vineri, 11 iunie 2010

Jale

Asta e senzatia de cand m-am intors in tara dupa luna de training din Polonia/ Germania. Nu ca nu era rau si inainte de a pleca, dar m-a izbit si mai tare comparat cu atmosfera de acolo. Firme care fac restructurari sau se inchid de tot..mai ales ca am inceput in forta cu recrutari pentru noile magazine si am auzit povestile celor care au venit la interviu, multe fete in somaj deja. Un ton sumbru, de ingrijorare din roate partile, pana si tipa de la magazinul de unde iau paine imi zicea ca au scazut vanzarile. O prietena de-a mea bugetara e alarmata de scaderile de salarii care vor urma...dupa ce deja a avut parte de una. Si e unul din putinii oameni de la stat pe care ii stiu care chiar munceste mult peste program si e extrem de constiincioasa. Peste tot nesiguranta, pare ca niciun job nu mai e cu adevarat sigur- nici la multinationala, nici la romaneasca whatever.
Din toate astea, iata ce am inteles eu : ca e criza peste tot, da, stiam. Ce ne paste e insa ca din cauza unor decizii politice iresponsabile sau intarziate sa nu ne redresam in ritmul celorlalti. Atata cat ma pricep la economie, nu cred ca o economie sanatoasa poate scadea asa de dramatic, de la 8 la -7 intr-un singur an. Deci cu alte cuvinte, pot sa imi fac treaba cat de bine si compania la care lucrez sa fie cat se poate de serioasa, daca totul in jur pica precum un castel de carti de joc, n-am ce face. De ce ? Doar pentru ca am ghinionul sa traiesc in Romania si nu in Polonia, de exemplu ?
Pentru prima oara dupa multi ani m-a incercat un sentiment de frustrare si de dor de duca. Ma consoleaza numai gandul ca, oricat de grele ar fi timpurile astea, totusi nu e ca un razboi. Sau cum ar fi fost o tinerete traita complet sub comunism.
In tot amalgamul asta depresiv, am mai descoperit niste mici placeri. Intrucat nu mai am norocul sa am un birou aproape si fac minim o ora pe drum, am inceput sa ascult audio-bookuri. Acasa nu am rabdare sa ascult, prefer sa iau cartea in mana- am senzatia ca pana as ajunge eu cu ascultatul la 1/2-a cd-ului, cartea ar fi deja terminata :). Recomand Andrei Plesu- "Comedii la portile Orientului". Nu toate panseurile sunt memorabile, dar tipul fara niciun dubiu, are haz. Cand plec dimineata, ascult Guerrila- sunt singurii care nu mi se par super-comerciali si cu umor idiot. Dar pentru seara, daca nu am stare de muzica fiind prea obosita, un audio-book e chiar linistitor.