sunt in Munchen

..si ploua. Nimic mai deprimant daca esti intr-un alt loc, singur, nu vorbesti limba si nici hotelul nu e chiar grozav si nici in centru. Este exemplul clar al situatiei in care o calatorie poate sa nu mai fie placuta ci taman invers, chiar si pentru mine care as pleca aproape oricand oriunde, sa vad o alta tara sau loc. M-am gandit de vreo cateva ori sa ma aventurez totusi pana in centru, doar ca am doar haine subtiri si e chiar frigutz, iar argumentul hotarator e ca ploua mai slab din cand in cand, dupa care incep niste rafale mai zdravene prin care nu cred ca am sanse sa razbat prea mult.

Mi-aduc aminte de un amic care calatorise mult cu jobul, fiind angajat intr-o firma din big 4 si imi povestea de o aniversare jalnica a unei zile de nastere care il prinsese tot pe drum, undeva prin Olanda, intr-un hotel dintr-o locatie cam indoielnica. La momentul ala m-am mirat, pentru ca nu percepusem altfel calatoriile legate de job decat ca pe un imens avantaj pentru care trebuie sa fii recunoscator :)

Despre isteria mediatica a sinuciderii

Moartea Madalinei Manole ma face din nou sa ma gandesc la ce talent au unii de a-si ascunde nefericirea reala. Acu' multi ani, cand traversam o perioada tare stresanta profesional, o psiholoaga mi-a zis facand o comparatie cu altcineva, ca e bine ca cel putin eu ma revolt si imi exprim nemultumirile. Intr-adevar, decat sa te dedublezi cu atat elan pana cand nu iti mai ramane niciun dram de energie pentru a intampina o noua zi, mai bine iti afisezi si expui starea chiar daca nu e cea mai atractiva pentru cei din jur. Tot sunt sanse sa se gaseasca macar cateva persoane apropiate care sa te asculte si poate sa iti dea si ceva solutii.

Pe de alta parte, regret pentru cei religiosi, dar fac parte din cei care nu cred ca viata merita traita cu orice pret. Am avut momente in care anumite circumstante erau atat de contrare felului meu de a fi incat parea un efort imens sa traiesc fiecare noua zi in acelasi context. Da, adevarat, nu eram in lagar, nu eram in razboi, nu am avut o boala incurabila sau un deces al cuiva drag- deci cauzele nu erau din cele pe care lumea le accepta ca putand fi eventual 'intelese'. Cu toate astea, sunt oameni mai sensibili pentru care si acest context personal in care nu se regasesc poate fi resimtit ca o agresiune dramatica. Ok, cei mai multi din cei cu aceasta natura nu ajung sa se sinucida. Dar pot sa inteleg cum cineva, care aparent nu este intr-o situatie limita, poate totusi sa se simta profund nefericit si sa priveasca moartea ca pe o eliberare. Cred ca viata merita traita cand reusesti sa iti creezi acele conditii care te multumesc, nu cand te adaptezi la ceva ce nu te reprezinta pentru ca nu ai incotro. Si din pacate viata nu e chiar o poveste in care doar prin efort iti e garantat sa ajungi unde vrei.

'Calatoresc mereu in cautarea penisului'

'"Nu este deloc anormal pentru meseria pe care o am. Stilul asta de viaţă o cere. Întodeauna călătoresc în cautarea penisului. Trebuie să mergi acolo unde acesta este" zice Cameron Diaz. Recunosc ca la inceput formularea m-a socat dupa care citind mai departe m-a pufnit un ras din ala hohotit. Mi se pare o actrita mediocra, dar ca afirmatii, e tare tipa. Si pana la urma depinde mult de tonul cu care o spui- poate parea fie vulgar, fie sexy, iar ea a riscat dand declaratia asta unei reviste. Ceea ce arata ca are multa incredere in ea, chapeau ! Mi-a placut. Evident, presa nu scapa ocazia sa catalogheze declaratiile ca fiind 'socante'.

