..a fost mai sec, nici nu se putea altfel. Nemtii si cand rad, si cand stau relaxati la o bere pe malul Rinului, sunt cumva altfel. Altfel decat noi, decat polonezii, decat sarbii, decat francezii, ...chiar si decat austriecii parca -dar sa nu exageram facand diferenta cu ultimii, nici chiar asa. De parca, cumva le-ar curge alt sange prin vene, pe sub pielea care are cu cateva grade sub 37. Mi-a placut remarca unui amic care isi face veacul pe la Munchen datorita jobului si care mi-a declarat ca acuma a priceput el de ce sunt orasele lor asa de impecabile: pentru simplul motiv ca nu sunt folosite decat in weekend :). Intr-adevar, stranie senzatie sa mergi seara pe strazi, nu tarziu ci intre 6 si 10 sa spunem, in timpul saptamanii si sa nu vezi decat cativa oameni rataciti, sa n-auzi zgomotul ala de fond care te face sa te simti intr-o comunitate. De data asta am stat intr-un hotel "de cartier" insemnand nu in zona centrala, ci aproape de companie si de cladirea expozitiei lor cvasi-permanente - Koln Messe. Totusi, un cartier normal, cu blocuri in care se presupune ca traiau oameni, si totusi dupa cum spuneam acelasi sentiment straniu de lipsa de viata. Trebuie insa sa remarc ca numai din punct de vedere uman, pentru ca auzeam pasarelele o splendoare si pentru prima data in viata mea intr-un oras, am vazut pe o pajiste ...iepuri. Da, iepuri maronii, de camp, care iesisera la o plimbare probabil, din tufisuri..
Altfel, imi place sa lucrez cu ei si mi-ar fi placut sa fim coordonati de cei din Germania. Nimic nou sub soare. Desi dupa Cracovia cea exuberanta, vibrand de oameni si de energie in toate cotloanele- si nu stiu cum, dar nici pe stradute mai retrase nu am avut o senzatie comparabila cu cea din Germania-, Kolnul pare mai sec, dupa cateva zile ii descoperi un farmec discret, de burg pitoresc, cu putinele case traditionale tuguiate ca sa dea bine in vederi - acele case fiind, de altfel, cele cu restaurante pe malul Rinului. Domul e dintr-un alt film pentru mine, cu un gen de arhitectura prea sobru si medieval pentru gustul meu. Ce imi voi aminti cu placere vor fi sederile la terase in bataia soarelui -da, am prins o vreme excelenta comparat cu ultima saptamana in Polonia, plimbarea peste podul Hohenzollern unde indragostitii isi prind lacatele de un gard de sarma, ca simbol al indestructibilitatii relatiei lor, inserarile tarzii (dupa 9.30) si dragutul muzeu al ciocolatei.
Dar despre el, intr-un episod urmator.
