Altfel

Acum ceva timp am facut 'curatenie' in blog-roll, am mai sters bloguri unde nu se intampla nimic de luni de zile. Azi in blog-rollul Andreeei l-am gasit pe Gradinar, cum isi zice el. A fost refreshing sa citesc si sa vad poze ale unei alte realitati, colorata mai viu si mai aproape de ritmurile naturale. Nu m-as vedea in momentul asta crescand animale si mancand numai din ce cultiv eu (mai ales ca nici la gospodaritul urban nu sunt o experta :), dar sa deschid geamul dimineata si sa vad case si ceva mai mult verde in loc de blocuri gri si 3 pomi firavi pe un petec de gazon, cu siguranta mi-as dori. Si cu siguranta ii admir pe cei care incearca o altfel de existenta, care au curaj sa si experimenteze in loc sa viseze o viata la 'cum ar fi fost daca'. De curand stateam si ma gandeam daca in cei 12 ani de angajat, am avut vreodata un concediu mai mare de 2 saptamani (nu stiu cata lume stie, dar codul muncii spune ca e obligatoriu sa iti iei anual minim 3 saptamani legate..in fine. si eu am aflat, cu surprindere, abia cand am inceput sa lucrez in hr). Raspunsul este previzibil, ba am avut si multi ani in care o saptamana a fost maxima luata, din diverse motive, uneori tinand de mine dar e cert ca marea majoritate a firmelor considera un concediu de 2 saptamani un fel de favor, daca e vorba de mai mult deja se cer explicatii si uneori, si dupa explicatii, simplu 'nu se poate'. Desi viata intr-un oras ca Bucuresti ar cere niste luni de spalat creierul cu soare si liniste... dar lasand asta la o parte alta relaxare ai, orice vacanta ai alege, intr-o luna fata de o saptamana sau doua. Bucatile alea de timp in care sa poti sa descoperi lumea in care traiesti, sunt mici, portionate. Gandul ca o sa am mai mult timp la pensie nu stiu de ce, dar personal nu ma incalzeste. Evident, si firmele au ratiunile lor, ma gandesc ca intr-o firma mica chiar te poate da peste cap perioada vacantelor daca nu le planifici cum trebuie, dar tare mi-e ca per ansamblu la nivel de societate sa fii cat mai activ si mai muncit e pus in legatura directa cu cat de competitiv esti. Cel putin la noi, care ne straduim din greu sa ne recuperam frustrarile consumiste cu radacini vechi, de tip comunist. Ce downshifting, ce-i aia, mai nimeni n-a auzit. Iar de practicat, si mai putini. Dar uite ca mai sunt cativa care incearca sa traiasca altfel, noroc cu blog-rollurile..

Poza e tot de pe blogul de care scriam. Impartasim si o anume viziune despre Romania. Istoria de aici http://undevainromania.wordpress.com/2009/08/13/asta-e-poiana-mea/ mi s-a parut fermecatoare.

2%

Azi am avut de depus niste declaratii pe la Administratia financiara si una din rubrici se referea la acei 2% din impozit, pe care, ca si angajatii, si unele categorii de pfa-uri ii pot directiona catre o fundatie/ong. Ma gandisem sa-i dau celor de la mesajepentrumare.ro, care se ocupa de revitalizarea unor specii de pesti din Marea neagra, dar ei nu sunt organizati ca un non-profit, deci nu se putea. Asa ca am ales Mare Nostrum, o fundatie care incearca o revitalizare a uscatului de langa mare :). I-am descoperit pe site-ul unui alt ong care mi-e tare drag, Copacul de Hartie. Cu Copacul am fost si la o plantare de salcami acum un an, in Hateg, o experienta care a meritat fiecare minut petrecut acolo: experienta in sine cu pomisorii si oamenii pe care i-am cunoscut cu ocazia asta.

