ca ei gasesc ca suntem foarte asemanatori lor ca mentalitate.

Sicko pe romaneste

2010-04-10T18:57:00.000-07:00

Asta-seara am facut o runda de Michael Moore. Ultimul film, cel cu capitalismul, are cateva chestii interesante, dar mi s-a parut un pic prea tendentios si in stil prea alarmist, gen Zeitgeist. Dar dup-aia am cautat Sicko, pe care de mai demult vroiam sa il vad (tks Cami, pentru letmewatchthis.com !). Mult mai bun. Exceptand faza dinspre final cu spitalul din Havana, care cred ca e spitalul "de dat bine la camera" al tarii - pentru ca asa si la noi s-ar gasi niste spitale de stat care filmate din anumite parti, sa arate ok, dar realitatea generala e dupa cum stim, cu totul alta. Deci, cum ziceam, exceptand faza cu Havana, un film mult mai inchegat si mai la obiect. M-a facut sa ma gandesc ca in Romania ar fi relevant un film care sa puncteze niste posibile cauze pentru care- desi suntem fericitii beneficiari ai unui "universal medical care" daca e sa judecam din punctul de vedere al lui Sicko-, de vreo 20 de ani nu s-a schimbat fundamental nimic in sistem si serviciile medicale raman la fel de proaste. Ar insemna ca cineva are interes sa le mentina asa. Si nu m-ar mira sa fie legat de extinderea unor retele de clinici private. Cat despre industria medicamentelor, "numai de bine" - e unul din domeniile pentru care nu mai am niciun respect de cand am avut tangenta si am vazut cum se imping prescriptiile de catre diverse firme producatoare si/ sau distribuitoare, nu mai vorbim de altele din cercetare, studii clinice care nu stiu cum se face ca mai tot timpul ies bine si asa mai departe.

Deci poate ii vine vreunui realizator ideea sa lamureasca intr-un film genul asta de dileme. Ca realitati ca aia din "Moartea d-lui Lazarescu" le stim oricum cu totii, si doar asta nu ne ajuta sa le schimbam. Da' nu cred ca are inca cineva curajul asta agresiv al lui Michael Moore pe-aici (nefiind fan declarat al omului, dar apreciind ca filmele lui sunt totusi altceva, provocatoare macar). Mai comenteaza cate unii, mai fac filme destepte, dar sa arunce chiar cu nume, cu cazuri concrete pe interval ? Nu prea-l vad pe ala care sa se incumete.

Expozitii

2010-04-09T06:55:00.000-07:00

Acum cateva saptamani m-am oprit din drum si am intrat intr-o expozitie de pictura/ fotografie. Eram in drum spre altceva, stiu insa ca nu ma grabeam, dar am ezitat- sa intru, totusi ? Si ca de fiecare data cand intru, nu-mi pare rau. Chit ca nu-mi place tot ce e expus, uneori chiar constat ca nu-mi place deloc stilul autorului respectiv, dar tot e o pauza binevenita. Artele, muzica te educa in alt fel si e pacat sa ratezi chiar si un respiro de 10 minute, daca ai ocazia.

Chocolate rush makes me think way too much

2010-04-01T07:41:00.000-07:00

Am primit de curand o cutie de ciocolata Max Brenner. O cutioaie mai exact, inscriptionata "Optimistic chocolate box" pentru ca ai avea loc in ea sa pui si pantofi, plina cu alte cutiute de tabla in majoritate, cu diverse feluri. Ce mi-a placut in special -pentru ca imi place ciocolata, dar nu ma pasioneaza- e felul in care sunt personalizate produsele. De exemplu, mesajul din titlu era pe o cutie. Iar ca logo au ales "Chocolate by the bald man", alaturi de un desen cu un cap chel :)

E prima data cand vad produse de felul asta atat de personalizate, de regula gasesti asta la branduri de haine, dar la ciocolata nu mai vazusem. Intre timp, marca nu le mai apartine lui Max si lui Brenner, fondatorii initiali, dar chiar si asa ma gandeam ca e fain sa cumperi produse ca astea.

Vorba lui Cabral...

2010-03-21T13:15:00.000-07:00

.. parca se mai schimba ceva. Vineri noapte eram in Centrul Istoric, unde s-au deschis dupa cum se stie tot felul de cafenele care mai de care mai dragute. Lume pe strazi, in majoritate tineri, luminat, ceva limbi straine..intr-adevar, ar mai fi de lucrat la el dar si cum arata acum iti da o idee despre cum va arata cand intr-un final va fi gata: o arie pietonala cocheta, cu un "flavour" de epoca veche, printre putinele ramase de felul asta in Bucuresti.

Sambata am tras o fuga in parcul Titan, care a fost refacut in ultimii ani si pot sa spun ca e mai ingrijit de cel care e la 5 minute de mine, Tineretului. Muzica veche la difuzoare (parca era un Cristian Vasile, oricum m-a facut sa zambesc), rasaduri de trandafiri cu etichetute nemtesti, o gramada de locuri de joaca noi si mai ales nevandalizate...si plin de oameni care iesisera sa se bucure de soarele care in martie n-a fost prea generos. Sincer, fata de alte dati, n-am vazut mai pe nimeni din categoria alora de scuipau seminte si de care iti venea sa te feresti sa ramai singur cu ei in cotloane mai retrase. Cand s-a modernizat, acum vreun an, parculetul de langa Palatul Copiilor, m-am intrebat cat vor rezista toate chestiile aduse acolo -inclusiv aparate de gimnastica si alte amenajari. Uite ca au rezistat, si cand am mai trecut pe acolo de fiecare data am vazut lumea purtandu-se civilizat. Probabil ca o fi priceput si poporul, in final, ca daca tot distruge ce se face, pot trece perioade lungi pana sa se mai puna altceva in loc.

Sambata, la iesirea din parc, am vazut un magazin..tot Titan si m-am oprit sa iau un pateu si o paine. E painea mea preferata si in plus, imi place ca au feliator. De cand i-au preluat austriecii, am si mai mare incredere ca la painea neagra nu folosesc faina colorata, asa cum am auzit de alte fabrici, si in plus e si buna la gust. Am recunoscut o vanzatoare care lucrase aici, in Tineretului. Toate sunt extrem de amabile, e o placere sa cumperi orice de acolo.

Da, uneori mai poti sa ai si experiente placute in orasul asta. Incet-incet, dar mai bine decat deloc.

Liber de sentimente

2010-03-17T14:15:00.000-07:00

Am 'furat' de pe blogul lui Adi Stanciu o discutie care m-a prins, veche, rasuflata ar spune unii dar mie tema inca imi mai da de gandit: poti sa mai simti afectiune pentru o realitate (a tarii tale) care nu te mai satisface ? Un domn argumenta pe acolo cum ca "1. Nu putem compara tarile intre ele asa cum nu putem compara oamenii intre ei. Fiecare om are ceva ce il face special, in fond fiecare om e frumos. Un cersetor poate este generos in timp ce un academician este erudit. Nu cred ca se pot compara etc. Asa ca va recomand sa redescoperiti ceea ce este frumos si bun in Romania, o treaba fff personala si intima in definitiv. 2. Nu pot sa va tin eu acum un curs despre iubire si emotie, dar pot sa va spun pe scurt ca ceea ce simtiti in legatura cu ceva da valoare acelui ceva. Sigur ca mama dvs. poate nu este nici Carla Bruni si nici madame Clinton dar cred ca o iubiti ca pe cea mai scumpa femeie. Cam asa e si cu tara si cu multe alte lucruri. Daca simtiti ceva bine, daca nu…va garantez ca nu pe cale logico-rationalista veti ajunge la iubire. Si cind acest sentiment extraordinar e legat de tara, de Romania in cazul nostru, se numeste patriotism." - ma cam feresc de termeni ca ultimul cuvant, dar notiunea in sine totusi exista, nu conteaza cum vrem s-o denumim. Adi Stanciu, la fel de pertinent, zice ca " În mod evident eu nu fac parte dintre iubitorii de patrie. Nu fac parte nici dintre ne-iubitorii de patrie. România e țara mea, m-a format, cu bunele și cu relele mele, e locul care va fi “acasă” până mor. Asta nu o face bună și frumoasă. Pentru mine. După cum nu o face nici rea și urâtă. E un loc sub soare în care s-a întâmplat să mă nasc. Văd că sunt printre voi oameni care-și iubesc țara. E un sentiment pe care nu-l înțeleg, pur și simplu, dar îl respect. Eu am sentimente pentru oameni, nu pentru locuri, și chiar pentru aceia pe baze strict individuale. Nu cred că e bine să-ți iubești țara, după cum nu cred că e rău. E doar altfel."

Putin mai inainte sa dau de postul asta citeam dintr-un interviu dat de Mihai Ghyka, unul din oamenii care ma fac sa cred ca, chiar sunt ceea ce par: adica bine alcatuiti. Ca istorie de viata, un om care dupa 7 ani de Canada s-a intors in tara, care are in familie si bunici, strabunici cu 20 de ani de puscarie politica, dar si pe Alexandru Ghyka care a finantat revolutia de la 1848- "A băgat toţi banii în nişte visători: Bălcescu, Câmpineanu. Şi Câmpineanu şi-a utilizat averea pentru a finanţa revoluţia. Şi-au dat averea pentru un ideal naţional. Nu pentru a juca la Caritas. Chiar pentru idealul naţional. Credeau că cel mai bun lucru, cel mai bun plasament este ăsta. Aş vrea să văd câţi oameni mai sunt astăzi din cei îmbogăţiţi gata să facă asta.". Si care normal ca sesizeaza si el tarele societatii in care traieste. Dar cu care se pare ca poate sa traiasca, asa cum poate cu lipsa de maniere la masa: "Dacă însă e un om care nu face parte dintr-o familie cu tradiţie şi nu a fost expus acestei educaţii, cred că e regretabil că face zgomot atunci când mănâncă, mă deranjează, dar nu mă pripesc să-l judec. Dacă face foarte mult zgomot şi e unul dintre colegii fiului meu, am să-i şi spun. Dacă e un adult, am să trăiesc cu asta."

Acest post nu e o pledoarie pentru nimic. Traiesc aici, si pe mine ma deranjeaza multe, dar aleg sa privesc 1/2 mai plina, pot face asta, asa cum altii nu pot (si aici nu ma refer la un merit personal, ci pur si simplu la o capacitate care exista sau nu fara contotatii de vreun fel). Ramane intrebarea: poti fi, cum zicea acelasi domn cu care am inceput postul, "oricine, oricand, oriunde", fara sa te revendici de nicaieri ?

Med/ Red/ Dead Seas si "No Touch" land

2010-03-10T11:22:00.000-08:00

In putine cuvinte, cam asa s-ar rezuma experienta mea de calatorie in Israel. Oups, eram tentata sa scriu "Tara Sfanta", dar s-ar putea ca unii care nu ma stiu suficient de bine sa creada ca sunt patrunsa de trairi mistice raportat la subiect. Dimpotriva..e drept ca la intrarea in biserica unde se afla mormantul cu pricina m-am simtit dintr-odata familiar, dar asta numai pentru ca dupa atatia evrei cu palarii traditionale si zulufi pe strazi, Zidul Plangerii si sinagogi, imaginile ritului crestin erau de-ale casei, ca sa zic asa. Parca poate sti cineva exact, in definitiv, ce si cum s-a intamplat sau daca Dumnezeul nostru e mai adevarat decat al lor ? chiar ma amuzam de o relatare cum ca locatia cunoscuta azi ca fiind a mormantului ar fi fost desemnata astfel pe vremea Elenei, sotia primului imparat roman crestin, care a vrut sa vina sa vada cu ochii ei..si pentru ca era batraioara, se pare ca au mutat putin mai aproape de ea locul cu pricina...Stiu, unii s-ar gandi ca n-am nimic sfant de pot glumi cu asa ceva, dar atatea excese vad in numele religiei incat am ajuns sa consider ca ar fi tare util daca am putea privi mai relaxat toate astea..si eventual sa intelegem ca omul, de cand lumea, a avut nevoie de mitologie ca de aer...
Revenind..tot la impresiile mele din a 2-a parte a titlului, am fost tentata sa zic ca m-am intors in Evul Mediu, in anumite locuri din Ierusalim, mai ales ca acum stiu si din "inside" cam ce reguli trebuie sa urmeze un evreu credincios. Mama, pai ale ortodoxiei par floare la ureche pe langa ale lor. Sa luam numai interdictia de "a face foc" sambata, cum spun ei Sabbat, ceea ce implica nu numai gatit, cat si orice contact electric in viziunea unora.. In Ierusalim n-am vazut cupluri tinandu-se de mana (de altceva ce sa mai zic) - si nici in Tel Aviv, care e mai relaxat, rar am vazut vreo urma de contact fizic la vreo pereche.

Plus, la noi n-am vazut oameni cu cartica de rugaciuni pe strada, pe cand la ei da (inclusiv la zoo era o fatuca ce recita de zor cu cartea in mana).

Alte concluzii:

- sunt influentati de experienta cu holocaustul, cred ca le-a ramas undeva in gena teama de privatiuni, pentru ca rar am vazut atatea burti si latimi la tineri..la varste mai mari nu mai vorbim, erau obligatorii;

- obisnuinta de contact cu moartea, de la pustile atarnate de soldatii in termen pana la stilul in care relateaza despre atentate; faptul ca tu sau copiii tai ar putea muri e parte a vietii cotidiene, si nu un dezastru improbabil;

- oarece aer oriental, femei cu multe bijuterii si nu de cel mai bun gust, nu prea curat, mai putin apasator insa decat in tari arabe. In Tel Aviv, mai putin evident.

Marile: ceva special doar la Rosie unde coralii si pestii sunt colorati in toate felurile posibile. N-am facut scufundari, ca era marea agitata, dar acum imi pare rau.

Mediterana de acolo- nimic deosebit, poate o idee mai curata decat Neagra noastra.

Marea Moarta - un loc care mi s-a parut foarte straniu, in plin desert, unde am fost eu nu erau decat hoteluri. Valurile inexistente si linistea ii dadeau un aer suprarealist. N-am simtit in niciun fel ca e cel mai jos loc de pe Pamant :)

All in all, interesant. Nu e tara unde m-as vedea traind si nici unde as muri de nerabdare sa ma intorc cat mai curand, dar iti permite totusi sa tragi cu ochiul la o cultura cu adevarat veche. O nota in plus pentru cine ajunge in Ierusalim: nu ratati muzeul Holocaustului.

Nu e marketing, nu e propaganda, e pur si simplu un loc in care si Romania isi arata o fata mai putin cunoscuta (s-au deportat si de la noi evrei, in Transnistria, si au murit pe strazi in Iasi haituiti de populatia locala/ soldati la indemnul de prigonire al lui Antonescu) si in care intelegi cat de ambivalenta e natura umana. Si cu parere de rau, mai adaug ca radacinile unei aberatii au stat si in filozofia crestina care a cultivat dispretul fata de cei care inca mai aderau la "vechea" religie...

Quintus ii scrie prietenului sau din Quebec

2010-02-20T15:00:00.000-08:00

S-a intamplat ca saptamana asta sa deschid un manual de clasa I...n-am mai avut ocazia sa fac asta, copiii prietenilor mei inca nu sunt la scoala iar eu am calcat ultima data intr-o scoala generala in ultimul an de facultate, cand mi-am facut lucrarea de licenta cu niste pusti de scoala primara. Evident, fraza cu pricina din titlu ilustra litera Q.

M-a apucat nostalgia..cand am auzit eu prima data de Quebec ? Se intampla sa tin minte exact: eram intr-a V-a si aveam o colega de clasa care emigrase in Canada (mai exact, tatal ei fugise acolo si dupa un timp reusise sa-si ia si familia, nu stiu cat de legal dar in tot cazul nu o emigrare cu acte depuse, ca acum). Ajunsa acolo, ea scrisese cateva scrisori unei colege de care era mai apropiata, in care ii descria cu incantare ce era pe acolo, iar fata aia simtise nevoia sa ne impartaseasca si noua istoriile. Si uite-asa pana la urma am ajuns sa-i citim misivele la ora de dirigentie. Evident, sentimentul era de Wonderland. Mi-aduc aminte din ce spunea ea acolo, ca "aici nu sint cozi, iar pungile de plastic se arunca " (!!). Pentru un timp, a fost o magie. Peste cativa ani am aflat ca maica-sa ii ascundea sau arunca de-a dreptul scrisorile venite din Romania, pentru ca ii era teama ca o sa vrea sa se reintoarca (la inceput, cu toata incantarea ei, ii era inca foarte dor de prietenii de aici). Nu mai stiu absolut nimic de ea, dupa un timp legatura s-a rupt cum era si normal, vietile aici si acolo erau prea diferite.

