Zugravesc deci sunt semi-nomada

...adica mai exact am cam 2 incaperi functionale in tot apartamentul, din care 1 semi-functionala de fapt, intrucat in bucataria care nici ea nu e terminata mananc pe un colt de masa, dupa ce am grija sa mai sterg o data stratul de praf si var care se depune zilnic peste toate cele..iar in dormitor sunt ingramadite covorul din sufragerie si alte chestii care n-au mai avut loc acolo sub stratul multiplu de folii. N-am acces la internet, tv, dvd.. , singura varianta de divertisment cand ajung acasa e sa ma bag in pat si sa citesc ceva, lucru pe care evident nu-mi vine sa-l fac mai devreme de ora 11....asa ca singura solutie e sa ajung acasa cat mai tarziu, logic, nu ? Asa ca de saptamana trecuta, de cand a devenit critic, am avut grija fie sa-mi gasesc ocazii de socializare fie sa vad cate un film. Asa am ajuns la Abrazos Rotos sau Broken Embraces - ultimul Almodovar, care nu m-a dezamagit, e un film de stare, si imi place indrazneala de a arata aceeasi actrita urata si superba in decurs de 2 ore.

Am vazut si Amintiri din Epoca de Aur, nu e de vreo mare profunzime comparabil cu 4-3-2, dar e un film amuzant (sala de la Studio, care era plina sambata seara la ora 8, a hohotit cam din 5 in 5 minute la tot felul de detalii) si util aducerilor aminte - asa cum a si declarat Mungiu ca vrea sa-l faca.

Asa ca sunt in faza aia in care realizezi ca dezastrul din casa nu se termina in alea 2 saptamani cat ti-a promis meseriasul si nu-ti ramane decat sa te inarmezi cu rabdare..Inca am emotii si cu cromatica, mai ales in sufragerie unde am un perete cu o tehnica mai speciala la sfatul designerului de interioare :)...ceva auriu aplicat peste o baza olive...Sper sa iasa bine..cert e ca voi avea o casa plina de culoare in final. Ca-mi va si placea ce a iesit, nu e sigur:)

Nu mai dansam dirty

O alta stire din categoria "MJ a murit", care ma face sa ma intorc in timp. Prima oara am vazut Dirty Dancing in clasa a 8-a, dupa care la liceu, intrucat eram printre putinii din clasa care aveau video- l-am mai revazut odata cu colegii care veneau pe la mine de vreo ..7-8 ori cel putin, ii stiam fiecare secventa. Citesc ca mai multi zic despre Swayze ca era un om bun. Asa si parea. Sunt oameni care n-au facut aparent nimic extraordinar, dar pe care ii vei tine minte toata viata pentru ca-i asociezi cu o anume perioada. Cum puteai la 14 ani sa nu te indragostesti de el, cand dansa cu fatuca aia in felul ala ? Ghost nu m-a mai prins la fel, eram deja spre facultate si nu mai rezonam asa intens, dar s-a intamplat sa-l mai revad chiar mai de curand si totusi e un film usurel dar placut.

Rest in peace, Patrick, when I was a teenage girl you brought me a lot of joy.

Religiozitate marca "intelectual" sau Puric deconspirat

In sfarsit vad ca cineva imi impartaseste parerea despre noul discurs al lui Dan Puric, bisericos pana la a-ti face greata si propovaduitor al unui "soi de legendarizare arbitrară a naţiunii, din care rezultă că ea frizează desăvârşirea. Atunci la ce bun s-o mai dăscăleşti? Suntem unici, persecutaţi de tot mapamondul, singurii creştini adevăraţi, speranţa lumii, gloria speciei! Asta e gândire de tip Becali." Cine indrazneste? Chiar Andrei Plesu. Ma bucur sa vad ca are cineva curajul sa spuna franc ca nu e suficient sa tot arunci religia la inaintare ca sa si spui lucruri valabile. Se poate citi mai mult aici: http://www.adevarul.ro/articole/andrei-plesu-n-am-sa-mai-apuc-un-alt-chip-al-acestei-tari.html.

