Modelez

Azi am inceput un curs de ceramica . Fain. Mi-am murdarit mainile si unghiile intr-un mare fel, dar spre surprinderea mea a iesit la spalat, si maine nu e nevoie sa explic ca nu, nu e din cauza ca n-am ajuns sub dush de-o saptamana..

Ca de obicei la cursuri de-astea, oameni si atmosfera faina. Am glumit, am si muncit si in final am si produs ceva. Mi-a fost ciuda ca n-am avut cu ce sa fac o poza ca lumea, dar au facut altii si poate ajung si pe la mine.

Ce m-a uimit: credeam ca data fiind ignoranta noastra comuna (a cursantilor) , o sa iasa niste prime castronele aproape identice. Nimic mai gresit: au iesit extrem de diferite, de unde se vede treaba ca nimic nu poate sta in calea unicitatii :)).

Un punct in plus: spatiul in care se intampla cursul, intr-o vila din Dorobanti, unde dintr-odata te simti in alta lume, mai relaxata, mai normala. Tipa care are atelierul- o fosta bancherita, semi-boema, asa cum mi-ar placea mie sa fiu si sa-mi trec timpul intr-o viata ideala..

Din nou despre Bucuresti

Mai exista si zile in care ma simt bine in Bucuresti si chiar ma bucur ca sunt aici. Azi a fost una dintre ele. A inceput cumva de aseara, cu o iesire in Centrul vechi- care, desi nu-mi place din cateva puncte de vedere, trebuie sa recunosc ca respira in ultimul timp un aer asemanator cu cel dintr-un oras mult mai la vest de noi. Tineri iesiti sa se distreze, locuri atragatoare si variate si peste toate dorinta de a se simti bine. Iar azi am fost la un concert din cadrul festivalului Enescu. Ca si la concertul de duminica trecuta cu filarmonica din Liverpool, se simte ca oamenii apreciaza cand le este oferit ceva de calitate, cauta asta si o rasplatesc. Am fost bucuroasa sa vad cu cata insufletire reactiona sala si cat de disciplinat respecta pauzele dintre diverse piese. O altfel de Romanie, care uneori sunt tentata sa cred ca nu mai exista, dar totusi este acolo undeva chiar daca nu asa de vizibila pe cat mi-as dori.

Si ca sa inchei cu seara de azi, s-a intamplat sa o inchei cu un tur pe strada de C'arte si o vizita in Biblioteca Universitara de vizavi de Sala Palatului, unde tocmai s-au incheiat renovarile la un nou corp. O cladire in care desi totul este nou- foarte mult fiind distrus in incendiul de la Revolutie- s-a reusit pastrarea spiritului initial, prin mobilier si amenajare. Intotdeauna mi se pare interesant sa ai posibilitatea sa intri intr-o cladire centrala, a carei arhitectura iti place din exterior, dar care nu stii ce ascunde inauntru..

Deci, cum ziceam, azi a fost o zi frumoasa de toamna in care mi-a placut sa fiu in Bucuresti..

Ocupat

Am ajuns uneori sa imi numar timpul la minut, incercand sa imi retin timp pentru mine, sa inghesui activitati de care am nevoie sau care imi fac placere. Viata capitalista: totul in agenda sau cu remindere de tot felul. Inteleg perfect sintagma in care 'n-am timp' chiar asta inseamna, ca esti alergat si nu stii cand sa faci loc pentru toate.

Nigel meets Damian

Rar am inghetat la un concert ca in seara asta. Pe langa faptul ca, intre 7.30 si 8 a si plouat si nici nu mai speram sa se opreasca, pe urma s-a lasat un frg din ala de toamna. Cand am plecat, a trebuit sa merg vreo 5 minute ca sa reincep sa imi simt picioarele. Si ca si la ultimul concert la care am un fost, partea a doua a fost mai faina. Deci am rezistat stoic, dar a meritat. Si pe deasupra si acasa e frig, cu tot cu aeroterma..Dar lasand acest amanunt la o parte, mi-am propus sa ajung mai des la concerte de clasica. Urmatorul va fi Alex Tomescu, cu Stradivarius. ps si zice-se ca luna mai va fi caniculara...n-as zice dupa acest inceput tomnatic.

Ce PLM

Nu m-am prins de la inceput de intelesul acestei abrevieri, des intalnita in mediul internautic. Desi o auzisem des live, n-o recunosteam cand era scrisa. Atat de locala si de des intalnita, incat e aruncata si in convorbirile care fac si desfac itele mass-media. De Vantu nu ma mir, e golan asa cum si pare, dar de Ghita de la Asesoft aveam impresia ca e un pic mai cizelat. Cand colo, tot ca un golan vorbeste. Si nu c-as fi eu vreo mimoza pudica, dar limbajul reflecta exact si scabrosenia jocurilor - 'cheama-l pe Ponta, in plm, sa creasca ratingul', ' a zis Ponta ca vine si in breaking news, face orice'. Ascult de cativa ani Guerilla de dimineata -radio Guerilla facand parte din acelasi grup detinut de Vantu- si in special imi place Dobro. Da' muream cand il auzeam facand comentarii politice clare si sustinand ca nu, Doamne fereste, ei nu sunt comandati politic. Stiu ca nu intotdeauna ai de ales cand lucrezi pentru cineva, dar macar in alte profesii nu trebuie sa si pretinzi ca-ti place sau sa faci prozeliti. Si nu esti nevoit sa inghiti in sec cand apar inregistrari clare ale manevrelor, pigmentate din abundenta cu plm, ii f..si altele la fel de simpatice. Si din pacate sunt convinsa, ca desi in termeni mai eleganti, si in alte grupuri de presa problema se pune tot asa. Singura intrebare care mai ramane, dupa ce apar astfel de inregistrari, este 'de ce plm' (desi personal eu n-am) se mai uita unii la Realitatea tv...

