In spiritul perioadei

Imi place sa fac cadouri, imi place sa si primesc si nu mi-e teama sa recunosc. Oarecum, cu cele primite e simplu - cine ma cunoaste cat de cat ar trebui sa stie ca un cd sau o carte ma "rezolva" oricand- sigur, cu conditia sa pice in sfera mea de interes. Si sunt cadouri din zona asta care par atat de universal valabile - se gasesc acum atatea albume interesante, dac-ar fi sa iei numai din categoria cu locuri de vizitat, cu animale, fotografii de tot soiul etc -, atatea colectii de muzica incat nu-mi pot imagina ca nu se poate gasi ceva care sa faca placere oricui. Rar mi s-a intamplat insa "sa ma nimereasca" vreun cadou in ultima perioada, nu stiu cum se face ca prietenii mai degraba mi le fac pe principiul de a-mi oferi ce le-ar placea lor sa primeasca. Nu ma supar, doar nu te poti supara cand stii ca intentia a fost alta dar nu i-a iesit omului, ce sa-i faci, se intampla.. doar ma amuz..de exemplu, precum ziceam, imi place sa citesc diverse, si intotdeauna ceva beletristica. O buna amica, draga de ea, m-a cadorisit cu un teanc de carti.. o singura problema insa..sunt autorii ei preferati...eu nu ma regasesc in niciunul :)

Altfel, cand e vorba de facut cadouri, imi place sa surprind si lumea care nu se asteapta sa primeasca ceva de la mine si sa ma folosesc si de alte ocazii decat astea tipice - de exemplu cosmeticiana, coafeza mea carora le-am adus mici nimicuri de prin preumblarile mele in strainataturi, pentru ca ma gandesc ca e putin probabil ca femeile astea sa ajunga pe la Viena sau wherever si stiu cat ma incanta si pe mine, chiar daca mai umblata ca ele, sa primesc cate ceva din locuri in care n-am fost.

Altfel, de Craciunul asta am avut la indemana un teanc de dvd-uri, unul de carti si ca sa nu fiu in spiritul general, a doua zi m-am uitat cam toata ziua la muzici si traditii evreiesti pe net :). Apropo de filme, evident am ales din alea mai usurele, dar 2 m-au distrat in mod deosebit: Garfield 2 (care astfel se alatura lui Ratatouille si Shreck, preferatii mei animati) si Fever Pitch cu Drew Barrymore, un film din care mai prinsesem o bucata la HBO dar pe care acum l-am vazut cap-coada cu mare placere. Da, sunt filme usurele care bat in stupid atat de tare incat anuleaza orice efect relaxant, si sunt altele care sunt exact ce trebuie: o nota cald-comica, fara stridente. Asta e unul din ele, dupa mine. Sa dormi cat poti de mult, sa n-ai niciun program, sa-ti schimbi "niciun programul" dupa cum ai pofta de la o ora la alta.. cred ca e salvator sa ai cateva zile din astea din cand in cand.

20 de ani de la o euforie cum alta n-a mai fost

..de la Revolutie. Tot am vrut sa scriu postul asta de cateva zile. Cu toate ca prin mass-media mi s-a parut ca zilele respective ca nu au trecut marcate corespunzator, am citit pe blogurile unora si altora povestiri care ma fac sa cred ca totusi multi care aveau varsta la care puteau pricepe cat de cat ce se intampla, au simtit nevoia sa-si aminteasca. Eu as fi simtit nevoia si sa-i arat aprecierea mea unui parinte care si-a pierdut atunci un copil, sa-i spun cat ii datoram, dar nu cunosc pe nimeni in situatia asta. Evident ca inca adevarul intreg nu a fost spus despre ce s-a petrecut atunci, dar de curand am mai avut ocazia unor noi reflectii mirate.

Citeam prin preajma aniversarii caderii zidului Berlinului care a fost punctata si in Bucuresti de diverse evenimente, intre care un festival de film, despre cum s-au petrecut lucrurile la ei. Surprinzator sau nu, se pare ca tot de la adunarea oamenilor in jurul unei biserici, Sf. Nicolae din Leipzig, a pornit totul. Oamenii au gasit acolo un suport si au inceput sa devina din ce in ce mai protestatari, dar preocupati permanent ca totul sa nu degenereze sub nicio forma in violenta. Intr-un final, miscarile de strada, care au ajuns pe parcurs de 2 luni sa reuneasca mai mult de jumatate din populatia orasului - 320 000 din 500 000 - au dus la caderea guvernului Honecker si la obtinerea dreptului de libera circulatie in Germania capitalista (chestia funny e ca discutand cu mai multi nemti, am inteles ca a fost o neintelegere in felul in care s-a comunicat de catre comunisti acea decizie atunci). De retinut ca, desi au fost ceva arestari, guvernul lor a decis sa nu opereze un masacru si absolut nimeni nu a murit, drept pentru care revolutia lor a fost supranumita "Revolutia pasnica". Ca si in Cehia, Ungaria, Bulgaria. Nu sunt foarte sigura de Polonia, dar oricum nu cred ca numarul de morti a fost comparabil cu cel de la noi.

In seara zilei de 22, stateam in Piata Unirii mancand un sandwich la unul din bistrourile de la parterul magazinului si ma uitam pe fereastra la lumea care trecea. Oameni grabiti in drumurile lor spre cumparaturile de cadouri de Craciun, pustime vesela, relaxata. Daca nu s-ar fi produs schimbarea, ce s-ar fi ales de mine ? As fi avut oare forta sa lupt cu inertia si lipsa de perspective a sistemului si sa-mi croiesc un drum care sa ma multumeasca, cat de cat ? Cred ca macar intrebarea asta le-o datoram celor care au murit atunci. Chiar daca au murit din cauza unor confuzii sau unei manipulari, totusi curajul lor de a iesi in strada a contat.

Povestirile pe care le-am citit pe bloguri sunt impregnate de sentimente amestecate. Multi isi amintesc de energia aia extraordinara, extatica, pe care intr-adevar e greu sa o explici cuiva din afara sistemului, probabil comparabila cu ceea ce traieste un condamnat dintr-o eroare judiciara care iese la lumina dupa ani de temnita grea. Pe urma, multi pomenesc de anii '90, "asa cum au fost ei, cu lipsuri si dezamagiri si cu iluzia ca tara o sa se puna pe picioare, altii mai frumosi n-am avut, aia au fost anii tineretii noastre. Greu sa te obisnuiesti cu gandul ca lucrurile minunate nu aduc intotdeauna minuni, sau ca lucrurile ingrozitoare iti pot deschide orizonturi. " - cum bine scrie Earthwalker, care acum isi traieste viata post-Revolutie la Pittsburgh.

In zilele respective, 21-22, televiziunile comerciale in marea majoritate au inserat cateva stiri, altceva n-au gasit cu cale sa mai transmita. Singurul, TVR care a difuzat niste documentare. Ok, pot sa inteleg ca sunt alte subiecte mai arzatoare, lumea e in criza, dar asta n-ar trebui sa ne impiedice sa ne amintim un moment cu adevarat foarte important pentru istoria noastra. Si care pentru toti, la nivel personal, a avut un impact. Nu putem organiza precum nemtii niste ceremonii la care sa invitam si personalitati din afara tarii, dar chiar aproape nimic in afara de o ceremonie facuta aproape formal si cu o mana de participanti in Piata Palatului si a Universitatii? Doar atat rezoneaza in noi zilele respective ?

Intr-adevar, alti ani mai buni decat anii '90 n-am avut, dar asta nu e vina celor care au luptat cu sinceritate pentru a rasturna un regim opresiv care excludea orice dezvoltare autentica. Si chiar daca pentru multi dezamagirile adunate in acea prima decada Iliescu au umbrit entuziasmul initial, cred ca e de bun-simt sa ne amintim de cei care au riscat si au pierdut tot ce aveau mai pretios atunci, intr-o lume in care casele erau mai toate la fel, masinile straine o raritate (cu exceptia celor de prinprejurul comunist), o lume fara conturi in banca si vacante in locuri exotice : viata.

Poveste cu bunici

M-a inspirat povestea lui Dobro de aici: http://www.dobro.ro/?p=209. E asa de frumos si sensibil scrisa.

Mi-as fi dorit si eu asa bunici, dar n-a fost sa fie chiar asa. In adolescenta mi-ar fi placut niste bunici intelectuali, in casa carora sa gasesc o sumedenie de carti si de obiecte vechi, gen Alexandru Paleologu. Pe urma mi-am dat seama ca nu asta e asa important, ci sentimentul de familie si drag neconditionat.

O prima pereche de bunici ..n-a fost de fapt pereche. Bunica "buna" murise cand eu eram prea mica macar ca sa mi-o aduc aminte. Bunicul si-a gasit o alta femeie, care avea si ea la randul ei nepoate si intotdeauna a facut diferenta intre noi cei de la prima nevasta si ale ei; el n-a protestat din cate stiu, cred ca a preferat sa ii tolereze asta pentru altfel era o foarte buna gospodina. Era, cum s-ar zice, cazul clasic de bunica vitrega :). In final, a murit de cancer. Mi-a parut rau de ea, asa cum iti pare de orice fiinta care sufera. Surprinzator sau nu, dupa moartea ei, fiicele si nepoatele ei care inainte erau prezente in aproape fiecare vacanta, n-au mai dat niciun semn, l-au uitat pe bunicul ca si cand n-ar fi existat. Trist dar adevarat. El insa a fost si a ramas un personaj amuzant, genul "hatru" si chiar daca nu ne vedem prea des ma simt in largul meu acolo. Pacat insa ca datorita conjuncturii n-am multe amintiri din copilarie cu el.

A doua pereche...erau aici in Bucuresti. Ambii, tot oameni simpli, bunica nu terminase liceul, cu o copilarie chinuita dat fiind ca venea dintr-o familie destramata si ramasese in grija tatalui, un om foarte sever. De cand o stiu, a fost cam tot timpul bolnava, boli de stomac, pe urma boli de inima, mereu avea cate ceva. El, croitor de meserie, rabdator cu noi nepotii, dar cu suceli. Om cu experienta unui razboi si a unui lagar la rusi, probabil ca a ramas cu nervii mai sensibili de acolo. Ma repezea si pe mine, si pe ea din senin cateodata. Bunica a murit in toamna asta, la 86 de ani. Asa, fragila cum era ea, a reusit s-o duca pana la anii astia. A fost prima moarte a cuiva din familie - se pare ca avem gene bune in neam si suntem longevivi. A fost trist, dar nu sumbru. Mi-au ramas de la ea 2 albume cu fotografii - din diverse vacante la bai in care ma luau cu ei -cu scrisul ei constiincios pe spatele fiecareia : "Amintire din anul .." si niste bijuterii. In copilarie, eram mai apropiata de el, pentru ca avea mai multa rabdare sa se joace si sa vorbeasca cu mine, de ea mai radeam pentru ca nu ma tinea in mana ca el. Dar stiu ca si ea tinea la mine si deja imi e dor de ea.

Bunicul a ramas singur, are 94 de ani si sta aproape toata ziua inchis in camera lui unde fie motaie fie mai asculta ceva radio sau citeste un ziar. Stiu ca ii tot auzeam vorbind in ultimii ani care sa moara primul, ca sa nu ramana celalalt singur..si ma gandesc ca orice i-ai spune unui om de 94 de ani ca sa-l imbarbatezi, oare mai poate gasi pofta de a trai de unul singur la varsta asta, dupa ce 60 de ani i-a trait langa cineva ? Cred ca oricum la 94 de ani nu prea mai ai chef de nimic.

Dupa moartea bunicii din Bucuresti au aparut niste discutii urate despre apartamentul lor. De fapt, au iesit la iveala niste acte, care se facusera cu vreo 2 ani inainte, "cu sprijinul" matusii mele. "Aripa" noastra respectiv mama a fost uitata. Unii se pare ca se grabesc sa se asigure ca vor primi tot ce se poate primi. Dupa o discutie pe care a avut-o mama cu bunicul, au aparut acele albume cu fotografii si cateva lantisoare, pentru altfel literalmente nu aveam nicio amintire, nici eu nici mama, de la ea.

