Despre copii

Cei care ma cunosc stiu ca nu sunt genul pentru care instinctul matern sa reprezinte un fel de Alfa si Omega existentei. Cu toate astea, am sesizat ca oamenii echivaleaza atitudinea asta cu a nu-ti place copiii si a nu ti-i dori deloc. Nimic mai gresit.

Pentru ca :

- da, nu sunt inebunita dupa toti copiii, recunosc, nu ma "topesc" cand vad orice copil. In genere, imi plac copiii spontani, vioi, nazdravani si nu ma incanta cei asa-zis "cuminti", care stau unde-i pui si nu te surprind cu nimic. Mai mult decat atat, cred ca si cu copiii, ca si cu adultii, functioneaza o anumita chimie: de unii copii te apropii imediat si ei de tine dar cu altii nu se intampla nimic;
- da, nu sunt convinsa ca a-i face reprezinta cel mai inalt scop in viata pentru orice femeie. Mai raman destule de descoperit si in alte zone ale identitatii, exact la fel ca si pentru barbati;

Si cu toate astea :

- cred ca atunci cand esti cu barbatul potrivit, compatibil, dupa un timp mai scurt sau mai lung dorinta de a face un copil cu el apare ca o etapa normala; si eu am trait dorinta asta atunci cand am iubit foarte mult, mi s-a parut fascinanta ideea sa am un copil cu barbatul respectiv, si a fost ceva simtit, instinctual as putea zice si nu un gand rational;

- si mie imi ticaie ceasul si imi pun de cativa ani intrebari (din ce in ce mai acut) despre numaratoarea inversa care a inceput si la capatul careia ar trebui sa gasesc o solutie de viata care sa nu fie o sursa de regrete mai tarziu. Si la faza asta, nu ma pot abtine sa constat cat de nefericita e conditia femeii care, vrand-nevrand, trebuie sa impace determinismul biologic cu conditiile concrete - care nu-s intotdeauna din cele mai prielnice pentru a aduce un copil pe lume.. Daca ar fi sa-mi urmez instinctul, as face un copil cu un barbat pe care l-am iubit total dar care nu a fost si nu este disponibil, insa mi-as crea singura un orizont de viitoare frustrari. Care e alegerea buna, in cazul asta ?

Unii doctori zic cum ca daca ramai insarcinata dupa 30 si intrerupi sarcina, sansele de a mai ramane din nou scad dramatic. Iata o alta dilema : ai ramas insarcinata desi nu cu barbatul cu care ti-ai dori sa ai un copil. Ce faci, alegi sa astupi ritmul sacadat al pendulului tau interior sau libertatea, cu pretul unor vesnice intrebari ipotetice ?

Din toata aceasta magma de posibilitati, un lucru stiu totusi: nu vreau sa ajung sa ma definesc exclusiv printr-un copil. Nu vreau sa "ma sacrific", asa cum se intelegea in urma cu cateva generatii, pentru copiii mei, iar interesele mele intelectuale, afective, etc sa nu mai conteze absolut deloc. Nu vreau sa fiu ca mama :) . Si, deloc surprinzator, atunci cand ai un confort financiar si mai ales de relatie, asta chiar se poate.