Cei de la fundatia "Bucurestiul meu drag" - http://www.orasul.ro/ au avut o idee isteata: sa alature unor poze scoase de la naftalina, de prin anii '60-70, unele facute acum in aceleasi locuri. Asa cum vorbeam cu o colega de liceu, arhitectura socialista care domina fotografiile vechi e hidoasa, si cu toate astea e cea pe care o voi asocia intotdeauna copilariei mele si nu voi avea cum sa evit un sentiment nostalgic. Un oras care daca n-ar fi cazut prada demolarilor si ambitiilor unor trogloditi, ar fi putut arata azi ca Praga. Ok, poate nu ca Praga, dar oricum ar fi avut un farmec al lui si foarte probabil ar fi putut aspira la un statut turistic. Se pare ca uitam prea des ca formula la care s-a ajuns in ce priveste orasul nu NE reprezinta, ci reprezinta doar compromisul care ne-a si i-a fost impus.
Sunt cladiri pe care n-am sa le suport niciodata, oricate argumente s-ar aduce in favoarea lor: de exemplu, fosta Casa a Poporului. Dar restul, blocurile familiare din alte zone - ca Titan, in care am crescut, sunt parte din identitatea mea.
M-am bucurat mult cand am gasit site-ul cu pricina, care se dedica descoperirii sau redescoperirii unor locuri diverse din oras. Oras care merita si el efortul asta, dupa cate traumatisme a indurat. Si pe care, cu toate neajunsurile, il accept si mi-e drag. In sepia, alb-negru sau color, il iubesc ca pe un barbat ale carui imperfectiuni nu mai sunt demult un mister, dar ai o istorie cu el si asta face toata diferenta. Iar celor care se grabesc sa il critice (mai ales celor care n-au copilarit aici), le sugerez sa reflecteze asupra lipsei lor de rabdare sau se intrebe ce au facut ei personal ca lucrurile de care se plang sa stea altfel. Toata stima pentru cei de la fundatie.
