Zi lunga

O stare lipsita de energie, de final al unei zile lungi. Nu atat aglomerata, cat incarcata emotional. Vine vacanta si nu reusesc deloc sa intru in starea de relaxare, intrucat par a se aduna din ce in ce mai multe de rezolvat inainte...

Daniel

Vroiam sa scriu initial despre fabrica lui Schindler, pe care am vizitat-o aseara. Dar intre timp am citit despre finalul in cazul lui Daniel Raduta..ii mai urmaream blogul din cand in cand si credeam ca ii va fi bine, pana la urma. Poate cea mai buna lectie, pe care acum cand ma confrunt si eu cu un risc personal o percep mai acut, este sa fii impacat cu ce se va intampla, cu toate posibilitatile. Pana la urma, oricata vointa am investi in a razbi,oricat ne-am mobiliza tot arsenalul de lupta impotriva unei boli (si in definitiv, a orice altceva), nu depinde numai de noi. Adevar pe care il stim, dar parca il intelegem altfel cand asistam la un astfel de exemplu. Poate ca invingatorii nu sunt numai cei care se vindeca, ci si cei care reusesc sa se impace cu destinul lor. Sotia lui a scris atat de frumos in ultimul lui post, incat cred ca el a reusit asta...

Relativ totul e

Cand esti tanar, vrei sa traiesti, sa explorezi, fara mari temeri ca unele din aceste explorari s-ar putea termina rau. Ai incredere in corpul tau, care simti ca te ajuta si crezi ca n-o sa te tradeze niciodata. Simti ca poti sa intinzi elasticul la nesfarsit. La un moment dat, dupa ani de felul asta, vine o vreme cand parca apar niste semne de oboseala. Cand parca nu mai merge totul asa snur. Si pac, uneori o lovitura de gratie- cand ceva ce depinde de o buna stare a imunitatii tale nu se intampla, iar tu devii vulnerabil. Mult mai vulnerabil decat majoritatea. Degeaba tot auzi procente de 80% , 50% de oameni care au trecut prin acelasi lucru si au razbatut. Pentru ca deja pe tine corpul te-a tradat. Straniu, nu ?

O veste proasta

Cateodata afli o veste proasta. Ce banal, cu totii aflam din cand in cand. Da, dar o veste cu adevarat proasta e pentru mine, una legata de faptul ca sanatatea ti-ar putea fi afectata serios. E o situatie curioasa sa te confrunti, la 30 si ceva de ani cu asa ceva- parca te gandeai ca probleme majore apar mult mai incolo, dupa 50, nu ? Sa revenim la realitate: traim intr-una in care te poti imbolnavi serios la orice varsta, si ce e mai rau, fara nicio cauza aparenta. Din senin, adica. Si cel mai crud mi se pare cand o patesc proprii tai copii, chit ca eu n-am.

Eu una tarai de aproape 3 ani o problema careia inca nu i s-a dat de cap. Cand credeam ca am rezolvat-o, reapare iar si inca mai rau. Perspective urate, din alea de care ne temem toti, cu tratamente complicate, si mai ales frica de a nu fi deja prea tarziu. Macar acum am sansa de a vedea pe youtube imagini si explicatii ale unei astfel de probleme, ceva ce acum 20 de ani nu vedea decat ala care analiza la microscop (Apropo, nu-mi prea plac astfel de imagini, reduc totul la ceva atat de primar, lipsit de mister. Cred ca ar reduce dramatic libidoul barbatilor care le-ar viziona, caci da, discutam despre probleme feminine. Totul se reduce pana la urma la niste celule care nu sunt cum trebuie, nimic mai mult, si care nu arata sexy deloc, dar chiar deloc. Deci femeia iubita arata ciudat pe dinauntru, dear)

Da, cateodata chiar ca life sucks- and then you die... :))

De curand am citit o carte de-a lui Irvin Yalom despre terapia mortii. Cum marea majoritate ocolim acest subiect si ratam in acest fel consecinte pozitive pe care le-ar avea pentru noi faptul de a ne confrunta cu limita de timp pe care o avem. Nu sunt macabra, nu ma gandesc sa dramatizez acum mai mult decat e cazul, dar cate o problema din asta e ca o scuturare. Sanatatea nu e chiar un dat si ar trebui sa profitam la maximum de ea cand o avem. Ce plat imi sunau toate astea pana cand nu am trait o situatie care sa ma duca la astfel de ganduri. Eh, lasa ca totul o sa fie bine. Ca la Guerilla 'toate femeile din lumea asta stie ca totul o sa fie bine'. Haha. Va pup pe toti cei 2-3 care ma cititi.