marea Galileii

...care e de fapt un lac. Loc biblic, un orasel care ar fi putut fi simpatic daca ar avea ceva mai multa viata in el.

Alex Leo S.

Imi facea placere sa ii citesc articolele, atunci cand se nimerea sa imi pice sub ochi. Pe vremea defunctei reviste HBO, care chiar era o revista ce reusea sa iasa din comercialul imediat, o revista cinefila de calitate.

De asta m-a socat sa aflu ca a murit. Stiam ca e gay - unul din gay-ii discreti, pe care ii banuiai aproape imediat de asta, dar care nu creau valuri pentru pur si simplu nu tineau sa demonstreze nimic, atat de tare facea parte din natura lor. Parea cultivat si de aici un simt al ironiei fine, care imi placea in special. Azi am citit un articol scris despre el de Plesu si alte cateva ale oamenilor care l-au cunoscut, care confirma impresia pe care o aveam- ca era aparte, pe langa a fi pur si simplu boem, un tip sensibil, prea cosmopolit pentru societatea grosiera inca in care ne invartim. Inteleg ca ultimii 2 ani i-a trait in Argentina. Inteleg si ca a vrut sa fie incinerat...fie-i cenusa usoara.

Merita, merita

De cateva ori in ultimul timp cand am mai descoperit ceva frumos, o muzica, un film, o pictura poate si doar o idee am avut tendinta sa ma cert pe mine insami ca uit ca lumea e facuta din atatea lucruri care merita atentie. M-am certat ca in loc sa le descopar imi mai spal creierul cu mondenitati obosite sau zappez printre emisiuni fara cap si coada..e drept, mai ales cand am creierul amortit dupa ore in sir de privit in laptop la job. Altfel, in special muzica mi se pare asa un dar. Cand citeam de curand pe blogul cuiva ca muzica e doar o chestie de fond pentru persoana respectiva, m-am gandit cat de contrar simt eu. Cred ca nu exista stare de spirit pentru care nu sa nu gasesti o bucata muzicala potrivita. Muzica clasica eu am ascultat foarte putin spre deloc in anii mei de formare. Nu stiam nici macar multe bucati cunoscute (in afara de omniprezenta 'Primavara' lui Vivaldi si ceva Mozart). Acum, cred ca muzica clasica necesita un exercitiu mai complex de perceptie, ca sa o urmaresti si sa te racordezi la ea iti trebuie alta concentrare decat pentru 'Pink Martini', de exemplu. Si te educa intr-un mod aparte, e cumva in acelasi registru ca teatrul fata de film. Sunt recunoscatoare ca exista si ca am sansa sa traiesc intr-un secol in care am acces la orice, cu atata usurinta. E buna, foarte buna chiar si epoca asta moderna la ceva.

ps Acum ascult uverturi din Rossini si imi place.

Parinti de poveste

..nu prea exista. Sunt greu de gasit si cei macar normali, fara cusururi majore care sa te te influenteze negativ pe drumul devenirii tale. Ieri am ascultat niste povesti triste, ale unei femei trecute de 40 de ani, care mi-au intarit anumite convingeri despre ea. Sa incerce sa te violeze cineva la 14 ani, sa te si bata pana la sange si sa nu le spui parintilor, nici atunci si nici..niciodata, exemplifica o relatie cat se poate de proasta cu ei. Confirmata de ea, de altfel. Copii vulnerabili, care ajung adulti cu probleme emotionale. Pe undeva acolo, o fisura, desi adanc ingropata sub alte straturi de emancipare, ramane. Desi ar fi fost cel mai normal lucru din lume sa ai la cine sa te duci cu incredere si sa povestesti o asemenea grozavie, si sa te ajute sa te vindeci. Trist, trist de tot. Mi-e mila de toti copiii din lumea asta crescuti de parinti indiferenti sau inabordabili si i-as mangaia pe toti pe cap si strange la piept dac-as putea.