Despre tradare

2010-02-13T05:56:00.000-08:00

Anul trecut a fost cu povesti (nu ale mele, eu am avut partea mea - mai subtire, recunosc - cu ani in urma) despre barbati care au inselat urat. Care au spulberat increderea partenerei lor nu numai in relatia respectiva, ci au pus sub semnul indoielii insasi increderea acelei femei in posibilitatea de a avea o relatie ok, din acel punct incolo. Iar fetele respective nu erau niste visatoare care pur si simplu nu au putut accepta ca astfel de lucruri se mai intampla. Personal, sunt de parere sa incerci sa mai dregi ceva, sa lupti cu cioburile pentru o forma noua, daca relatia aia a fost cu adevarat semnificativa pentru tine. Dar daca se intampla sa te casatoresti dupa 5 ani de coabitat si la 2 luni dupa nunta, el sa o stearga pe nepusa masa intr-un concediu cu noua lui iubita - de care afli ulterior ca exista in viata lui dinainte de casatorie- e de inteles o asemenea reactie. E un exemplu extrem, admit, dar nici celelalte nu au fost mai onorabile. Si ieri, o alta veste de acelasi fel, cu detalii care au facut sa mi se stranga stomacul, din partea unei prietene bune, cu o relatie veche si aparent solida. Si cu copii, ceea ce inevitabil provoaca un conflict teribil intre instinctele ei de femeie ranita si cele care o obliga sa vada cum poate sa ii afecteze cat mai putin.

Deci situatii urate, cu minciuni cat cuprinde si negari vizavi de intrebarea frontala, pusa nu o data - "Esti sigur ca nu e vorba de altcineva ?". Femeia in cauza aproape inebuneste incercand sa dea de cauza problemei, sa examineze unde a gresit, ce-ar putea sa mai aduca nou ca sa improspateze relatia....timp in care domnul, linistit, isi vede de legatura paralela, transmitand la interval regulat mesaje in directia unei eventuale paranoie a oficialei. Mi se pare mizerabil.

Se intampla ca am fost pusa si de cealalta a baricadei, pentru ca pe cand eram mai degraba o pustoaica, m-am indragostit iremediabil de un barbat insurat iar unul din condimente era sentimentul de a dori sa-l salvez din neimplinirea conjugala pe care o clama fara ezitare. La acel moment nu avea copii, dar sunt convinsa ca simpla lor existenta nu m-ar fi trezit la realitate, ci mai degraba as fi gandit, in spiritul atitudinii lui, ca femeia aia se foloseste si de asta ca sa il tina intr-o relatie searbada. Concluzia mea este ca amanta, cu cat mai indragostita sincer este de acel barbat si nu sunt alte interese la mijloc, nu va intelege decat versiunea lui si in niciun caz nu se va da la o parte din motive morale "abstracte". E oricum o situatie trista si pentru ea, pentru ca adrenalina initiala se duce iar in spate ramane o suferinta continua de a imparti timpul si gesturile lui cu altcineva. Ca un fel de funny-ending, barbatul respectiv se considera la fel de nefericit conjugal si in ziua de azi, desi a mai adaugat niste nume la lista celor care l-au mai "ajutat" sa uite situatia in care se afla.. insa pe de alta parte se declara fidel ideii de casatorie (!!)........Reintalnindu-ma intamplator cu el peste ani, cand si eu eram mai coapta, am realizat asa sub forma de mica revelatie, ca foarte probabil n-ar fi iesit nimic de durata cu noi, atat timp cat intelegeam atat de diferit ...conceptul de fidelitate.

Sunt constienta ca viata ne incearca pe toti in moduri nebanuite si ca rezolvarile nu sunt asa simple. Gandul ca in final nu te poti baza decat pe tine e foarte trist, dar poate si o sursa de revitalizare a unui traseu. O sotie nu are de ce sa se astepte la intelegere morala din partea unei amante, in 99% din cazuri probabil nu va veni, chiar daca e o familie la mijloc. Amanta indragostita nu vede decat personalitatea seducatoare, fara uzura cotidiana, si crede ca e datoare sa lupte pentru sansa de ramane cu acest barbat minunat pe care soarta i l-a scos in cale (oh, God..suflet-pereche, poate prostia asta de film american ar trebui mai putin luata in serios). Singurul care poate sa mai elimine din durere e doar cel care se imparte intre 2 case, relatii. Asta daca intelege macar atat: ca minciunile si rautatile ranesc mult mai mult decat adevarul, oricum incomod. Unii spun ca nu se poate face asta. Eu stiu din auzite ca s-a putut, la cate unele istorii. Eu vreau sa cred ca se mai poate si asa.

Pacat de Vlad Ivanov

2010-02-06T10:20:00.000-08:00

Am fost sa vad multi-nominalizatul si festivalizatul "Concertul" al lui Radu Mihaileanu. Ar fi un film cu oarece farmec, daca n-ar abuza de stereotipii cat cuprinde - in cazul asta, e vorba de rusi, care au in gene darul de a-l soca fara sa faca prea mari eforturi pe frantuzul de orice nivel, fie el si mai om de rand. De ce oare se crede ca prind mai bine filmele care abuzeaza de astfel de clisee ? Am o prietena rusoaica, de loc chiar din Siberia. A vazut filmul si l-a clasificat ca pe un "kakat haios", din aceeasi tagma cu Borat (cahhhhhh). E adevarat, rusii sunt mai bautori dupa cum admite si ea, sunt mai aprigi poate, dar in mod cert nu sunt o hoarda de amarati disperati care dau navala intr-un hotel de lux, isi cer diurna pe loc, amenintand sa-l linseze pe cel care ar putea indrazni sa refuze, asa cum sunt prezentati in film, asta ca sa dau numai un amanunt din multe altelele care compun aceeasi imagine. In cazul de fata ii dau perfecta dreptate, tocmai pentru ca ani de zile am fost saturata de imaginile cu romani prezentati in aceeasi cheie de oripilare a occidentalilor civilizati. Barbarii Estului, cu alte cuvinte. Fara atatea exagerari, ar fi putut fi un film bunicel. Asa, il retin doar pe Vlad Ivanov, unul din actorii pe care il urmaresc cu interes in orice joaca, teatru sau film, de cand l-am vazut in 4,3,2. In filmul asta, joaca un magnat al petrolului, care se crede deopotriva si cu talent artistic. Toate replicile, in rusa.

Tipul e din Botosani, a inceput cu Dan Puric in trupa de pantomima dupa care a dat de vreo 4 ori la teatru. Mi se par interesanti intr-un fel aparte cei care au succes mai tarziu in viata. Scriitorii care debuteaza la 40, actorii de care nimeni nu a auzit pana mai tarziu.

Deci pacat de atatea clisee. "Traieste", tot al lui, despre un etiopian care se da drept evreu ca sa poata scapa dintr-o tabara de refugiati si sa castige dreptul la o viata mai buna in Israel (sau la viata, comparat cu conditiile din care a plecat), e incomparabil mai original si mai de substanta.

Altfel

2010-01-30T02:11:00.000-08:00

Acum ceva timp am facut 'curatenie' in blog-roll, am mai sters bloguri unde nu se intampla nimic de luni de zile. Azi in blog-rollul Andreeei l-am gasit pe Gradinar, cum isi zice el. A fost refreshing sa citesc si sa vad poze ale unei alte realitati, colorata mai viu si mai aproape de ritmurile naturale. Nu m-as vedea in momentul asta crescand animale si mancand numai din ce cultiv eu (mai ales ca nici la gospodaritul urban nu sunt o experta :), dar sa deschid geamul dimineata si sa vad case si ceva mai mult verde in loc de blocuri gri si 3 pomi firavi pe un petec de gazon, cu siguranta mi-as dori. Si cu siguranta ii admir pe cei care incearca o altfel de existenta, care au curaj sa si experimenteze in loc sa viseze o viata la 'cum ar fi fost daca'. De curand stateam si ma gandeam daca in cei 12 ani de angajat, am avut vreodata un concediu mai mare de 2 saptamani (nu stiu cata lume stie, dar codul muncii spune ca e obligatoriu sa iti iei anual minim 3 saptamani legate..in fine. si eu am aflat, cu surprindere, abia cand am inceput sa lucrez in hr). Raspunsul este previzibil, ba am avut si multi ani in care o saptamana a fost maxima luata, din diverse motive, uneori tinand de mine dar e cert ca marea majoritate a firmelor considera un concediu de 2 saptamani un fel de favor, daca e vorba de mai mult deja se cer explicatii si uneori, si dupa explicatii, simplu 'nu se poate'. Desi viata intr-un oras ca Bucuresti ar cere niste luni de spalat creierul cu soare si liniste... dar lasand asta la o parte alta relaxare ai, orice vacanta ai alege, intr-o luna fata de o saptamana sau doua. Bucatile alea de timp in care sa poti sa descoperi lumea in care traiesti, sunt mici, portionate. Gandul ca o sa am mai mult timp la pensie nu stiu de ce, dar personal nu ma incalzeste. Evident, si firmele au ratiunile lor, ma gandesc ca intr-o firma mica chiar te poate da peste cap perioada vacantelor daca nu le planifici cum trebuie, dar tare mi-e ca per ansamblu la nivel de societate sa fii cat mai activ si mai muncit e pus in legatura directa cu cat de competitiv esti. Cel putin la noi, care ne straduim din greu sa ne recuperam frustrarile consumiste cu radacini vechi, de tip comunist. Ce downshifting, ce-i aia, mai nimeni n-a auzit. Iar de practicat, si mai putini. Dar uite ca mai sunt cativa care incearca sa traiasca altfel, noroc cu blog-rollurile..

Poza e tot de pe blogul de care scriam. Impartasim si o anume viziune despre Romania. Istoria de aici http://undevainromania.wordpress.com/2009/08/13/asta-e-poiana-mea/ mi s-a parut fermecatoare.

2%

2010-01-27T07:43:00.000-08:00

Azi am avut de depus niste declaratii pe la Administratia financiara si una din rubrici se referea la acei 2% din impozit, pe care, ca si angajatii, si unele categorii de pfa-uri ii pot directiona catre o fundatie/ong. Ma gandisem sa-i dau celor de la mesajepentrumare.ro, care se ocupa de revitalizarea unor specii de pesti din Marea neagra, dar ei nu sunt organizati ca un non-profit, deci nu se putea. Asa ca am ales Mare Nostrum, o fundatie care incearca o revitalizare a uscatului de langa mare :). I-am descoperit pe site-ul unui alt ong care mi-e tare drag, Copacul de Hartie. Cu Copacul am fost si la o plantare de salcami acum un an, in Hateg, o experienta care a meritat fiecare minut petrecut acolo: experienta in sine cu pomisorii si oamenii pe care i-am cunoscut cu ocazia asta.

In fine, ce vroiam sa spun e ca exista tot felul de fundatii care chiar fac ceva si daca nu te poti mobiliza sa participi ca voluntar din cand in cand (desi asta ar fi cel mai bun gest), macar sansa de a le dona acesti 2% e pacat sa o irosim, uneori din simpla comoditate. Cei de la Mare Nostrum nu aveau postate pe site toate datele pe care formularul de la finante le cerea, dar un telefon de cateva minute a lamurit tot. Chiar nu e mare lucru. Si nu cred ca trebuie sa te sensibilizeze o anumita cauza abia atunci cand esti afectat personal, cum discutam recent cu o prietena care pana sa se confrunte cu o problema de sanatate a propriului copil, nu s-a gandit niciodata sa doneze/ ajute cat de putin vreo organizatie/caz umanitar. Si un sms sau apel telefonic taxabile contribuie cu ceva si adunate, aceste gesturi pot reprezenta mai mult decat crezi.

Iarna la birou

2010-01-25T08:47:00.000-08:00

Dintre toate birourile unde am lucrat, cel de acum imi place cel mai mult. Si ca locatie, si ca spatiu interior. De cand l-am vazut prima data, m-a cucerit perspectiva eclectica pe care o ai asupra intregii zone: se vad acoperisuri de toate formele, pentru ca pe langa blocuri sunt si multe case si vreo 2 biserici mari.

Nu-mi place iarna in oras, de regula. Daca sunt la munte, e altceva. Dar trebuie sa admit ca in dimineata respectiva, cand tocmai ninsese zdravan peste noapte si s-a nimerit sa am aparatul la mine, totul arata de fairy-tale. Mai ales privit de la geam :)

Ultima poza face exceptie, e din curtea Muzeului Taranului, unul din locurile mele preferate din oras - cu o terasa si un cinema "altfel". Da, iarna poate fi frumoasa si in Bucuresti, in anumite coltisoare. Sunt convinsa ca in orase cu mai multa arhitectura veche, ar avea si mai mult farmec - in Bruges sau Gent din Belgia, de exemplu.

Kindness pays off

2010-01-18T07:28:00.000-08:00

Lucrez in HR de vreo 7 ani. Nu conteneste sa ma uimeasca, pana in ziua de azi - lucru confirmat si de altii- cat de putini sunt cei care isi gandesc pe termen lung un traseu, care isi pun intrebarea "daca maine n-o sa mai am jobul asta, ce (altceva) as putea sa fac ? " Sunt oameni care au lucrat peste 10 ani in aceeasi firma si care probabil ar fi ramas acolo si urmatorii 10, dar uite ca a aparut ceva imprevizibil cum e aceasta criza si s-au trezit ca nu mai au loc in minunata companie. Dintre care, unii in situatia in care avusesera un job atat de specific companiei in cauza, incat nu-si pot gasi usor ceva echivalent in alta, desi au avut pozitii de directori.

Faptul ca in perioada asta e greu sa-ti gasesti alt job - citeam azi ca ar fi in medie cam 1,500 de aplicanti la un job pe un site, si ultimul meu proiect cu anunt o confirma- e una. Ce agraveaza si mai mult lucrurile e daca in tot acel interval in care omul a lucrat intr-un singur loc n-a stiut sa isi cultive relatiile personale. Relatii care se construiesc, care implica sa raspunzi la cate o rugaminte. Unii nu au stiut sau nu au considerat ca ar avea nevoie sa faca asta si iata reversul, acum n-au la cine sa puna o intrebare. Uneori si o simpla informatie din inside e pretioasa -eu am ajuns sa ma angajez prima data doar pentru ca cineva a fost suficient de amabil sa-mi spuna ca la compania X se fac recrutari, nimic altceva ca vreun contact, nici macar vreun telefon de la HR. Restul a fost treaba mea - sa aflu cui sa trimit cv-ul, etc, dar a contat ca cineva mi-a dat "pontul" la momentul potrivit.

Nu pot sa inteleg oamenii care, ajungand la un moment dat pe o pozitie mai "sus", uita sa mai raspunda la telefoane. In schimb te cauta iar cand au ei nevoie de ceva, de parca relatia ar fi exclusiv univoca. Nu e greu sa construiesti relatii cu altii, daca la baza lor sta un schimb onest. Oamenii isi aduc aminte de tine si dupa mult timp de cand n-ai mai vorbit cu ei, daca atitudinea ta a fost cea corecta. Dupa cum, daca te-ai facut de negasit la un moment dat, isi vor aduce aminte si de asta.

In niciun caz nu ma bucura rautacios faptul ca unii acum sunt in postura de a-si cauta job. Dar poate ar trebui ca unii sa-si mai aminteasca faptul ca nimeni nu e de neinlocuit, si ca gesturi simple iti pot fi de mare folos pe termen lung.

Daca nu vorbesti despre ele, e pacat

2010-01-17T09:34:00.000-08:00

Sunt intr-o perioada de citit asiduu, citesc pe banda rulanta tot felul de carti iar daca vreuna ma prinde, mi-e greu s-o mai las din mana. Ma motiveaza si vremea inchisa de afara. Erau perioade in liceu cand daca o carte nu ma prindea de la primele 2 pagini, o astepta un frunzarit pe diagonala. Acum sunt mai rabdatoare. De exemplu, mi-am luat acum 2 saptamani o Herta Muller - recunosc, in urma publicitatii care i s-a facut dupa Nobel. Total neatractiva la primele pagini, dar daca insisti, merita. N-am avut ocazia des sa vin in contact cu oameni care au invatat romana ca a 2-a limba, si in niciun caz nu s-a nimerit sa fie scriitori. O nemtoaica ce recunoaste onest vioiciunea unei limbi fata de exactitatea seaca a celeilalte, in multe cazuri. Un om amenintat cu moartea direct si indirect intr-o Timisoara comunista, renegat de cei din comunitatea ei (un satuc nemtesc din Banat, in care romanii erau vazuti ca "murdari si lenesi", ca o forma de aparare a "soiului superior" care erau localnicii), crescuta intr-o casa fara nicio carte si, mai mult, in care cartile erau privite ca ceva rau, diavolesc. Original pentru un viitor castigator de Nobel pentru literatura, nu ?

Unul din scriitorii care mi-a placut foarte tare cand l-am descoperit cu "Prins", Petru Popescu, a publicat o noua carte despre tineretile lui comuniste cu indragosteli de fiica puterii, Zoia. N-am apucat sa-l citesc, doar am parcurs niste cronici si inteleg ca a cedat tentatiei de a scrie intr-un stil consumist, american, influentat probabil de cariera lui de scriitor de acolo. Pacat. Cred ca inca avem nevoie de o literatura de buna calitate despre generatiile alea. Petru Popescu, asa cum il tineam eu minte, era un scriitor viu, cu nerv, care nu se ferea sa se uite in fata la dilemele pe care epoca i le provoca unui tanar rebel. Daca onestitatea se pierde si intervin cliseele, talentul literar nu mai foloseste la nimic. A, iti foloseste sa vinzi. Dar pe termen lung cartea nu ramane o referinta.