'Cat de misto e sa-ti vinzi gagica, sau nu'

Citat aproximativ al lui Catalin Mitulescu despre ideea celui mai nou film al lui- Loverboy. L-am prins pe hbo, nu de la inceput dar am suplinit cu filmul gasit pe net. Filmul e bun, realist, te tine si iti spune ceva. Cum intotdeauna dupa ce vad un film care imi place scotocesc dupa critici, interviuri cu actorii sau regizorul, cam tot ce pot gasi, da- intr-adevar , sunt de acord ca personajele puteau fi mai dezvoltate, dar esenta tare tot acolo este chiar si asa. Si imi place cand aud un regizor ca asteapta sa trezeasca intrebari despre un subiect important. Mi-am adus aminte de perioada in care eram atat de dornica sa explorez lumea, sa traiesc intens, incat de multe ori m-am expus absolut prosteste unor situatii care chiar puteau sa iasa rau. Cred ca am avut o stea norocoasa. All in all, un film de vazut. Poate o sa ma mobilizez sa il vad si pe ala cu fluierul, recunosc ca Sfarsitul lumii nu m-a convins de calitatile lui Mitulescu si ramasesem cu aceasta lipsa de pornire sa vad un film de-al lui. Mie imi placea mai mult Muntean, daca stau si ma gandesc chiar toate filmele lui mi-au spus ceva.
Aseara, dupa Loverboy, s-a nimerit sa fie Social network- tot pe hbo. Pe care il mai vazusem, dar din inertie cumva, l-am revazut. Si asta e un film ok, care mi se pare destul de subtil si la a doua vizionare. Nu pot sa nu ma gandesc cum o fi sa ai asa o idee care sa prinda atat de tare incat sa iti rezolve viata la 25 de ani (desi , evident, succesul nu aduce cu sine toate rezolvarile, dar in general iti asigura un confort care pentru marea majoritate, este benefic in sine). Tind sa cred ca ideile astea nu sunt de fapt asa de rare, cat este vorba ca putinii din cei care le au chiar se implica total in a le pune in practica.

2 Anne, 2 drame

Anne Frank. Stiam demult despre carte, dar nu stiu de ce nu m-am mobilizat niciodata suficient de mult incat sa o caut si sa o citesc. E drept ca nici nu mi-a picat in mana, de tradus a fost tradusa demult prin '59 si doar recent s-a publicat o noua editie, completa. Intre timp, am si ceva motive personale sa fiu mai interesata- nu din motiv de origini personale, ci ale altor persoane apropiate :). Ma asteptam la o carte sumbra, depresiva. Depresiv mai este pe alocuri, dar in mare parte cartea e chiar vioaie, zumzaie din ea o adolescenta usor rebela, cu o personalitate frapant de bine conturata si de independenta pentru anii '40. O fata care se intelege mult mai bine cu tatal decat cu mama ei (pe care o percepe in mod clar ca nefiind capabila sa ii ofere un model real), care citeste si este interesata chiar si traind ascunsa de o multime de lucruri si care stie ca nu vrea sa ajunga doar o buna sotie. Este sfasietor sa pui in cadru acest copil precoce, plin de viata, care spera , se indoieste si iar spera ca eliberarea va veni curand, cu destinul care o asteapta: vor fi arestati cu totii si deportati si vor muri 7 din 8. Iar ea, ca si sora ei, vor pieri cu doar 2 saptamani inainte de eliberarea lagarului. Ce poate fi mai tragic decat sa scapi 2 ani in clandestinitare pentru ca apoi sa mori in ultima luna de nazism.

Anne Frank, cu ironia si curiozitatea ei perpetua, cu introspectia ei continua, mi-a amintit de adolescenta care am fost. Comunismul era tot ca o inchisoare mai mare, dar trebuie sa recunosc ca nu constientizam atat de mult cat de restrictiv era- la 14 ani. Cred ca ar fi fost mai dramatic daca as fi fost ceva mai inaintata in varsta..
A doua Anna la care am reflectat recent e mult mai clasica. Intr-o noapte in care nu reuseam sa adorm, am deschis televizorul si am dat peste ultima parte dintr-o ecranizare a Annei Karenina, britanica parca. Mi-a placut mult cartea; cand am citit-o, eram in liceu, insa e clar ca atunci nu eram suficient de coapta incat sa percep subtilitatea cu care un scriitor de secol XIX reda psihologia unei femei prea moderne pentru timpul ei. O femeie care a platit scump pentru curajul de a isi asuma esecul unei casnicii si inceputul unei noi relatii: a fost tinuta departe de propriul copil si izolata social de moralitatea ipocrita a vremii, pana ce a devenit paranoic de geloasa si disperarea a invins-o. S-au mai schimbat lucrurile, dar cati barbati nu actioneaza la fel de razbunator atunci cand sunt parasiti, ca si Karenin ? Cate femei care au un copil si incep o relatie noua nu simt dezaprobarea celor din jur, ca n-au ramas cu tatal acestuia- pentru 'binele copilului' ?