Intr-o nota similara, jurnalul Oanei Pellea, "cel mai nou best-seller Humanitas". Desi mai retinuta decat Puric, mult prea multa religiozitate predicata aproape pagina de pagina. E o chestie de nuanta aici. Nu am nimic de comentat la faptul de a-ti gasi suport si a cauta validare pentru orice decizii in religie, respect optiunea fiecaruia. Dar la Oana, altfel o actrita si un om care pare profund si bine construit, imi "suna" intuitiv prost toata ecuatia ei de viata, asa cum e prezentata in carte: religiozitate, idolatrizare a parintilor -"mama, iubirea vietii mele" si ca sa fie triada completa, insatisfactia cvasi-permanenta cu realitatile romanesti. Niciun fel de mentionare a vreunui episod sentimental. Nu ma mai mir ca se plange de singuratate, explicit sau indirect. E ceva acolo care nu-mi pare o alegere de viata sanatoasa. Iar jurnalul putea fi mai interesant daca isi permitea sa exploreze mai mult viata ei artistica, optiunile ei intelectuale. Pana la urma, relatia cu Dumnezeu e destul de personala si nu stiu daca pot empatiza cu cautarile altuia.

Evident, parerile audientei sunt elogioase, Plesu e primul pan-acum pe care-l vad indraznind sa semnaleze ceva contrar. Am senzatia ca in Romania, odata ce cineva il arunca pe Dumnezeu in discurs, lumea se teme sa mai emita pareri altfel decat laudative. Ca si cum ar insemna ca-l critici chiar pe Dumnezeu, nu discursul unui individ, in ultima instanta.

Cea mai fericita fata din lume

Am o filozofie a mersului la filme romanesti. Specific: mers, nu vazut de pe net. In ideea ca platind amaratul ala de bilet, contribui si eu cu ceva la redresarea industriei noastre de film ofilite. Nu, nu merg chiar la orice, la porcariile pe care inca le mai scoate Sergiu Dinozaurescu si altii ca el, ci la filmele ale caror regizori imi par credibili- si daca au facut valva pe la festivaluri internationale, cu atat mai interesata devin. Din pacate, de mult mai multe ori am fost dezamagita decat invers, chiar de catre astfel de regizori tineri, considerati "cu vana". "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii"- Catalin Mitulescu: dezamagire maxima."Politist, adjectiv"- Porumboiu: cum bine zicea cineva, putea sa fie un scurt-metraj excelent, pacat ca a tinut mortis sa-l faca lung. "A fost sau n-a fost"- tot Porumboiu: n-am reusit sa vad nici 1/2 (si de regula sunt o fire stoica, dac-am ajuns in sala, ma gandesc ca tre' sa-i dau o sansa autorului s-arate ce poate, ca poate inceputul nu e relevant, etc:). Recunosc cinstit ca mi-a placut mult mai mult un film fara pretentii de teme existentiale, Boogie- care e dintre putinele in care lumea vorbeste colorat dar nu vulgar si nu m-a sufocat cu bagarea in ochi agresiva a "ce nasol e la noi" pe toate partile. La naiba, mai vreau sa vad si altceva decat mizerie de toate felurile si lamentari. S-au mai intamplat si altele, sunt si oameni mai complecsi in tara asta cu alte dileme decat aia ca s-au nascut in Romania si cum sa depaseasca "handicapul" asta. Ajung sa inteleg de ce unii nu mai vor filme romanesti din principiu.

Asta seara am fost sa vad filmul din titlu. Care n-ar fi rau daca n-ar pacatui prin aceleasi tente groase, iti subliniaza atata ridicolul situatiei ca devine agasant. Si tot filmul are un aer trist, sters, Romania din film e o tara jegoasa, in care mai toti oamenii sunt niste nesimtiti incapabili sa empatizeze cu cineva, iar toti barbatii injura din 2 in 2 vorbe. Ce poate fi nostim in cantitati mai mici, cand se pluseaza devine respingator.

Astept sa intre in cinema Mungiu cu Amintirile. Apropo de Mungiu, raman la parerea ca 4-3-2 e cel mai bun film romanesc pe care l-am vazut dupa '89.

Atunci cand..

"....oamenii de succes isi rezolva o parte din lucrurile complicate-casa, masina, siguranta financiara- incep sa se simta autosuficienti si sa predice despre cele simple".

Cosmin Alexandru, fost GM de multinationala. O zisa careia tind sa-i dau dreptate.

