Azi m-am trezit tarziu si asa cum imi place cand e week-end am mai ramas sa citesc in pat (tocmai am terminat Becoming Madam Mao si am inceput Confesiunile unui cafegiu) inca cel putin o ora, dupa care tot la lent am mancat ceva si am baut un ceai verde cu bucati de portocala. In consecinta, starea de relaxare si buna-dispozitie nu a intarziat sa apara..
Pentru ca am avut ceva de cautat pe net, am sfarsit prin a mai cauta tot felul de altele sau pur si simplu a aluneca printre site-uri in timp ce ascult muzica. Sunt oameni din sfera publica ale caror activitati sau stil de viata nu ma pasioneaza, dar care imi plac pentru ca isi pastreaza naturaletea. Nu ma dau in vant dupa muzica Andrei, dar imi place ca persoana: e calda, e spontana, pare sa-i placa viata ei, nu vrea sa se impacheteze singura intr-un ambalaj nepotrivit. La fel, n-am nicio treaba cu fotbalul sau stirile sportive dar ma destinde sa citesc despre Adelina fosta Elisei. Sunt probabil persoane cu care n-as avea mare lucru sa-mi spun fata in fata, dar la care transpare un echilibru interior, senzatia ca sunt ok in lumea asta nebuna, ahtiata dupa aparente. La polul opus, datorita unui post simpatic de-al lui Bradut am mai dat un search despre Fritzl si ce gasesc, ca iacata psihiatrii l-au declarat normal dar trebuind sa gaseasca totusi o cauza (!) au sapat si au aflat ca a avut o mama opresiva si ca de-acolo i-ar fi venit toata nebunia. Legat de explicatiile astea clasice cu suferintele razbunate, se intampla ca am o prietena buna care momentan traverseaza o perioada de criza cam pe toate planurile. Explicatia ei pentru nemultumirea-i cvasi-universala e tot o intoarcere la anumite frustrari vechi, familiale. Experienta mea in ce priveste situatii ca asta e ca atunci cand te simti foarte usor iritabil si mai ales - criteriu esential- fata de TOATA lumea, e ca, desi poate ai motive serioase, e bine sa incerci sa nu izbucnesti ci sa diluezi reactiile iar cele mai senzitive discutii sa le amani. Pentru ca de regula oamenii nu au dispozitie sa analizeze profund prin ce treci si din ce motive, in schimb aleg sa raceasca relatia, iar tu sfarsesti prin a ramane singur si mai iritat decat la inceput :).
Alta concluzie de-a mea e ca alegem sa ne tot uitam urat inspre trecut si sa-l luam la rost cand nu suntem increzatori in viitor. E-adevarat ca nu toti avem puterea de a lasa cicatrizarea sa se produca linistit si sa lasam in urma balastul emotional aferent atunci cand conditiile exterioare nu ne sunt favorabile (parerea mea lately e ca flexibilitatea/ rezistenta psihica sunt in mare masura un dat nativ, deci n-ar mai trebui poate sa-i blamam pe unii sau sa-i glorificam pe altii pentru ceva ce n-au sau au in germene de la bun inceput) dar daca si atunci cand ai suport refuzi sa schimbi un pattern distructiv, e chiar de neinteles. Si uite-asa dai peste oameni care si la 40 ani (si probabil exista si unii de 70 la fel) isi intretin infernul personal pe motiv ca mami si tati le-au cauzat tot felul de chestii.
Si un ultim comentariu la cazul Fritzl: nu am vazut pe net mai nimic concludent referitor la nevasta-sa. Adica ma mira cum de lumea nu a zumzait mai mult legat de faptul socant ca femeia aia a stat 24 de ani in aceeasi casa cu fiica-sa si nepotii ei in subsol si n-a descoperit si se pare nici banuit nimic. Pot sa admit ca au existat unele maritate cu spioni si chiar n-au stiut o viata intreaga cu ce se ocupau sotii lor iubitori, dar aia isi derulau viata secreta in afara propriei case, deci nu e acelasi lucru. Tind sa cred mai degraba ca toti traiau in casa aia o psihoza generalizata.