Parastasul ei de 40 de zile a fost sambata trecuta. A fost o vreme cainoasa, cu vant rece. Imi amintesc cum isi dorea ea "sa moara pe timpul florilor". N-a fost sa fie. Sa-i fie tarana usoara..

Complimente

Cand cineva te place si te invaluie intr-o ploaie de complimente, te simti ca sub un reflector cu lumina puternica. Sau eu una, ma simt confortabil si nu prea. Evident, ma flateaza dar in acelasi timp totul mi se pare exagerat. E drept ca nu trebuie sa fii oficial cea mai frumoasa si desteapta, e suficient ca un singur barbat sa te perceapa asa. Si probabil asa e si normal sa fie.

Mi-e greu cu complimentele care vin "avalansa" spre mine. Ma fac sa ma intreb oare ce hiba se ascunde in spatele acestui prim inceput promitator ?

Sa speram ca va fi bine..

..sau cel putin ca nu va fi la fel de dezastruos cat era pe vremea lui Iliescu. O economie incetinita, coruptie, tot felul de privatizari pe sest in dauna statului si prosperitatea unor afaceri dubioase in locul unor investitii adevarate. 5 ani de frana pentru mine ca si pentru oricare om tanar pot conta mult. Peste 5 ani voi avea 39. Iar anumite sanse, cum e sansa unui context economic infloritor, pot sa (re)apara prea tarziu.

Later edit: nu cred Basescu e de pus pe piedestal (de fapt, n-ar trebui sa mai facem cu nimeni treaba asta, dupa ce-am trait ce-am trait in Romania), dar mai bine sa vad din cand fata lui la tv decat pe ale lui Iliescu si Hrebenciuc.

Connex remember, Connex all times

Aseara am fost la o intalnire cu cei care au fost angajatii defunctei companii (defuncta ca brand), la ideea cuiva care s-a gandit ca multora din cei acum imprastiati in 4 zari le-ar face placere sa se reintalneasca si sa depene amintiri din perioada de entuziasm pionieresc a telecomului in Romania. O idee care s-a dovedit a avea mare priza, intrucat s-au aratat la fata locului vreo 200 de personaje.. S-au incercat si niste poze pe departamente, care m-au facut sa zambesc.

Connex - un loc in care mi-am petrecut vreo 5 ani jumate...trecand de la entuziasmul de care pomeneam mai sus la o ura cu patima, in ultimul an cel putin, cand nu mai suportam minunata activitate de Customer Care si opacitatea cu care mi se bara drumul spre depart. HR, in timp ce alte persoane mai bine relationate aveau cale libera.. Dupa ce am plecat de acolo, eram atat de saturata de proceduri si viziune corporatista nord-americana incat am crezut ca nu o sa-mi pot vreodata aminti de ei fara resentimente. Si cu toate astea, dupa 2-3 ani, in care am experimentat si companii romanesti haotice, si HR-ul mult visat, am putut sa am niste sentimente mai putin inflamate. Iar aseara chiar m-a apucat nostalgia - dupa atmosfera aia din primii ani, cand te simteai in avangarda doar pentru ca lucrai la o super-companie (atunci stiau sa te faca sa simti asta), care mai era si numarul 1, dupa spiritul ala de camaraderie care se crea atunci cand aveai de rezolvat tot felul de probleme, si nu in ultimul rand dupa acei ani intre 22 si 27 din viata mea, care nu se vor intoarce niciodata. Stiu ca suna ca si cand as fi o baba, dar ce sa faci, cand treci de 30 percepi ca s-ar putea sa fii deja pe la 1/2-a vietii :)

Tot cu ocazia asta am constatat diverse evolutii ale unora si altora, sunt oameni care au ramas la fel de "bule de aer", fara nicio substanta, si care nu conteneau sa se impauneze cu firmele pe care si le-au facut etc, dar pe unii mi-a facut o reala placere sa ii revad. Inclusiv unii din fostii mei sefi, persoane absolut ok, si profesional si uman. M-am bucurat sa vad ca viata unora s-a asezat foarte bine, pe toate planurile, asa cum meritau de fapt.

Pe de alta parte, imi e la fel de clar ca nu as mai putea sa repet experienta, de entuziasmul ala competitional nici nu ar mai putea fi vorba, iar cat priveste ideea de a lucra intr-o corporatie de dimensiunea aia, nici atat. Nu e pentru mine. Asadar, Connex cel verde va ramane pentru totdeauna asociat cu tineretea, cu anii aia in care totul parea posibil si "sky was the limit". Poate asa s-a si potrivit cel mai bine, atunci si nicicand altcandva.

ps si Bradut ar fi trebuit sa vina, dar il consideram absent motivat pentru ca e doar la capatul lumii..

Intr-un tarziu

Intr-un tarziu
Vine si poezia.
Dupa framantari de-o noapte,
Spre ziua.
(Pe la cantatul cocosilor de ziua.)

-Ceva nou ?intreb incercanat.
-Nimic.
-Atunci de ce-ai mai venit ?
-Ca sa-ti fac o viata mai frumoasa, zice.

(Marin Sorescu, 1996)

In ultimul an am simtit nevoia sa deschid carti de versuri, desi tot ce am citit de gen pana acum a fost ca lectura de scoala si nu cu vreo mare pasiune. Poate din dorinta de a gasi un alt tip de expresie, mai iesit din cotidian ? posibil.

Later edit: gresit, pe la 14-15-16 ani eram interesata de poezii. Dar nu atat sa le citesc pe ale altora, cat sa le scriu eu :). Pacat ca n-am mai pastrat nimic de atunci, dar sunt aproape sigura ca mi s-ar parea tare naive. Si cu toate astea, ar fi fost funny sa dau de ele prin vreun sertar.

Feminine

Neintrand in amanunte, ma intreb cateodata daca e posibil ca atunci cand sunt mai multe (prea multe:) femei la un loc, e posibil sa eviti sa apara situatii conflictuale dar din alea tipic feminine: vorbit cu subinteles, ascunzisuri, etc. Sau poate nu se intampla intr-o tara ca Olanda, unde cutuma generala e sa fii cat se poate de direct, chiar daca uneori risti sa fii brutal de sincer. Dar cel putin asa nu e loc de surprize (motive de suparare aflate dupa nu stiu cat timp), de neintelegeri.

Stiu, social vorbind e bine sa mai faci uz si de putin talent teatral si sa poti mima indiferenta/detasarea cand situatia o cere. Problema mea e ca nu prea pot face asta cu persoanele la care am ajuns sa tin, imi cere un efort interior care ma consuma stupid de mult.

Pe de alta parte, demult ma intreb cat functionez eu in sistemul asta "cu echipa". Adica cred ca functionez dar pana la punctul la care sa nu trebuiasca sa facem toti acelasi lucru, asta ma plictiseste si ma frustreaza. Imi place diferentierea si cred ca mi-am castigat dreptul de a face prioritar lucruri mai destepte, ajutand si la lucruri mai minore daca e nevoie dar nu uitand cine isi asuma in primul rand o anumita sarcina. Exista un stadiu in viata profesionala a oricui, cel in care faci de toate e mai la inceput, dupa parerea mea.

Prin perdeaua Aurorei..

..Liiceanu se vede un om frumos construit interior, flexibil, cu care impartasesc pe langa studiile comune in psiho-pupu si aceeasi viziune care ma face sa caut o confirmare permanenta a oricaror teorii in crampeiele de viata mai simple sau mai complexa din jur. Cu toate ca nu intotdeauna am picat pe aceleasi pareri ca ale ei (atunci cand i-am citit articolele sau am vazut-o la tv), "Prin perdea" e o carte pe care i-as recomanda-o oricui vrea sa inteleaga ceva despre psihologie si despre cum influenta ei poate sa te salveze in situatii limita (ca cea in care din cercetator la institut ajungi muncitor necalificat la fabrica "Suveica" doar pentru ca partidul comunist a decis ca e cazul sa pedepseasca in masa doritorii de meditatie transcedentala) si mai mult de atat, sa te ajute sa-ti poti pastra increderea in destinul personal si in oameni. Mi-a placut, printre altele, onestitatea ei de a recunoaste 2 aspecte care inca sunt cumva tabu-uri la noi:

- unul se refera la faptul ca nu i-au placut copiii la modul general, neconditionat (afirmatie pe care putine femei, si mai ales psihologi, ar indrazni sa o faca mai ales avand o imagine publica precum a ei); chiar dezvolta tema la un moment dat cu un copil al unui potential iubit, "pe care nu l-ar fi putut imbratisa de noapte buna" ;

- al doilea vizeaza activitatea ei de la o scoala de hipo-acuzici (copii cu deficiente de auz). Ar fi fost foarte comod sa pretinda ca asta i-a deschis noi orizonturi etc. sau ar fi putut lejer sa nu puncteze nimic, oricum "da bine la cv" sa spui ca ai lucrat intr-o astfel de zona. In loc de asta, ea afirma franc ca nu i-a placut, ca i-a fost foarte greu acolo si ca nu a reusit sa se adapteze.

In rest, cartea e un mix de intamplari personale si de consideratii generale despre psihologie (m-am bucurat sa descopar ca Yalom e printre preferatii ei), a fi mama singura, prietenie, intelectualitate si in general cautari.

O carte pe care o citesti pe repede-inainte si pe care o poti reciti si peste niste ani cu sansa de a-i descoperi sensuri noi - lucru pe care din pacate nu il pot spune decat foarte rar despre o carte sau un film.

Bancherul german

Recunosc, din cand in cand mai "frunzaresc" pe net presa mondena, se soldeaza cu un efect imediat de relaxare a creierului atunci cand sunt prea obosita sa mai imi ocup mintea cu ceva de substanta.

Am avut ocazia clara sa constat cat de mult distorsioneaza asa-zisa presa mondena cand am citit cam acum o luna un articol despre o idila a Mariei Dinulescu cu un personaj pe care se intampla sa-l cunosc: un project manager de la o firma germana din domeniul constructiilor, de care se scria ca e "agent imobiliar", "trebuie sa plece in curand din Romania" si ca " a asteptat-o de ziua ei cu un pat presarat cu petale de trandafir": http://www.cancan.ro/2009-09-10/Maria-Dinulescu-se-iubeste-cu-un-neamt.html. Evident, nimic din toate astea nu era real, lucru confirmat chiar de baiatul in cauza, cu care s-a nimerit sa ma intalnesc intr-un grup de cunostinte comune. Altfel, baiatul chiar de foarte mult bun-simt, nu se impauna cu relatia si nu poza in vreun macho man, se vedea ca tine la actrita dar fara sa faca din asta un spectacol. A fost amuzant cand a precizat ca ea nu e deloc genul care sa guste surprize de genul petalelor si ca nu ar fi garantat pentru reactia ei in cazul in care ar fi incercat asa ceva..

Azi imi cad ochii pe un alt articol in aceeasi publicatie in care se face referire la el ca la "bancherul german". De la agent imobiliar, la bancher in 2 luni chiar e ceva. Mi-as dori sa am si eu asa o evolutie spectaculoasa.

Apropo de candidati

Cum vi se pare o candidata care te suna cu cateva ore inainte de interviul programat cu reprezentantii straini ai companiei-client, care vin special o zi in Romania sa-si vada candidatii, si iti spune ca fata de cu o zi inainte cand ti-a confirmat ca poate veni, a mai avut o discutie cu firma actuala in urma careia a decis ca nu mai doreste sa plece de acolo ?? Si care, cand ii explici cele de mai sus (ca oamenii aia vin special pentru asta din alta tara) si ca faptul de a veni la un interviu nu inseamna ca va si trebui sa dea un raspuns afirmativ pe loc (de altfel, niciodata nu se fac oferte chiar la interviu) iti raspunde nonsalant ca "da, dar ea nu are timp de pierdut" ?......

Ca sa mai vin si cu legenda, persoana in cauza nu este vreo pustoaica, ci o femeie trecuta de 30 de ani, care are o pozitie de top management ...

