Mitica Popescu

Ieri, intr-un drum cu masina prin oras, asteptand la un stop in zona Dorobanti, pe cine observ pe trotuarul din partea stanga ? pe Mitica Popescu, mergand agale, cu figura lui inconfundabila. Mi s-a strans inima vazand cat de amarat parea si mi-a parut rau ca nu eram pe jos, ca sa-l fi salutat macar si sa-i zambesc. Nu pot sa identific exact daca parea amarat din cauza conditiei actorului roman, pe care o stim -rau imbracat, ce-i drept, nu parea-, sau pur si simplu era o tristete personala, nu mai are chef de viata (din cate stiu, dupa ce i-a murit sotia, nici ca si-a mai refacut starea de spirit cu altcineva). In orice caz, trista imagine, mi-a ramas in minte tot restul zilei, pentru ca mie el mi se pare un actor dintr-o categorie rara, speciala si il respect si pentru ca nu s-a bagat sa joace in tot felul de porcarioare, desi chiar daca n-o fi sarac, cred ca prea bine cu banii nu o duce. Stiu ca Dinica de exemplu era mult mai popular, dar pentru mine era si mult mai cabotin si era genul care a plusat cu anumite interpretari pana a ajuns sa fie previzibil. De asta imi place Mitica Popescu mult mai mult. Mi se pare strigator la cer sa lasi un om ca el sa se simta asa de trist, de singur si probabil si batran.