'Cat de misto e sa-ti vinzi gagica, sau nu'

Citat aproximativ al lui Catalin Mitulescu despre ideea celui mai nou film al lui- Loverboy. L-am prins pe hbo, nu de la inceput dar am suplinit cu filmul gasit pe net. Filmul e bun, realist, te tine si iti spune ceva. Cum intotdeauna dupa ce vad un film care imi place scotocesc dupa critici, interviuri cu actorii sau regizorul, cam tot ce pot gasi, da- intr-adevar , sunt de acord ca personajele puteau fi mai dezvoltate, dar esenta tare tot acolo este chiar si asa. Si imi place cand aud un regizor ca asteapta sa trezeasca intrebari despre un subiect important. Mi-am adus aminte de perioada in care eram atat de dornica sa explorez lumea, sa traiesc intens, incat de multe ori m-am expus absolut prosteste unor situatii care chiar puteau sa iasa rau. Cred ca am avut o stea norocoasa. All in all, un film de vazut. Poate o sa ma mobilizez sa il vad si pe ala cu fluierul, recunosc ca Sfarsitul lumii nu m-a convins de calitatile lui Mitulescu si ramasesem cu aceasta lipsa de pornire sa vad un film de-al lui. Mie imi placea mai mult Muntean, daca stau si ma gandesc chiar toate filmele lui mi-au spus ceva.
Aseara, dupa Loverboy, s-a nimerit sa fie Social network- tot pe hbo. Pe care il mai vazusem, dar din inertie cumva, l-am revazut. Si asta e un film ok, care mi se pare destul de subtil si la a doua vizionare. Nu pot sa nu ma gandesc cum o fi sa ai asa o idee care sa prinda atat de tare incat sa iti rezolve viata la 25 de ani (desi , evident, succesul nu aduce cu sine toate rezolvarile, dar in general iti asigura un confort care pentru marea majoritate, este benefic in sine). Tind sa cred ca ideile astea nu sunt de fapt asa de rare, cat este vorba ca putinii din cei care le au chiar se implica total in a le pune in practica.

2 Anne, 2 drame

Anne Frank. Stiam demult despre carte, dar nu stiu de ce nu m-am mobilizat niciodata suficient de mult incat sa o caut si sa o citesc. E drept ca nici nu mi-a picat in mana, de tradus a fost tradusa demult prin '59 si doar recent s-a publicat o noua editie, completa. Intre timp, am si ceva motive personale sa fiu mai interesata- nu din motiv de origini personale, ci ale altor persoane apropiate :). Ma asteptam la o carte sumbra, depresiva. Depresiv mai este pe alocuri, dar in mare parte cartea e chiar vioaie, zumzaie din ea o adolescenta usor rebela, cu o personalitate frapant de bine conturata si de independenta pentru anii '40. O fata care se intelege mult mai bine cu tatal decat cu mama ei (pe care o percepe in mod clar ca nefiind capabila sa ii ofere un model real), care citeste si este interesata chiar si traind ascunsa de o multime de lucruri si care stie ca nu vrea sa ajunga doar o buna sotie. Este sfasietor sa pui in cadru acest copil precoce, plin de viata, care spera , se indoieste si iar spera ca eliberarea va veni curand, cu destinul care o asteapta: vor fi arestati cu totii si deportati si vor muri 7 din 8. Iar ea, ca si sora ei, vor pieri cu doar 2 saptamani inainte de eliberarea lagarului. Ce poate fi mai tragic decat sa scapi 2 ani in clandestinitare pentru ca apoi sa mori in ultima luna de nazism.

Anne Frank, cu ironia si curiozitatea ei perpetua, cu introspectia ei continua, mi-a amintit de adolescenta care am fost. Comunismul era tot ca o inchisoare mai mare, dar trebuie sa recunosc ca nu constientizam atat de mult cat de restrictiv era- la 14 ani. Cred ca ar fi fost mai dramatic daca as fi fost ceva mai inaintata in varsta..
A doua Anna la care am reflectat recent e mult mai clasica. Intr-o noapte in care nu reuseam sa adorm, am deschis televizorul si am dat peste ultima parte dintr-o ecranizare a Annei Karenina, britanica parca. Mi-a placut mult cartea; cand am citit-o, eram in liceu, insa e clar ca atunci nu eram suficient de coapta incat sa percep subtilitatea cu care un scriitor de secol XIX reda psihologia unei femei prea moderne pentru timpul ei. O femeie care a platit scump pentru curajul de a isi asuma esecul unei casnicii si inceputul unei noi relatii: a fost tinuta departe de propriul copil si izolata social de moralitatea ipocrita a vremii, pana ce a devenit paranoic de geloasa si disperarea a invins-o. S-au mai schimbat lucrurile, dar cati barbati nu actioneaza la fel de razbunator atunci cand sunt parasiti, ca si Karenin ? Cate femei care au un copil si incep o relatie noua nu simt dezaprobarea celor din jur, ca n-au ramas cu tatal acestuia- pentru 'binele copilului' ?