2 Anne care mor in finalul povestii. Si cu toate ca numai una a fost cat se poate de reala, in mod straniu, cartea ei este cat se poate de vitala.

Modelez

Azi am inceput un curs de ceramica . Fain. Mi-am murdarit mainile si unghiile intr-un mare fel, dar spre surprinderea mea a iesit la spalat, si maine nu e nevoie sa explic ca nu, nu e din cauza ca n-am ajuns sub dush de-o saptamana..

Ca de obicei la cursuri de-astea, oameni si atmosfera faina. Am glumit, am si muncit si in final am si produs ceva. Mi-a fost ciuda ca n-am avut cu ce sa fac o poza ca lumea, dar au facut altii si poate ajung si pe la mine.

Ce m-a uimit: credeam ca data fiind ignoranta noastra comuna (a cursantilor) , o sa iasa niste prime castronele aproape identice. Nimic mai gresit: au iesit extrem de diferite, de unde se vede treaba ca nimic nu poate sta in calea unicitatii :)).

Un punct in plus: spatiul in care se intampla cursul, intr-o vila din Dorobanti, unde dintr-odata te simti in alta lume, mai relaxata, mai normala. Tipa care are atelierul- o fosta bancherita, semi-boema, asa cum mi-ar placea mie sa fiu si sa-mi trec timpul intr-o viata ideala..

Din nou despre Bucuresti

Mai exista si zile in care ma simt bine in Bucuresti si chiar ma bucur ca sunt aici. Azi a fost una dintre ele. A inceput cumva de aseara, cu o iesire in Centrul vechi- care, desi nu-mi place din cateva puncte de vedere, trebuie sa recunosc ca respira in ultimul timp un aer asemanator cu cel dintr-un oras mult mai la vest de noi. Tineri iesiti sa se distreze, locuri atragatoare si variate si peste toate dorinta de a se simti bine. Iar azi am fost la un concert din cadrul festivalului Enescu. Ca si la concertul de duminica trecuta cu filarmonica din Liverpool, se simte ca oamenii apreciaza cand le este oferit ceva de calitate, cauta asta si o rasplatesc. Am fost bucuroasa sa vad cu cata insufletire reactiona sala si cat de disciplinat respecta pauzele dintre diverse piese. O altfel de Romanie, care uneori sunt tentata sa cred ca nu mai exista, dar totusi este acolo undeva chiar daca nu asa de vizibila pe cat mi-as dori.

Si ca sa inchei cu seara de azi, s-a intamplat sa o inchei cu un tur pe strada de C'arte si o vizita in Biblioteca Universitara de vizavi de Sala Palatului, unde tocmai s-au incheiat renovarile la un nou corp. O cladire in care desi totul este nou- foarte mult fiind distrus in incendiul de la Revolutie- s-a reusit pastrarea spiritului initial, prin mobilier si amenajare. Intotdeauna mi se pare interesant sa ai posibilitatea sa intri intr-o cladire centrala, a carei arhitectura iti place din exterior, dar care nu stii ce ascunde inauntru..

Deci, cum ziceam, azi a fost o zi frumoasa de toamna in care mi-a placut sa fiu in Bucuresti..

Ocupat

Am ajuns uneori sa imi numar timpul la minut, incercand sa imi retin timp pentru mine, sa inghesui activitati de care am nevoie sau care imi fac placere. Viata capitalista: totul in agenda sau cu remindere de tot felul. Inteleg perfect sintagma in care 'n-am timp' chiar asta inseamna, ca esti alergat si nu stii cand sa faci loc pentru toate.

Nigel meets Damian

Rar am inghetat la un concert ca in seara asta. Pe langa faptul ca, intre 7.30 si 8 a si plouat si nici nu mai speram sa se opreasca, pe urma s-a lasat un frg din ala de toamna. Cand am plecat, a trebuit sa merg vreo 5 minute ca sa reincep sa imi simt picioarele. Si ca si la ultimul concert la care am un fost, partea a doua a fost mai faina. Deci am rezistat stoic, dar a meritat. Si pe deasupra si acasa e frig, cu tot cu aeroterma..Dar lasand acest amanunt la o parte, mi-am propus sa ajung mai des la concerte de clasica. Urmatorul va fi Alex Tomescu, cu Stradivarius. ps si zice-se ca luna mai va fi caniculara...n-as zice dupa acest inceput tomnatic.