69 de postari

Da, iata ca se facu un an de blogging, cum tot imi aminteste prietena Cami. Si numarul din titlu chiar e real, in fapt asta va fi a 70-a postare. Sa fie oare un mesaj ascuns, psihanalizabil legat de bilantul din titlu? :P

Oricum, desi l-am facut foarte putin public (vreau sa ramana un loc in care ma pot exprima liber pe teme cat de variate si nu-mi vine sa impart anumite subiecte cu oricine), e o experienta interesanta. Cu conditia sa nu scrii decat atunci cand simti nevoia sa spui ceva, si sa nu devina o rutina.

In fine...despre recrutare. Parerile mele

Lucru usor de sesizat pentru oricine ajunge aici din intamplare sau nu, acesta nu este un blog care serveste in vreun fel vreunui scop profesional. E dimpotriva, foarte personal, asa incat parerile de mai jos n-au absolut deloc rolul de a scoate la inaintare serviciile firmei unde lucrez. Slava Domnului, nu e nevoie sa ne promovam in felul asta si ma simt foarte eliberata ca nu mai sunt intr-o companie care imi pretinde ca obligatie de serviciu afisarea mandriei de a lucra pentru ea (pionierii capitalismului stiu la ce ma refer).
S-a intamplat sa fac recrutare pentru ca asta s-a cerut in joburile de HR pe care le-am avut, dar e o zona care-mi place si desi in ultimii 2 ani e prima oara cand fac asta in procent de 70-80% din job, inca nu m-am plictisit. Am fost la randul meu candidat, am batut agentiile de recrutare, deci stiu si cum e de partea ailalta a baricadei suficient de bine incat sa imi dau seama ca NU TREBUIE SA UIT cum e sa fii candidat.
Si acum revenind, poate serveste cuiva sa enumar cateva din principiile pe care incerc eu sa le aplic in ce fac; daca nu serveste nimanui, cel putin mi-a permis o reflectie pe tema data :):
- nu sun niciodata cu o abordare din aia entuziasta presarata cu sintagme de tip "avem o oferta de nerefuzat"; vorba cuiva, asta e replica de tip vanzator ambulant; la telefon, nu incep sa turui despre o propunere de job inainte sa ma asigur ca poate vorbi (poate se intampla sa fie cu seful langa, nu ?)
- intotdeauna la interviu incerc sa fac persoana din fata mea sa se simta relaxata si daca se iveste ocazia mai si glumesc (poate nu iese intotdeauna, mai esti obosit, etc dar macar incerc); nu cred ca duce la nimic bun sa ai o atitudine scortoasa, mai ales ca sunt persoane care nefamiliarizate cu mersul la interviuri;
- incerc sa privesc dincolo de prima impresie fie ea buna sau rea;
- ma plictiseste sa pun aceleasi intrebari tuturor asa ca elaborez spontan in functie de cv si de persoana, dar urmarind sa ma lamuresc daca persoana "se pupa" cu profilul postului si daca ar fi motivata si motivant pentru ea noua pozitie- pentru ca nu intotdeauna jobul respectiv e un pas inainte pentru orice candidat;
- legat de punctul de mai sus, ma stradui sa prezint jobul realist, nu e niciun beneficiu pentru nimeni sa existe surprize post-angajare;
- intotdeauna (asta chiar o fac fara exceptie) ofer un feed-back celor pe care i-am vazut la interviu, chiar daca e vorba de cateva randuri pe mail. Lucrez pentru clientii care ne platesc proiectele, dar in egala masura ma intereseaza si sa cultiv relatii pe termen lung cu candidatii buni din piata pe care voi putea sa-i mai caut pentru alte proiecte viitoare. Si chiar si cei care nu au corespuns deloc merita un raspuns, pentru ca mi-au alocat din timpul lor ca eu sa-mi pot da seama daca sunt potriviti sau nu..Sunt gata sa ofer un feed-back mai detaliat (pe mine una m-au ajutat foarte mult niste oameni care mi-au spus o parere onesta la un moment dat) dar cred ca e interesant de mentionat ca odata am facut un experiment, le-am scris candidatilor care primeau un raspuns negativ ca le stau la dispozitie daca doresc sa detaliem motivele acelui raspuns. M-as fi asteptat ca destul de multi sa fie interesati. A fost exact invers: marea majoritate nu au fost. Pe mine una m-a uimit lipsa lor de interes in a se alege cu ceva de pe urma acelui interviu.
In acelasi timp, ma astept ca un candidat :
- sa nu intarzie peste 15 minute fara sa anunte (lucru care imi complica existenta cand am mai multe interviuri programate unul dupa altul si risti ca atunci cand il conduci pe unul spre iesire sa dai nas in nas cu cel care vine dupa el);
- sa nu ma ia peste picior sau sa ma priveasca de sus - poate sa fie orice tip de director, cand vine la un interviu e pentru ca vrea un alt job, si HELLO, NU MAI SUNT VREMURILE CU DOAR CATIVA CANDIDATI eligibili (recent am avut peste 1000 de aplicatii la un anunt) ;
- sa nu bata campii cu divagatii care nu au nicio legatura cu ce l-am intrebat si eventual sa nici nu se mai opreasca din vorbit;
- sa nu treaca in cv "engleza fluent" si la fata locului sa constat ca nu e in stare sa lege 2 vorbe (un exemplu) in conditiile in care engleza e un must;
- sa nu aplice la un job daca nu are absolut nicio tangenta cu ceea ce se cere (cum vi se pare, casiera care isi incearca norocul la job care cerea studii si experienta tehnice ?? nu e de mirare ca din cei peste 1000, am ales 10 cv-uri ..)
Cele de mai sus nu sunt niste principii teoretice, ci rezultatul unor experiente cat se poate de directe...orice asemanare cu realitatea fiind total neintamplatoare..
Ca si incheiere, este clar ca si in recrutare (selectie ar fi de fapt termenul corect, dar s-a impamantenit cel de recrutare, care inseamna strangerea de cv-uri) ca si in orice altceva implica oameni, nu ai cum sa detii cheia succesului absolut, te poti insela oricati ani de facut asta ai avea in spate. Si inca o concluzie personala: simtul umorului ajuta mult, si de o parte si de alta. Evident ca exista interviuri in care candidatul respectiv poate sa nu-ti placa deloc ca stil personal (dar asta nu trebuie sa se vada si nici sa te determine sa nu investighezi daca e potrivit pentru ce cauti), dupa cum si cel care vine la interviu poate sa simta acelasi lucru fata de tine (dar si el ar trebui sa fie suficient de elegant incat sa mascheze asta). Dupa cum sunt candidati cu care imediat te simti familiar, dar asta nu inseamna ca sunt neaparat si potriviti pentru job. Pana la urma e vorba despre o intalnire in care fiecare parte trebuie sa obtina niste informatii de la cealalta. Daca se poate ca asta sa se intample intr-un mod placut, e perfect.

Clubbing in Bucuresti

In sfarsit aseara sau mai bine zis azi-noapte s-a ivit ocazia (nu ca as fi asteptat-o cu nerabdare, tocmai ca n-am tinut sa ajung ca altfel ajungeam pana acum) sa merg in Bamboo, clubul minune de care stiu pana si colegii mei de la biroul din Paris care se declara impresionati "ca asa ceva exista in Romania". Banuiam cam cum trebuie sa fie ca doar acolo se duce EBA, Codin Maticiuc si alte personaje care pentru mine sunt multimea vida, dar pe de alta parte vazand cum se minuneaza si alti expati de prin Bucuresti, am zis ca o fi totusi ceva de capul lui, macar ca amenajare.

Ei bine, este intr-un fel. In sensul ca este un spatiu foarte mare, un fel de hala (cred ca asta a si fost inainte). Cu ornamente extrem de ostentative, de la candelabre imense la canapele si fotolii cu Swarovsky si podele de sticla, acvarii, sub privirea ingaduitoare a unor statui de Buddha din loc in loc - nu mai stiu daca am omis ceva. Totul e gandit sa impresioneze, dar pe modelul la limita cu kitschul. La fel cum fac si oamenii care apar in incinta: cat mai provocatori in aparitie. Evident, plin de pupeze cat mai decoltate si catarate pe tocuri, baietasi cu palarii si alura de dandy sau straini doritori sa profite la maxim de tot ce poate oferi Romania aia cu fete foarte usor disponibile de care au auzit ei. Noi am ajuns pe la 1, si de-abia atunci incepea showul cu dansatoare. Muzica ? Din aia electro, genul care te spala pe creier repetand ritmuri sacadate cu nimic foarte diferite de la o melodie la alta. Si cand iesi din parcarea intesata de masini scumpe, dai cu nasul de strazile cu hartoape si blocurile prea putin aratoase ale cartierului Tei.. c-asa e la noi, in fata una si in spate cu totul alta.

Asa incat evident ca nu e genul de loc in care sa mai calc prea curand. La fel ca si Fratelli, alt club de care tot auzisem sau LeGaga, doar ca sunt la scara mai mica. Prefer Jack's unde spatiul e cam cat 2 camere mai mari sau Spice din zonele Calea Victoriei-Romana, dar unde muzica e ok, lumea danseaza si interactioneaza fara autisme din astea de imagine tantosa. Gaia intre timp s-a inchis, se pare ca i-a ajuns criza din urma, asa ca n-am mai apucat sa vad si acolo cum e.

O posibila explicatie pe care mi-au dat-o cativa pentru ca unii straini altfel cu ceva creier sunt impresionati de astfel de locuri flashy e marimea investitiei. In Vest se pare ca nu se apuca nimeni sa bage atatia bani pentru ca nu e atata afluenta de lume, si nu in fiecare zi a saptamanii. Eu zic doar ca s-ar putea sa fie asta explicatia, pentru ca n-am vazut atata viata de noapte pe-afara incat sa pot fi sigura.

Asa ca avem si noi o mandrie, suntem "show-off" si unii baieti destepti stiu sa speculeze si sa faca bani gramada. Si legat de bani, un alt aspect care te frapeaza in astfel de locuri: par sa vina cel mai mult oameni care nu traiesc dintr-un salariu (fie el si de mii de euro), ci cheltuie banii altora. Unii ai parintilor, altii ai amantilor, fiecare dupa posibilitati.

Cum am ajuns sa fac poza cu Ethan Hawke

Cel mai tare Halloween ...a fost anul asta, si nu neaparat pentru chestia din titlu (honestly: tipul nu ma dadea pe spate nici inainte, iar in carne si oase nici atat nu-mi spune mare lucru, e destul de sters pentru gustul meu, dar de apreciat amabilitatea cu care a subscris la dorintele unei 1/2 din sala de a se poza cu el, a-l atinge, a dansa etc- saracutul, nu stiu cata placere ii faceau toate astea, dar nu transparea nimic) cat pentru ca ador chestia cu costumele. Si cred ca si altora le place, pentru ca in toata sala se simtea acelasi dor de joaca si de descorsetare, de la stiriste si actori la ambasadori sau directori de hoteluri , macar ca numai pentru o seara. Si chiar am vazut niste costume superbe. Si cand am plecat de-acolo in alte cluburi lumea reactiona la coditele mele mov, ma mai intrebau ce personagiu sunt si era foarte haios.

Revenind la chestia cu poza, am dat nas in nas cu domnul de cum am intrat, se intampla ca ne indreptam spre bar in acelasi timp, eu sa-mi ridic una din cele 2 alcoolice incluse in bilet, dansul probabil ca sa mai ia o pauza de la doamnele, d-rele si domnii care-l asaltasera pana atunci. Si sincer nu tineam deloc sa mai contribui si eu la fenomenul descris mai sus, dar l-am vazut pe Cabral si mi-a incoltit ideea sa-i fac o surpriza prietenei exotice din Doha care-l citeste asiduu. Si cand se posteaza umanul langa mine pentru poza, iaca era si Ethan langa, asa ca mi s-a parut aiurea sa nu-i zic sa ramana si el.. Cabral s-a dat la o parte cand a vazut, asa ca au ramas pozele separat cu cei 2 "divi". Ba chiar dl. Ethan s-a aratat interesat sa vada daca sigur a iesit poza..:P

Revenind la atmosfera de totala relaxare din sala, care nu se intampla intotdeauna cand la astfel de evenimente e multa lume corporatista, inca ma mai uimeste tipologia ambasadorului cu care discuti lejer, care se ofera sa-ti aduca o bautura si nu are niciun fel de fitze. Asa o fi stilul pe la scoala de diplomatie de la ei de-acolo, nu-mi dau seama pentru ca pana anul asta n-am avut ocazia sa cunosc vreunul. Am inceput sa fac colectie de carti de vizita pe birou :). Posibil ca numai in tarile astea foste comuniste sa fi ramas cu impresia ca ambasadorii sunt din aia cu batzul bine introdus undeva si ca trebuie sa aiba un aer patruns de importanta jobului dumnealor.

