2 luni si 14 zile

Atat a durat pana am gasit un job nou, in anul de gratie 2010, cu 12 ani de experienta in munca din care 7 in minunatul HR. E mult, e putin ? E mult daca nu (mai) ai deja un job si esti presat de clepsidra care curge pana la ultimul banutz. E poate mai putin decat te astepti cand incepi sa cauti si vezi literalmente sute de aplicanti pentru un job.

Ce-am invatat din experienta asta ? Mi-am reamintit ceea ce stiam deja- ca maniera in care te desparti de un om inclina balanta impresiei finale pe care acel angajat o va avea despre companie, intr-o parte sau alta, no matter what happened before. Ca si candidat, trebuie sa stii sa exersezi modul de receptare a refuzurilor. As prefera sa mi se ceara sa acord la randul meu un feed-back despre cum decurg selectiile (macar la cele la care am ajuns in ultima etapa), dar firmele nu sunt inca pregatite pentru asa ceva. In Romania inca nu multi inteleg ca si omul care vine la interviu examineaza atmosfera, felul cum par viitorii colegi, si ca face la randul lui o alegere - daca vrea sa se angajeze acolo sau nu. Ca e bine sa cauti acele locuri in care nu se asteapta raspunsuri standard, ci personale, si in care te simti dorit. Apropo, si cand faceam eu interviuri ma scoatea din sarite motivatia cu provocarea, vizavi de schimbarea unui job ..." am plecat desi totul era la superlativ, dar imi doream o noua provocare " !! Ei na, si macar chiar daca a fost asa, formuleaza mai concret, frate, ce naiba se intelege din asta, "provocare", ca mi se strepezesc dintii cand aud. Am preferat intotdeauna oamenii care au avut curajul sa fie autentici la interviu si sa prezinte si nemultumirile pe care le-au avut, fara sa para ca drumul lor in viata a fost de personaj de film american de succes, nascut pentru a fi lider. Pana la urma doar nu bifam o lista de raspunsuri corecte, ci incercam sa intelegem o persoana si cat de potrivita ar fi ea pentru ce are compania de oferit.

Oricum nu e o perioada in care sa faci schimbari - decat daca chiar sunt foarte necesare -deci nu doresc nimanui sa-si testeze capabilitatile tocmai acum.

Giselle

Aseara am incercat pentru prima data un balet. Nu, nu sa dansez eu :), am mers la "Giselle", la Opera. Aveam retineri, intrucat ma temeam sa nu fie niste figuri searbede, repetitive, cum tineam eu minte din ce mai vazusem la tv prin copilarie..Am fost extrem de placut surprinsa de contrariu: o coregrafie placuta, modernizata - dar nu moderna pe stilul de "dans contemporan", pe care nu totdeauna il pricep si ca atare, pot sa il apreciez. Gratie, sveltete si o asociere foarte potrivita a miscarilor cu muzica. Sala, aproape plina, a aplaudat dupa aproape fiecare moment executat. Povestea nu e cine stie ce, o romantata cum si in opera gasesti destule, dar coregrafia o pune in valoare. Acum cred ca mi-ar fi placut sa fac niste balet cand eram mica..

In plus, s-a nimerit sa fie spectacol aniversar Elena Dacian, fosta prim-balerina a Operei. Era emotionata...si desi habar nu prea am de arta asta si cu atat mai putin de ce a facut ea, iti creeaza totusi o senzatie sa vezi cum cineva e aplaudat minute in sir.. probabil ca dupa o viata pe scena, oricat de superficial ar parea, cam asta e tot ce ramane mai pretios.

Multumim din inima primariei

De luna asta au inceput ridicarile de masini si in sectorul nostru. Pana acum primarul - care chiar a facut mai multe lucruri ok, se vad cu ochiul liber diverse imbunatatiri , mai ales prin comparatie cu stagnarea din anii precedenti cu Inima mica Inimaroiu- dovedise ceva bun-simt referitor la subiect si declarase ca nu va incepe aceste ridicari pana ce nu rezolva problema locurilor de parcare. Acum, probabil ca a considerat ca e rezolvata si a purces la masuri coercitive pentru nesabuitii care o mai lasa in statii, in dreptul zebrelor, s.am.d. S-or fi suplimentat locurile prin alte parti, in a mea - Tineretului/ Vacaresti nu e absolut nicio schimbare: locuri platite nu sunt pentru ca deja le au mai vechii locatari din zona de ani de zile, iar in rest, daca ajungi seara acasa - deja dupa orele 19-20.00 nu mai gasesti nimic liber in jurul blocului si trebuie sa te orientezi in bulevard. Unde nici acolo nu ai prea mult de ales, au fost dati cand m-am invartit minute bune. Amenda + toate taxele ? aproape 600 ron. Putin, nu ?