In fine, ce vroiam sa spun e ca exista tot felul de fundatii care chiar fac ceva si daca nu te poti mobiliza sa participi ca voluntar din cand in cand (desi asta ar fi cel mai bun gest), macar sansa de a le dona acesti 2% e pacat sa o irosim, uneori din simpla comoditate. Cei de la Mare Nostrum nu aveau postate pe site toate datele pe care formularul de la finante le cerea, dar un telefon de cateva minute a lamurit tot. Chiar nu e mare lucru. Si nu cred ca trebuie sa te sensibilizeze o anumita cauza abia atunci cand esti afectat personal, cum discutam recent cu o prietena care pana sa se confrunte cu o problema de sanatate a propriului copil, nu s-a gandit niciodata sa doneze/ ajute cat de putin vreo organizatie/caz umanitar. Si un sms sau apel telefonic taxabile contribuie cu ceva si adunate, aceste gesturi pot reprezenta mai mult decat crezi.

Iarna la birou

Dintre toate birourile unde am lucrat, cel de acum imi place cel mai mult. Si ca locatie, si ca spatiu interior. De cand l-am vazut prima data, m-a cucerit perspectiva eclectica pe care o ai asupra intregii zone: se vad acoperisuri de toate formele, pentru ca pe langa blocuri sunt si multe case si vreo 2 biserici mari.

Nu-mi place iarna in oras, de regula. Daca sunt la munte, e altceva. Dar trebuie sa admit ca in dimineata respectiva, cand tocmai ninsese zdravan peste noapte si s-a nimerit sa am aparatul la mine, totul arata de fairy-tale. Mai ales privit de la geam :)

Ultima poza face exceptie, e din curtea Muzeului Taranului, unul din locurile mele preferate din oras - cu o terasa si un cinema "altfel". Da, iarna poate fi frumoasa si in Bucuresti, in anumite coltisoare. Sunt convinsa ca in orase cu mai multa arhitectura veche, ar avea si mai mult farmec - in Bruges sau Gent din Belgia, de exemplu.

Kindness pays off

Lucrez in HR de vreo 7 ani. Nu conteneste sa ma uimeasca, pana in ziua de azi - lucru confirmat si de altii- cat de putini sunt cei care isi gandesc pe termen lung un traseu, care isi pun intrebarea "daca maine n-o sa mai am jobul asta, ce (altceva) as putea sa fac ? " Sunt oameni care au lucrat peste 10 ani in aceeasi firma si care probabil ar fi ramas acolo si urmatorii 10, dar uite ca a aparut ceva imprevizibil cum e aceasta criza si s-au trezit ca nu mai au loc in minunata companie. Dintre care, unii in situatia in care avusesera un job atat de specific companiei in cauza, incat nu-si pot gasi usor ceva echivalent in alta, desi au avut pozitii de directori.

Faptul ca in perioada asta e greu sa-ti gasesti alt job - citeam azi ca ar fi in medie cam 1,500 de aplicanti la un job pe un site, si ultimul meu proiect cu anunt o confirma- e una. Ce agraveaza si mai mult lucrurile e daca in tot acel interval in care omul a lucrat intr-un singur loc n-a stiut sa isi cultive relatiile personale. Relatii care se construiesc, care implica sa raspunzi la cate o rugaminte. Unii nu au stiut sau nu au considerat ca ar avea nevoie sa faca asta si iata reversul, acum n-au la cine sa puna o intrebare. Uneori si o simpla informatie din inside e pretioasa -eu am ajuns sa ma angajez prima data doar pentru ca cineva a fost suficient de amabil sa-mi spuna ca la compania X se fac recrutari, nimic altceva ca vreun contact, nici macar vreun telefon de la HR. Restul a fost treaba mea - sa aflu cui sa trimit cv-ul, etc, dar a contat ca cineva mi-a dat "pontul" la momentul potrivit.