Blog de tata si ceva de toamna

Azi uitandu-ma pe net, dintr-una-ntr-alta, am dat peste acest blog simpatic: http://adanlucas.blogspot.com/. Mi-a amintit de un cuplu care mi-a inspirat acelasi sentiment de bine, de caldura si normalitate, pe care l-am cunoscut cand am plecat in vara din Dubrovnik, in drum spre aeroport. Ea era insarcinata in 5 luni sau cam asa si isi luasera un ultim concediu pana la momentul terminus. Era o placere sa te vorbesti cu ei si sa constati ce protector era el, fara sa fie sufocant. La un moment dat, ne-am aratat reciproc poze din timpul sejurului: la el in aparat, o multime de poze cu ea, cu burtica sau doar la nivelul fetei, dar poze din alea la care recunosti imediat ca sunt facute cu drag, de cineva care isi iubeste 'subiectul'. La fel si baiatul asta cu blogul, la care simti ca lucrurile sunt asezate cum trebuie, ca e asa cum trebuie sa fie. Ce putini oameni mai stiu sa fie calzi, cel putin cu partenerul lor. Ma topesc barbatii de genul asta, si daca mai sunt si destepti..

In alta ordine de idei, toamna asta m-am rasfatat cu crizanteme de toate soiurile, chiar si cand eram cu casa intoarsa pe dos mi-am inviorat macar bucataria cu cate un buchet. Imi place la florile astea nu numai diversitatea de culori si soiuri, ci si mirosul lor. Miros a toamna dupa mine, o combinatie de iz proaspat cu unul de dimineata racoroasa. Acum am unele zburatacite rau ca forma, arata ca un par rebel, dar imi sunt cu atat mai simpatice. Sa le toleram si lor mici imperfectiuni, ca doar toleram atatea la oameni, nu ? Si strugurii (ma refer la cei romanesti) s-au facut foarte buni anul asta, ceasla sau hamburg sau cum s-or mai fi numind, toti dulci si aromati.

Diseara merg la o petrecere de Halloween, m-am improprietarit cu un soi de coif de vrajitoare din care ies niste codite impletite, violet deschis. Nu-mi spune nimic semnificatia americana, dar imi place treaba cu costumatul. Mai ales ca au aparut magazine unde gasesti o gramada de variante. Mi-as lua pentru revelion o peruca scandalizanta, o data pe an merita sa ne prostim putin.

Cand viata te surprinde

Viata uneori te mai surprinde si cu cate ceva neplacut, ceva care-ti aduce aminte de conditiile basic ca sa poti face toate celelalte lucruri, ceva care te readuce instantaneu fata in fata cu statutul tau de om-furnicutza care poti fi supus, aleator, unor forte asupra carora ai un control foarte mic sau niciunul. De vreun an imi ies niste analize prost, n-am sa intru aici in detalii, cert ca am tot investigat dupa o cauza facand alte si alte analize si tot nu am gasit-o inca. Perspectiva e ca s-ar putea ca o anumita directie de viata sa nu mai fie posibila: no kids at all. Poate chiar si happy to be alive. Pur si simplu. Nu disper, nu ma dau cu capul de pereti...nici nu ma bantuie revelatii religioase, ci in acest stadiu doar ma minunez de cat de brusc si uneori si categoric in acelasi timp poate surveni o schimbare de macaz. Si cat uitam ca absolut oricui, dar oricui i se poate intampla sa fie afectat de ceva de genul asta - lui sau cuiva drag. Asa incat aroganta cu care unii se cred instalati in posturi din care au control absolut a ceea ce li se intampla datorita banilor sau faimei (dar de cele mai multe ori banilor) devine asa de rizibila..

Am stat pe ganduri daca sa postez despre asta sau nu. Ezitam datorita ideii ca poate ar fi mai bine sa nu mai discut despre subiect si sa pretind ca n-ar exista pana ce totusi nu se va ajunge la un verdict final, dar pe de alta parte nu cred ca e sanatos sa dai la o parte din vizor ceva ce, chiar daca neplacut, te provoaca sa te uiti adanc inauntrul tau si sa iti mai schimbi perspectiva. Ok, sa ramanem optimisti dar sa privim totusi in fata si aceste posibilitati.

Cutii goale

Dupa orice renovare vine un moment cand trebuie sa reasezi la loc toate lucrurile din cutii. Spre deosebire de curatenie, asta n-o poate face nimeni altcineva in locul tau, pentru ca doar tu stii unde vrei sa pui fiecare obiect. Ocazie cu care mai si vrei sa arunci cate ceva, sau dimpotriva redescoperi o poza, o scrisoare, mai stiu eu ce - in tot cazul, ceva ce si uitasei ca ai. Ocazie cu care, de asemenea, atingand din nou tot ce statea prin sertare de ani de zile, arunci si o privire lunga inspre trecut. Unele amintiri sunt parca dintr-o alta viata, altele isi capata intensitate in cateva secunde. Entuziasmul ala de la inceput de drum, barbati care te-au iubit, altii care doar s-au lasat iubiti, incercari de a te defini. Mi-e greu sa spun care e sentimentul final dupa cate o operatiune din asta. E bine sa mai stergi praful din cand in cand si de prin cotloane uitate, dar nu intotdeauna poti sa eviti un val de nostalgie. Am constatat ca uneori ma emotionez nu pentru o anume realitate trecuta incantatoare, ci pentru ca imi amintesc starile mele de atunci.

Left by a post-it

Unul din cadourile de care m-am bucurat cel mai mult anul asta a fost colectia Sex&City sezonul 6 (ultimul). De aseara, de cand am putut sa ma uit iar la dvd dupa mai bine de o luna (Yes!!!) am stat "calare" pe ele si am revazut cu teribila placere 8 episoade- din 24. E amuzant, e incurajator, e induiosator...si numai o femeie cred ca poate intelege pe deplin de ce a prins serialul asta atat de mult. Si am desigur momentele mele preferate: dimineata cand Carrie se trezeste singura, "left by a post-it" si arunca in aer vaza cu garoafe roz primite de la Berger cu o seara inainte, intalnirea fetelor la un cocktail Manhattan inainte de mutarea Mirandei in Brooklin si toate momentele Mirandei care ramane favorita mea probabil pentru ca ma regasesc in asa de mare masura in stilul ei cerebral dar cu un ocean de sensibilitate dedesubt. Multe replici sau titluri de episoade ar merita retinute pentru umorul lor smart. Imi amintesc de ce-mi spunea de curand un neamt care avand un job in Cehia vorbea la birou numai in germana, iar cand a fost cu un coleg in State si ala l-a auzit vorbind in engleza i-a declarat ca nu si-a dat seama ca are atat simt al umorului iar neamtul a motivat ca normal, in germana n-are cum sa faca jocuri de cuvinte, nu-i permite limba, e prea exacta si rigida pentru asta. Si chiar vorbea foarte serios.

Dear me: A Letter to My Sixteen-Year-Old Self

O idee interesanta a unui tip pe nume Galliano (nu, n-are nicio legatura cu designerul de moda) de a reuni povestirile unor oameni care au reusit in domeniul lor catre ceea ce erau la 16 ani.

Deci, ce-as spune eu catre cea de acum 18 ani ?

Draga mea,

Nu te mai nelinisti atat de tare: faptul ca ai colege care au niste haine "ultimul racnet" si sunt cele mai cool din scoala nu o sa le asigure o viata plina de succes. Un exemplu e V., pe care ai s-o reintalnesti dupa vreo 10 ani, divortata si mutata cu tot cu copil si cu constrangeri financiare in apartamentul parintilor dintr-un cartier periferic in care tu nu mai stai demult. Nu ca ar fi vreo rusine. Doar ca tu ai sa ai o casuta confortabila de chiar foarte devreme.

O sa vezi cum e si treaba cu sexul, nu mai ai asa de mult de asteptat. Inca vreo 2, aproape 3 ani. Dar nu e o eternitate. Si din pacate, prima data n-o sa fie atat de romantios si placut cat ai tras concluzia din secventele alea clasice de film gen "Dirty Dancing". Dar pe urma ai sa inveti ca se poate si mai bine. Chiar din ce in ce mai bine, de fapt.

Stiu ca simti cel mai pregnant acum e ca ai vrea sa faci in viata "ceva special". Sa ai un drum al tau, original. Si cu toate astea, la un moment dat ai sa intelegi ca nu imaginea asta sclipitoare conteaza, ci pur si simplu sa te bucuri de ceea ce faci in fiecare zi. Chiar daca faci lucruri marunte.

Stiu ca vrei sa spargi granitele sau tiparele si sa faci lucruri indraznete, c-ai vrea sa poti calatori prin Europa asa cum povestesc unii prin curtea liceului despre vacantele lor de vara. O sa faci si asta, pana ce Europa nici n-o sa mai para ceva extraordinar comparat cu a merge pe alte continente.

Inca o sa mai fii prietena cu colega ta Raluca, care sta in fix banca din fata ta si pe care uneori o enervezi teribil impingand-o cu linia in spate cand vrei sa-i ceri ceva :). Veti fuma odata si un joint, in apartamentul ei din Olanda, ascultand Beatles si amuzandu-va de perioada aia.

Lasa prostiile cu facultatea de Drept. Ce presupune multa memorizare si rutina nu e pentru tine.

Si da, intuiesti bine ca adevarul nu se afla exclusiv intre copertile cartilor, asa cum incearca "diriga" voastra sa va convinga. Ai dreptate cand simti ca sunt o multime de lucruri care trebuiesc traite direct ca sa intelegi ce e cu ele. Dar n-ar fi rau totusi sa ai mai multa rabdare si cu cartile. N-ai sa mai ai atata timp ca acum sa citesti pe indelete orice ai pofta, si sa ai si mediul in care sa le discuti. Mai tarziu vei regreta ca pe unele le-ai citit in diagonala, mai ales literatura universala si filozofie.

Si in general, fii optimista. Si altii au parinti care se cearta. Unii au si din cei care mai tarziu vor incerca sa se sinucida. Asta e intr-adevar o problema majora, nu certurile de care vei scapa oricum odata ce te vei muta de la ei. Si asta se va intampla iarasi mult mai repede decat crezi acum: peste inca vreo 4 ani. Fii multumita ca sunt niste parinti liberali, de care n-o sa feresti subiectul relatiilor tale, si care o sa fie atat de deschisi incat sa-ti permita sa te muti cu un barbat la 20 de ani. Acum nu-ti dai seama, dar ei sunt chiar exceptia de la regula fata de parintii generatiei tale si chiar merita sa-i apreciezi mult pentru asta.

Si da, vor veni vremuri in care nu vei mai privi ca pe o iluzie de vis o gramada de lucruri. Vei putea sa le faci si in Romania. Magazinele alea luminate si imense care acum ti se par exceptionale. Hainele colorate pe strada. Chiar si oameni mai zambitori. Va veni un moment cand felul in care stateau lucrurile acum va parea aproape incredibil, si chiar o sa te intrebi cum era fara internet, fara calculator.

Pe scurt, n-o sa fie rau. Si nici acum nu-ti e, e chiar mai bine decat crezi tu ca e.

An sabatic

Iata ca unii au curaj sa isi ia acel an sabatic si , daca se justifica asa cum o face Bradut aici http://bradut-florescu.blogspot.com/2009/10/ce-simplu-e-de-fapt.html , mi se pare ca poate sa functioneze. Eu de cand am citit cartea lui Morar despre Noua Caledonie, am fantezii de fugit in lume cu locul ala.