2 Anne care mor in finalul povestii. Si cu toate ca numai una a fost cat se poate de reala, in mod straniu, cartea ei este cat se poate de vitala.

Modelez

Azi am inceput un curs de ceramica . Fain. Mi-am murdarit mainile si unghiile intr-un mare fel, dar spre surprinderea mea a iesit la spalat, si maine nu e nevoie sa explic ca nu, nu e din cauza ca n-am ajuns sub dush de-o saptamana..

Ca de obicei la cursuri de-astea, oameni si atmosfera faina. Am glumit, am si muncit si in final am si produs ceva. Mi-a fost ciuda ca n-am avut cu ce sa fac o poza ca lumea, dar au facut altii si poate ajung si pe la mine.

Ce m-a uimit: credeam ca data fiind ignoranta noastra comuna (a cursantilor) , o sa iasa niste prime castronele aproape identice. Nimic mai gresit: au iesit extrem de diferite, de unde se vede treaba ca nimic nu poate sta in calea unicitatii :)).

Un punct in plus: spatiul in care se intampla cursul, intr-o vila din Dorobanti, unde dintr-odata te simti in alta lume, mai relaxata, mai normala. Tipa care are atelierul- o fosta bancherita, semi-boema, asa cum mi-ar placea mie sa fiu si sa-mi trec timpul intr-o viata ideala..

Din nou despre Bucuresti

Mai exista si zile in care ma simt bine in Bucuresti si chiar ma bucur ca sunt aici. Azi a fost una dintre ele. A inceput cumva de aseara, cu o iesire in Centrul vechi- care, desi nu-mi place din cateva puncte de vedere, trebuie sa recunosc ca respira in ultimul timp un aer asemanator cu cel dintr-un oras mult mai la vest de noi. Tineri iesiti sa se distreze, locuri atragatoare si variate si peste toate dorinta de a se simti bine. Iar azi am fost la un concert din cadrul festivalului Enescu. Ca si la concertul de duminica trecuta cu filarmonica din Liverpool, se simte ca oamenii apreciaza cand le este oferit ceva de calitate, cauta asta si o rasplatesc. Am fost bucuroasa sa vad cu cata insufletire reactiona sala si cat de disciplinat respecta pauzele dintre diverse piese. O altfel de Romanie, care uneori sunt tentata sa cred ca nu mai exista, dar totusi este acolo undeva chiar daca nu asa de vizibila pe cat mi-as dori.

Si ca sa inchei cu seara de azi, s-a intamplat sa o inchei cu un tur pe strada de C'arte si o vizita in Biblioteca Universitara de vizavi de Sala Palatului, unde tocmai s-au incheiat renovarile la un nou corp. O cladire in care desi totul este nou- foarte mult fiind distrus in incendiul de la Revolutie- s-a reusit pastrarea spiritului initial, prin mobilier si amenajare. Intotdeauna mi se pare interesant sa ai posibilitatea sa intri intr-o cladire centrala, a carei arhitectura iti place din exterior, dar care nu stii ce ascunde inauntru..

Deci, cum ziceam, azi a fost o zi frumoasa de toamna in care mi-a placut sa fiu in Bucuresti..

Ocupat

Am ajuns uneori sa imi numar timpul la minut, incercand sa imi retin timp pentru mine, sa inghesui activitati de care am nevoie sau care imi fac placere. Viata capitalista: totul in agenda sau cu remindere de tot felul. Inteleg perfect sintagma in care 'n-am timp' chiar asta inseamna, ca esti alergat si nu stii cand sa faci loc pentru toate.

Nigel meets Damian

Rar am inghetat la un concert ca in seara asta. Pe langa faptul ca, intre 7.30 si 8 a si plouat si nici nu mai speram sa se opreasca, pe urma s-a lasat un frg din ala de toamna. Cand am plecat, a trebuit sa merg vreo 5 minute ca sa reincep sa imi simt picioarele. Si ca si la ultimul concert la care am un fost, partea a doua a fost mai faina. Deci am rezistat stoic, dar a meritat. Si pe deasupra si acasa e frig, cu tot cu aeroterma..Dar lasand acest amanunt la o parte, mi-am propus sa ajung mai des la concerte de clasica. Urmatorul va fi Alex Tomescu, cu Stradivarius. ps si zice-se ca luna mai va fi caniculara...n-as zice dupa acest inceput tomnatic.