Tatal unei prietene, fost lucrator in defuncta Securitate pe parte de contraspionaj, publica de cativa ani un fel de memorii, in care isi exprima punctul lui personal de vedere asupra evenimentelor din decembrie. Cred ca e vorba si de o exorcizare a intrebarilor lui chinuitoare de dupa '89. Dilema lui, intrezarita printre randuri, e daca faptul ca si-a facut bine treaba, in slujba unui regim pe care nu si l-a ales, il absolva de vina de a fi fost parte a unei structuri universal perceputa ca represiva. In opinia lui, Securitatea a fost pe nedrept invinuita de tot raul, pentru ca in marea majoritate oamenii din sistem chiar serveau interesele tarii si in plus urmau niste ordine. E greu de judecat, sunt multe nuante. Intrucat n-am trait in perioada respectiva ca adult, prefer sa vad lucrurile cu moderatie, dar sunt fericita ca tatal meu, cand i-a fost oferita o astfel de cale, a zis pas. M-a scutit de multe intrebari existentiale. Herta Muller, o prigonita de Securitate, vine cu o marturie la polul opus. Ce faci daca esti copilul cuiva care - in termenii de acum- a facut un fel de pact cu Diavolul ? O solutie ar fi sa-i citesti pe amandoi.

Imi plac cartile de confesiuni, legate de realitati la care te poti conecta. Si cred ca e bine sa le vorbesti si celor din jur despre ce-ai citit si te-a impresionat : emotional, intelectual sau cum vrea fiecare sa denumeasca. Nu atat ca sa-i determini si pe altii sa citeasca acele carti (am priceput intr-un final ca a nu citi constant nu trebuie sa primeasca obligatoriu un vot de blam daca iti alimentezi dorinta de cunoastere in alte moduri), cat pentru a face sa circule idei bune, provocatoare. S-a intamplat uneori sa mi se povesteasca despre o carte fara sa ajung s-o citesc dar povestirea aceea sa rezume atat de bine esenta cartii respective incat sa imi adauge o noua idee pe un anumit subiect.

Cand o sa ma fac mare, dupa primul milion de euro, am sa-mi iau un curs de Creative writing si o sa-mi incerc si eu puterile la scris. Asa, pe modelul Hugh Grant - "Întotdeauna mi-am promis: când vei realiza câteva filme drăguţe şi vei câştiga ceva bani, vei scrie în sfârşit romanul tău". Pana una alta, mai scoate o comedioara cu Jessica Parker si isi aduna curaj sa termine prima jumatate a cartii.

Adam

2010-01-10T08:22:00.000-08:00

Cu toate că se afla în rai,
Adam se plimbă pe alei preocupat şi trist
Pentru că nu ştia ce-i mai lipseşte.
Atunci Dumnezeu a confecţionat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Şi primului om atât de mult i-a plăcut această minune,
Încât chiar în clipa aceea
Şi-a pipăit coasta imediat următoare,
Simţindu-şi degetele frumos fulgerate
De nişte sâni tari şi coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Eva răsărise în faţa lui.
Tocmai îşi scosese oglinjoara
Şi se ruja pe buze.
"Asta e viaţa !" a oftat Adam
Şi-a mai creat încă una.
Şi tot aşa, de câte ori Eva oficială
Se întorcea cu spatele,
Sau pleca la piaţă după aur, smirnă şi tămâie,
Adam scotea la lumină o nouă cadână
Din haremul său intercostal.
Dumnezeu a observat
Această creaţie deşanţată a lui Adam.
L-a chemat la el, l-a sictirit dumnezeieşte,
Şi l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

(Marin Sorescu)

De la Cristi preluata

2010-01-09T07:28:00.000-08:00

A inceput un nou an. Lent, deocamdata - inca multi sunt in concedii, la job e cam aceeasi stare de relax ca inainte de Craciun.Incerc sa ma scutur si eu de lentoarea care mi se transmite. Cu atat mai mult am timp sa urmaresc cat se poate de activ blogurile altora..

Am citit postul lui Cristi Margarit si mi-a parut rau ca n-am avut cum sa-i las un comentariu de data asta. Sa ii spun cat de mult sunt in asentimentul lui. E o opinie la care am ajuns si eu dupa ceva reflectii, si nu din teribilismul de a face altfel decat toata lumea. O opinie pe care ma feresc s-o aduc in discutie, pentru ca invariabil am parte de reactii siderate. Vai, cum se poate sa gandesti asa ? Si daca mai demult ma incitau astfel de reactii si cautam argumente in speech-ul celuilalt, acum prefer sa nu mai dezbat deloc, cu exceptia situatiei in care persoana se arata chiar foarte deschisa la cap. M-am saturat sa ma justific, sa-mi pun capac singura si sa pretind ca asa ar trebui sa ma simt bine.

Nici eu nu ma consider atee ci crestina, dar cred ca diferenta esentiala care isca o prapastie intre mine si cei care incearca sa-si traiasca viata dupa ce le spun preotii e ca eu nu reusesc sa asimilez ideea ca viata ar fi o lunga ipasire a vreunui pacat originar sau din neam si ca atare, ca la tot pasul ar trebui sa-mi cer iertare pentru ce imi face placere. Sexul nu-l vad exclusiv pentru procreere, mancarea exclusiv ca sa ne tina in viata, cred ca oarece mandrie e utila si ca daca nu ai vocatie de ascet (cum marea majoritate a lumii n-are), daca traiesti prin renuntari repetate, ajungi ori nevrotic ori psihopat.

Pe de alta parte, suntem crestini si asta are si parti bune. Dar nu pricep de ce doar din motivul asta ar trebui sa ma uit de sus la alte religii, ca si cand ele nu ar putea fi o cale de a ajunge la spiritualitate. Pentru ca pana la urma asta urmaresc cam toate, nu ? De ce as decreta eu, in calitate de crestin, ca numai eu detin "adevarul". Ca sa nu ne mai aducem aminte cate masacre si constrangeri au fost facute in numele crestinismului cu popoare "pagane". Nimic nu cred ca iti poate da dreptul sa convingi cu forta.

Inca nu am un copil, dar inteleg dilema lui Cristi. Mie botezul nu mi se pare o concesie majora, dar tind sa cred ca pana la urma e tot o superstitie. Multor copii, botezati sau nu, li se intampla din pacate accidente sau boli incurabile. Pedeapsa divina pentru pacatele parintilor/stramosilor, Adam si Eva, etc ? Sa fim seriosi. Mai degraba pedeapsa previzibila pentru devierile societatii, cu alimentatia ei stricata, cu sofatul dement, etc. Cand nici astea nu pot fi luate in discutie, probabil intervine ceva aleator - dar in niciun caz n-as vedea problema in registrul "platirea pacatelor".

Totusi, cred in ideea de cautare a spiritualitatii. Sustin religiile care nu doresc sa se impuna altora cu orice pret, care nu te agreseaza ci iti ofera confort fara a te face sa te simti vinovat ca existi, religiile care promoveaza respectarea universului in ansamblul lui (cum e la budisti cu natura). Fanatismul si luatul "ad literram" sunt din cu totul alt film. Suspectez ca biserica a avut un interes in a perpetua textul asta cu vinovatia pentru binele ei propriu, altfel cum ar fi putut prospera atatea ierarhii de "fete luminate" si o institutie cu atatea proprietati, care de multe ori a cautat sa-si asocieze si oameni cu influenta politica ?

Sex si one-time only

2010-01-02T17:28:00.000-08:00

Sexul in Romania inca este supus unui dublu standard. Se vinde, se prezinta si se consuma intr-un mod agresiv (ma refer la media), dar cand vine vorba de ce inseamna pentru barbati si femei, inca multora nu le suna ok ca o femeie sa admita ca a avut o aventura. Ca a ales pur si simplu sa se simta bine intr-o seara/ noapte, stiind foarte clar de la bun inceput ca nu va dori o continuare. Ca doar a vrut sa aiba parte de adrenalina descoperirii pe repede-inainte a unei alte persoane, fara inhibitii si false pudori si de un sex bun. Nu cred ca e de recomandat ca reteta de viata daca totusi la un moment dat vrei sa ai o relatie pe termen lung - si daca-ti faci iluzii ca totusi acesta ar putea fi un inceput s-ar putea sa fii foarte dezamagita - dar nu vad de ce ar fi de privit cu ridicat din sprancene o astfel de optiune. Si femeile sunt animale sexuale, si uneori contextul nu iti permite sa ai o relatie fizica asa cum ti-ai dori, dar totusi simti nevoia imperioasa sa fii cu cineva, sa iei din energia unei astfel de intalniri "rapide". Sigur, asumandu-ti tot ce inseamna asta: posibilitatea ca a doua zi cel de langa tine sa ti se para un strain, sexul sa nu fie cine stie ce, si cel mai neplacut - ca cel in cauza sa nu stie/ fie in stare sa incheie tot episodul intr-un mod elegant. Si poate ar mai fi o conditie: ca facand asta, sa nu distrugi o relatie la care chiar tii. Daca totusi lucrurile merg pe linia de mijloc, o astfel de partida poate sa fie exact ce iti trebuia ca sa inchei o depresie dupa un fost, ca sa te simti din nou atractiva si plina de vitalitate, si mai ales ca sa iti reamintesti de ce ne place sa facem sex :).

De ce ziceam ca sunt sanse foarte putine ca un one-night stand sa se transforme intr-o relatie ? pentru ca in cele mai multe cazuri, faptul ca ajungi atat de repede la o intimitate fizica arde niste etape care foarte greu mai pot fi recuperate. Cand ai ajuns sa cunosti cat de cat pe cineva, latura fizica capata alte semnificatii, exista o intimitate de alta natura care ar trebui sa iti dea cateva indicii (de sperat, pozitive) despre cum vor decurge lucrurile. Personal, din toate povestirile pe care le-am auzit de-a lungul timpului n-am dat peste o relatie care sa se fi dezvoltat dintr-un one-night stand. Poate si pentru ca pe undeva, in mintea chiar si a celor mai liberali barbati, ramane infipta ca un cui indoiala ca o tipa care s-a "lasat" asa de usor poate fi o miza de luat in seama in calculele lor de viitor. Poate e o reminiscenta retrograda, nu stiu. Oricum, barbatii ar trebui sa se mai obisnuiasca cu ideea ca si femeile dezbraca in gand cate un barbat mai aratos chiar daca sunt intr-o relatie stabila, ca nu neaparat faptul ca isi imagineaza inseamna ca vor si trece la fapte...atata timp cat ele chiar sunt multumite cu ce primesc. Pentru ca, in cele mai multe cazuri, femeile totusi sunt dependente si de tandrete. Vrei sex salbatic, dar vrei si ca dupa sa adormi in bratele lui si nu fiecare in partea lui de pat sau, si mai rau, fiecare in patul lui.

Uneori, mai trebuie spus, exista insa si situatia exceptional de rotunda in care poti avea parte de o aventura cu de toate - sex si ceva tandrete. Ok, nu de acelasi fel ca cea pe care o primesti intr-o relatie inchegata, dar totusi tandrete. In cazul asta, aventura chiar poate ramane o experienta foarte placuta, pe care o poti pune la pastrare pentru perioadele mai putin faste...

Later edit: Unii care imi transmit numai verbal comentarii la posturile mele, au inteles- eronat- ca sunt adepta aventurilor chiar daca am o relatie stabila. On the contrary...

1 ianuarie

2010-01-01T10:59:00.000-08:00

Imi place ideea de Revelion- zic asta pentru ca alti prieteni ai mei imi spun ca pentru ei nu reprezinta nimic. Din pacate, revelionul de anul asta la palatul Ghica nu a fost o reusita, in principal din cauza muzicii. E prima oara dupa mult timp cand plec de la un revelion doar la 3 dimineata. Totusi, pentru ca nu am adormit imediat, am apucat sa vad cum spre ora 6 peste oras s-a lasat o ceata groasa, alburie - a fost spectaculos pentru ca s-a intamplat in cateva minute.

Anul care tocmai s-a terminat n-a fost dezastruos, dar cea mai neplacuta stare cu care-l asociez a fost incertitudinea. De la noul an sper sa am parte de lucruri mai clare - in toate privintele si la urmatorul revelion sa nu ma mai separe nicio distanta de persoana cu care as vrea sa fiu.

La multi ani !

In spiritul perioadei

2009-12-27T07:32:00.000-08:00

Imi place sa fac cadouri, imi place sa si primesc si nu mi-e teama sa recunosc. Oarecum, cu cele primite e simplu - cine ma cunoaste cat de cat ar trebui sa stie ca un cd sau o carte ma "rezolva" oricand- sigur, cu conditia sa pice in sfera mea de interes. Si sunt cadouri din zona asta care par atat de universal valabile - se gasesc acum atatea albume interesante, dac-ar fi sa iei numai din categoria cu locuri de vizitat, cu animale, fotografii de tot soiul etc -, atatea colectii de muzica incat nu-mi pot imagina ca nu se poate gasi ceva care sa faca placere oricui. Rar mi s-a intamplat insa "sa ma nimereasca" vreun cadou in ultima perioada, nu stiu cum se face ca prietenii mai degraba mi le fac pe principiul de a-mi oferi ce le-ar placea lor sa primeasca. Nu ma supar, doar nu te poti supara cand stii ca intentia a fost alta dar nu i-a iesit omului, ce sa-i faci, se intampla.. doar ma amuz..de exemplu, precum ziceam, imi place sa citesc diverse, si intotdeauna ceva beletristica. O buna amica, draga de ea, m-a cadorisit cu un teanc de carti.. o singura problema insa..sunt autorii ei preferati...eu nu ma regasesc in niciunul :)

Altfel, cand e vorba de facut cadouri, imi place sa surprind si lumea care nu se asteapta sa primeasca ceva de la mine si sa ma folosesc si de alte ocazii decat astea tipice - de exemplu cosmeticiana, coafeza mea carora le-am adus mici nimicuri de prin preumblarile mele in strainataturi, pentru ca ma gandesc ca e putin probabil ca femeile astea sa ajunga pe la Viena sau wherever si stiu cat ma incanta si pe mine, chiar daca mai umblata ca ele, sa primesc cate ceva din locuri in care n-am fost.

Altfel, de Craciunul asta am avut la indemana un teanc de dvd-uri, unul de carti si ca sa nu fiu in spiritul general, a doua zi m-am uitat cam toata ziua la muzici si traditii evreiesti pe net :). Apropo de filme, evident am ales din alea mai usurele, dar 2 m-au distrat in mod deosebit: Garfield 2 (care astfel se alatura lui Ratatouille si Shreck, preferatii mei animati) si Fever Pitch cu Drew Barrymore, un film din care mai prinsesem o bucata la HBO dar pe care acum l-am vazut cap-coada cu mare placere. Da, sunt filme usurele care bat in stupid atat de tare incat anuleaza orice efect relaxant, si sunt altele care sunt exact ce trebuie: o nota cald-comica, fara stridente. Asta e unul din ele, dupa mine. Sa dormi cat poti de mult, sa n-ai niciun program, sa-ti schimbi "niciun programul" dupa cum ai pofta de la o ora la alta.. cred ca e salvator sa ai cateva zile din astea din cand in cand.

20 de ani de la o euforie cum alta n-a mai fost

2009-12-24T05:59:00.000-08:00

..de la Revolutie. Tot am vrut sa scriu postul asta de cateva zile. Cu toate ca prin mass-media mi s-a parut ca zilele respective ca nu au trecut marcate corespunzator, am citit pe blogurile unora si altora povestiri care ma fac sa cred ca totusi multi care aveau varsta la care puteau pricepe cat de cat ce se intampla, au simtit nevoia sa-si aminteasca. Eu as fi simtit nevoia si sa-i arat aprecierea mea unui parinte care si-a pierdut atunci un copil, sa-i spun cat ii datoram, dar nu cunosc pe nimeni in situatia asta. Evident ca inca adevarul intreg nu a fost spus despre ce s-a petrecut atunci, dar de curand am mai avut ocazia unor noi reflectii mirate.

Citeam prin preajma aniversarii caderii zidului Berlinului care a fost punctata si in Bucuresti de diverse evenimente, intre care un festival de film, despre cum s-au petrecut lucrurile la ei. Surprinzator sau nu, se pare ca tot de la adunarea oamenilor in jurul unei biserici, Sf. Nicolae din Leipzig, a pornit totul. Oamenii au gasit acolo un suport si au inceput sa devina din ce in ce mai protestatari, dar preocupati permanent ca totul sa nu degenereze sub nicio forma in violenta. Intr-un final, miscarile de strada, care au ajuns pe parcurs de 2 luni sa reuneasca mai mult de jumatate din populatia orasului - 320 000 din 500 000 - au dus la caderea guvernului Honecker si la obtinerea dreptului de libera circulatie in Germania capitalista (chestia funny e ca discutand cu mai multi nemti, am inteles ca a fost o neintelegere in felul in care s-a comunicat de catre comunisti acea decizie atunci). De retinut ca, desi au fost ceva arestari, guvernul lor a decis sa nu opereze un masacru si absolut nimeni nu a murit, drept pentru care revolutia lor a fost supranumita "Revolutia pasnica". Ca si in Cehia, Ungaria, Bulgaria. Nu sunt foarte sigura de Polonia, dar oricum nu cred ca numarul de morti a fost comparabil cu cel de la noi.