Nu orice schimbare de decor vine cu bucurie

Orice renovare ar trebui sa fie un prilej de bucurie pentru ca aduce schimbari, prospetime, un alt aer in spatiul respectiv. In plus, dat fiind ca e vorba de un cost substantial, mi s-ar parea normal sa existe atentie pentru detalii, ca doar platesti nu numai pentru grosul lucrarii, ci si (mai ales) pentru calitatea finisajelor.In loc de asta, de cele mai multe ori sfarsesti prin a-ti dori sa se termine cat mai repede, nici tu nu mai ai rabdare sa fii atent la toate amanuntele. Sau cum bine spunea o prietena de-a mea, daca 80% iese cum ti-ai dorit, e bine, pentru ca exact cum ai vrut nu are cum sa iasa in niciun caz... :). Sau nu intr-un apartament de bloc, probabil, daca aveam o vila si plateam de 10-20 de ori mai mult probabil ca era altceva.

In plus, e prima data ca am de-a face cu mentalitatea de consultant la un zugrav, care imi spune cu un aer de mic Picasso ca "o banda de scotch protector o poate lipi oricine, eu am venit pentru altceva" , si altele asemenea in aceeasi nota a refuzului de manifesta un oarecare dram de solicitudine. O sa incerc sa aflu daca asa se procedeaza si in vest, poate nu m-am adaptat eu noii mentalitati.

Si in principiu pare ca nimeni din bransa asta nu e interesat sa iasa o treaba buna la final, ci sa termine cat mai repede. Te-astepti sa observe si el ca mai e de reparat intr-un colt ceva ? As. N-ai fost pe faza sa ii semnalezi tu, e problema ta.

Cel care a venit sa vopseasca diverse (pentru ca zugravul nu a considerat ca e de demnitatea lui sa faca si asta) era un personaj in sine - un moldovean de vreo 60 de ani, mare bautor de bere, cu experiente prin Italia de unde prinsese drag de scootere si ca urmare isi cumparase si el unul la intoarcere. O zi intreaga (pentru ca a trebuit sa stau acasa, dat fiind ca nu-l cunosteam bine, alta 'placere' deosebita) am audiat povestea vietii lui pe capitole. Dupa ce a plecat, am constatat ca in valtoarea povestilor, am ramas cu 2 tevi nevopsite...ca doar cum ziceam mai sus, nu era sa se sesizeze singur ca mai e ceva de facut.

Si totusi mai sunt si meseriasi care fac ce trebuie si pretind niste preturi de bun-simt, fara sa speculeze faptul ca discuta cu o femeie: electricieni, instalatori. Dar la categoria zugravi/ vopsitori se pare ca e foarte greu sa nimeresti bine. Inca ma intreb de ce.

Da, inca zugravesc..

Si pare ca nu se mai termina...Deci am intrat in a 3-a saptamana. Cel putin, ieri am putut macar sa vad un film la televizor. Dvd-ul inca nu e repus in functiune, mai astept putin.

Si nici sufrageria n-a iesit cum as fi vrut, e un perete cu o tehnica mai speciala care imi da de furca. Banii se topesc precum inghetata la 40 de grade, si te intrebi daca la final mai ramai macar cu vafa in mana.

Mare bataie de cap cu renovarile astea.

Zugravesc deci sunt semi-nomada

...adica mai exact am cam 2 incaperi functionale in tot apartamentul, din care 1 semi-functionala de fapt, intrucat in bucataria care nici ea nu e terminata mananc pe un colt de masa, dupa ce am grija sa mai sterg o data stratul de praf si var care se depune zilnic peste toate cele..iar in dormitor sunt ingramadite covorul din sufragerie si alte chestii care n-au mai avut loc acolo sub stratul multiplu de folii. N-am acces la internet, tv, dvd.. , singura varianta de divertisment cand ajung acasa e sa ma bag in pat si sa citesc ceva, lucru pe care evident nu-mi vine sa-l fac mai devreme de ora 11....asa ca singura solutie e sa ajung acasa cat mai tarziu, logic, nu ? Asa ca de saptamana trecuta, de cand a devenit critic, am avut grija fie sa-mi gasesc ocazii de socializare fie sa vad cate un film. Asa am ajuns la Abrazos Rotos sau Broken Embraces - ultimul Almodovar, care nu m-a dezamagit, e un film de stare, si imi place indrazneala de a arata aceeasi actrita urata si superba in decurs de 2 ore.

Am vazut si Amintiri din Epoca de Aur, nu e de vreo mare profunzime comparabil cu 4-3-2, dar e un film amuzant (sala de la Studio, care era plina sambata seara la ora 8, a hohotit cam din 5 in 5 minute la tot felul de detalii) si util aducerilor aminte - asa cum a si declarat Mungiu ca vrea sa-l faca.

Asa ca sunt in faza aia in care realizezi ca dezastrul din casa nu se termina in alea 2 saptamani cat ti-a promis meseriasul si nu-ti ramane decat sa te inarmezi cu rabdare..Inca am emotii si cu cromatica, mai ales in sufragerie unde am un perete cu o tehnica mai speciala la sfatul designerului de interioare :)...ceva auriu aplicat peste o baza olive...Sper sa iasa bine..cert e ca voi avea o casa plina de culoare in final. Ca-mi va si placea ce a iesit, nu e sigur:)

Nu mai dansam dirty

O alta stire din categoria "MJ a murit", care ma face sa ma intorc in timp. Prima oara am vazut Dirty Dancing in clasa a 8-a, dupa care la liceu, intrucat eram printre putinii din clasa care aveau video- l-am mai revazut odata cu colegii care veneau pe la mine de vreo ..7-8 ori cel putin, ii stiam fiecare secventa. Citesc ca mai multi zic despre Swayze ca era un om bun. Asa si parea. Sunt oameni care n-au facut aparent nimic extraordinar, dar pe care ii vei tine minte toata viata pentru ca-i asociezi cu o anume perioada. Cum puteai la 14 ani sa nu te indragostesti de el, cand dansa cu fatuca aia in felul ala ? Ghost nu m-a mai prins la fel, eram deja spre facultate si nu mai rezonam asa intens, dar s-a intamplat sa-l mai revad chiar mai de curand si totusi e un film usurel dar placut.

Rest in peace, Patrick, when I was a teenage girl you brought me a lot of joy.

Religiozitate marca "intelectual" sau Puric deconspirat

In sfarsit vad ca cineva imi impartaseste parerea despre noul discurs al lui Dan Puric, bisericos pana la a-ti face greata si propovaduitor al unui "soi de legendarizare arbitrară a naţiunii, din care rezultă că ea frizează desăvârşirea. Atunci la ce bun s-o mai dăscăleşti? Suntem unici, persecutaţi de tot mapamondul, singurii creştini adevăraţi, speranţa lumii, gloria speciei! Asta e gândire de tip Becali." Cine indrazneste? Chiar Andrei Plesu. Ma bucur sa vad ca are cineva curajul sa spuna franc ca nu e suficient sa tot arunci religia la inaintare ca sa si spui lucruri valabile. Se poate citi mai mult aici: http://www.adevarul.ro/articole/andrei-plesu-n-am-sa-mai-apuc-un-alt-chip-al-acestei-tari.html.

Intr-o nota similara, jurnalul Oanei Pellea, "cel mai nou best-seller Humanitas". Desi mai retinuta decat Puric, mult prea multa religiozitate predicata aproape pagina de pagina. E o chestie de nuanta aici. Nu am nimic de comentat la faptul de a-ti gasi suport si a cauta validare pentru orice decizii in religie, respect optiunea fiecaruia. Dar la Oana, altfel o actrita si un om care pare profund si bine construit, imi "suna" intuitiv prost toata ecuatia ei de viata, asa cum e prezentata in carte: religiozitate, idolatrizare a parintilor -"mama, iubirea vietii mele" si ca sa fie triada completa, insatisfactia cvasi-permanenta cu realitatile romanesti. Niciun fel de mentionare a vreunui episod sentimental. Nu ma mai mir ca se plange de singuratate, explicit sau indirect. E ceva acolo care nu-mi pare o alegere de viata sanatoasa. Iar jurnalul putea fi mai interesant daca isi permitea sa exploreze mai mult viata ei artistica, optiunile ei intelectuale. Pana la urma, relatia cu Dumnezeu e destul de personala si nu stiu daca pot empatiza cu cautarile altuia.

Evident, parerile audientei sunt elogioase, Plesu e primul pan-acum pe care-l vad indraznind sa semnaleze ceva contrar. Am senzatia ca in Romania, odata ce cineva il arunca pe Dumnezeu in discurs, lumea se teme sa mai emita pareri altfel decat laudative. Ca si cum ar insemna ca-l critici chiar pe Dumnezeu, nu discursul unui individ, in ultima instanta.

Cea mai fericita fata din lume

Am o filozofie a mersului la filme romanesti. Specific: mers, nu vazut de pe net. In ideea ca platind amaratul ala de bilet, contribui si eu cu ceva la redresarea industriei noastre de film ofilite. Nu, nu merg chiar la orice, la porcariile pe care inca le mai scoate Sergiu Dinozaurescu si altii ca el, ci la filmele ale caror regizori imi par credibili- si daca au facut valva pe la festivaluri internationale, cu atat mai interesata devin. Din pacate, de mult mai multe ori am fost dezamagita decat invers, chiar de catre astfel de regizori tineri, considerati "cu vana". "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii"- Catalin Mitulescu: dezamagire maxima."Politist, adjectiv"- Porumboiu: cum bine zicea cineva, putea sa fie un scurt-metraj excelent, pacat ca a tinut mortis sa-l faca lung. "A fost sau n-a fost"- tot Porumboiu: n-am reusit sa vad nici 1/2 (si de regula sunt o fire stoica, dac-am ajuns in sala, ma gandesc ca tre' sa-i dau o sansa autorului s-arate ce poate, ca poate inceputul nu e relevant, etc:). Recunosc cinstit ca mi-a placut mult mai mult un film fara pretentii de teme existentiale, Boogie- care e dintre putinele in care lumea vorbeste colorat dar nu vulgar si nu m-a sufocat cu bagarea in ochi agresiva a "ce nasol e la noi" pe toate partile. La naiba, mai vreau sa vad si altceva decat mizerie de toate felurile si lamentari. S-au mai intamplat si altele, sunt si oameni mai complecsi in tara asta cu alte dileme decat aia ca s-au nascut in Romania si cum sa depaseasca "handicapul" asta. Ajung sa inteleg de ce unii nu mai vor filme romanesti din principiu.

Asta seara am fost sa vad filmul din titlu. Care n-ar fi rau daca n-ar pacatui prin aceleasi tente groase, iti subliniaza atata ridicolul situatiei ca devine agasant. Si tot filmul are un aer trist, sters, Romania din film e o tara jegoasa, in care mai toti oamenii sunt niste nesimtiti incapabili sa empatizeze cu cineva, iar toti barbatii injura din 2 in 2 vorbe. Ce poate fi nostim in cantitati mai mici, cand se pluseaza devine respingator.

Astept sa intre in cinema Mungiu cu Amintirile. Apropo de Mungiu, raman la parerea ca 4-3-2 e cel mai bun film romanesc pe care l-am vazut dupa '89.

Atunci cand..

"....oamenii de succes isi rezolva o parte din lucrurile complicate-casa, masina, siguranta financiara- incep sa se simta autosuficienti si sa predice despre cele simple".

Cosmin Alexandru, fost GM de multinationala. O zisa careia tind sa-i dau dreptate.

E atat de dificil sa ajungem acolo, la punctul in care sa nu mai depindem de nimeni si nimic, incat odata ajunsi, credem ca toate cautarile s-au terminat. Eu, recunosc, nu sunt tipul ascetic, care sa se poata detasa de nevoi mai lumesti. Imi place sa ma inconjor de lucruri frumoase, sa port haine care ma definesc, sa vad case amenajate cu gust, sa incerc mancaruri si arome noi acasa sau in restaurante nu neaparat luxoase, cat cochete. Si cu toate ca uneori less is more, in general nu optez pentru simplitatea aia "bruta". Odata ce am posibilitatea de a-mi oferi acest confort care probabil la Maslow e considerat la baza piramidei, simt ca infloresc si ma umplu de energie pentru alte preocupari asa-zis "superioare". Desi sa stai intr-o casa frumoasa, sa contribui cu ceva la aspectul unui oras frumos, nu sunt dupa mine niste nevoi "joase" ci dimpotriva. Dar poate nu Maslow trebuie criticat, poate e doar vorba despre faptul ca mie lipsa celor de mai sus imi creeaza un disconfort mai mare decat altora.