Ce PLM

Nu m-am prins de la inceput de intelesul acestei abrevieri, des intalnita in mediul internautic. Desi o auzisem des live, n-o recunosteam cand era scrisa. Atat de locala si de des intalnita, incat e aruncata si in convorbirile care fac si desfac itele mass-media. De Vantu nu ma mir, e golan asa cum si pare, dar de Ghita de la Asesoft aveam impresia ca e un pic mai cizelat. Cand colo, tot ca un golan vorbeste. Si nu c-as fi eu vreo mimoza pudica, dar limbajul reflecta exact si scabrosenia jocurilor - 'cheama-l pe Ponta, in plm, sa creasca ratingul', ' a zis Ponta ca vine si in breaking news, face orice'. Ascult de cativa ani Guerilla de dimineata -radio Guerilla facand parte din acelasi grup detinut de Vantu- si in special imi place Dobro. Da' muream cand il auzeam facand comentarii politice clare si sustinand ca nu, Doamne fereste, ei nu sunt comandati politic. Stiu ca nu intotdeauna ai de ales cand lucrezi pentru cineva, dar macar in alte profesii nu trebuie sa si pretinzi ca-ti place sau sa faci prozeliti. Si nu esti nevoit sa inghiti in sec cand apar inregistrari clare ale manevrelor, pigmentate din abundenta cu plm, ii f..si altele la fel de simpatice. Si din pacate sunt convinsa, ca desi in termeni mai eleganti, si in alte grupuri de presa problema se pune tot asa. Singura intrebare care mai ramane, dupa ce apar astfel de inregistrari, este 'de ce plm' (desi personal eu n-am) se mai uita unii la Realitatea tv...

marea Galileii

...care e de fapt un lac. Loc biblic, un orasel care ar fi putut fi simpatic daca ar avea ceva mai multa viata in el.

Alex Leo S.

Imi facea placere sa ii citesc articolele, atunci cand se nimerea sa imi pice sub ochi. Pe vremea defunctei reviste HBO, care chiar era o revista ce reusea sa iasa din comercialul imediat, o revista cinefila de calitate.

De asta m-a socat sa aflu ca a murit. Stiam ca e gay - unul din gay-ii discreti, pe care ii banuiai aproape imediat de asta, dar care nu creau valuri pentru pur si simplu nu tineau sa demonstreze nimic, atat de tare facea parte din natura lor. Parea cultivat si de aici un simt al ironiei fine, care imi placea in special. Azi am citit un articol scris despre el de Plesu si alte cateva ale oamenilor care l-au cunoscut, care confirma impresia pe care o aveam- ca era aparte, pe langa a fi pur si simplu boem, un tip sensibil, prea cosmopolit pentru societatea grosiera inca in care ne invartim. Inteleg ca ultimii 2 ani i-a trait in Argentina. Inteleg si ca a vrut sa fie incinerat...fie-i cenusa usoara.

Merita, merita

De cateva ori in ultimul timp cand am mai descoperit ceva frumos, o muzica, un film, o pictura poate si doar o idee am avut tendinta sa ma cert pe mine insami ca uit ca lumea e facuta din atatea lucruri care merita atentie. M-am certat ca in loc sa le descopar imi mai spal creierul cu mondenitati obosite sau zappez printre emisiuni fara cap si coada..e drept, mai ales cand am creierul amortit dupa ore in sir de privit in laptop la job. Altfel, in special muzica mi se pare asa un dar. Cand citeam de curand pe blogul cuiva ca muzica e doar o chestie de fond pentru persoana respectiva, m-am gandit cat de contrar simt eu. Cred ca nu exista stare de spirit pentru care nu sa nu gasesti o bucata muzicala potrivita. Muzica clasica eu am ascultat foarte putin spre deloc in anii mei de formare. Nu stiam nici macar multe bucati cunoscute (in afara de omniprezenta 'Primavara' lui Vivaldi si ceva Mozart). Acum, cred ca muzica clasica necesita un exercitiu mai complex de perceptie, ca sa o urmaresti si sa te racordezi la ea iti trebuie alta concentrare decat pentru 'Pink Martini', de exemplu. Si te educa intr-un mod aparte, e cumva in acelasi registru ca teatrul fata de film. Sunt recunoscatoare ca exista si ca am sansa sa traiesc intr-un secol in care am acces la orice, cu atata usurinta. E buna, foarte buna chiar si epoca asta moderna la ceva.

ps Acum ascult uverturi din Rossini si imi place.