In seara zilei de 22, stateam in Piata Unirii mancand un sandwich la unul din bistrourile de la parterul magazinului si ma uitam pe fereastra la lumea care trecea. Oameni grabiti in drumurile lor spre cumparaturile de cadouri de Craciun, pustime vesela, relaxata. Daca nu s-ar fi produs schimbarea, ce s-ar fi ales de mine ? As fi avut oare forta sa lupt cu inertia si lipsa de perspective a sistemului si sa-mi croiesc un drum care sa ma multumeasca, cat de cat ? Cred ca macar intrebarea asta le-o datoram celor care au murit atunci. Chiar daca au murit din cauza unor confuzii sau unei manipulari, totusi curajul lor de a iesi in strada a contat.

Povestirile pe care le-am citit pe bloguri sunt impregnate de sentimente amestecate. Multi isi amintesc de energia aia extraordinara, extatica, pe care intr-adevar e greu sa o explici cuiva din afara sistemului, probabil comparabila cu ceea ce traieste un condamnat dintr-o eroare judiciara care iese la lumina dupa ani de temnita grea. Pe urma, multi pomenesc de anii '90, "asa cum au fost ei, cu lipsuri si dezamagiri si cu iluzia ca tara o sa se puna pe picioare, altii mai frumosi n-am avut, aia au fost anii tineretii noastre. Greu sa te obisnuiesti cu gandul ca lucrurile minunate nu aduc intotdeauna minuni, sau ca lucrurile ingrozitoare iti pot deschide orizonturi. " - cum bine scrie Earthwalker, care acum isi traieste viata post-Revolutie la Pittsburgh.

In zilele respective, 21-22, televiziunile comerciale in marea majoritate au inserat cateva stiri, altceva n-au gasit cu cale sa mai transmita. Singurul, TVR care a difuzat niste documentare. Ok, pot sa inteleg ca sunt alte subiecte mai arzatoare, lumea e in criza, dar asta n-ar trebui sa ne impiedice sa ne amintim un moment cu adevarat foarte important pentru istoria noastra. Si care pentru toti, la nivel personal, a avut un impact. Nu putem organiza precum nemtii niste ceremonii la care sa invitam si personalitati din afara tarii, dar chiar aproape nimic in afara de o ceremonie facuta aproape formal si cu o mana de participanti in Piata Palatului si a Universitatii? Doar atat rezoneaza in noi zilele respective ?

Intr-adevar, alti ani mai buni decat anii '90 n-am avut, dar asta nu e vina celor care au luptat cu sinceritate pentru a rasturna un regim opresiv care excludea orice dezvoltare autentica. Si chiar daca pentru multi dezamagirile adunate in acea prima decada Iliescu au umbrit entuziasmul initial, cred ca e de bun-simt sa ne amintim de cei care au riscat si au pierdut tot ce aveau mai pretios atunci, intr-o lume in care casele erau mai toate la fel, masinile straine o raritate (cu exceptia celor de prinprejurul comunist), o lume fara conturi in banca si vacante in locuri exotice : viata.

Poveste cu bunici

2009-12-15T02:47:00.000-08:00

M-a inspirat povestea lui Dobro de aici: http://www.dobro.ro/?p=209. E asa de frumos si sensibil scrisa.

Mi-as fi dorit si eu asa bunici, dar n-a fost sa fie chiar asa. In adolescenta mi-ar fi placut niste bunici intelectuali, in casa carora sa gasesc o sumedenie de carti si de obiecte vechi, gen Alexandru Paleologu. Pe urma mi-am dat seama ca nu asta e asa important, ci sentimentul de familie si drag neconditionat.

O prima pereche de bunici ..n-a fost de fapt pereche. Bunica "buna" murise cand eu eram prea mica macar ca sa mi-o aduc aminte. Bunicul si-a gasit o alta femeie, care avea si ea la randul ei nepoate si intotdeauna a facut diferenta intre noi cei de la prima nevasta si ale ei; el n-a protestat din cate stiu, cred ca a preferat sa ii tolereze asta pentru altfel era o foarte buna gospodina. Era, cum s-ar zice, cazul clasic de bunica vitrega :). In final, a murit de cancer. Mi-a parut rau de ea, asa cum iti pare de orice fiinta care sufera. Surprinzator sau nu, dupa moartea ei, fiicele si nepoatele ei care inainte erau prezente in aproape fiecare vacanta, n-au mai dat niciun semn, l-au uitat pe bunicul ca si cand n-ar fi existat. Trist dar adevarat. El insa a fost si a ramas un personaj amuzant, genul "hatru" si chiar daca nu ne vedem prea des ma simt in largul meu acolo. Pacat insa ca datorita conjuncturii n-am multe amintiri din copilarie cu el.

A doua pereche...erau aici in Bucuresti. Ambii, tot oameni simpli, bunica nu terminase liceul, cu o copilarie chinuita dat fiind ca venea dintr-o familie destramata si ramasese in grija tatalui, un om foarte sever. De cand o stiu, a fost cam tot timpul bolnava, boli de stomac, pe urma boli de inima, mereu avea cate ceva. El, croitor de meserie, rabdator cu noi nepotii, dar cu suceli. Om cu experienta unui razboi si a unui lagar la rusi, probabil ca a ramas cu nervii mai sensibili de acolo. Ma repezea si pe mine, si pe ea din senin cateodata. Bunica a murit in toamna asta, la 86 de ani. Asa, fragila cum era ea, a reusit s-o duca pana la anii astia. A fost prima moarte a cuiva din familie - se pare ca avem gene bune in neam si suntem longevivi. A fost trist, dar nu sumbru. Mi-au ramas de la ea 2 albume cu fotografii - din diverse vacante la bai in care ma luau cu ei -cu scrisul ei constiincios pe spatele fiecareia : "Amintire din anul .." si niste bijuterii. In copilarie, eram mai apropiata de el, pentru ca avea mai multa rabdare sa se joace si sa vorbeasca cu mine, de ea mai radeam pentru ca nu ma tinea in mana ca el. Dar stiu ca si ea tinea la mine si deja imi e dor de ea.

Bunicul a ramas singur, are 94 de ani si sta aproape toata ziua inchis in camera lui unde fie motaie fie mai asculta ceva radio sau citeste un ziar. Stiu ca ii tot auzeam vorbind in ultimii ani care sa moara primul, ca sa nu ramana celalalt singur..si ma gandesc ca orice i-ai spune unui om de 94 de ani ca sa-l imbarbatezi, oare mai poate gasi pofta de a trai de unul singur la varsta asta, dupa ce 60 de ani i-a trait langa cineva ? Cred ca oricum la 94 de ani nu prea mai ai chef de nimic.

Dupa moartea bunicii din Bucuresti au aparut niste discutii urate despre apartamentul lor. De fapt, au iesit la iveala niste acte, care se facusera cu vreo 2 ani inainte, "cu sprijinul" matusii mele. "Aripa" noastra respectiv mama a fost uitata. Unii se pare ca se grabesc sa se asigure ca vor primi tot ce se poate primi. Dupa o discutie pe care a avut-o mama cu bunicul, au aparut acele albume cu fotografii si cateva lantisoare, pentru altfel literalmente nu aveam nicio amintire, nici eu nici mama, de la ea.

Parastasul ei de 40 de zile a fost sambata trecuta. A fost o vreme cainoasa, cu vant rece. Imi amintesc cum isi dorea ea "sa moara pe timpul florilor". N-a fost sa fie. Sa-i fie tarana usoara..

Complimente

2009-12-14T10:55:00.000-08:00

Cand cineva te place si te invaluie intr-o ploaie de complimente, te simti ca sub un reflector cu lumina puternica. Sau eu una, ma simt confortabil si nu prea. Evident, ma flateaza dar in acelasi timp totul mi se pare exagerat. E drept ca nu trebuie sa fii oficial cea mai frumoasa si desteapta, e suficient ca un singur barbat sa te perceapa asa. Si probabil asa e si normal sa fie.

Mi-e greu cu complimentele care vin "avalansa" spre mine. Ma fac sa ma intreb oare ce hiba se ascunde in spatele acestui prim inceput promitator ?

Sa speram ca va fi bine..

2009-12-06T12:24:00.001-08:00

..sau cel putin ca nu va fi la fel de dezastruos cat era pe vremea lui Iliescu. O economie incetinita, coruptie, tot felul de privatizari pe sest in dauna statului si prosperitatea unor afaceri dubioase in locul unor investitii adevarate. 5 ani de frana pentru mine ca si pentru oricare om tanar pot conta mult. Peste 5 ani voi avea 39. Iar anumite sanse, cum e sansa unui context economic infloritor, pot sa (re)apara prea tarziu.

Later edit: nu cred Basescu e de pus pe piedestal (de fapt, n-ar trebui sa mai facem cu nimeni treaba asta, dupa ce-am trait ce-am trait in Romania), dar mai bine sa vad din cand fata lui la tv decat pe ale lui Iliescu si Hrebenciuc.

Connex remember, Connex all times

2009-12-04T08:58:00.000-08:00

Aseara am fost la o intalnire cu cei care au fost angajatii defunctei companii (defuncta ca brand), la ideea cuiva care s-a gandit ca multora din cei acum imprastiati in 4 zari le-ar face placere sa se reintalneasca si sa depene amintiri din perioada de entuziasm pionieresc a telecomului in Romania. O idee care s-a dovedit a avea mare priza, intrucat s-au aratat la fata locului vreo 200 de personaje.. S-au incercat si niste poze pe departamente, care m-au facut sa zambesc.

Connex - un loc in care mi-am petrecut vreo 5 ani jumate...trecand de la entuziasmul de care pomeneam mai sus la o ura cu patima, in ultimul an cel putin, cand nu mai suportam minunata activitate de Customer Care si opacitatea cu care mi se bara drumul spre depart. HR, in timp ce alte persoane mai bine relationate aveau cale libera.. Dupa ce am plecat de acolo, eram atat de saturata de proceduri si viziune corporatista nord-americana incat am crezut ca nu o sa-mi pot vreodata aminti de ei fara resentimente. Si cu toate astea, dupa 2-3 ani, in care am experimentat si companii romanesti haotice, si HR-ul mult visat, am putut sa am niste sentimente mai putin inflamate. Iar aseara chiar m-a apucat nostalgia - dupa atmosfera aia din primii ani, cand te simteai in avangarda doar pentru ca lucrai la o super-companie (atunci stiau sa te faca sa simti asta), care mai era si numarul 1, dupa spiritul ala de camaraderie care se crea atunci cand aveai de rezolvat tot felul de probleme, si nu in ultimul rand dupa acei ani intre 22 si 27 din viata mea, care nu se vor intoarce niciodata. Stiu ca suna ca si cand as fi o baba, dar ce sa faci, cand treci de 30 percepi ca s-ar putea sa fii deja pe la 1/2-a vietii :)

Tot cu ocazia asta am constatat diverse evolutii ale unora si altora, sunt oameni care au ramas la fel de "bule de aer", fara nicio substanta, si care nu conteneau sa se impauneze cu firmele pe care si le-au facut etc, dar pe unii mi-a facut o reala placere sa ii revad. Inclusiv unii din fostii mei sefi, persoane absolut ok, si profesional si uman. M-am bucurat sa vad ca viata unora s-a asezat foarte bine, pe toate planurile, asa cum meritau de fapt.

Pe de alta parte, imi e la fel de clar ca nu as mai putea sa repet experienta, de entuziasmul ala competitional nici nu ar mai putea fi vorba, iar cat priveste ideea de a lucra intr-o corporatie de dimensiunea aia, nici atat. Nu e pentru mine. Asadar, Connex cel verde va ramane pentru totdeauna asociat cu tineretea, cu anii aia in care totul parea posibil si "sky was the limit". Poate asa s-a si potrivit cel mai bine, atunci si nicicand altcandva.

ps si Bradut ar fi trebuit sa vina, dar il consideram absent motivat pentru ca e doar la capatul lumii..

Intr-un tarziu

2009-11-28T12:36:00.000-08:00

Intr-un tarziu
Vine si poezia.
Dupa framantari de-o noapte,
Spre ziua.
(Pe la cantatul cocosilor de ziua.)

-Ceva nou ?intreb incercanat.
-Nimic.
-Atunci de ce-ai mai venit ?
-Ca sa-ti fac o viata mai frumoasa, zice.

(Marin Sorescu, 1996)

In ultimul an am simtit nevoia sa deschid carti de versuri, desi tot ce am citit de gen pana acum a fost ca lectura de scoala si nu cu vreo mare pasiune. Poate din dorinta de a gasi un alt tip de expresie, mai iesit din cotidian ? posibil.

Later edit: gresit, pe la 14-15-16 ani eram interesata de poezii. Dar nu atat sa le citesc pe ale altora, cat sa le scriu eu :). Pacat ca n-am mai pastrat nimic de atunci, dar sunt aproape sigura ca mi s-ar parea tare naive. Si cu toate astea, ar fi fost funny sa dau de ele prin vreun sertar.

Feminine

2009-11-27T04:09:00.000-08:00

Neintrand in amanunte, ma intreb cateodata daca e posibil ca atunci cand sunt mai multe (prea multe:) femei la un loc, e posibil sa eviti sa apara situatii conflictuale dar din alea tipic feminine: vorbit cu subinteles, ascunzisuri, etc. Sau poate nu se intampla intr-o tara ca Olanda, unde cutuma generala e sa fii cat se poate de direct, chiar daca uneori risti sa fii brutal de sincer. Dar cel putin asa nu e loc de surprize (motive de suparare aflate dupa nu stiu cat timp), de neintelegeri.

Stiu, social vorbind e bine sa mai faci uz si de putin talent teatral si sa poti mima indiferenta/detasarea cand situatia o cere. Problema mea e ca nu prea pot face asta cu persoanele la care am ajuns sa tin, imi cere un efort interior care ma consuma stupid de mult.

Pe de alta parte, demult ma intreb cat functionez eu in sistemul asta "cu echipa". Adica cred ca functionez dar pana la punctul la care sa nu trebuiasca sa facem toti acelasi lucru, asta ma plictiseste si ma frustreaza. Imi place diferentierea si cred ca mi-am castigat dreptul de a face prioritar lucruri mai destepte, ajutand si la lucruri mai minore daca e nevoie dar nu uitand cine isi asuma in primul rand o anumita sarcina. Exista un stadiu in viata profesionala a oricui, cel in care faci de toate e mai la inceput, dupa parerea mea.

Prin perdeaua Aurorei..

2009-11-25T07:45:00.000-08:00

..Liiceanu se vede un om frumos construit interior, flexibil, cu care impartasesc pe langa studiile comune in psiho-pupu si aceeasi viziune care ma face sa caut o confirmare permanenta a oricaror teorii in crampeiele de viata mai simple sau mai complexa din jur. Cu toate ca nu intotdeauna am picat pe aceleasi pareri ca ale ei (atunci cand i-am citit articolele sau am vazut-o la tv), "Prin perdea" e o carte pe care i-as recomanda-o oricui vrea sa inteleaga ceva despre psihologie si despre cum influenta ei poate sa te salveze in situatii limita (ca cea in care din cercetator la institut ajungi muncitor necalificat la fabrica "Suveica" doar pentru ca partidul comunist a decis ca e cazul sa pedepseasca in masa doritorii de meditatie transcedentala) si mai mult de atat, sa te ajute sa-ti poti pastra increderea in destinul personal si in oameni. Mi-a placut, printre altele, onestitatea ei de a recunoaste 2 aspecte care inca sunt cumva tabu-uri la noi:

- unul se refera la faptul ca nu i-au placut copiii la modul general, neconditionat (afirmatie pe care putine femei, si mai ales psihologi, ar indrazni sa o faca mai ales avand o imagine publica precum a ei); chiar dezvolta tema la un moment dat cu un copil al unui potential iubit, "pe care nu l-ar fi putut imbratisa de noapte buna" ;

- al doilea vizeaza activitatea ei de la o scoala de hipo-acuzici (copii cu deficiente de auz). Ar fi fost foarte comod sa pretinda ca asta i-a deschis noi orizonturi etc. sau ar fi putut lejer sa nu puncteze nimic, oricum "da bine la cv" sa spui ca ai lucrat intr-o astfel de zona. In loc de asta, ea afirma franc ca nu i-a placut, ca i-a fost foarte greu acolo si ca nu a reusit sa se adapteze.