Nu pot sa inteleg oamenii care, ajungand la un moment dat pe o pozitie mai "sus", uita sa mai raspunda la telefoane. In schimb te cauta iar cand au ei nevoie de ceva, de parca relatia ar fi exclusiv univoca. Nu e greu sa construiesti relatii cu altii, daca la baza lor sta un schimb onest. Oamenii isi aduc aminte de tine si dupa mult timp de cand n-ai mai vorbit cu ei, daca atitudinea ta a fost cea corecta. Dupa cum, daca te-ai facut de negasit la un moment dat, isi vor aduce aminte si de asta.

In niciun caz nu ma bucura rautacios faptul ca unii acum sunt in postura de a-si cauta job. Dar poate ar trebui ca unii sa-si mai aminteasca faptul ca nimeni nu e de neinlocuit, si ca gesturi simple iti pot fi de mare folos pe termen lung.

Daca nu vorbesti despre ele, e pacat

Sunt intr-o perioada de citit asiduu, citesc pe banda rulanta tot felul de carti iar daca vreuna ma prinde, mi-e greu s-o mai las din mana. Ma motiveaza si vremea inchisa de afara. Erau perioade in liceu cand daca o carte nu ma prindea de la primele 2 pagini, o astepta un frunzarit pe diagonala. Acum sunt mai rabdatoare. De exemplu, mi-am luat acum 2 saptamani o Herta Muller - recunosc, in urma publicitatii care i s-a facut dupa Nobel. Total neatractiva la primele pagini, dar daca insisti, merita. N-am avut ocazia des sa vin in contact cu oameni care au invatat romana ca a 2-a limba, si in niciun caz nu s-a nimerit sa fie scriitori. O nemtoaica ce recunoaste onest vioiciunea unei limbi fata de exactitatea seaca a celeilalte, in multe cazuri. Un om amenintat cu moartea direct si indirect intr-o Timisoara comunista, renegat de cei din comunitatea ei (un satuc nemtesc din Banat, in care romanii erau vazuti ca "murdari si lenesi", ca o forma de aparare a "soiului superior" care erau localnicii), crescuta intr-o casa fara nicio carte si, mai mult, in care cartile erau privite ca ceva rau, diavolesc. Original pentru un viitor castigator de Nobel pentru literatura, nu ?

Unul din scriitorii care mi-a placut foarte tare cand l-am descoperit cu "Prins", Petru Popescu, a publicat o noua carte despre tineretile lui comuniste cu indragosteli de fiica puterii, Zoia. N-am apucat sa-l citesc, doar am parcurs niste cronici si inteleg ca a cedat tentatiei de a scrie intr-un stil consumist, american, influentat probabil de cariera lui de scriitor de acolo. Pacat. Cred ca inca avem nevoie de o literatura de buna calitate despre generatiile alea. Petru Popescu, asa cum il tineam eu minte, era un scriitor viu, cu nerv, care nu se ferea sa se uite in fata la dilemele pe care epoca i le provoca unui tanar rebel. Daca onestitatea se pierde si intervin cliseele, talentul literar nu mai foloseste la nimic. A, iti foloseste sa vinzi. Dar pe termen lung cartea nu ramane o referinta.

Tatal unei prietene, fost lucrator in defuncta Securitate pe parte de contraspionaj, publica de cativa ani un fel de memorii, in care isi exprima punctul lui personal de vedere asupra evenimentelor din decembrie. Cred ca e vorba si de o exorcizare a intrebarilor lui chinuitoare de dupa '89. Dilema lui, intrezarita printre randuri, e daca faptul ca si-a facut bine treaba, in slujba unui regim pe care nu si l-a ales, il absolva de vina de a fi fost parte a unei structuri universal perceputa ca represiva. In opinia lui, Securitatea a fost pe nedrept invinuita de tot raul, pentru ca in marea majoritate oamenii din sistem chiar serveau interesele tarii si in plus urmau niste ordine. E greu de judecat, sunt multe nuante. Intrucat n-am trait in perioada respectiva ca adult, prefer sa vad lucrurile cu moderatie, dar sunt fericita ca tatal meu, cand i-a fost oferita o astfel de cale, a zis pas. M-a scutit de multe intrebari existentiale. Herta Muller, o prigonita de Securitate, vine cu o marturie la polul opus. Ce faci daca esti copilul cuiva care - in termenii de acum- a facut un fel de pact cu Diavolul ? O solutie ar fi sa-i citesti pe amandoi.