Commited

S-a facut 3.30 dimineata, nici nu mi-am dat seama cand, tot uitandu-ma pe net la diverse.Se pare ca timpul pe care mi-l aloc mie insami in timpul saptamanii nu-mi ajunge, si simt nevoia de a compensa cat pot in week-end, cand nu am constrangeri legate de trezitul dimineata. Asta-seara: Liz Gilbert- noua carte, primul sot, interviuri, tot ce se putea gasi. Aseara m-am uitat la speechul ei de la TED. Concluzia: tipa chiar pare sa-si fi gasit un echilibru si in general spune lucruri de bun-simt care nu au in niciun fel falsitatea aia de scriitor de succes care isi face propriul PR. Ca de ex. simplul fapt de a formula ca e foarte probabil sa fi lasat deja in urma cel mai mare succes litarar din viata ei. N-as zice ca Eat, Pray..e o capodopera, dar am citit-o cu placere si una peste alta, are feeling ceea ce nu e chiar simplu de obtinut. Urmatoarea carte e despre dilemele ei legate de casatorie, subiectul meu predilect :). Intre altele, o chestie misto pe care a facut-o cu 'the future husband to be' e ca si-au facut o lista cu cele mai teribile defecte si si-au citit-o unul altuia, ca sa evite orice surprize ulterioare. Iar el i-a servit un exemplu din activitatea lui de negustor de pietre pretioase: uneori, acestea se vand 'la pachet' pe principiul 2-3 bune care iti iau ochii si restul proaste. Desteptarea survine cand incepi sa le ignori pe alea bune, care iti iau ochii si vezi daca poti face ceva cu restul celor imperfecte.

Altfel, imi vine sa ridic din sprancene cand cineva isi expune prea mult din viata personala ca sa nu banuiesc ca vrea sa o marketeze, dar pot sa inteleg ca daca e o persoana care comunica usor despre orice, asta se vede in alta lumina. Si ea asa pare.

Cea mai frumoasa poza

pe care am primit-o. Si cea mai eliptica :). Pentru ca nimeni nu va ghici despre ce e vorba daca nu stie subtextul, cu toate ca este un loc foarte reprezentativ pentru un oras simbol. Dar dincolo de reprezentativitate ramane un gest pe care mi-l voi aminti intotdeauna legat de ziua de azi..

Alice si altele ca ea

Pe hbo e Alice (in tara nebunilor). Cand a aparut, am vrut sa il vad dar n-am mai ajuns pana la urma. Nu ma prinde, in acelasi fel in care nu m-au prins interminabilele Fratii ale inelelor, Harry Potter sau daca e sa ma refer la literatura, cea sud-americana de tip fantastic. Sunt o persoana cu destula fantezie si cumva e de mirare ca nu rezonez. Dar poate n-ar trebui sa ma mir, cel putin in cazul lui Alice, pentru ca nici cartea nu mi-a spus mare lucru cand eram copil si am citit-o. Tin minte si acum, o aveam in 'Biblioteca pentru toti', editia mare, cartonata. A fost una -daca nu chiar singura- poveste pe care n-am reusit s-o termin. In acelasi fel, peste ani, n-am reusit sa termin Un veac de singurate. Mi s-a parut o logoree fara cap si coada. Cu altele ale lui Marques, de ex. Dragoste in vremea holerei, a fost alta treaba. La fel Saramago si Isabel Allende, dintre sud-americanii de generatie mai noua- m-au plictisit teribil. Oare de ce nu gust stilul asta de fantasmagorii ? Inca n-am un raspuns.

Scurta istorie despre superficialitate si descoperiri acolo unde te astepti mai putin

O prietena mi se plange de oamenii superficiali din jurul ei. Am trecut si eu prin faza asta si acum stiu ca, daca situatia persista, e pentru ca nu stii unde sau pur si simplu nu faci eforturi (suficiente) sa cauti oamenii potriviti intereselor tale. Care exista si acolo unde te mai astepti mai putin. De exemplu, Elena si Marius, un cuplu care au o agentie imobiliara si care sunt, de la prima vedere, niste oameni educati si eleganti in atitudine, exact tipologia la care te-ai astepta cel mai putin intr-un astfel de domeniu, daca nu si prin comparatie cu cei care il populeaza, in majoritate. Elena m-a rugat sa ii aduc ceva ce nu se gaseste in Romania din Israel, asa ca ne-am vazut din nou azi. Este nu numai o prezenta placuta, ci si intrutotul pe gustul meu ca mod de a vedea lucrurile si ca preocupari, drept pentru care, intrucat sentimentul de afinitate este reciproc, am de gand sa cultiv legatura. Pentru ca are si o firma de bijuterii cu perle (asa cum spune ea, 'simteam nevoia sa fac si ceva mai putin pragmatic si sa vin in contact cu o alta categorie de oameni'), n-a vrut sa ramana datoare si mi-a adus un pandantiv cu o perla. Da, uneori mai ai si surprize placute chiar de acolo unde te astepti mai putin..totul e sa fii receptiv si sa alegi ferm cum vrei sa-ti petreci timpul liber- cu discutii banale si oameni la fel doar pentru ca sunt la indemana sau cu oameni care chiar iti spun ceva. A, si Elena are un wall-paper pe telefonul mobil cu sarutul lui Klimt, care este una din obsesiile mele artisticoide. Despre care a primit multe comentarii de la clienti ai agentiei in directia 'ce poza frumoasa' :) . Bine ca n-au intrebat-o si daca ea este cea din poza, intr-o perioada satena a vietii ei..:)).