E atat de dificil sa ajungem acolo, la punctul in care sa nu mai depindem de nimeni si nimic, incat odata ajunsi, credem ca toate cautarile s-au terminat. Eu, recunosc, nu sunt tipul ascetic, care sa se poata detasa de nevoi mai lumesti. Imi place sa ma inconjor de lucruri frumoase, sa port haine care ma definesc, sa vad case amenajate cu gust, sa incerc mancaruri si arome noi acasa sau in restaurante nu neaparat luxoase, cat cochete. Si cu toate ca uneori less is more, in general nu optez pentru simplitatea aia "bruta". Odata ce am posibilitatea de a-mi oferi acest confort care probabil la Maslow e considerat la baza piramidei, simt ca infloresc si ma umplu de energie pentru alte preocupari asa-zis "superioare". Desi sa stai intr-o casa frumoasa, sa contribui cu ceva la aspectul unui oras frumos, nu sunt dupa mine niste nevoi "joase" ci dimpotriva. Dar poate nu Maslow trebuie criticat, poate e doar vorba despre faptul ca mie lipsa celor de mai sus imi creeaza un disconfort mai mare decat altora.

Cosmin Alexandru a avut norocul sa-si rezolve pe la 25 de ani chestiile vitale, dupa care a venit o zi cand n-a mai vrut corporatie. Si s-a implicat printre altele in Erudio, un proiect cu miez dedicat celor care cred ca nu oamenii exista pentru companii, ci invers. Si ca e normal sa existe necesitatea unor rezultate financiare, dar si companiile sa ofere ceva oamenilor care traiesc o buna bucata din viata acolo. Apropo de asta, sunt firme in care de la intrare iti dai seama ca exista numai pentru a produce bani. Cu cine, conteaza mai putin. Si simti asta in ciuda oricaror mission-vision-values care spun contrariul si stau afisate pe pereti. Mie una imi provoaca fiori.

Vestea buna e ca se poate si altfel. Cum nu exista oameni perfecti, nu sunt nici companii sau solutii de viata perfecte. Dar exista totusi si locuri ok, in care stilul de lucru nu te ia pe sus ca un vartej in care nu mai ai timp sau energie sa te mai intrebi ce iti place si ce ai vrea sa schimbi la jobul tau, ci doar ai grija "sa performezi". Si faptul ca sunt oameni din business care au creat ceva ca Erudio, care de cativa ani se dovedeste functional, ma bucura mult. Oameni din business care s-au reunit cu cativa intelectuali de marca, din categoria celor care nu s-au compromis cu aparitii comerciale fara nicio substanta, doar pentru bani. Oameni care cred ca e nevoie ca invatarea sa vina intotdeauna din 2 sensuri, nu numai dintr-unul, acela cu care si ei si eu am crescut- "de la educator si parinte catre copil". De asta unul din programele pe care le au e dedicat copiiilor: Recreatio - scoala de creativitate pentru copii. Mi-as inscrie copilul acolo fara sa stau pe ganduri.

bilant

Incercam sa imi dau seama cu ce m-am ales din anul asta care tocmai s-a adaugat la cei 33 anteriori. Deci, sa vedem:

- am citit mai abitir ca in alti ani, tot felul de carti (neaparat literatura insa, pe langa altele) si am vazut tot felul de filme dragute- in principal pentru ca am avut mintea mai putin incarcata cu balast de la job si pentru ca nu m-am simtit stresata (tot de-acolo), asa incat timpul personal a fost bine delimitat si l-am putut dedica fara restrictii lucrurilor care imi fac placere;

- am investigat o multime de domenii care nu imi erau familiare, lucru care nu imi dau seama cat de util imi va fi in alt job, dar care mi-a dat senzatia ca imi exersez permanent neuronii, ceea ce e placut:);

- am inteles mai multe despre tarile din CEE, interactionand cu oameni din zona sau calatorind acolo, si in special despre cele din fosta Iugoslavie;

- am incercat prima data pilates si tae-bo si in general am facut miscare regulat (cu o pauza in ultimele 3 luni, trebuie sa reiau);

- si in fine, exact inainte sa implinesc noua varsta, am luat un bonus care mi-a permis sa simt ca intr-adevar n-am muncit degeaba anul trecut, inclusiv sa-mi achit in avans unul din credite, ceea ce pan-acum niciodata n-am reusit. Sort of FREEDOM !

Despre barbati nu pot sa zic ca am inteles ceva nou fata de ce stiam deja :). Continui sa ma ciocnesc de adepti flower-power cam de-o seama cu mine, si intrucat eu si ei vrem lucruri diferite, drumurile noastre se despart curand dupa ce s-au incrucisat.

Nu stiu cat am reusit sa evoluez fata de anul dinainte, stiu doar ca incerc sa inteleg cat mai mult din ce mi se intampla mie sau altora si sa fiu un om mai bun azi decat ieri. Altfel, nu-mi simt varsta in niciun sens negativ in afara de ticait (prietenii stiu de ce :), ma simt usoara si plina de idei mai ceva ca acum 10 ani (cand apropo, eram mult mai stresata si nici nu vedeam nimic prea promitator la orizont)...

