sâmbătă, 7 februarie 2009

Oare o sa-i inteleg vreodata ?

Pe cine altcineva decat pe barbati. Barbatii astia trecuti de 30 ani, genul educat, inteligent, spiritual, care te amuza si par complet potriviti pentru tine... pana la momentul in care constati ca te dezamagesc emotional: fie dau 3 pasi inapoi la prima dovada de apropiere reala, fie vin cu teorii din categoria " vreau sa-mi pastrez independenta", care justifica faptul ca isi fac alt program fara sa te ia in consideratie, sau brusc nu mai precizeaza ca ar vrea sa faceti ceva impreuna si altele asemenea. Desi pareau cat se poate de interesati de tine anterior.
Se pare ca daca esti deschisa si nu tii cont de figurile alea impuse genul "play distant", intr-adevar ruinezi orice sansa de a fi impreuna. Da, oare de ce ar fi normal sa te comporti asa cum simti, sa razi cand iti vine sa razi sa-i arati ca te simti bine in compania lui ? De ce ar evolua lucrurile spre o implicare reciproca, in care fiecare sa dea ce are mai bun, sa vrea sa-l inteleaga si sa invete de la celalalt ? Intr-adevar abordarea asta se pare ca paleste in fata "fascinantei" idei a unui joc de societate, in care fiecare se intrece in a pretinde ca se poate dispensa oricand de prezenta celuilalt.
Din pacate pentru mine, nu ma dovedesc deloc priceputa la astfel de mimari, si consider varianta de mai sus o tampenie imatura. Cred ca si asa nu dai in fiecare zi peste oameni care iti plac, incat e pacat sa mimezi dezinteresul. Si in general cred ca e un mare pacat sa depunem atat efort pentru a nu fi autentici.
In plus, se pare ca - lucky them, in a way- mare parte din barbatii peste 30, cei care inca sunt disponibili, nu inteleg deloc ca femeile de aceeasi varsta nu mai au chef sa copilareasca in relatii in care nu poti estima ce se va intampla luna viitoare, daramite la anul. Nu ca mi-as fixa dead-linuri pentru maritis sau copii (nici cand eram copila nu visam la asta ca la punctul apoteotic al existentei mele), dar pur si simplu nu mai gasesc nicio motivatie emotionala in genul asta de relatie facila. Si chiar daca nu imi doresc un copil in viitorul apropiat, mi-ar placea sa fiu cu un barbat care mi-ar transmite senzatia ca ia in calcul si posibilitatea asta, candva. O astfel de decizie oricum nu o poti lua decat in 2, si atunci cand vine momentul.
Diferenta e ca barbatii de peste 30 nu simt nici o presiune emotionala, paradoxal din cauza lipsei unei presiuni biologice. Noi, cu ceasul ticaind in fundal, ajungem sa ne dorim parteneri stabili, cu care sa avem o conexiune profunda. Desi repet, niciodata si nici acum nu am fost "children obsessed".