In rest, cartea e un mix de intamplari personale si de consideratii generale despre psihologie (m-am bucurat sa descopar ca Yalom e printre preferatii ei), a fi mama singura, prietenie, intelectualitate si in general cautari.

O carte pe care o citesti pe repede-inainte si pe care o poti reciti si peste niste ani cu sansa de a-i descoperi sensuri noi - lucru pe care din pacate nu il pot spune decat foarte rar despre o carte sau un film.

Bancherul german

2009-11-24T09:21:00.000-08:00

Recunosc, din cand in cand mai "frunzaresc" pe net presa mondena, se soldeaza cu un efect imediat de relaxare a creierului atunci cand sunt prea obosita sa mai imi ocup mintea cu ceva de substanta.

Am avut ocazia clara sa constat cat de mult distorsioneaza asa-zisa presa mondena cand am citit cam acum o luna un articol despre o idila a Mariei Dinulescu cu un personaj pe care se intampla sa-l cunosc: un project manager de la o firma germana din domeniul constructiilor, de care se scria ca e "agent imobiliar", "trebuie sa plece in curand din Romania" si ca " a asteptat-o de ziua ei cu un pat presarat cu petale de trandafir": http://www.cancan.ro/2009-09-10/Maria-Dinulescu-se-iubeste-cu-un-neamt.html. Evident, nimic din toate astea nu era real, lucru confirmat chiar de baiatul in cauza, cu care s-a nimerit sa ma intalnesc intr-un grup de cunostinte comune. Altfel, baiatul chiar de foarte mult bun-simt, nu se impauna cu relatia si nu poza in vreun macho man, se vedea ca tine la actrita dar fara sa faca din asta un spectacol. A fost amuzant cand a precizat ca ea nu e deloc genul care sa guste surprize de genul petalelor si ca nu ar fi garantat pentru reactia ei in cazul in care ar fi incercat asa ceva..

Azi imi cad ochii pe un alt articol in aceeasi publicatie in care se face referire la el ca la "bancherul german". De la agent imobiliar, la bancher in 2 luni chiar e ceva. Mi-as dori sa am si eu asa o evolutie spectaculoasa.

Apropo de candidati

2009-11-23T23:43:00.000-08:00

Cum vi se pare o candidata care te suna cu cateva ore inainte de interviul programat cu reprezentantii straini ai companiei-client, care vin special o zi in Romania sa-si vada candidatii, si iti spune ca fata de cu o zi inainte cand ti-a confirmat ca poate veni, a mai avut o discutie cu firma actuala in urma careia a decis ca nu mai doreste sa plece de acolo ?? Si care, cand ii explici cele de mai sus (ca oamenii aia vin special pentru asta din alta tara) si ca faptul de a veni la un interviu nu inseamna ca va si trebui sa dea un raspuns afirmativ pe loc (de altfel, niciodata nu se fac oferte chiar la interviu) iti raspunde nonsalant ca "da, dar ea nu are timp de pierdut" ?......

Ca sa mai vin si cu legenda, persoana in cauza nu este vreo pustoaica, ci o femeie trecuta de 30 de ani, care are o pozitie de top management ...

69 de postari

2009-11-22T12:42:00.000-08:00

Da, iata ca se facu un an de blogging, cum tot imi aminteste prietena Cami. Si numarul din titlu chiar e real, in fapt asta va fi a 70-a postare. Sa fie oare un mesaj ascuns, psihanalizabil legat de bilantul din titlu? :P

Oricum, desi l-am facut foarte putin public (vreau sa ramana un loc in care ma pot exprima liber pe teme cat de variate si nu-mi vine sa impart anumite subiecte cu oricine), e o experienta interesanta. Cu conditia sa nu scrii decat atunci cand simti nevoia sa spui ceva, si sa nu devina o rutina.

In fine...despre recrutare. Parerile mele

2009-11-18T13:36:00.001-08:00

Lucru usor de sesizat pentru oricine ajunge aici din intamplare sau nu, acesta nu este un blog care serveste in vreun fel vreunui scop profesional. E dimpotriva, foarte personal, asa incat parerile de mai jos n-au absolut deloc rolul de a scoate la inaintare serviciile firmei unde lucrez. Slava Domnului, nu e nevoie sa ne promovam in felul asta si ma simt foarte eliberata ca nu mai sunt intr-o companie care imi pretinde ca obligatie de serviciu afisarea mandriei de a lucra pentru ea (pionierii capitalismului stiu la ce ma refer).
S-a intamplat sa fac recrutare pentru ca asta s-a cerut in joburile de HR pe care le-am avut, dar e o zona care-mi place si desi in ultimii 2 ani e prima oara cand fac asta in procent de 70-80% din job, inca nu m-am plictisit. Am fost la randul meu candidat, am batut agentiile de recrutare, deci stiu si cum e de partea ailalta a baricadei suficient de bine incat sa imi dau seama ca NU TREBUIE SA UIT cum e sa fii candidat.
Si acum revenind, poate serveste cuiva sa enumar cateva din principiile pe care incerc eu sa le aplic in ce fac; daca nu serveste nimanui, cel putin mi-a permis o reflectie pe tema data :):
- nu sun niciodata cu o abordare din aia entuziasta presarata cu sintagme de tip "avem o oferta de nerefuzat"; vorba cuiva, asta e replica de tip vanzator ambulant; la telefon, nu incep sa turui despre o propunere de job inainte sa ma asigur ca poate vorbi (poate se intampla sa fie cu seful langa, nu ?)
- intotdeauna la interviu incerc sa fac persoana din fata mea sa se simta relaxata si daca se iveste ocazia mai si glumesc (poate nu iese intotdeauna, mai esti obosit, etc dar macar incerc); nu cred ca duce la nimic bun sa ai o atitudine scortoasa, mai ales ca sunt persoane care nefamiliarizate cu mersul la interviuri;
- incerc sa privesc dincolo de prima impresie fie ea buna sau rea;
- ma plictiseste sa pun aceleasi intrebari tuturor asa ca elaborez spontan in functie de cv si de persoana, dar urmarind sa ma lamuresc daca persoana "se pupa" cu profilul postului si daca ar fi motivata si motivant pentru ea noua pozitie- pentru ca nu intotdeauna jobul respectiv e un pas inainte pentru orice candidat;
- legat de punctul de mai sus, ma stradui sa prezint jobul realist, nu e niciun beneficiu pentru nimeni sa existe surprize post-angajare;
- intotdeauna (asta chiar o fac fara exceptie) ofer un feed-back celor pe care i-am vazut la interviu, chiar daca e vorba de cateva randuri pe mail. Lucrez pentru clientii care ne platesc proiectele, dar in egala masura ma intereseaza si sa cultiv relatii pe termen lung cu candidatii buni din piata pe care voi putea sa-i mai caut pentru alte proiecte viitoare. Si chiar si cei care nu au corespuns deloc merita un raspuns, pentru ca mi-au alocat din timpul lor ca eu sa-mi pot da seama daca sunt potriviti sau nu..Sunt gata sa ofer un feed-back mai detaliat (pe mine una m-au ajutat foarte mult niste oameni care mi-au spus o parere onesta la un moment dat) dar cred ca e interesant de mentionat ca odata am facut un experiment, le-am scris candidatilor care primeau un raspuns negativ ca le stau la dispozitie daca doresc sa detaliem motivele acelui raspuns. M-as fi asteptat ca destul de multi sa fie interesati. A fost exact invers: marea majoritate nu au fost. Pe mine una m-a uimit lipsa lor de interes in a se alege cu ceva de pe urma acelui interviu.
In acelasi timp, ma astept ca un candidat :
- sa nu intarzie peste 15 minute fara sa anunte (lucru care imi complica existenta cand am mai multe interviuri programate unul dupa altul si risti ca atunci cand il conduci pe unul spre iesire sa dai nas in nas cu cel care vine dupa el);
- sa nu ma ia peste picior sau sa ma priveasca de sus - poate sa fie orice tip de director, cand vine la un interviu e pentru ca vrea un alt job, si HELLO, NU MAI SUNT VREMURILE CU DOAR CATIVA CANDIDATI eligibili (recent am avut peste 1000 de aplicatii la un anunt) ;
- sa nu bata campii cu divagatii care nu au nicio legatura cu ce l-am intrebat si eventual sa nici nu se mai opreasca din vorbit;
- sa nu treaca in cv "engleza fluent" si la fata locului sa constat ca nu e in stare sa lege 2 vorbe (un exemplu) in conditiile in care engleza e un must;
- sa nu aplice la un job daca nu are absolut nicio tangenta cu ceea ce se cere (cum vi se pare, casiera care isi incearca norocul la job care cerea studii si experienta tehnice ?? nu e de mirare ca din cei peste 1000, am ales 10 cv-uri ..)
Cele de mai sus nu sunt niste principii teoretice, ci rezultatul unor experiente cat se poate de directe...orice asemanare cu realitatea fiind total neintamplatoare..
Ca si incheiere, este clar ca si in recrutare (selectie ar fi de fapt termenul corect, dar s-a impamantenit cel de recrutare, care inseamna strangerea de cv-uri) ca si in orice altceva implica oameni, nu ai cum sa detii cheia succesului absolut, te poti insela oricati ani de facut asta ai avea in spate. Si inca o concluzie personala: simtul umorului ajuta mult, si de o parte si de alta. Evident ca exista interviuri in care candidatul respectiv poate sa nu-ti placa deloc ca stil personal (dar asta nu trebuie sa se vada si nici sa te determine sa nu investighezi daca e potrivit pentru ce cauti), dupa cum si cel care vine la interviu poate sa simta acelasi lucru fata de tine (dar si el ar trebui sa fie suficient de elegant incat sa mascheze asta). Dupa cum sunt candidati cu care imediat te simti familiar, dar asta nu inseamna ca sunt neaparat si potriviti pentru job. Pana la urma e vorba despre o intalnire in care fiecare parte trebuie sa obtina niste informatii de la cealalta. Daca se poate ca asta sa se intample intr-un mod placut, e perfect.

Clubbing in Bucuresti

2009-11-15T09:30:00.000-08:00

In sfarsit aseara sau mai bine zis azi-noapte s-a ivit ocazia (nu ca as fi asteptat-o cu nerabdare, tocmai ca n-am tinut sa ajung ca altfel ajungeam pana acum) sa merg in Bamboo, clubul minune de care stiu pana si colegii mei de la biroul din Paris care se declara impresionati "ca asa ceva exista in Romania". Banuiam cam cum trebuie sa fie ca doar acolo se duce EBA, Codin Maticiuc si alte personaje care pentru mine sunt multimea vida, dar pe de alta parte vazand cum se minuneaza si alti expati de prin Bucuresti, am zis ca o fi totusi ceva de capul lui, macar ca amenajare.

Ei bine, este intr-un fel. In sensul ca este un spatiu foarte mare, un fel de hala (cred ca asta a si fost inainte). Cu ornamente extrem de ostentative, de la candelabre imense la canapele si fotolii cu Swarovsky si podele de sticla, acvarii, sub privirea ingaduitoare a unor statui de Buddha din loc in loc - nu mai stiu daca am omis ceva. Totul e gandit sa impresioneze, dar pe modelul la limita cu kitschul. La fel cum fac si oamenii care apar in incinta: cat mai provocatori in aparitie. Evident, plin de pupeze cat mai decoltate si catarate pe tocuri, baietasi cu palarii si alura de dandy sau straini doritori sa profite la maxim de tot ce poate oferi Romania aia cu fete foarte usor disponibile de care au auzit ei. Noi am ajuns pe la 1, si de-abia atunci incepea showul cu dansatoare. Muzica ? Din aia electro, genul care te spala pe creier repetand ritmuri sacadate cu nimic foarte diferite de la o melodie la alta. Si cand iesi din parcarea intesata de masini scumpe, dai cu nasul de strazile cu hartoape si blocurile prea putin aratoase ale cartierului Tei.. c-asa e la noi, in fata una si in spate cu totul alta.

Asa incat evident ca nu e genul de loc in care sa mai calc prea curand. La fel ca si Fratelli, alt club de care tot auzisem sau LeGaga, doar ca sunt la scara mai mica. Prefer Jack's unde spatiul e cam cat 2 camere mai mari sau Spice din zonele Calea Victoriei-Romana, dar unde muzica e ok, lumea danseaza si interactioneaza fara autisme din astea de imagine tantosa. Gaia intre timp s-a inchis, se pare ca i-a ajuns criza din urma, asa ca n-am mai apucat sa vad si acolo cum e.

O posibila explicatie pe care mi-au dat-o cativa pentru ca unii straini altfel cu ceva creier sunt impresionati de astfel de locuri flashy e marimea investitiei. In Vest se pare ca nu se apuca nimeni sa bage atatia bani pentru ca nu e atata afluenta de lume, si nu in fiecare zi a saptamanii. Eu zic doar ca s-ar putea sa fie asta explicatia, pentru ca n-am vazut atata viata de noapte pe-afara incat sa pot fi sigura.

Asa ca avem si noi o mandrie, suntem "show-off" si unii baieti destepti stiu sa speculeze si sa faca bani gramada. Si legat de bani, un alt aspect care te frapeaza in astfel de locuri: par sa vina cel mai mult oameni care nu traiesc dintr-un salariu (fie el si de mii de euro), ci cheltuie banii altora. Unii ai parintilor, altii ai amantilor, fiecare dupa posibilitati.

Cum am ajuns sa fac poza cu Ethan Hawke

2009-11-01T10:30:00.000-08:00

Cel mai tare Halloween ...a fost anul asta, si nu neaparat pentru chestia din titlu (honestly: tipul nu ma dadea pe spate nici inainte, iar in carne si oase nici atat nu-mi spune mare lucru, e destul de sters pentru gustul meu, dar de apreciat amabilitatea cu care a subscris la dorintele unei 1/2 din sala de a se poza cu el, a-l atinge, a dansa etc- saracutul, nu stiu cata placere ii faceau toate astea, dar nu transparea nimic) cat pentru ca ador chestia cu costumele. Si cred ca si altora le place, pentru ca in toata sala se simtea acelasi dor de joaca si de descorsetare, de la stiriste si actori la ambasadori sau directori de hoteluri , macar ca numai pentru o seara. Si chiar am vazut niste costume superbe. Si cand am plecat de-acolo in alte cluburi lumea reactiona la coditele mele mov, ma mai intrebau ce personagiu sunt si era foarte haios.

Revenind la chestia cu poza, am dat nas in nas cu domnul de cum am intrat, se intampla ca ne indreptam spre bar in acelasi timp, eu sa-mi ridic una din cele 2 alcoolice incluse in bilet, dansul probabil ca sa mai ia o pauza de la doamnele, d-rele si domnii care-l asaltasera pana atunci. Si sincer nu tineam deloc sa mai contribui si eu la fenomenul descris mai sus, dar l-am vazut pe Cabral si mi-a incoltit ideea sa-i fac o surpriza prietenei exotice din Doha care-l citeste asiduu. Si cand se posteaza umanul langa mine pentru poza, iaca era si Ethan langa, asa ca mi s-a parut aiurea sa nu-i zic sa ramana si el.. Cabral s-a dat la o parte cand a vazut, asa ca au ramas pozele separat cu cei 2 "divi". Ba chiar dl. Ethan s-a aratat interesat sa vada daca sigur a iesit poza..:P

Revenind la atmosfera de totala relaxare din sala, care nu se intampla intotdeauna cand la astfel de evenimente e multa lume corporatista, inca ma mai uimeste tipologia ambasadorului cu care discuti lejer, care se ofera sa-ti aduca o bautura si nu are niciun fel de fitze. Asa o fi stilul pe la scoala de diplomatie de la ei de-acolo, nu-mi dau seama pentru ca pana anul asta n-am avut ocazia sa cunosc vreunul. Am inceput sa fac colectie de carti de vizita pe birou :). Posibil ca numai in tarile astea foste comuniste sa fi ramas cu impresia ca ambasadorii sunt din aia cu batzul bine introdus undeva si ca trebuie sa aiba un aer patruns de importanta jobului dumnealor.

Blog de tata si ceva de toamna

2009-10-31T08:34:00.000-07:00

Azi uitandu-ma pe net, dintr-una-ntr-alta, am dat peste acest blog simpatic: http://adanlucas.blogspot.com/. Mi-a amintit de un cuplu care mi-a inspirat acelasi sentiment de bine, de caldura si normalitate, pe care l-am cunoscut cand am plecat in vara din Dubrovnik, in drum spre aeroport. Ea era insarcinata in 5 luni sau cam asa si isi luasera un ultim concediu pana la momentul terminus. Era o placere sa te vorbesti cu ei si sa constati ce protector era el, fara sa fie sufocant. La un moment dat, ne-am aratat reciproc poze din timpul sejurului: la el in aparat, o multime de poze cu ea, cu burtica sau doar la nivelul fetei, dar poze din alea la care recunosti imediat ca sunt facute cu drag, de cineva care isi iubeste 'subiectul'. La fel si baiatul asta cu blogul, la care simti ca lucrurile sunt asezate cum trebuie, ca e asa cum trebuie sa fie. Ce putini oameni mai stiu sa fie calzi, cel putin cu partenerul lor. Ma topesc barbatii de genul asta, si daca mai sunt si destepti..