Cosmin Alexandru a avut norocul sa-si rezolve pe la 25 de ani chestiile vitale, dupa care a venit o zi cand n-a mai vrut corporatie. Si s-a implicat printre altele in Erudio, un proiect cu miez dedicat celor care cred ca nu oamenii exista pentru companii, ci invers. Si ca e normal sa existe necesitatea unor rezultate financiare, dar si companiile sa ofere ceva oamenilor care traiesc o buna bucata din viata acolo. Apropo de asta, sunt firme in care de la intrare iti dai seama ca exista numai pentru a produce bani. Cu cine, conteaza mai putin. Si simti asta in ciuda oricaror mission-vision-values care spun contrariul si stau afisate pe pereti. Mie una imi provoaca fiori.

Vestea buna e ca se poate si altfel. Cum nu exista oameni perfecti, nu sunt nici companii sau solutii de viata perfecte. Dar exista totusi si locuri ok, in care stilul de lucru nu te ia pe sus ca un vartej in care nu mai ai timp sau energie sa te mai intrebi ce iti place si ce ai vrea sa schimbi la jobul tau, ci doar ai grija "sa performezi". Si faptul ca sunt oameni din business care au creat ceva ca Erudio, care de cativa ani se dovedeste functional, ma bucura mult. Oameni din business care s-au reunit cu cativa intelectuali de marca, din categoria celor care nu s-au compromis cu aparitii comerciale fara nicio substanta, doar pentru bani. Oameni care cred ca e nevoie ca invatarea sa vina intotdeauna din 2 sensuri, nu numai dintr-unul, acela cu care si ei si eu am crescut- "de la educator si parinte catre copil". De asta unul din programele pe care le au e dedicat copiiilor: Recreatio - scoala de creativitate pentru copii. Mi-as inscrie copilul acolo fara sa stau pe ganduri.

bilant

Incercam sa imi dau seama cu ce m-am ales din anul asta care tocmai s-a adaugat la cei 33 anteriori. Deci, sa vedem:

- am citit mai abitir ca in alti ani, tot felul de carti (neaparat literatura insa, pe langa altele) si am vazut tot felul de filme dragute- in principal pentru ca am avut mintea mai putin incarcata cu balast de la job si pentru ca nu m-am simtit stresata (tot de-acolo), asa incat timpul personal a fost bine delimitat si l-am putut dedica fara restrictii lucrurilor care imi fac placere;

- am investigat o multime de domenii care nu imi erau familiare, lucru care nu imi dau seama cat de util imi va fi in alt job, dar care mi-a dat senzatia ca imi exersez permanent neuronii, ceea ce e placut:);

- am inteles mai multe despre tarile din CEE, interactionand cu oameni din zona sau calatorind acolo, si in special despre cele din fosta Iugoslavie;

- am incercat prima data pilates si tae-bo si in general am facut miscare regulat (cu o pauza in ultimele 3 luni, trebuie sa reiau);

- si in fine, exact inainte sa implinesc noua varsta, am luat un bonus care mi-a permis sa simt ca intr-adevar n-am muncit degeaba anul trecut, inclusiv sa-mi achit in avans unul din credite, ceea ce pan-acum niciodata n-am reusit. Sort of FREEDOM !

Despre barbati nu pot sa zic ca am inteles ceva nou fata de ce stiam deja :). Continui sa ma ciocnesc de adepti flower-power cam de-o seama cu mine, si intrucat eu si ei vrem lucruri diferite, drumurile noastre se despart curand dupa ce s-au incrucisat.

Nu stiu cat am reusit sa evoluez fata de anul dinainte, stiu doar ca incerc sa inteleg cat mai mult din ce mi se intampla mie sau altora si sa fiu un om mai bun azi decat ieri. Altfel, nu-mi simt varsta in niciun sens negativ in afara de ticait (prietenii stiu de ce :), ma simt usoara si plina de idei mai ceva ca acum 10 ani (cand apropo, eram mult mai stresata si nici nu vedeam nimic prea promitator la orizont)...

Oda culorilor

Afara e o zi de toamna varianta gri ploios, iar eu scotocesc prin situri cu decoratiuni, pentru ca am de gand sa-mi zugravesc apartamentul (nu eu personal, desigur), cat de curand. As putea sa fac asta ore in sir- sa rasfoiesc cataloage de nuante, sa ma gandesc la combinatii, etc. Am descoperit un site fain al celor de la Dufa, unde poti face tot felul de simulari si ma joc asa de vreo ora. Mi-ar fi placut ceva verde in dormitor pentru ca iubesc verdele in aproape toate nuantele dar nu va merge cu restul - sifonierul, un poster Dali si o floare a soarelui tesuta din sfoara-, asa incat va trebui sa renunt. Ce pacat ca nu ne permitem sau nu suntem obisnuiti sa schimbam cromatica mai des, mi-ar placea sa schimb o data la 1-2 ani - sunt convinsa ca m-ar incarca de energie pentru cel putin cateva luni. Si cand e o zi ca asta in care nu-ti vine sa-ti scoti nici nasul afara, sa stai in casa ta primitoare, cu vibratii de vara sau oricare alte culori iti induc tie personal o stare de bine.

Pana si denumirile sunt senzuale sau inspirative, fie ale specialistilor - teracota, rosu burgund, verde toscan...fie cele alese de producatorii de vopseluri- illuminating yellow, knock-off yellow :), bondar boon, Transatlantic, sufers choice, wild thrill...si altele asemenea. Distractiv.

Designer de interior - o meserie foarte creativa care cred ca mi-ar placea.

Cu niste polonezi prin Bucuresti

Orasul nostru prafuit, cu gropi in trotuare sau colturi mizere intr-un bulevard central, cu maidanezi pe la colturi, lucruri pe care le observi si mai acut atunci cand il arati unor oameni care il vad pentru prima data, totusi impresioneaza prin energia lui colorata, si a faptului ca oamenii vor sa comunice unii cu altii. Chiar daca, in unele cazuri, nu stiu limba celuilalt (cum a constatat o colega de-a mea din Viena mergand cu trenul pe ruta Buc-Cluj- a stat in compartiment cu nevorbitori de engleza sau germana, dar care totusi i-au oferit fructe si suc si, in disperare de cauza ca nu pot sa vorbeasca cu ea, au incercat sa se faca intelesi vorbind mai ..tare :). Ca o paranteza, sa mergi cu trenul in Romania inca e o experienta de socializare - nu ca ar fi placuta intotdeauna, dar pentru un strain care vrea sa priceapa ceva despre noi, cred ca poate fi foarte relevanta. Oamenii totusi la noi au dorinta de a interactiona, au contact vizual, nu merg robotizati pe strada fiecare in legea lui. Bucurestiul nu este si nu va fi curand un oras frumos per ansamblu datorita traumatismelor la care a fost supus, dar are farmecul lui pe bucatele: o gradina ingrijita, o casa veche in stil parizian, un parc ca cel al Icoanei, libraria Carturesti de pe Magheru.. Trecutul nu-l mai putem schimba, noi am avut ghinionul unor demolari masive pe care alte orase est-europene nu l-au avut, dar ce e evident e ca niciunul din primarii de dupa '90 n-au iubit cu adevarat orasul si ca la 20 de ani distanta cateva chestiuni esentiale raman nerezolvate, ca infrastructura si renovarea centrului istoric.

Si cum ziceam, cu toate astea, o poloneza venita incoace prima data imi zicea ca se simte aici mai bine decat in Praga, asta fiind o chestie de perceptie a oamenilor, a energiei lor. Fiindca de cativa ani lucreaza cu mai multe tari din regiune pe care le-a tot vizitat, tot ea spunea ca cehii sunt, dintre toti esticii, singurii care si-au depasit complexul de inferioritate fata de Vest, se considera egalii lor dar sunt si mai apropiati deja de atitudinea lor individualista si indiferenta. Si nu e prima oara cand aud pareri in aceeasi directie despre cehi si in special de praghezi- se pare ca afluxul prea mare de turisti laudativi satureaza si determina schimbari in rau in comportamentul oamenilor. Oricum, m-am bucurat mult cand am auzit-o. Si cred ca e exprimarea corecta: nu "imi place mai mult orasul asta", ci "ma simt mai bine aici".

Whatcha drinkin' ?

Mi s-a pus pata pe melodia asta a lui Noisette - Never Forget You http://www.youtube.com/watch?v=SJnJeQEKIto. Pe langa ca e genul de sound un pic '60 care mie imi place, are si niste versuri simpatice. Recunosc numai c-am fost putin dezamagita ca e drinking si nu thinking, cum intelesesem eu initial si chiar ma gandeam ca uite domne' niste versuri mai acatarii. Si pe langa asta, daca o sa fiu negresa intr-o alta viata, ca tipa respectiva mi-as dori sa arat. E superba, cu trasaturi fine si senzuale..
O auzeam dimineata la radio si-am cautat-o de-am inebunit in play-listul lor de pe site. Pentru ca nu stiam nici cum se cheama, nici cine-o canta. Dar eforturile mi-au fost rasplatite, de 2 zile de cand am gasit-o am ascultat-o de cel putin 10 ori :))

What you’re drinkin’

Rum or whiskey

Now don’t you have a…

Double with me

I’m sorry I’m a little late

I got your message by the way

I’m calling in sick today

So let’s go out for old time sake

I’ll never forget you

They said we’d never make it

My sweet joy

always remember me

We were mischievous

And you’re always wearing black

I was so serious

You know my boyfriend’s mamma

nearly had a heart attack

I’m sorry I’m a little late

You know the stripes on a tiger

are hard to change

And notice world feels like an empty stage

I wouldn’t change a thing

So I’m glad your back again

I’ll never forget you

They said we’d never make it

My sweet joy

always remember me

At times we couldn’t take it,

you're my joy

always remember me

We just got swallowed up

You know

I didn’t forget you

We just got swallowed up

But you know

I didn’t forget you

We just got swallowed up

By the whole damned world

What you’re thinking

Did you miss me ?

I’ve borrowed your silver boots

Now if you just let me give them back to you

Although at times we couldn’t change it,

you're my joy

always remember me

Don’t you know that you’re my joy

Always remember me

Don’t you know that you’re my joy

Always remember me ...........

Blog-roll

Parintii mei au fost din categoria "destupati", mai ales daca ii compar cu ce se intalnea pe vremea aia la colegele/ prietenele mele. Mama a stiut cand am devenit mai putin inocenta :), mi-au tolerat mutatul de-acasa cu un barbat la nici 20 de ani (cat de banal pare acum, dar daca ne gandim ca erau anii '94- '95 cand eu auzeam in jur povesti cu "pleci de-acasa cand te-oi marita" devine de-a dreptul revolutionar) si in general m-au crescut intr-un soi de spirit liber, dornic sa absoarba noutati. Si acum mama in special e conectata la ce se intampla, e gata sa discute despre alte optici si in general nu arata/ simte ca femeia tipica a generatiei de 60 de ani - si spun asta pentru ca din pacate sunt atatea femei care la varsta respectiva nu mai reusesc sa aiba pofta de viata ci mai degraba afiseaza blazare pe toate fronturile. Si nu ca mama n-ar fi impartasit partea ei de privatiuni comuniste- ca doar am fost o familie cu statut normal si nu securisto-nomenclaturist. Dar dorinta ei de a experimenta si de a trai mai bine a facut-o sa nu se inpotmoleasca intr-o acreala cvasi-generala.