Desi cum e perceptia publica plina de contradictii, ma gandeam acum citind in diagonala stiri din astea mondene ca o afirmatie mai indrazneata poate sa o incrimineze pe una, in timp ce alta face niste chestii nasoale dar stie cum sa pozeze in victima: ex. ex-iubita rusoaica a lui Mel Gibson, Oksana nu stiu cum, care batandu-se cu el pentru custodia copilului - a se citi pentru cat mai multi bani , pentru ca sa fim seriosi ca sa cresti un copil si inca bine nu iti trebuie milioane de euro, i-ar fi ajuns cateva sute de mii pe care i le oferea el- a scos la inaintare o inregistrare in care el ii reprosa cum se imbraca si scapa si niste afirmatii mai sensibile, pe ideea ' la cum te imbraci, parc-ai cere un viol de la o banda de negri'. Presa lor s-a inflamat pare-se de afirmatia asta, agentul lui cu care lucra numai de vreo 30 de ani l-a abandonat in ploaie, si vai...ce rasist e Gibson, bun subiect de tocat in presa. Aceeasi presa care ignora fondul problemei- faptul ca individa a dat publicitatii tocmai acum o discutie intima intre ei, din simple interese financiare. Cum o fi sa orchestrezi cu buna-stiinta asa un scenariu si sa mai si pozezi in victima. Individa mi se pare genul escrocator de la o posta, ce ma mai mira colateral e cum cad cu atata naivitate cate unii barbati in astfel de plase, si nu niste tinerei ci trecuti bine prin viata. Am vazut recent un film care atingea excelent tema asta - 'Clubul imparatilor'. Un profesor de la un colegiu cu eticheta din US, la un moment dat favorizeaza intr-un concurs un baiat, ca sa-l ambitioneze sa studieze. Nu are efectul scontat, pentru ca elevul in cauza, baiat de senator venit doar sa ia diploma care trebuie, triseaza la etapa finala iar profesorul isi da seama si il taxeaza. Trec anii si termina liceul ca un elev mediocru, iar peste vreo 20 de ani, profesorul si restul clasei primesc o invitatie din partea lui- intre timp ajuns mare om de afaceri, de genul americanului de succes care vorbeste si zambeste mult dar nu spune nimic de substanta- sa reediteze concursul, in ideea unei revanse. Iar profesorul constata din nou ca respectivul iar trisa, de data asta nu cu copiute ci prin intermediul cuiva care ii transmitea raspunsurile intr-o casca. Nu zice nimic dar il incuie cu o intrebare, asa ca nici de data asta omul nu castiga. Insa la un moment dat cand sunt singuri ii spune ca toate astea sunt un fals si ca va veni un moment cand se va intreba ce-a facut in viata si n-o sa poata raspunde nimic onorabil. Ala, tot cu tupeu, ii spune ca asa e viata si ca da, e inteligent sa minti si sa faci orice ca sa-ti atingi scopurile, pentru ca daca nu ramai un biet profesor..insa in clipa aia apare unul din copiii lui ce din intamplare auzise toata expunerea.. ceva ce in sfarsit il afecteaza. Probabil si cu Oksanele de felul asta, doar un repros al fiica-sii pentru care chipurile se bate ea acum, va functiona ca antidot la atitudinea asta nesimtita. Dar va trebui sa mai treaca ani buni inainte sa se intample asta, daca se va intampla - pentru ca putini copii crescuti in medii in care banul e singurul si unicul criteriu, au vreodata dileme morale despre cum s-a ajuns la acea bunastare de care au beneficiat de cand se stiu.

Da, e 'bine' si cuminte sa nu socam cumva printr-un limbaj sau idei mai indraznete, sa fim ipocriti daca se poate, dar sa urmarim banii cu orice pret, chiar si facand copii sau intentand scandaluri regizate pentru asta, e perfect admis..