In alta ordine de idei, toamna asta m-am rasfatat cu crizanteme de toate soiurile, chiar si cand eram cu casa intoarsa pe dos mi-am inviorat macar bucataria cu cate un buchet. Imi place la florile astea nu numai diversitatea de culori si soiuri, ci si mirosul lor. Miros a toamna dupa mine, o combinatie de iz proaspat cu unul de dimineata racoroasa. Acum am unele zburatacite rau ca forma, arata ca un par rebel, dar imi sunt cu atat mai simpatice. Sa le toleram si lor mici imperfectiuni, ca doar toleram atatea la oameni, nu ? Si strugurii (ma refer la cei romanesti) s-au facut foarte buni anul asta, ceasla sau hamburg sau cum s-or mai fi numind, toti dulci si aromati.

Diseara merg la o petrecere de Halloween, m-am improprietarit cu un soi de coif de vrajitoare din care ies niste codite impletite, violet deschis. Nu-mi spune nimic semnificatia americana, dar imi place treaba cu costumatul. Mai ales ca au aparut magazine unde gasesti o gramada de variante. Mi-as lua pentru revelion o peruca scandalizanta, o data pe an merita sa ne prostim putin.

Cand viata te surprinde

2009-10-30T10:58:00.000-07:00

Viata uneori te mai surprinde si cu cate ceva neplacut, ceva care-ti aduce aminte de conditiile basic ca sa poti face toate celelalte lucruri, ceva care te readuce instantaneu fata in fata cu statutul tau de om-furnicutza care poti fi supus, aleator, unor forte asupra carora ai un control foarte mic sau niciunul. De vreun an imi ies niste analize prost, n-am sa intru aici in detalii, cert ca am tot investigat dupa o cauza facand alte si alte analize si tot nu am gasit-o inca. Perspectiva e ca s-ar putea ca o anumita directie de viata sa nu mai fie posibila: no kids at all. Poate chiar si happy to be alive. Pur si simplu. Nu disper, nu ma dau cu capul de pereti...nici nu ma bantuie revelatii religioase, ci in acest stadiu doar ma minunez de cat de brusc si uneori si categoric in acelasi timp poate surveni o schimbare de macaz. Si cat uitam ca absolut oricui, dar oricui i se poate intampla sa fie afectat de ceva de genul asta - lui sau cuiva drag. Asa incat aroganta cu care unii se cred instalati in posturi din care au control absolut a ceea ce li se intampla datorita banilor sau faimei (dar de cele mai multe ori banilor) devine asa de rizibila..

Am stat pe ganduri daca sa postez despre asta sau nu. Ezitam datorita ideii ca poate ar fi mai bine sa nu mai discut despre subiect si sa pretind ca n-ar exista pana ce totusi nu se va ajunge la un verdict final, dar pe de alta parte nu cred ca e sanatos sa dai la o parte din vizor ceva ce, chiar daca neplacut, te provoaca sa te uiti adanc inauntrul tau si sa iti mai schimbi perspectiva. Ok, sa ramanem optimisti dar sa privim totusi in fata si aceste posibilitati.

Cutii goale

2009-10-25T10:01:00.000-07:00

Dupa orice renovare vine un moment cand trebuie sa reasezi la loc toate lucrurile din cutii. Spre deosebire de curatenie, asta n-o poate face nimeni altcineva in locul tau, pentru ca doar tu stii unde vrei sa pui fiecare obiect. Ocazie cu care mai si vrei sa arunci cate ceva, sau dimpotriva redescoperi o poza, o scrisoare, mai stiu eu ce - in tot cazul, ceva ce si uitasei ca ai. Ocazie cu care, de asemenea, atingand din nou tot ce statea prin sertare de ani de zile, arunci si o privire lunga inspre trecut. Unele amintiri sunt parca dintr-o alta viata, altele isi capata intensitate in cateva secunde. Entuziasmul ala de la inceput de drum, barbati care te-au iubit, altii care doar s-au lasat iubiti, incercari de a te defini. Mi-e greu sa spun care e sentimentul final dupa cate o operatiune din asta. E bine sa mai stergi praful din cand in cand si de prin cotloane uitate, dar nu intotdeauna poti sa eviti un val de nostalgie. Am constatat ca uneori ma emotionez nu pentru o anume realitate trecuta incantatoare, ci pentru ca imi amintesc starile mele de atunci.

Left by a post-it

2009-10-24T07:42:00.000-07:00

Unul din cadourile de care m-am bucurat cel mai mult anul asta a fost colectia Sex&City sezonul 6 (ultimul). De aseara, de cand am putut sa ma uit iar la dvd dupa mai bine de o luna (Yes!!!) am stat "calare" pe ele si am revazut cu teribila placere 8 episoade- din 24. E amuzant, e incurajator, e induiosator...si numai o femeie cred ca poate intelege pe deplin de ce a prins serialul asta atat de mult. Si am desigur momentele mele preferate: dimineata cand Carrie se trezeste singura, "left by a post-it" si arunca in aer vaza cu garoafe roz primite de la Berger cu o seara inainte, intalnirea fetelor la un cocktail Manhattan inainte de mutarea Mirandei in Brooklin si toate momentele Mirandei care ramane favorita mea probabil pentru ca ma regasesc in asa de mare masura in stilul ei cerebral dar cu un ocean de sensibilitate dedesubt. Multe replici sau titluri de episoade ar merita retinute pentru umorul lor smart. Imi amintesc de ce-mi spunea de curand un neamt care avand un job in Cehia vorbea la birou numai in germana, iar cand a fost cu un coleg in State si ala l-a auzit vorbind in engleza i-a declarat ca nu si-a dat seama ca are atat simt al umorului iar neamtul a motivat ca normal, in germana n-are cum sa faca jocuri de cuvinte, nu-i permite limba, e prea exacta si rigida pentru asta. Si chiar vorbea foarte serios.

Dear me: A Letter to My Sixteen-Year-Old Self

2009-10-21T10:49:00.000-07:00

O idee interesanta a unui tip pe nume Galliano (nu, n-are nicio legatura cu designerul de moda) de a reuni povestirile unor oameni care au reusit in domeniul lor catre ceea ce erau la 16 ani.

Deci, ce-as spune eu catre cea de acum 18 ani ?

Draga mea,

Nu te mai nelinisti atat de tare: faptul ca ai colege care au niste haine "ultimul racnet" si sunt cele mai cool din scoala nu o sa le asigure o viata plina de succes. Un exemplu e V., pe care ai s-o reintalnesti dupa vreo 10 ani, divortata si mutata cu tot cu copil si cu constrangeri financiare in apartamentul parintilor dintr-un cartier periferic in care tu nu mai stai demult. Nu ca ar fi vreo rusine. Doar ca tu ai sa ai o casuta confortabila de chiar foarte devreme.

O sa vezi cum e si treaba cu sexul, nu mai ai asa de mult de asteptat. Inca vreo 2, aproape 3 ani. Dar nu e o eternitate. Si din pacate, prima data n-o sa fie atat de romantios si placut cat ai tras concluzia din secventele alea clasice de film gen "Dirty Dancing". Dar pe urma ai sa inveti ca se poate si mai bine. Chiar din ce in ce mai bine, de fapt.

Stiu ca simti cel mai pregnant acum e ca ai vrea sa faci in viata "ceva special". Sa ai un drum al tau, original. Si cu toate astea, la un moment dat ai sa intelegi ca nu imaginea asta sclipitoare conteaza, ci pur si simplu sa te bucuri de ceea ce faci in fiecare zi. Chiar daca faci lucruri marunte.

Stiu ca vrei sa spargi granitele sau tiparele si sa faci lucruri indraznete, c-ai vrea sa poti calatori prin Europa asa cum povestesc unii prin curtea liceului despre vacantele lor de vara. O sa faci si asta, pana ce Europa nici n-o sa mai para ceva extraordinar comparat cu a merge pe alte continente.

Inca o sa mai fii prietena cu colega ta Raluca, care sta in fix banca din fata ta si pe care uneori o enervezi teribil impingand-o cu linia in spate cand vrei sa-i ceri ceva :). Veti fuma odata si un joint, in apartamentul ei din Olanda, ascultand Beatles si amuzandu-va de perioada aia.

Lasa prostiile cu facultatea de Drept. Ce presupune multa memorizare si rutina nu e pentru tine.

Si da, intuiesti bine ca adevarul nu se afla exclusiv intre copertile cartilor, asa cum incearca "diriga" voastra sa va convinga. Ai dreptate cand simti ca sunt o multime de lucruri care trebuiesc traite direct ca sa intelegi ce e cu ele. Dar n-ar fi rau totusi sa ai mai multa rabdare si cu cartile. N-ai sa mai ai atata timp ca acum sa citesti pe indelete orice ai pofta, si sa ai si mediul in care sa le discuti. Mai tarziu vei regreta ca pe unele le-ai citit in diagonala, mai ales literatura universala si filozofie.

Si in general, fii optimista. Si altii au parinti care se cearta. Unii au si din cei care mai tarziu vor incerca sa se sinucida. Asta e intr-adevar o problema majora, nu certurile de care vei scapa oricum odata ce te vei muta de la ei. Si asta se va intampla iarasi mult mai repede decat crezi acum: peste inca vreo 4 ani. Fii multumita ca sunt niste parinti liberali, de care n-o sa feresti subiectul relatiilor tale, si care o sa fie atat de deschisi incat sa-ti permita sa te muti cu un barbat la 20 de ani. Acum nu-ti dai seama, dar ei sunt chiar exceptia de la regula fata de parintii generatiei tale si chiar merita sa-i apreciezi mult pentru asta.

Si da, vor veni vremuri in care nu vei mai privi ca pe o iluzie de vis o gramada de lucruri. Vei putea sa le faci si in Romania. Magazinele alea luminate si imense care acum ti se par exceptionale. Hainele colorate pe strada. Chiar si oameni mai zambitori. Va veni un moment cand felul in care stateau lucrurile acum va parea aproape incredibil, si chiar o sa te intrebi cum era fara internet, fara calculator.

Pe scurt, n-o sa fie rau. Si nici acum nu-ti e, e chiar mai bine decat crezi tu ca e.

An sabatic

2009-10-14T08:41:00.000-07:00

Iata ca unii au curaj sa isi ia acel an sabatic si , daca se justifica asa cum o face Bradut aici http://bradut-florescu.blogspot.com/2009/10/ce-simplu-e-de-fapt.html , mi se pare ca poate sa functioneze. Eu de cand am citit cartea lui Morar despre Noua Caledonie, am fantezii de fugit in lume cu locul ala.

Nu orice schimbare de decor vine cu bucurie

2009-10-13T08:24:00.000-07:00

Orice renovare ar trebui sa fie un prilej de bucurie pentru ca aduce schimbari, prospetime, un alt aer in spatiul respectiv. In plus, dat fiind ca e vorba de un cost substantial, mi s-ar parea normal sa existe atentie pentru detalii, ca doar platesti nu numai pentru grosul lucrarii, ci si (mai ales) pentru calitatea finisajelor.In loc de asta, de cele mai multe ori sfarsesti prin a-ti dori sa se termine cat mai repede, nici tu nu mai ai rabdare sa fii atent la toate amanuntele. Sau cum bine spunea o prietena de-a mea, daca 80% iese cum ti-ai dorit, e bine, pentru ca exact cum ai vrut nu are cum sa iasa in niciun caz... :). Sau nu intr-un apartament de bloc, probabil, daca aveam o vila si plateam de 10-20 de ori mai mult probabil ca era altceva.

In plus, e prima data ca am de-a face cu mentalitatea de consultant la un zugrav, care imi spune cu un aer de mic Picasso ca "o banda de scotch protector o poate lipi oricine, eu am venit pentru altceva" , si altele asemenea in aceeasi nota a refuzului de manifesta un oarecare dram de solicitudine. O sa incerc sa aflu daca asa se procedeaza si in vest, poate nu m-am adaptat eu noii mentalitati.

Si in principiu pare ca nimeni din bransa asta nu e interesat sa iasa o treaba buna la final, ci sa termine cat mai repede. Te-astepti sa observe si el ca mai e de reparat intr-un colt ceva ? As. N-ai fost pe faza sa ii semnalezi tu, e problema ta.

Cel care a venit sa vopseasca diverse (pentru ca zugravul nu a considerat ca e de demnitatea lui sa faca si asta) era un personaj in sine - un moldovean de vreo 60 de ani, mare bautor de bere, cu experiente prin Italia de unde prinsese drag de scootere si ca urmare isi cumparase si el unul la intoarcere. O zi intreaga (pentru ca a trebuit sa stau acasa, dat fiind ca nu-l cunosteam bine, alta 'placere' deosebita) am audiat povestea vietii lui pe capitole. Dupa ce a plecat, am constatat ca in valtoarea povestilor, am ramas cu 2 tevi nevopsite...ca doar cum ziceam mai sus, nu era sa se sesizeze singur ca mai e ceva de facut.

Si totusi mai sunt si meseriasi care fac ce trebuie si pretind niste preturi de bun-simt, fara sa speculeze faptul ca discuta cu o femeie: electricieni, instalatori. Dar la categoria zugravi/ vopsitori se pare ca e foarte greu sa nimeresti bine. Inca ma intreb de ce.

Da, inca zugravesc..

2009-10-05T08:07:00.001-07:00

Si pare ca nu se mai termina...Deci am intrat in a 3-a saptamana. Cel putin, ieri am putut macar sa vad un film la televizor. Dvd-ul inca nu e repus in functiune, mai astept putin.

Si nici sufrageria n-a iesit cum as fi vrut, e un perete cu o tehnica mai speciala care imi da de furca. Banii se topesc precum inghetata la 40 de grade, si te intrebi daca la final mai ramai macar cu vafa in mana.

Mare bataie de cap cu renovarile astea.

Zugravesc deci sunt semi-nomada

2009-09-28T07:38:00.001-07:00

...adica mai exact am cam 2 incaperi functionale in tot apartamentul, din care 1 semi-functionala de fapt, intrucat in bucataria care nici ea nu e terminata mananc pe un colt de masa, dupa ce am grija sa mai sterg o data stratul de praf si var care se depune zilnic peste toate cele..iar in dormitor sunt ingramadite covorul din sufragerie si alte chestii care n-au mai avut loc acolo sub stratul multiplu de folii. N-am acces la internet, tv, dvd.. , singura varianta de divertisment cand ajung acasa e sa ma bag in pat si sa citesc ceva, lucru pe care evident nu-mi vine sa-l fac mai devreme de ora 11....asa ca singura solutie e sa ajung acasa cat mai tarziu, logic, nu ? Asa ca de saptamana trecuta, de cand a devenit critic, am avut grija fie sa-mi gasesc ocazii de socializare fie sa vad cate un film. Asa am ajuns la Abrazos Rotos sau Broken Embraces - ultimul Almodovar, care nu m-a dezamagit, e un film de stare, si imi place indrazneala de a arata aceeasi actrita urata si superba in decurs de 2 ore.

Am vazut si Amintiri din Epoca de Aur, nu e de vreo mare profunzime comparabil cu 4-3-2, dar e un film amuzant (sala de la Studio, care era plina sambata seara la ora 8, a hohotit cam din 5 in 5 minute la tot felul de detalii) si util aducerilor aminte - asa cum a si declarat Mungiu ca vrea sa-l faca.

Asa ca sunt in faza aia in care realizezi ca dezastrul din casa nu se termina in alea 2 saptamani cat ti-a promis meseriasul si nu-ti ramane decat sa te inarmezi cu rabdare..Inca am emotii si cu cromatica, mai ales in sufragerie unde am un perete cu o tehnica mai speciala la sfatul designerului de interioare :)...ceva auriu aplicat peste o baza olive...Sper sa iasa bine..cert e ca voi avea o casa plina de culoare in final. Ca-mi va si placea ce a iesit, nu e sigur:)

Nu mai dansam dirty

2009-09-15T11:59:00.000-07:00

O alta stire din categoria "MJ a murit", care ma face sa ma intorc in timp. Prima oara am vazut Dirty Dancing in clasa a 8-a, dupa care la liceu, intrucat eram printre putinii din clasa care aveau video- l-am mai revazut odata cu colegii care veneau pe la mine de vreo ..7-8 ori cel putin, ii stiam fiecare secventa. Citesc ca mai multi zic despre Swayze ca era un om bun. Asa si parea. Sunt oameni care n-au facut aparent nimic extraordinar, dar pe care ii vei tine minte toata viata pentru ca-i asociezi cu o anume perioada. Cum puteai la 14 ani sa nu te indragostesti de el, cand dansa cu fatuca aia in felul ala ? Ghost nu m-a mai prins la fel, eram deja spre facultate si nu mai rezonam asa intens, dar s-a intamplat sa-l mai revad chiar mai de curand si totusi e un film usurel dar placut.

Rest in peace, Patrick, when I was a teenage girl you brought me a lot of joy.