Imi plac cartile de confesiuni, legate de realitati la care te poti conecta. Si cred ca e bine sa le vorbesti si celor din jur despre ce-ai citit si te-a impresionat : emotional, intelectual sau cum vrea fiecare sa denumeasca. Nu atat ca sa-i determini si pe altii sa citeasca acele carti (am priceput intr-un final ca a nu citi constant nu trebuie sa primeasca obligatoriu un vot de blam daca iti alimentezi dorinta de cunoastere in alte moduri), cat pentru a face sa circule idei bune, provocatoare. S-a intamplat uneori sa mi se povesteasca despre o carte fara sa ajung s-o citesc dar povestirea aceea sa rezume atat de bine esenta cartii respective incat sa imi adauge o noua idee pe un anumit subiect.

Cand o sa ma fac mare, dupa primul milion de euro, am sa-mi iau un curs de Creative writing si o sa-mi incerc si eu puterile la scris. Asa, pe modelul Hugh Grant - "Întotdeauna mi-am promis: când vei realiza câteva filme drăguţe şi vei câştiga ceva bani, vei scrie în sfârşit romanul tău". Pana una alta, mai scoate o comedioara cu Jessica Parker si isi aduna curaj sa termine prima jumatate a cartii.

Adam

Cu toate că se afla în rai,
Adam se plimbă pe alei preocupat şi trist
Pentru că nu ştia ce-i mai lipseşte.
Atunci Dumnezeu a confecţionat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Şi primului om atât de mult i-a plăcut această minune,
Încât chiar în clipa aceea
Şi-a pipăit coasta imediat următoare,
Simţindu-şi degetele frumos fulgerate
De nişte sâni tari şi coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Eva răsărise în faţa lui.
Tocmai îşi scosese oglinjoara
Şi se ruja pe buze.
"Asta e viaţa !" a oftat Adam
Şi-a mai creat încă una.
Şi tot aşa, de câte ori Eva oficială
Se întorcea cu spatele,
Sau pleca la piaţă după aur, smirnă şi tămâie,
Adam scotea la lumină o nouă cadână
Din haremul său intercostal.
Dumnezeu a observat
Această creaţie deşanţată a lui Adam.
L-a chemat la el, l-a sictirit dumnezeieşte,
Şi l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

(Marin Sorescu)

De la Cristi preluata

A inceput un nou an. Lent, deocamdata - inca multi sunt in concedii, la job e cam aceeasi stare de relax ca inainte de Craciun.Incerc sa ma scutur si eu de lentoarea care mi se transmite. Cu atat mai mult am timp sa urmaresc cat se poate de activ blogurile altora..

Am citit postul lui Cristi Margarit si mi-a parut rau ca n-am avut cum sa-i las un comentariu de data asta. Sa ii spun cat de mult sunt in asentimentul lui. E o opinie la care am ajuns si eu dupa ceva reflectii, si nu din teribilismul de a face altfel decat toata lumea. O opinie pe care ma feresc s-o aduc in discutie, pentru ca invariabil am parte de reactii siderate. Vai, cum se poate sa gandesti asa ? Si daca mai demult ma incitau astfel de reactii si cautam argumente in speech-ul celuilalt, acum prefer sa nu mai dezbat deloc, cu exceptia situatiei in care persoana se arata chiar foarte deschisa la cap. M-am saturat sa ma justific, sa-mi pun capac singura si sa pretind ca asa ar trebui sa ma simt bine.