Dar ce vroiam sa spun de fapt era ca, si cu toate astea, tot sunt diferente intre noi care tin strict de oportunitatile pe care o generatie de dupa le are fata de aia dinaintea ei si care influenteaza mentalitatile. De ex, lor li se pare ca masina din dotare n-ar trebui s-o dau nimanui s-o conduca, chiar si prietenilor buni, iar mie desi mi-am cumparat tarziu masina si inca mai am credit la ea :), mi se pare ca e cel mai firesc lucru sa fac asta. Masina nu mai e pentru generatia mea unul din bunurile alea de cumparat "o data-n viata" si de pastrat in conditii optime pentru a fi lasata eventual mostenire. Nu vad nicio problema in faptul ca o femeie care vine sa-ti faca o curatenie n-o face " exact ca tine". Si, care e problema ? Oricum beneficiul principal ramane ca imi salveaza timp, timp personal pe care eu care am lucrat in pur stil capitalist de la la primul job- incluzand week-enduri si ore suplimentare, inteleg sa il valorizez altfel decat ai mei: intotdeauna o sa prefer sa fac ceva pentru destinderea mea pe alte planuri decat sa robotesc in casa o zi intreaga.

Exact asa percep si eu diferente cand le citesc pe unele fete de 20+. Istete, dezghetate, in multe puncte parerile noastre coincid, in altele simt ca dincolo de diferentele de viziune care decurg din varsta, cauzele atitudinilor si gusturilor lor se datoreaza unor alte tipuri de expunere la social/ cultural. La 22 de ani, cand am terminat facultatea, abia vazusem un calculator. Internet nu exista si inca cativa ani buni dup-aia n-a fost disponibil pe scara larga. Si asta face o prima diferenta fundamentala fata de cineva care daca a vrut sa afle ce mai scrie revista NY Times despre ceva in ultimul numar a dat un simplu click, de exemplu.

Azi am citit mai mult din blogul unei fatuci care scrie la o revista pe care nu o cumpar (nici nu cred ca sunt in target, de altfel). Nu ma intereseaza tot ce-o intereseaza pe ea, nu-mi plac anumiti oameni pe care ii frecventeaza. Nu sunt pasionata de evenimente mondene sau de moda ca domeniu in sine. Dar imi place spiritul ei vivace. Si ma intereseaza sa vad cum gandeste in 2009 cineva de 26 de ani. Lucru valabil si pentru altii din blog-roll-ul meu, ma refer la oameni pe care nu-i cunosc personal dar pe care ii citesc pentru ca vreau diversitate de idei. Vreau sa inteleg de ce gandesc intr-un anumit fel, chiar daca eu nu gandesc ca ei in anumite privinte. Si mai sunt oameni care scriu atat de amuzant-percutant aproape despre orice incat ar fi pacat sa ii ratez. De exemplu, Cabral pe care nu il urmaresc absolut deloc in ce face el la tv si de care aveam o parere relativ proasta pana sa dau de blogul lui, prin intermediul savuroaselor povestiri despre Nelu sau abandonatul la Viena. La fel, nu-mi place muzica lui Chirila si in general nici el ca personaj. Cu toate astea, uneori am gasit ceva interesant la el pe blog.

Din toata chestia asta, cred ca am invatat un lucru: sa permit sa imi placa oameni si pe bucatele. Si sa inteleg ca oamenii mai trebuie apreciati si pentru lucruri mai marunte pe care se intampla sa le faca bine. De exemplu, sa scrie o povestire care te face sa razi cu lacrimi. Sau sa posteze un anunt umanitar si prin simplul fapt ca o fac pe un blog cu audienta, sa contribuie substantial la salvarea unei vieti. Sau sa scrie ceva despre niste muzici/ carti/ filme/ terase sau restaurante care te-ar putea interesa si pe tine.

Multi-cultural

Aseara am fost la un soi de networking event pentru expati care locuiesc in Bucuresti. Am aflat ce cauta in Romania un sud-african si o brazilianca, am ras cu un francez si n-am fost de acord cu un arhitect din Chicago. Nu toata lumea e interesanta, dar chiar si faptul ca intalnesti oameni din colturi ale lumii in care n-ai ocazia sa ajungi e un plus, din punctul meu de vedere. Sunt unul din oamenii pe care ii energizeaza sa vina in contact cu alte persoane, ma intereseaza cum vad altii diverse lucruri si daca vin si din culturi foarte diferite cu atat mai bine :)

Back-packers

Una dintre chestiile care-mi plac imens cand calatoresc e ca pot intalni in afara "bastinasilor" si oameni din zone cu care nu ai in mod normal tagente. In Romania, de ex., rar sau niciodata ma intersectez cu australieni. Si in Croatia si in Muntenegru, era plin de turisti de toate varstele si din toate partile. Cum in Muntenegru am stat cel mai mult timp intr-un hostel, era normal ca ponderea cea mai mare sa o aiba cei care isi faceau o vacanta in mai multe tari, cu rucsacul in spate si cu un ghid Lonely Planet sau ceva de gen in mana. Si contrar asteptarilor, nu toti cei ca ei sunt foarte tineri. Intr-o seara am baut o sticla de vin cu Jose, canadian din Montreal si cu Sarah, o australianca din Melbourne. Sarah are 27 de ani, lucrase cativa ani in Londra (venita fiind pentru un contract de 6 luni, i-a placut si a ramas 3 ani), a venit criza, jobul ei s-a restructurat si s-a decis sa se intoarca inapoi acasa. Dar inainte de asta, ca un fel de cantec de lebada, a vrut sa mai dea o raita de 2 luni prin Europa (ca si picanterie, pe cand era statea in Australia, fata lucrase chiar pentru Lonely Planet si de-atunci avea o stiva de ghiduri. Ghiduri care, by the way, sunt chiar ok la ce pret au- Eastern Europe, un fel de tom care furniza tot ce-ti doreai sa afli despre bizarii astia semi-barbari, costa numai vreo 16 euro.)

Povestea lui Jose, om la vreo 35-40 de ani care facea un fel de tur in jurul lumii si nu stia unde o sa fie luna sau chiar saptamana viitoare, m-a incantat si mai tare: compania la care lucra ca si programator IT avea un program prin care timp de 3 ani optai sa primesti salariul diminuat cu 20%, iar la capatul perioadei iti luai toti acesti bani gramada si liber de la job 6 luni. Luni in care el alesese sa faca inconjurul lumii...chestie pe care cred ca multa lume ar alege-o, daca ar exista posibilitatea, nu ?? Ca doar in final nu traim doar ca sa muncim constiinciosi an dupa an, fara sa mai apucam macar sa ne dam seama in ce lume traim. Si uite-asa ma gandeam eu, sa stii ca astia 2 sau altii ca ei veniti tot de pe alte continente, vad mai mult din Europa decat multi europeni care ar avea resursele sa faca asta, numai ca prefera concedii din alea statice, in "statiuni" eventual aceleasi cu variatie doar de anotimp. Sau care merg doar in tarile consacrat turistice. Mie una mi-e rusine ca sunt tari relativ apropiate ca distanta si nici prea scumpe in care inca n-am reusit sa pun piciorul si despre care din istoria si geografia invatate in scoala comunista n-am ramas cu mari informatii, cum e Polonia. Pentru ca mergand acolo ai si motivatie sa citesti. De exemplu, abia dupa concediul asta, punand cap la cap tot ce-am citit din toate ghidurile :) si alte carti pe deasupra, am reusit sa-nteleg ce si cum cu tarile din fosta Iugoslavie.. pan-acum in capul meu era o mare nebuloasa, in care se-amestecau date disparate despre mai multe razboaie dar nu desluseam exact care cu care ce-avut si mai ales de ce..

Cand ne-am despartit de Jose in Kotor, Muntenegru, el urma sa plece a doua zi in Albania. Curios, ar zice unii, ce sa vezi acolo ? Poate-o mai fi si periculos, in afara de asta. Cam aceleasi lucruri pe care s-ar putea sa le gandeasca un olandez sau englez daca i-ai propune sa vada Romania, desi sunt atatea de vazut.. Imi place sa ma lupt cu propriile mele prejudecati si cred ca efortul de a intelege contextul socio-istoric al unui popor pays back a lot, ca sa zic asa. Au farmecul lor si vacantele lancezite in care absorbi un peisaj pitoresc prin toti porii, dar eu una nu pot si fara celelalte, in care imersezi in alta cultura si prin comparatie, mai intelegi ceva in plus despre ce te defineste, identifici constructe preluate din cultura ta de care uneori te dezbari in urma unei astfel de comparatii..

Fata de oamenii care calatoresc in felul asta, de regula cateva luni, vacanta ta de 2 saptamani incepe sa para minuscula si terna, ca si o portie servita dintr-un singur fel de prajituri de pe o masa incarcata cu zeci de feluri..

Si tot legat de asta, daca regret ceva privind la posibilitatile pe care le-am avut la 20 de ani, e ca n-am avut cum sa fac o chestie din asta: sa-mi iau un rucsac in spate si un ghid in mana si sa vad lumea macar pentru vreo 4 luni daca nu un an intreg. Poate o sa am si eu vreodata libertatea financiara sa imi permit asa ceva, pentru ca ceva care sa ma faca mai fericita nu-mi imaginez. A, da, un copil poate, ar zice unii sau unele :P

Ca si concluzie, desi se intampla in viata asta tot felul de chestii tampite carora nu le gasesc vreun sens, exista si atatea lucruri bune care te pot umple de cea mai pura bucurie. Aviz celor care ma acuza de sarcasm, stiu ei care :)).

Later edit: la un mail in care-l intrebam cum a fost in Albania, Jose raspunde "I really loved Albania. Not many tourist and the infrastructure is quite old and "basic". But the people were very nice. I feel like I was special to them! "

Despre copii

Cei care ma cunosc stiu ca nu sunt genul pentru care instinctul matern sa reprezinte un fel de Alfa si Omega existentei. Cu toate astea, am sesizat ca oamenii echivaleaza atitudinea asta cu a nu-ti place copiii si a nu ti-i dori deloc. Nimic mai gresit.

Pentru ca :

- da, nu sunt inebunita dupa toti copiii, recunosc, nu ma "topesc" cand vad orice copil. In genere, imi plac copiii spontani, vioi, nazdravani si nu ma incanta cei asa-zis "cuminti", care stau unde-i pui si nu te surprind cu nimic. Mai mult decat atat, cred ca si cu copiii, ca si cu adultii, functioneaza o anumita chimie: de unii copii te apropii imediat si ei de tine dar cu altii nu se intampla nimic;
- da, nu sunt convinsa ca a-i face reprezinta cel mai inalt scop in viata pentru orice femeie. Mai raman destule de descoperit si in alte zone ale identitatii, exact la fel ca si pentru barbati;

Si cu toate astea :

- cred ca atunci cand esti cu barbatul potrivit, compatibil, dupa un timp mai scurt sau mai lung dorinta de a face un copil cu el apare ca o etapa normala; si eu am trait dorinta asta atunci cand am iubit foarte mult, mi s-a parut fascinanta ideea sa am un copil cu barbatul respectiv, si a fost ceva simtit, instinctual as putea zice si nu un gand rational;

- si mie imi ticaie ceasul si imi pun de cativa ani intrebari (din ce in ce mai acut) despre numaratoarea inversa care a inceput si la capatul careia ar trebui sa gasesc o solutie de viata care sa nu fie o sursa de regrete mai tarziu. Si la faza asta, nu ma pot abtine sa constat cat de nefericita e conditia femeii care, vrand-nevrand, trebuie sa impace determinismul biologic cu conditiile concrete - care nu-s intotdeauna din cele mai prielnice pentru a aduce un copil pe lume.. Daca ar fi sa-mi urmez instinctul, as face un copil cu un barbat pe care l-am iubit total dar care nu a fost si nu este disponibil, insa mi-as crea singura un orizont de viitoare frustrari. Care e alegerea buna, in cazul asta ?

Unii doctori zic cum ca daca ramai insarcinata dupa 30 si intrerupi sarcina, sansele de a mai ramane din nou scad dramatic. Iata o alta dilema : ai ramas insarcinata desi nu cu barbatul cu care ti-ai dori sa ai un copil. Ce faci, alegi sa astupi ritmul sacadat al pendulului tau interior sau libertatea, cu pretul unor vesnice intrebari ipotetice ?