Religiozitate marca "intelectual" sau Puric deconspirat

2009-09-13T11:50:00.000-07:00

In sfarsit vad ca cineva imi impartaseste parerea despre noul discurs al lui Dan Puric, bisericos pana la a-ti face greata si propovaduitor al unui "soi de legendarizare arbitrară a naţiunii, din care rezultă că ea frizează desăvârşirea. Atunci la ce bun s-o mai dăscăleşti? Suntem unici, persecutaţi de tot mapamondul, singurii creştini adevăraţi, speranţa lumii, gloria speciei! Asta e gândire de tip Becali." Cine indrazneste? Chiar Andrei Plesu. Ma bucur sa vad ca are cineva curajul sa spuna franc ca nu e suficient sa tot arunci religia la inaintare ca sa si spui lucruri valabile. Se poate citi mai mult aici: http://www.adevarul.ro/articole/andrei-plesu-n-am-sa-mai-apuc-un-alt-chip-al-acestei-tari.html.

Intr-o nota similara, jurnalul Oanei Pellea, "cel mai nou best-seller Humanitas". Desi mai retinuta decat Puric, mult prea multa religiozitate predicata aproape pagina de pagina. E o chestie de nuanta aici. Nu am nimic de comentat la faptul de a-ti gasi suport si a cauta validare pentru orice decizii in religie, respect optiunea fiecaruia. Dar la Oana, altfel o actrita si un om care pare profund si bine construit, imi "suna" intuitiv prost toata ecuatia ei de viata, asa cum e prezentata in carte: religiozitate, idolatrizare a parintilor -"mama, iubirea vietii mele" si ca sa fie triada completa, insatisfactia cvasi-permanenta cu realitatile romanesti. Niciun fel de mentionare a vreunui episod sentimental. Nu ma mai mir ca se plange de singuratate, explicit sau indirect. E ceva acolo care nu-mi pare o alegere de viata sanatoasa. Iar jurnalul putea fi mai interesant daca isi permitea sa exploreze mai mult viata ei artistica, optiunile ei intelectuale. Pana la urma, relatia cu Dumnezeu e destul de personala si nu stiu daca pot empatiza cu cautarile altuia.

Evident, parerile audientei sunt elogioase, Plesu e primul pan-acum pe care-l vad indraznind sa semnaleze ceva contrar. Am senzatia ca in Romania, odata ce cineva il arunca pe Dumnezeu in discurs, lumea se teme sa mai emita pareri altfel decat laudative. Ca si cum ar insemna ca-l critici chiar pe Dumnezeu, nu discursul unui individ, in ultima instanta.

Cea mai fericita fata din lume

2009-09-12T15:00:00.000-07:00

Am o filozofie a mersului la filme romanesti. Specific: mers, nu vazut de pe net. In ideea ca platind amaratul ala de bilet, contribui si eu cu ceva la redresarea industriei noastre de film ofilite. Nu, nu merg chiar la orice, la porcariile pe care inca le mai scoate Sergiu Dinozaurescu si altii ca el, ci la filmele ale caror regizori imi par credibili- si daca au facut valva pe la festivaluri internationale, cu atat mai interesata devin. Din pacate, de mult mai multe ori am fost dezamagita decat invers, chiar de catre astfel de regizori tineri, considerati "cu vana". "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii"- Catalin Mitulescu: dezamagire maxima."Politist, adjectiv"- Porumboiu: cum bine zicea cineva, putea sa fie un scurt-metraj excelent, pacat ca a tinut mortis sa-l faca lung. "A fost sau n-a fost"- tot Porumboiu: n-am reusit sa vad nici 1/2 (si de regula sunt o fire stoica, dac-am ajuns in sala, ma gandesc ca tre' sa-i dau o sansa autorului s-arate ce poate, ca poate inceputul nu e relevant, etc:). Recunosc cinstit ca mi-a placut mult mai mult un film fara pretentii de teme existentiale, Boogie- care e dintre putinele in care lumea vorbeste colorat dar nu vulgar si nu m-a sufocat cu bagarea in ochi agresiva a "ce nasol e la noi" pe toate partile. La naiba, mai vreau sa vad si altceva decat mizerie de toate felurile si lamentari. S-au mai intamplat si altele, sunt si oameni mai complecsi in tara asta cu alte dileme decat aia ca s-au nascut in Romania si cum sa depaseasca "handicapul" asta. Ajung sa inteleg de ce unii nu mai vor filme romanesti din principiu.

Asta seara am fost sa vad filmul din titlu. Care n-ar fi rau daca n-ar pacatui prin aceleasi tente groase, iti subliniaza atata ridicolul situatiei ca devine agasant. Si tot filmul are un aer trist, sters, Romania din film e o tara jegoasa, in care mai toti oamenii sunt niste nesimtiti incapabili sa empatizeze cu cineva, iar toti barbatii injura din 2 in 2 vorbe. Ce poate fi nostim in cantitati mai mici, cand se pluseaza devine respingator.

Astept sa intre in cinema Mungiu cu Amintirile. Apropo de Mungiu, raman la parerea ca 4-3-2 e cel mai bun film romanesc pe care l-am vazut dupa '89.

Atunci cand..

2009-09-12T06:20:00.000-07:00

"....oamenii de succes isi rezolva o parte din lucrurile complicate-casa, masina, siguranta financiara- incep sa se simta autosuficienti si sa predice despre cele simple".

Cosmin Alexandru, fost GM de multinationala. O zisa careia tind sa-i dau dreptate.

E atat de dificil sa ajungem acolo, la punctul in care sa nu mai depindem de nimeni si nimic, incat odata ajunsi, credem ca toate cautarile s-au terminat. Eu, recunosc, nu sunt tipul ascetic, care sa se poata detasa de nevoi mai lumesti. Imi place sa ma inconjor de lucruri frumoase, sa port haine care ma definesc, sa vad case amenajate cu gust, sa incerc mancaruri si arome noi acasa sau in restaurante nu neaparat luxoase, cat cochete. Si cu toate ca uneori less is more, in general nu optez pentru simplitatea aia "bruta". Odata ce am posibilitatea de a-mi oferi acest confort care probabil la Maslow e considerat la baza piramidei, simt ca infloresc si ma umplu de energie pentru alte preocupari asa-zis "superioare". Desi sa stai intr-o casa frumoasa, sa contribui cu ceva la aspectul unui oras frumos, nu sunt dupa mine niste nevoi "joase" ci dimpotriva. Dar poate nu Maslow trebuie criticat, poate e doar vorba despre faptul ca mie lipsa celor de mai sus imi creeaza un disconfort mai mare decat altora.

Cosmin Alexandru a avut norocul sa-si rezolve pe la 25 de ani chestiile vitale, dupa care a venit o zi cand n-a mai vrut corporatie. Si s-a implicat printre altele in Erudio, un proiect cu miez dedicat celor care cred ca nu oamenii exista pentru companii, ci invers. Si ca e normal sa existe necesitatea unor rezultate financiare, dar si companiile sa ofere ceva oamenilor care traiesc o buna bucata din viata acolo. Apropo de asta, sunt firme in care de la intrare iti dai seama ca exista numai pentru a produce bani. Cu cine, conteaza mai putin. Si simti asta in ciuda oricaror mission-vision-values care spun contrariul si stau afisate pe pereti. Mie una imi provoaca fiori.

Vestea buna e ca se poate si altfel. Cum nu exista oameni perfecti, nu sunt nici companii sau solutii de viata perfecte. Dar exista totusi si locuri ok, in care stilul de lucru nu te ia pe sus ca un vartej in care nu mai ai timp sau energie sa te mai intrebi ce iti place si ce ai vrea sa schimbi la jobul tau, ci doar ai grija "sa performezi". Si faptul ca sunt oameni din business care au creat ceva ca Erudio, care de cativa ani se dovedeste functional, ma bucura mult. Oameni din business care s-au reunit cu cativa intelectuali de marca, din categoria celor care nu s-au compromis cu aparitii comerciale fara nicio substanta, doar pentru bani. Oameni care cred ca e nevoie ca invatarea sa vina intotdeauna din 2 sensuri, nu numai dintr-unul, acela cu care si ei si eu am crescut- "de la educator si parinte catre copil". De asta unul din programele pe care le au e dedicat copiiilor: Recreatio - scoala de creativitate pentru copii. Mi-as inscrie copilul acolo fara sa stau pe ganduri.

bilant

2009-09-08T15:12:00.000-07:00

Incercam sa imi dau seama cu ce m-am ales din anul asta care tocmai s-a adaugat la cei 33 anteriori. Deci, sa vedem:

- am citit mai abitir ca in alti ani, tot felul de carti (neaparat literatura insa, pe langa altele) si am vazut tot felul de filme dragute- in principal pentru ca am avut mintea mai putin incarcata cu balast de la job si pentru ca nu m-am simtit stresata (tot de-acolo), asa incat timpul personal a fost bine delimitat si l-am putut dedica fara restrictii lucrurilor care imi fac placere;

- am investigat o multime de domenii care nu imi erau familiare, lucru care nu imi dau seama cat de util imi va fi in alt job, dar care mi-a dat senzatia ca imi exersez permanent neuronii, ceea ce e placut:);

- am inteles mai multe despre tarile din CEE, interactionand cu oameni din zona sau calatorind acolo, si in special despre cele din fosta Iugoslavie;

- am incercat prima data pilates si tae-bo si in general am facut miscare regulat (cu o pauza in ultimele 3 luni, trebuie sa reiau);

- si in fine, exact inainte sa implinesc noua varsta, am luat un bonus care mi-a permis sa simt ca intr-adevar n-am muncit degeaba anul trecut, inclusiv sa-mi achit in avans unul din credite, ceea ce pan-acum niciodata n-am reusit. Sort of FREEDOM !

Despre barbati nu pot sa zic ca am inteles ceva nou fata de ce stiam deja :). Continui sa ma ciocnesc de adepti flower-power cam de-o seama cu mine, si intrucat eu si ei vrem lucruri diferite, drumurile noastre se despart curand dupa ce s-au incrucisat.

Nu stiu cat am reusit sa evoluez fata de anul dinainte, stiu doar ca incerc sa inteleg cat mai mult din ce mi se intampla mie sau altora si sa fiu un om mai bun azi decat ieri. Altfel, nu-mi simt varsta in niciun sens negativ in afara de ticait (prietenii stiu de ce :), ma simt usoara si plina de idei mai ceva ca acum 10 ani (cand apropo, eram mult mai stresata si nici nu vedeam nimic prea promitator la orizont)...

Oda culorilor

2009-09-06T07:14:00.000-07:00

Afara e o zi de toamna varianta gri ploios, iar eu scotocesc prin situri cu decoratiuni, pentru ca am de gand sa-mi zugravesc apartamentul (nu eu personal, desigur), cat de curand. As putea sa fac asta ore in sir- sa rasfoiesc cataloage de nuante, sa ma gandesc la combinatii, etc. Am descoperit un site fain al celor de la Dufa, unde poti face tot felul de simulari si ma joc asa de vreo ora. Mi-ar fi placut ceva verde in dormitor pentru ca iubesc verdele in aproape toate nuantele dar nu va merge cu restul - sifonierul, un poster Dali si o floare a soarelui tesuta din sfoara-, asa incat va trebui sa renunt. Ce pacat ca nu ne permitem sau nu suntem obisnuiti sa schimbam cromatica mai des, mi-ar placea sa schimb o data la 1-2 ani - sunt convinsa ca m-ar incarca de energie pentru cel putin cateva luni. Si cand e o zi ca asta in care nu-ti vine sa-ti scoti nici nasul afara, sa stai in casa ta primitoare, cu vibratii de vara sau oricare alte culori iti induc tie personal o stare de bine.

Pana si denumirile sunt senzuale sau inspirative, fie ale specialistilor - teracota, rosu burgund, verde toscan...fie cele alese de producatorii de vopseluri- illuminating yellow, knock-off yellow :), bondar boon, Transatlantic, sufers choice, wild thrill...si altele asemenea. Distractiv.

Designer de interior - o meserie foarte creativa care cred ca mi-ar placea.

Cu niste polonezi prin Bucuresti

2009-09-04T13:57:00.000-07:00

Orasul nostru prafuit, cu gropi in trotuare sau colturi mizere intr-un bulevard central, cu maidanezi pe la colturi, lucruri pe care le observi si mai acut atunci cand il arati unor oameni care il vad pentru prima data, totusi impresioneaza prin energia lui colorata, si a faptului ca oamenii vor sa comunice unii cu altii. Chiar daca, in unele cazuri, nu stiu limba celuilalt (cum a constatat o colega de-a mea din Viena mergand cu trenul pe ruta Buc-Cluj- a stat in compartiment cu nevorbitori de engleza sau germana, dar care totusi i-au oferit fructe si suc si, in disperare de cauza ca nu pot sa vorbeasca cu ea, au incercat sa se faca intelesi vorbind mai ..tare :). Ca o paranteza, sa mergi cu trenul in Romania inca e o experienta de socializare - nu ca ar fi placuta intotdeauna, dar pentru un strain care vrea sa priceapa ceva despre noi, cred ca poate fi foarte relevanta. Oamenii totusi la noi au dorinta de a interactiona, au contact vizual, nu merg robotizati pe strada fiecare in legea lui. Bucurestiul nu este si nu va fi curand un oras frumos per ansamblu datorita traumatismelor la care a fost supus, dar are farmecul lui pe bucatele: o gradina ingrijita, o casa veche in stil parizian, un parc ca cel al Icoanei, libraria Carturesti de pe Magheru.. Trecutul nu-l mai putem schimba, noi am avut ghinionul unor demolari masive pe care alte orase est-europene nu l-au avut, dar ce e evident e ca niciunul din primarii de dupa '90 n-au iubit cu adevarat orasul si ca la 20 de ani distanta cateva chestiuni esentiale raman nerezolvate, ca infrastructura si renovarea centrului istoric.

Si cum ziceam, cu toate astea, o poloneza venita incoace prima data imi zicea ca se simte aici mai bine decat in Praga, asta fiind o chestie de perceptie a oamenilor, a energiei lor. Fiindca de cativa ani lucreaza cu mai multe tari din regiune pe care le-a tot vizitat, tot ea spunea ca cehii sunt, dintre toti esticii, singurii care si-au depasit complexul de inferioritate fata de Vest, se considera egalii lor dar sunt si mai apropiati deja de atitudinea lor individualista si indiferenta. Si nu e prima oara cand aud pareri in aceeasi directie despre cehi si in special de praghezi- se pare ca afluxul prea mare de turisti laudativi satureaza si determina schimbari in rau in comportamentul oamenilor. Oricum, m-am bucurat mult cand am auzit-o. Si cred ca e exprimarea corecta: nu "imi place mai mult orasul asta", ci "ma simt mai bine aici".

Whatcha drinkin' ?

2009-08-30T06:46:00.000-07:00

Mi s-a pus pata pe melodia asta a lui Noisette - Never Forget You http://www.youtube.com/watch?v=SJnJeQEKIto. Pe langa ca e genul de sound un pic '60 care mie imi place, are si niste versuri simpatice. Recunosc numai c-am fost putin dezamagita ca e drinking si nu thinking, cum intelesesem eu initial si chiar ma gandeam ca uite domne' niste versuri mai acatarii. Si pe langa asta, daca o sa fiu negresa intr-o alta viata, ca tipa respectiva mi-as dori sa arat. E superba, cu trasaturi fine si senzuale..
O auzeam dimineata la radio si-am cautat-o de-am inebunit in play-listul lor de pe site. Pentru ca nu stiam nici cum se cheama, nici cine-o canta. Dar eforturile mi-au fost rasplatite, de 2 zile de cand am gasit-o am ascultat-o de cel putin 10 ori :))

What you’re drinkin’

Rum or whiskey

Now don’t you have a…

Double with me

I’m sorry I’m a little late

I got your message by the way

I’m calling in sick today

So let’s go out for old time sake

I’ll never forget you

They said we’d never make it

My sweet joy

always remember me

We were mischievous

And you’re always wearing black

I was so serious

You know my boyfriend’s mamma

nearly had a heart attack

I’m sorry I’m a little late

You know the stripes on a tiger

are hard to change

And notice world feels like an empty stage

I wouldn’t change a thing

So I’m glad your back again

I’ll never forget you

They said we’d never make it

My sweet joy

always remember me

At times we couldn’t take it,

you're my joy

always remember me

We just got swallowed up

You know

I didn’t forget you

We just got swallowed up

But you know

I didn’t forget you

We just got swallowed up

By the whole damned world

What you’re thinking

Did you miss me ?

I’ve borrowed your silver boots

Now if you just let me give them back to you

Although at times we couldn’t change it,

you're my joy

always remember me

Don’t you know that you’re my joy

Always remember me

Don’t you know that you’re my joy

Always remember me ...........