Oda culorilor

Afara e o zi de toamna varianta gri ploios, iar eu scotocesc prin situri cu decoratiuni, pentru ca am de gand sa-mi zugravesc apartamentul (nu eu personal, desigur), cat de curand. As putea sa fac asta ore in sir- sa rasfoiesc cataloage de nuante, sa ma gandesc la combinatii, etc. Am descoperit un site fain al celor de la Dufa, unde poti face tot felul de simulari si ma joc asa de vreo ora. Mi-ar fi placut ceva verde in dormitor pentru ca iubesc verdele in aproape toate nuantele dar nu va merge cu restul - sifonierul, un poster Dali si o floare a soarelui tesuta din sfoara-, asa incat va trebui sa renunt. Ce pacat ca nu ne permitem sau nu suntem obisnuiti sa schimbam cromatica mai des, mi-ar placea sa schimb o data la 1-2 ani - sunt convinsa ca m-ar incarca de energie pentru cel putin cateva luni. Si cand e o zi ca asta in care nu-ti vine sa-ti scoti nici nasul afara, sa stai in casa ta primitoare, cu vibratii de vara sau oricare alte culori iti induc tie personal o stare de bine.

Pana si denumirile sunt senzuale sau inspirative, fie ale specialistilor - teracota, rosu burgund, verde toscan...fie cele alese de producatorii de vopseluri- illuminating yellow, knock-off yellow :), bondar boon, Transatlantic, sufers choice, wild thrill...si altele asemenea. Distractiv.

Designer de interior - o meserie foarte creativa care cred ca mi-ar placea.

Cu niste polonezi prin Bucuresti

Orasul nostru prafuit, cu gropi in trotuare sau colturi mizere intr-un bulevard central, cu maidanezi pe la colturi, lucruri pe care le observi si mai acut atunci cand il arati unor oameni care il vad pentru prima data, totusi impresioneaza prin energia lui colorata, si a faptului ca oamenii vor sa comunice unii cu altii. Chiar daca, in unele cazuri, nu stiu limba celuilalt (cum a constatat o colega de-a mea din Viena mergand cu trenul pe ruta Buc-Cluj- a stat in compartiment cu nevorbitori de engleza sau germana, dar care totusi i-au oferit fructe si suc si, in disperare de cauza ca nu pot sa vorbeasca cu ea, au incercat sa se faca intelesi vorbind mai ..tare :). Ca o paranteza, sa mergi cu trenul in Romania inca e o experienta de socializare - nu ca ar fi placuta intotdeauna, dar pentru un strain care vrea sa priceapa ceva despre noi, cred ca poate fi foarte relevanta. Oamenii totusi la noi au dorinta de a interactiona, au contact vizual, nu merg robotizati pe strada fiecare in legea lui. Bucurestiul nu este si nu va fi curand un oras frumos per ansamblu datorita traumatismelor la care a fost supus, dar are farmecul lui pe bucatele: o gradina ingrijita, o casa veche in stil parizian, un parc ca cel al Icoanei, libraria Carturesti de pe Magheru.. Trecutul nu-l mai putem schimba, noi am avut ghinionul unor demolari masive pe care alte orase est-europene nu l-au avut, dar ce e evident e ca niciunul din primarii de dupa '90 n-au iubit cu adevarat orasul si ca la 20 de ani distanta cateva chestiuni esentiale raman nerezolvate, ca infrastructura si renovarea centrului istoric.

Si cum ziceam, cu toate astea, o poloneza venita incoace prima data imi zicea ca se simte aici mai bine decat in Praga, asta fiind o chestie de perceptie a oamenilor, a energiei lor. Fiindca de cativa ani lucreaza cu mai multe tari din regiune pe care le-a tot vizitat, tot ea spunea ca cehii sunt, dintre toti esticii, singurii care si-au depasit complexul de inferioritate fata de Vest, se considera egalii lor dar sunt si mai apropiati deja de atitudinea lor individualista si indiferenta. Si nu e prima oara cand aud pareri in aceeasi directie despre cehi si in special de praghezi- se pare ca afluxul prea mare de turisti laudativi satureaza si determina schimbari in rau in comportamentul oamenilor. Oricum, m-am bucurat mult cand am auzit-o. Si cred ca e exprimarea corecta: nu "imi place mai mult orasul asta", ci "ma simt mai bine aici".