A inceput un nou an. Lent, deocamdata - inca multi sunt in concedii, la job e cam aceeasi stare de relax ca inainte de Craciun.Incerc sa ma scutur si eu de lentoarea care mi se transmite. Cu atat mai mult am timp sa urmaresc cat se poate de activ blogurile altora..
Am citit postul lui Cristi Margarit si mi-a parut rau ca n-am avut cum sa-i las un comentariu de data asta. Sa ii spun cat de mult sunt in asentimentul lui. E o opinie la care am ajuns si eu dupa ceva reflectii, si nu din teribilismul de a face altfel decat toata lumea. O opinie pe care ma feresc s-o aduc in discutie, pentru ca invariabil am parte de reactii siderate. Vai, cum se poate sa gandesti asa ? Si daca mai demult ma incitau astfel de reactii si cautam argumente in speech-ul celuilalt, acum prefer sa nu mai dezbat deloc, cu exceptia situatiei in care persoana se arata chiar foarte deschisa la cap. M-am saturat sa ma justific, sa-mi pun capac singura si sa pretind ca asa ar trebui sa ma simt bine.
Nici eu nu ma consider atee ci crestina, dar cred ca diferenta esentiala care isca o prapastie intre mine si cei care incearca sa-si traiasca viata dupa ce le spun preotii e ca eu nu reusesc sa asimilez ideea ca viata ar fi o lunga ipasire a vreunui pacat originar sau din neam si ca atare, ca la tot pasul ar trebui sa-mi cer iertare pentru ce imi face placere. Sexul nu-l vad exclusiv pentru procreere, mancarea exclusiv ca sa ne tina in viata, cred ca oarece mandrie e utila si ca daca nu ai vocatie de ascet (cum marea majoritate a lumii n-are), daca traiesti prin renuntari repetate, ajungi ori nevrotic ori psihopat.
Pe de alta parte, suntem crestini si asta are si parti bune. Dar nu pricep de ce doar din motivul asta ar trebui sa ma uit de sus la alte religii, ca si cand ele nu ar putea fi o cale de a ajunge la spiritualitate. Pentru ca pana la urma asta urmaresc cam toate, nu ? De ce as decreta eu, in calitate de crestin, ca numai eu detin "adevarul". Ca sa nu ne mai aducem aminte cate masacre si constrangeri au fost facute in numele crestinismului cu popoare "pagane". Nimic nu cred ca iti poate da dreptul sa convingi cu forta.
Inca nu am un copil, dar inteleg dilema lui Cristi. Mie botezul nu mi se pare o concesie majora, dar tind sa cred ca pana la urma e tot o superstitie. Multor copii, botezati sau nu, li se intampla din pacate accidente sau boli incurabile. Pedeapsa divina pentru pacatele parintilor/stramosilor, Adam si Eva, etc ? Sa fim seriosi. Mai degraba pedeapsa previzibila pentru devierile societatii, cu alimentatia ei stricata, cu sofatul dement, etc. Cand nici astea nu pot fi luate in discutie, probabil intervine ceva aleator - dar in niciun caz n-as vedea problema in registrul "platirea pacatelor".
Totusi, cred in ideea de cautare a spiritualitatii. Sustin religiile care nu doresc sa se impuna altora cu orice pret, care nu te agreseaza ci iti ofera confort fara a te face sa te simti vinovat ca existi, religiile care promoveaza respectarea universului in ansamblul lui (cum e la budisti cu natura). Fanatismul si luatul "ad literram" sunt din cu totul alt film. Suspectez ca biserica a avut un interes in a perpetua textul asta cu vinovatia pentru binele ei propriu, altfel cum ar fi putut prospera atatea ierarhii de "fete luminate" si o institutie cu atatea proprietati, care de multe ori a cautat sa-si asocieze si oameni cu influenta politica ?