Blog-roll

2009-08-30T05:08:00.000-07:00

Parintii mei au fost din categoria "destupati", mai ales daca ii compar cu ce se intalnea pe vremea aia la colegele/ prietenele mele. Mama a stiut cand am devenit mai putin inocenta :), mi-au tolerat mutatul de-acasa cu un barbat la nici 20 de ani (cat de banal pare acum, dar daca ne gandim ca erau anii '94- '95 cand eu auzeam in jur povesti cu "pleci de-acasa cand te-oi marita" devine de-a dreptul revolutionar) si in general m-au crescut intr-un soi de spirit liber, dornic sa absoarba noutati. Si acum mama in special e conectata la ce se intampla, e gata sa discute despre alte optici si in general nu arata/ simte ca femeia tipica a generatiei de 60 de ani - si spun asta pentru ca din pacate sunt atatea femei care la varsta respectiva nu mai reusesc sa aiba pofta de viata ci mai degraba afiseaza blazare pe toate fronturile. Si nu ca mama n-ar fi impartasit partea ei de privatiuni comuniste- ca doar am fost o familie cu statut normal si nu securisto-nomenclaturist. Dar dorinta ei de a experimenta si de a trai mai bine a facut-o sa nu se inpotmoleasca intr-o acreala cvasi-generala.

Dar ce vroiam sa spun de fapt era ca, si cu toate astea, tot sunt diferente intre noi care tin strict de oportunitatile pe care o generatie de dupa le are fata de aia dinaintea ei si care influenteaza mentalitatile. De ex, lor li se pare ca masina din dotare n-ar trebui s-o dau nimanui s-o conduca, chiar si prietenilor buni, iar mie desi mi-am cumparat tarziu masina si inca mai am credit la ea :), mi se pare ca e cel mai firesc lucru sa fac asta. Masina nu mai e pentru generatia mea unul din bunurile alea de cumparat "o data-n viata" si de pastrat in conditii optime pentru a fi lasata eventual mostenire. Nu vad nicio problema in faptul ca o femeie care vine sa-ti faca o curatenie n-o face " exact ca tine". Si, care e problema ? Oricum beneficiul principal ramane ca imi salveaza timp, timp personal pe care eu care am lucrat in pur stil capitalist de la la primul job- incluzand week-enduri si ore suplimentare, inteleg sa il valorizez altfel decat ai mei: intotdeauna o sa prefer sa fac ceva pentru destinderea mea pe alte planuri decat sa robotesc in casa o zi intreaga.

Exact asa percep si eu diferente cand le citesc pe unele fete de 20+. Istete, dezghetate, in multe puncte parerile noastre coincid, in altele simt ca dincolo de diferentele de viziune care decurg din varsta, cauzele atitudinilor si gusturilor lor se datoreaza unor alte tipuri de expunere la social/ cultural. La 22 de ani, cand am terminat facultatea, abia vazusem un calculator. Internet nu exista si inca cativa ani buni dup-aia n-a fost disponibil pe scara larga. Si asta face o prima diferenta fundamentala fata de cineva care daca a vrut sa afle ce mai scrie revista NY Times despre ceva in ultimul numar a dat un simplu click, de exemplu.

Azi am citit mai mult din blogul unei fatuci care scrie la o revista pe care nu o cumpar (nici nu cred ca sunt in target, de altfel). Nu ma intereseaza tot ce-o intereseaza pe ea, nu-mi plac anumiti oameni pe care ii frecventeaza. Nu sunt pasionata de evenimente mondene sau de moda ca domeniu in sine. Dar imi place spiritul ei vivace. Si ma intereseaza sa vad cum gandeste in 2009 cineva de 26 de ani. Lucru valabil si pentru altii din blog-roll-ul meu, ma refer la oameni pe care nu-i cunosc personal dar pe care ii citesc pentru ca vreau diversitate de idei. Vreau sa inteleg de ce gandesc intr-un anumit fel, chiar daca eu nu gandesc ca ei in anumite privinte. Si mai sunt oameni care scriu atat de amuzant-percutant aproape despre orice incat ar fi pacat sa ii ratez. De exemplu, Cabral pe care nu il urmaresc absolut deloc in ce face el la tv si de care aveam o parere relativ proasta pana sa dau de blogul lui, prin intermediul savuroaselor povestiri despre Nelu sau abandonatul la Viena. La fel, nu-mi place muzica lui Chirila si in general nici el ca personaj. Cu toate astea, uneori am gasit ceva interesant la el pe blog.

Din toata chestia asta, cred ca am invatat un lucru: sa permit sa imi placa oameni si pe bucatele. Si sa inteleg ca oamenii mai trebuie apreciati si pentru lucruri mai marunte pe care se intampla sa le faca bine. De exemplu, sa scrie o povestire care te face sa razi cu lacrimi. Sau sa posteze un anunt umanitar si prin simplul fapt ca o fac pe un blog cu audienta, sa contribuie substantial la salvarea unei vieti. Sau sa scrie ceva despre niste muzici/ carti/ filme/ terase sau restaurante care te-ar putea interesa si pe tine.

Multi-cultural

2009-08-28T07:19:00.001-07:00

Aseara am fost la un soi de networking event pentru expati care locuiesc in Bucuresti. Am aflat ce cauta in Romania un sud-african si o brazilianca, am ras cu un francez si n-am fost de acord cu un arhitect din Chicago. Nu toata lumea e interesanta, dar chiar si faptul ca intalnesti oameni din colturi ale lumii in care n-ai ocazia sa ajungi e un plus, din punctul meu de vedere. Sunt unul din oamenii pe care ii energizeaza sa vina in contact cu alte persoane, ma intereseaza cum vad altii diverse lucruri si daca vin si din culturi foarte diferite cu atat mai bine :)

Back-packers

2009-08-23T06:22:00.000-07:00

Una dintre chestiile care-mi plac imens cand calatoresc e ca pot intalni in afara "bastinasilor" si oameni din zone cu care nu ai in mod normal tagente. In Romania, de ex., rar sau niciodata ma intersectez cu australieni. Si in Croatia si in Muntenegru, era plin de turisti de toate varstele si din toate partile. Cum in Muntenegru am stat cel mai mult timp intr-un hostel, era normal ca ponderea cea mai mare sa o aiba cei care isi faceau o vacanta in mai multe tari, cu rucsacul in spate si cu un ghid Lonely Planet sau ceva de gen in mana. Si contrar asteptarilor, nu toti cei ca ei sunt foarte tineri. Intr-o seara am baut o sticla de vin cu Jose, canadian din Montreal si cu Sarah, o australianca din Melbourne. Sarah are 27 de ani, lucrase cativa ani in Londra (venita fiind pentru un contract de 6 luni, i-a placut si a ramas 3 ani), a venit criza, jobul ei s-a restructurat si s-a decis sa se intoarca inapoi acasa. Dar inainte de asta, ca un fel de cantec de lebada, a vrut sa mai dea o raita de 2 luni prin Europa (ca si picanterie, pe cand era statea in Australia, fata lucrase chiar pentru Lonely Planet si de-atunci avea o stiva de ghiduri. Ghiduri care, by the way, sunt chiar ok la ce pret au- Eastern Europe, un fel de tom care furniza tot ce-ti doreai sa afli despre bizarii astia semi-barbari, costa numai vreo 16 euro.)

Povestea lui Jose, om la vreo 35-40 de ani care facea un fel de tur in jurul lumii si nu stia unde o sa fie luna sau chiar saptamana viitoare, m-a incantat si mai tare: compania la care lucra ca si programator IT avea un program prin care timp de 3 ani optai sa primesti salariul diminuat cu 20%, iar la capatul perioadei iti luai toti acesti bani gramada si liber de la job 6 luni. Luni in care el alesese sa faca inconjurul lumii...chestie pe care cred ca multa lume ar alege-o, daca ar exista posibilitatea, nu ?? Ca doar in final nu traim doar ca sa muncim constiinciosi an dupa an, fara sa mai apucam macar sa ne dam seama in ce lume traim. Si uite-asa ma gandeam eu, sa stii ca astia 2 sau altii ca ei veniti tot de pe alte continente, vad mai mult din Europa decat multi europeni care ar avea resursele sa faca asta, numai ca prefera concedii din alea statice, in "statiuni" eventual aceleasi cu variatie doar de anotimp. Sau care merg doar in tarile consacrat turistice. Mie una mi-e rusine ca sunt tari relativ apropiate ca distanta si nici prea scumpe in care inca n-am reusit sa pun piciorul si despre care din istoria si geografia invatate in scoala comunista n-am ramas cu mari informatii, cum e Polonia. Pentru ca mergand acolo ai si motivatie sa citesti. De exemplu, abia dupa concediul asta, punand cap la cap tot ce-am citit din toate ghidurile :) si alte carti pe deasupra, am reusit sa-nteleg ce si cum cu tarile din fosta Iugoslavie.. pan-acum in capul meu era o mare nebuloasa, in care se-amestecau date disparate despre mai multe razboaie dar nu desluseam exact care cu care ce-avut si mai ales de ce..

Cand ne-am despartit de Jose in Kotor, Muntenegru, el urma sa plece a doua zi in Albania. Curios, ar zice unii, ce sa vezi acolo ? Poate-o mai fi si periculos, in afara de asta. Cam aceleasi lucruri pe care s-ar putea sa le gandeasca un olandez sau englez daca i-ai propune sa vada Romania, desi sunt atatea de vazut.. Imi place sa ma lupt cu propriile mele prejudecati si cred ca efortul de a intelege contextul socio-istoric al unui popor pays back a lot, ca sa zic asa. Au farmecul lor si vacantele lancezite in care absorbi un peisaj pitoresc prin toti porii, dar eu una nu pot si fara celelalte, in care imersezi in alta cultura si prin comparatie, mai intelegi ceva in plus despre ce te defineste, identifici constructe preluate din cultura ta de care uneori te dezbari in urma unei astfel de comparatii..

Fata de oamenii care calatoresc in felul asta, de regula cateva luni, vacanta ta de 2 saptamani incepe sa para minuscula si terna, ca si o portie servita dintr-un singur fel de prajituri de pe o masa incarcata cu zeci de feluri..

Si tot legat de asta, daca regret ceva privind la posibilitatile pe care le-am avut la 20 de ani, e ca n-am avut cum sa fac o chestie din asta: sa-mi iau un rucsac in spate si un ghid in mana si sa vad lumea macar pentru vreo 4 luni daca nu un an intreg. Poate o sa am si eu vreodata libertatea financiara sa imi permit asa ceva, pentru ca ceva care sa ma faca mai fericita nu-mi imaginez. A, da, un copil poate, ar zice unii sau unele :P

Ca si concluzie, desi se intampla in viata asta tot felul de chestii tampite carora nu le gasesc vreun sens, exista si atatea lucruri bune care te pot umple de cea mai pura bucurie. Aviz celor care ma acuza de sarcasm, stiu ei care :)).

Later edit: la un mail in care-l intrebam cum a fost in Albania, Jose raspunde "I really loved Albania. Not many tourist and the infrastructure is quite old and "basic". But the people were very nice. I feel like I was special to them! "

Despre copii

2009-08-22T06:42:00.000-07:00

Cei care ma cunosc stiu ca nu sunt genul pentru care instinctul matern sa reprezinte un fel de Alfa si Omega existentei. Cu toate astea, am sesizat ca oamenii echivaleaza atitudinea asta cu a nu-ti place copiii si a nu ti-i dori deloc. Nimic mai gresit.

Pentru ca :

- da, nu sunt inebunita dupa toti copiii, recunosc, nu ma "topesc" cand vad orice copil. In genere, imi plac copiii spontani, vioi, nazdravani si nu ma incanta cei asa-zis "cuminti", care stau unde-i pui si nu te surprind cu nimic. Mai mult decat atat, cred ca si cu copiii, ca si cu adultii, functioneaza o anumita chimie: de unii copii te apropii imediat si ei de tine dar cu altii nu se intampla nimic;
- da, nu sunt convinsa ca a-i face reprezinta cel mai inalt scop in viata pentru orice femeie. Mai raman destule de descoperit si in alte zone ale identitatii, exact la fel ca si pentru barbati;

Si cu toate astea :

- cred ca atunci cand esti cu barbatul potrivit, compatibil, dupa un timp mai scurt sau mai lung dorinta de a face un copil cu el apare ca o etapa normala; si eu am trait dorinta asta atunci cand am iubit foarte mult, mi s-a parut fascinanta ideea sa am un copil cu barbatul respectiv, si a fost ceva simtit, instinctual as putea zice si nu un gand rational;

- si mie imi ticaie ceasul si imi pun de cativa ani intrebari (din ce in ce mai acut) despre numaratoarea inversa care a inceput si la capatul careia ar trebui sa gasesc o solutie de viata care sa nu fie o sursa de regrete mai tarziu. Si la faza asta, nu ma pot abtine sa constat cat de nefericita e conditia femeii care, vrand-nevrand, trebuie sa impace determinismul biologic cu conditiile concrete - care nu-s intotdeauna din cele mai prielnice pentru a aduce un copil pe lume.. Daca ar fi sa-mi urmez instinctul, as face un copil cu un barbat pe care l-am iubit total dar care nu a fost si nu este disponibil, insa mi-as crea singura un orizont de viitoare frustrari. Care e alegerea buna, in cazul asta ?

Unii doctori zic cum ca daca ramai insarcinata dupa 30 si intrerupi sarcina, sansele de a mai ramane din nou scad dramatic. Iata o alta dilema : ai ramas insarcinata desi nu cu barbatul cu care ti-ai dori sa ai un copil. Ce faci, alegi sa astupi ritmul sacadat al pendulului tau interior sau libertatea, cu pretul unor vesnice intrebari ipotetice ?

Din toata aceasta magma de posibilitati, un lucru stiu totusi: nu vreau sa ajung sa ma definesc exclusiv printr-un copil. Nu vreau sa "ma sacrific", asa cum se intelegea in urma cu cateva generatii, pentru copiii mei, iar interesele mele intelectuale, afective, etc sa nu mai conteze absolut deloc. Nu vreau sa fiu ca mama :) . Si, deloc surprinzator, atunci cand ai un confort financiar si mai ales de relatie, asta chiar se poate.

Wild beauty si Harmonious one

2009-08-15T03:41:00.000-07:00

Cam asa ar fi Muntenegru si Croatia: practic cam acelasi tip de peisaj- munti stancosi, Adriatica, insule si insulite, palmieri si leandri, doar ca intr-una oamenii sunt mai neciopliti si iti amintesti de scene cunoscute de pe litoralul nostru in timp ce in cealalta oamenii sunt civilizati, muzicile de la terase/cluburi nu se iau la intrecere in decibeli, plaja ramane curata si (de ce nu?) iti face placere sa vezi peste tot lume imbracata cu gust. In concluzie, Muntenegru a fost interesant, a fost diferit - cu un plus pentru Perast, oraselul din golf- dar nu as mai merge inca o data curand. Croatia e si ea salbatica in peisaj, dar "tourist-friendly", o tara cu oameni mai relaxati desi cu amintiri inca proaspete in urma razboiului de acum aproape 20 de ani. Citind intens despre cu ocazia asta am tras concluzia ca in zona Serbia a jucat rolul Rusiei pentru regiunea ex-URSS: o tarisoara nu cu mult mai mare decat celalalte, dar obisnuita sa fie vioara I si care nu a putut accepta ca nu mai este. Ca de obicei, religiile diferite - catolici, ortodocsi de rit vechi, musulmani- au contribuit la acutizarea conflictelor (n-am sa inteleg niciodata cum se pot justifica violente de tot felul in numele unei religii care propovaduieste teoretic iubirea de alti oameni).

Iar Dubrovnik e un oras in stil italian, cu tot ce apreciez eu la asta : constructii in piatra crem-alba, fantani peste tot, piatete vibrand de oameni, terase si restaurante de toate felurile dar care mai de care mai cochete.

In fine, tragand linie, cam orice experienta de calatorie iti aduce ceva. Mie imi place Croatia ca peisaj si ca spirit si as mai merge oricand de alte cateva ori.

E frumos

2009-08-15T03:11:00.000-07:00

E frumos ca, fiind alaturi de cineva, sa-l privesti dormind. E frumos sa-i mangai pielea fina si bronzata, sa il imbratisezi si sa-ti strecori mainile in toate locurile posibile pe corpul lui. Nu gasesc in romana un echivalent potrivit pentru verbul englezesc "to caress". E frumos sa il privesti in ochi si sa nu te mai gandesti la nimic altceva decat la placerea de a fi prezent. E frumos sa te tii de mana si sa te saruti pe strada, din senin...sa ajungi acasa si odata inchisa usa, sa va devorati si gustati reciproc, cu setea ultimei picaturi. E frumos sa taci impreuna cu el, cu o senzatie de pace si relaxare totala.

Atunci cand ma simt confortabil cu cineva, imi place sa-i ofer cam tot. Nu cred ca voi fi vreodata genul de femeie care isi "dozeaza" gesturile asa incat sa ramana etern o anumita portiune inaccesibila celuilalt. Chiar daca asta va insemna sa fiu singura. Pana la urma, cum poti sa fii intim si inautentic in acelasi timp ? Eu una nu pot. Prefer ca ce simt sa fie vizibil si sa creeze un moment rotund, chiar daca nu exista un viitor.