Nici eu nu ma consider atee ci crestina, dar cred ca diferenta esentiala care isca o prapastie intre mine si cei care incearca sa-si traiasca viata dupa ce le spun preotii e ca eu nu reusesc sa asimilez ideea ca viata ar fi o lunga ipasire a vreunui pacat originar sau din neam si ca atare, ca la tot pasul ar trebui sa-mi cer iertare pentru ce imi face placere. Sexul nu-l vad exclusiv pentru procreere, mancarea exclusiv ca sa ne tina in viata, cred ca oarece mandrie e utila si ca daca nu ai vocatie de ascet (cum marea majoritate a lumii n-are), daca traiesti prin renuntari repetate, ajungi ori nevrotic ori psihopat.

Pe de alta parte, suntem crestini si asta are si parti bune. Dar nu pricep de ce doar din motivul asta ar trebui sa ma uit de sus la alte religii, ca si cand ele nu ar putea fi o cale de a ajunge la spiritualitate. Pentru ca pana la urma asta urmaresc cam toate, nu ? De ce as decreta eu, in calitate de crestin, ca numai eu detin "adevarul". Ca sa nu ne mai aducem aminte cate masacre si constrangeri au fost facute in numele crestinismului cu popoare "pagane". Nimic nu cred ca iti poate da dreptul sa convingi cu forta.

Inca nu am un copil, dar inteleg dilema lui Cristi. Mie botezul nu mi se pare o concesie majora, dar tind sa cred ca pana la urma e tot o superstitie. Multor copii, botezati sau nu, li se intampla din pacate accidente sau boli incurabile. Pedeapsa divina pentru pacatele parintilor/stramosilor, Adam si Eva, etc ? Sa fim seriosi. Mai degraba pedeapsa previzibila pentru devierile societatii, cu alimentatia ei stricata, cu sofatul dement, etc. Cand nici astea nu pot fi luate in discutie, probabil intervine ceva aleator - dar in niciun caz n-as vedea problema in registrul "platirea pacatelor".

Totusi, cred in ideea de cautare a spiritualitatii. Sustin religiile care nu doresc sa se impuna altora cu orice pret, care nu te agreseaza ci iti ofera confort fara a te face sa te simti vinovat ca existi, religiile care promoveaza respectarea universului in ansamblul lui (cum e la budisti cu natura). Fanatismul si luatul "ad literram" sunt din cu totul alt film. Suspectez ca biserica a avut un interes in a perpetua textul asta cu vinovatia pentru binele ei propriu, altfel cum ar fi putut prospera atatea ierarhii de "fete luminate" si o institutie cu atatea proprietati, care de multe ori a cautat sa-si asocieze si oameni cu influenta politica ?

Sex si one-time only

Sexul in Romania inca este supus unui dublu standard. Se vinde, se prezinta si se consuma intr-un mod agresiv (ma refer la media), dar cand vine vorba de ce inseamna pentru barbati si femei, inca multora nu le suna ok ca o femeie sa admita ca a avut o aventura. Ca a ales pur si simplu sa se simta bine intr-o seara/ noapte, stiind foarte clar de la bun inceput ca nu va dori o continuare. Ca doar a vrut sa aiba parte de adrenalina descoperirii pe repede-inainte a unei alte persoane, fara inhibitii si false pudori si de un sex bun. Nu cred ca e de recomandat ca reteta de viata daca totusi la un moment dat vrei sa ai o relatie pe termen lung - si daca-ti faci iluzii ca totusi acesta ar putea fi un inceput s-ar putea sa fii foarte dezamagita - dar nu vad de ce ar fi de privit cu ridicat din sprancene o astfel de optiune. Si femeile sunt animale sexuale, si uneori contextul nu iti permite sa ai o relatie fizica asa cum ti-ai dori, dar totusi simti nevoia imperioasa sa fii cu cineva, sa iei din energia unei astfel de intalniri "rapide". Sigur, asumandu-ti tot ce inseamna asta: posibilitatea ca a doua zi cel de langa tine sa ti se para un strain, sexul sa nu fie cine stie ce, si cel mai neplacut - ca cel in cauza sa nu stie/ fie in stare sa incheie tot episodul intr-un mod elegant. Si poate ar mai fi o conditie: ca facand asta, sa nu distrugi o relatie la care chiar tii. Daca totusi lucrurile merg pe linia de mijloc, o astfel de partida poate sa fie exact ce iti trebuia ca sa inchei o depresie dupa un fost, ca sa te simti din nou atractiva si plina de vitalitate, si mai ales ca sa iti reamintesti de ce ne place sa facem sex :).