Din toata aceasta magma de posibilitati, un lucru stiu totusi: nu vreau sa ajung sa ma definesc exclusiv printr-un copil. Nu vreau sa "ma sacrific", asa cum se intelegea in urma cu cateva generatii, pentru copiii mei, iar interesele mele intelectuale, afective, etc sa nu mai conteze absolut deloc. Nu vreau sa fiu ca mama :) . Si, deloc surprinzator, atunci cand ai un confort financiar si mai ales de relatie, asta chiar se poate.

Wild beauty si Harmonious one

Cam asa ar fi Muntenegru si Croatia: practic cam acelasi tip de peisaj- munti stancosi, Adriatica, insule si insulite, palmieri si leandri, doar ca intr-una oamenii sunt mai neciopliti si iti amintesti de scene cunoscute de pe litoralul nostru in timp ce in cealalta oamenii sunt civilizati, muzicile de la terase/cluburi nu se iau la intrecere in decibeli, plaja ramane curata si (de ce nu?) iti face placere sa vezi peste tot lume imbracata cu gust. In concluzie, Muntenegru a fost interesant, a fost diferit - cu un plus pentru Perast, oraselul din golf- dar nu as mai merge inca o data curand. Croatia e si ea salbatica in peisaj, dar "tourist-friendly", o tara cu oameni mai relaxati desi cu amintiri inca proaspete in urma razboiului de acum aproape 20 de ani. Citind intens despre cu ocazia asta am tras concluzia ca in zona Serbia a jucat rolul Rusiei pentru regiunea ex-URSS: o tarisoara nu cu mult mai mare decat celalalte, dar obisnuita sa fie vioara I si care nu a putut accepta ca nu mai este. Ca de obicei, religiile diferite - catolici, ortodocsi de rit vechi, musulmani- au contribuit la acutizarea conflictelor (n-am sa inteleg niciodata cum se pot justifica violente de tot felul in numele unei religii care propovaduieste teoretic iubirea de alti oameni).

Iar Dubrovnik e un oras in stil italian, cu tot ce apreciez eu la asta : constructii in piatra crem-alba, fantani peste tot, piatete vibrand de oameni, terase si restaurante de toate felurile dar care mai de care mai cochete.

In fine, tragand linie, cam orice experienta de calatorie iti aduce ceva. Mie imi place Croatia ca peisaj si ca spirit si as mai merge oricand de alte cateva ori.

E frumos

E frumos ca, fiind alaturi de cineva, sa-l privesti dormind. E frumos sa-i mangai pielea fina si bronzata, sa il imbratisezi si sa-ti strecori mainile in toate locurile posibile pe corpul lui. Nu gasesc in romana un echivalent potrivit pentru verbul englezesc "to caress". E frumos sa il privesti in ochi si sa nu te mai gandesti la nimic altceva decat la placerea de a fi prezent. E frumos sa te tii de mana si sa te saruti pe strada, din senin...sa ajungi acasa si odata inchisa usa, sa va devorati si gustati reciproc, cu setea ultimei picaturi. E frumos sa taci impreuna cu el, cu o senzatie de pace si relaxare totala.

Atunci cand ma simt confortabil cu cineva, imi place sa-i ofer cam tot. Nu cred ca voi fi vreodata genul de femeie care isi "dozeaza" gesturile asa incat sa ramana etern o anumita portiune inaccesibila celuilalt. Chiar daca asta va insemna sa fiu singura. Pana la urma, cum poti sa fii intim si inautentic in acelasi timp ? Eu una nu pot. Prefer ca ce simt sa fie vizibil si sa creeze un moment rotund, chiar daca nu exista un viitor.

Dupa vacanta

Aveam mare dispozitie de scris, dar nici n-am ajuns bine si am primit o veste proasta legata de sanatatea cuiva din familie- asa ca azi mi-am petrecut aproape 1/2 de zi la spital, incercand sa inteleg de ce trebuie sa cumperi aproape toate medicamentele (nu numai pe cele scumpe, ci si niste pastile amarate), de ce nu exista nici macar hartie igienica la baie si altele asemenea. Nu ca n-as mai fi auzit din cand in cand care mai e starea de fapt prin spitale. Inteleg de ce amandoi bunicii mei protesteaza vehement la ideea de a fi dusi la spital, chiar daca asta (teoretic) le poate salva firul de viata pe care il mai au de trait......

Asa ca mai multe impresii cand o sa am ceva mai multa energie si chef.

Azi am mai socat pe cineva

Dialog, post-discutie despre nemultumiri conjugale :

Persoana in cauza: Deci tu, nu esti maritata si n-ai copii. Da' ai sa vezi si tu cum e dupa ce-o sa-i ai.

Eu: Nu sunt asa sigura de copii, nu sunt inebunita dupa ei.

Persoana: Ei, da' daca te casatoresti, sotul tau o sa vrea copii.

Eu: Nu sunt asa sigura nici de treaba cu casatoria ..(!!)

N-am mai explicat de ce si cum, cu replica asta s-a inchis subiectul. Femeia in chestiune era agreabila, dar nu m-am putut abtine s-o surprind putin servindu-i replicile la care cel mai probabil nu se astepta. Cu toate ca de fapt nu sunt asa categorica impotriva...ma incita persoanele astea care chiar sunt convinse ca adevarul lor existential e universal valabil. Carora chiar nu le trece prin minte ca sunt mult mai multe variante de a trai, si chiar foarte bine, decat una singura. Tipic Romania....inca.

Maine la ora asta voi fi in Dubrovnik, asa libera de obligatii de toate cele :). Sper sa nu le simt lipsa :)

Lumea Pitzi-pitzi-lor

Pentru ca au picat vreo 2 planuri paralele de week-end, am inchiriat un teanc de dvd-uri. Aveam chef de filme de vacanta, mai light, dar am luat si cateva mai cu miez. "How to lose your friends & alienate people" e o satira in genul diavolului imbracat de Prada, dar are un umor sec, mai altfel, si un actor principal total anti-Hollywood. S-a lamurit misterul cand am vazut ca e produs de o casa de film din UK :). Intre altele, se atinge subiectul psihologiei vide a unor fatuci devenite starlete peste noapte, in mare masura datorita articolaselor scrise la comanda, evident favorabil, de catre presa mondena. O colega de-a mea numeste generic categoria acestor dudui care-si fac drum in viata in prin datul ochilor peste cap - "pitzi-pitzi". In mallul Vitan, de unde inchiriez filmele, e o categorie omniprezenta, la cam orice ora din orice zi a saptamanii n-ai cum sa nu dai peste cateva. Ieri, chiar la filme, era una cu o rochie care arata aproape tot la cat de decoltata era si care cu o privire absenta il acompania pe baietanul ei ce tocmai platea dvd-urile de inchiriat. Baiat care, pot sa bag mana-n foc, avea parcat afara un BMW, nu alta marca. Si n-as avea pana la urma nimic de comentat de gusturile lor vestimentare si auto, daca n-ar fi privirile alea tampe, goale, care ma agaseaza vizual mai mult decat hainele (dupa cum n-am nimic personal cu marca BMW, dar in Romania a devenit emblematica pentru un anume soi de indivizi). La bulgari vezi frecvent prostituate pe marginea drumurilor. La noi vezi pitzi-pitzi in malluri, pe strada, la tv unde reusesc sa prezinte si emisiuni si sa se exprime lamentabil - de genul "o sa v-arat eu intr-o zi la public fetzele voastre".

Nu trebuie sa fii intr-un bordel ca sa arati ca una de-acolo. Nu trebuie nici macar sa dai socoteala nimanui pentru cum iti castigi existenta de fitze. Dar macar mai mult staif, un dram de cizelare.

Saptamana trecuta s-a intamplat s-o vad de aproape pe Amalia Nastase, de care aveam o parere cat de cat buna. Mi se parea nu sclipitoare, dar de bun-simt. Ce sa vezi ? In afara de faptul ca avea aceeasi privire vida (nu obosita, cunosc diferenta, ci goala, in niciun caz privirea unei femei care e multumita cu viata ei sau care macar are un grad mai saltat de constiinta de sine), era absorbita de balonasele de guma pe care le facea de zor, in mijlocul unei petreceri elegante la care si ea venise imbracata ca atare.

In concluzie, e greu sa fii o pitzi-pitzi stilata.

ps Un alt film care mi-a placut, tot din categoria de vara, e "Mad Money". Placut fara a se vrea mai mult decat este. Am mai vazut si "3 Iron" de Kim Ki-duk, sud-coreeanul ala multi-premiat. Un film in care personajele principale tac cam pe toata durata lui. Interesant, dar nu ma recunosc fascinata iremediabil de stilul asta.

Un desert pur romanesc in viziunea bulgareasca

Poate ma lamureste cineva ce-i aia "Kavkazki", ca de pe net n-am reusit sa aflu...!

Alt week-end bulgaresc

Balcic fain, Golden Sands in plin sezon sucks- ceva mai kitschios n-am vazut pana acum, iau premiul I cu coronita, de departe.. Plus plin de romani de proasta calitate. Ne-a parut rau ca n-am banuit asta, ca sa fi rezervat pentru noapte o camera la Balcic si nu acolo.

Altfel, astept cu interes maxim concediul de saptamana viitoare - Muntenegru si Croatia (dar se pare mai mult Muntenegru :)

Dezvirginare

Nu gasesc o exprimare mai adecvata pentru starea care apare atunci cand ti se intampla ceva socant si neplacut care iti schimba total perceptia de pana atunci. Ceva se rupe...Ca atunci cand descoperi ca ai fost inselat si mintit pe deasupra, intr-o combinatie letala (nu, e o poveste recenta). Chiar daca n-o sa ti se mai intample niciodata, nu mai ai acea incredere senina de la inceput, s-a pierdut un strat de inocenta. Se poate reface ? inca n-am un raspuns final, dar pana acum as zice ca nu.

Have you seen my childhood ?......

El si "Will you be there" exprima asa de bine povestea lui MJ... Amandoua cantece foarte frumoase, cu versuri pe masura, scrise tot de el. Da, m-am uitat la Memorial pe CNN, unde au avut bunul-simt sa nu comenteze nimic in timpul evenimentului. Si desi nu mai ascultasem muzica lui de ani de zile, mi s-a parut emotionant. Pentru paradoxurile lui, pe care si le-a pastrat pana la sfarsit (am citit ca si in ultimele interviuri cand a fost intrebat, a negat ca si-ar fi facut vreo operatie estetica, in afara de 2 la nas...din motive medicale). Pentru paradoxul de a fi timid si atat de nesigur desi atat de idolatrizat. Si nu, nu cred ca asa patesc toti care ajung sa aiba prea mult succes- doar cei care, pe un fond labil, se trezesc cu acest succes imens pe care nu-l pot gestiona.

Michael, negrul care a lasat in urma cu 3 copii albi, deci care se pare ca si in ce priveste proprii copii a ales sa le transmita o alta identitate de rasa decat a lui.

Have you seen my Childhood?

I'm searching for the world that I Come from

Cause I've been looking around

In the lost and found of my heart...

No one understands me

They view it as such strange eccentricities...

Cause I keep kidding around

Like a child, but pardon me...

People say I'm not okay

Cause I love such elementary things...

It's been my fate to compensate,

for the

Childhood

I've never known...

Si a fost si ziua Americii

Tot o petrecere organizata de o camera de comert, cu diplomati si de data asta controale anti-tero la intrare (la aia unde l-am intalnit pe ambasador, n-a fost niciun control, dar probabil una-i America, pana si ajutorii de diplomati trebuiesc paziti). Dar spre deosebire de altele, mult mai relaxat - tinuta sport precizata pe invitatie, invitati si copiii (daca-i ai) cu locuri de joaca, face-painting si scaune asezate direct pe iarba. Ma tenta si pe mine un face-painting, macar la un ochi, dar mai erau niste fete cunoscute pe acolo si m-am abtinut :)

Nu c-as fi vreun fan al Americii, dar uneori apreciez la ei stilul asta mai relaxat. De retinut artificiile de la final pe muzica clasica, combinatia imi place teribil.