De ce ziceam ca sunt sanse foarte putine ca un one-night stand sa se transforme intr-o relatie ? pentru ca in cele mai multe cazuri, faptul ca ajungi atat de repede la o intimitate fizica arde niste etape care foarte greu mai pot fi recuperate. Cand ai ajuns sa cunosti cat de cat pe cineva, latura fizica capata alte semnificatii, exista o intimitate de alta natura care ar trebui sa iti dea cateva indicii (de sperat, pozitive) despre cum vor decurge lucrurile. Personal, din toate povestirile pe care le-am auzit de-a lungul timpului n-am dat peste o relatie care sa se fi dezvoltat dintr-un one-night stand. Poate si pentru ca pe undeva, in mintea chiar si a celor mai liberali barbati, ramane infipta ca un cui indoiala ca o tipa care s-a "lasat" asa de usor poate fi o miza de luat in seama in calculele lor de viitor. Poate e o reminiscenta retrograda, nu stiu. Oricum, barbatii ar trebui sa se mai obisnuiasca cu ideea ca si femeile dezbraca in gand cate un barbat mai aratos chiar daca sunt intr-o relatie stabila, ca nu neaparat faptul ca isi imagineaza inseamna ca vor si trece la fapte...atata timp cat ele chiar sunt multumite cu ce primesc. Pentru ca, in cele mai multe cazuri, femeile totusi sunt dependente si de tandrete. Vrei sex salbatic, dar vrei si ca dupa sa adormi in bratele lui si nu fiecare in partea lui de pat sau, si mai rau, fiecare in patul lui.

Uneori, mai trebuie spus, exista insa si situatia exceptional de rotunda in care poti avea parte de o aventura cu de toate - sex si ceva tandrete. Ok, nu de acelasi fel ca cea pe care o primesti intr-o relatie inchegata, dar totusi tandrete. In cazul asta, aventura chiar poate ramane o experienta foarte placuta, pe care o poti pune la pastrare pentru perioadele mai putin faste...

Later edit: Unii care imi transmit numai verbal comentarii la posturile mele, au inteles- eronat- ca sunt adepta aventurilor chiar daca am o relatie stabila. On the contrary...

1 ianuarie

Imi place ideea de Revelion- zic asta pentru ca alti prieteni ai mei imi spun ca pentru ei nu reprezinta nimic. Din pacate, revelionul de anul asta la palatul Ghica nu a fost o reusita, in principal din cauza muzicii. E prima oara dupa mult timp cand plec de la un revelion doar la 3 dimineata. Totusi, pentru ca nu am adormit imediat, am apucat sa vad cum spre ora 6 peste oras s-a lasat o ceata groasa, alburie - a fost spectaculos pentru ca s-a intamplat in cateva minute.

Anul care tocmai s-a terminat n-a fost dezastruos, dar cea mai neplacuta stare cu care-l asociez a fost incertitudinea. De la noul an sper sa am parte de lucruri mai clare - in toate privintele si la urmatorul revelion sa nu ma mai separe nicio distanta de persoana cu care as vrea sa fiu.

La multi ani !