Sunt de principiul ca taxele trebuiesc platite si ca indiferent cate tare are statul roman, macar platindu-le ii oferim o baza sa faca ceva de acum incolo. Dar suma asta, in conditiile date, e chiar un abuz. Cu exemple din astea inteleg de ce-ti vine o mare greatza care se poate generaliza la tot ce reprezinta stat/ perspective in Romania.

A mea era parcata in statie. Probabil ar fi trebuit sa o aduc pe bloc, daca nu m-am putut decide sa blochez masinile unor vecini..sau sa parchez in alt cartier si sa vin pe jos.

Polonia in goana calului

Am fost in Polonia, o zi. Nu e cea mai fericita varianta, desigur, dar asa a fost contextul - fiind vorba de un interviu pentru un viitor job.

Deci dupa ce am vazut Varsovia doar de deasupra, am ajuns la destinatia mea, Cracovia. Oras al carui centru istoric e in patrimoniul UNESCO, fiindca s-a pastrat arhitectura medievala- spre deosebire de Varsovia, care dupa bombardamentele din al doilea razboi, a fost reconstruit in stil modern aproape complet (asa ca am fost mai castigata vazand Cracovia).

Scurte impresii in cele 3-4 ore pe care le-am avut libere, sfidand ploaia care incepuse: oras frumos, curat, polonezii par mai destinsi si mai instariti decat ai nostri. Te simti imediat familiar pentru ca le poti citi ceva pe fete, sunt expresivi, rad, vorbesc, asemanator cu senzatia pe care am avut-o in Serbia. Urmare a recentului dezastru aviatic- peste tot steaguri nationale, simple sau in berna, chiar si pe fatada supermaketurilor, de altfel pe la ora pranzului se pregatea de o adunare comemorativa langa principala catedrala si am vazut trecand grupuri de elevi cu cate un drapel. Nu stiu daca tot legat de asta, stewardesele de pe toate zborurile - care erau toate poloneze- nu au zambit deloc.

Pe drumul de intoarcere am stat de vorba cu cineva despre istoria lor - intr-adevar aspra, vreo 450 de ani au stat impartiti intre rusi, nemti si austrieci. Cu toate astea, din cate mi s-a relatat opinia publica actuala nu este incrancenata, ci mai degraba cultiva mandria nationala dar si este dispusa sa cada la pace cu fostii inamici istorici.

La intoarcere, avionul era plin, inteleg ca sunt multe companii care au afaceri in Romania si ca ei gasesc ca suntem foarte asemanatori lor ca mentalitate.

Sicko pe romaneste

Asta-seara am facut o runda de Michael Moore. Ultimul film, cel cu capitalismul, are cateva chestii interesante, dar mi s-a parut un pic prea tendentios si in stil prea alarmist, gen Zeitgeist. Dar dup-aia am cautat Sicko, pe care de mai demult vroiam sa il vad (tks Cami, pentru letmewatchthis.com !). Mult mai bun. Exceptand faza dinspre final cu spitalul din Havana, care cred ca e spitalul "de dat bine la camera" al tarii - pentru ca asa si la noi s-ar gasi niste spitale de stat care filmate din anumite parti, sa arate ok, dar realitatea generala e dupa cum stim, cu totul alta. Deci, cum ziceam, exceptand faza cu Havana, un film mult mai inchegat si mai la obiect. M-a facut sa ma gandesc ca in Romania ar fi relevant un film care sa puncteze niste posibile cauze pentru care- desi suntem fericitii beneficiari ai unui "universal medical care" daca e sa judecam din punctul de vedere al lui Sicko-, de vreo 20 de ani nu s-a schimbat fundamental nimic in sistem si serviciile medicale raman la fel de proaste. Ar insemna ca cineva are interes sa le mentina asa. Si nu m-ar mira sa fie legat de extinderea unor retele de clinici private. Cat despre industria medicamentelor, "numai de bine" - e unul din domeniile pentru care nu mai am niciun respect de cand am avut tangenta si am vazut cum se imping prescriptiile de catre diverse firme producatoare si/ sau distribuitoare, nu mai vorbim de altele din cercetare, studii clinice care nu stiu cum se face ca mai tot timpul ies bine si asa mai departe.

Deci poate ii vine vreunui realizator ideea sa lamureasca intr-un film genul asta de dileme. Ca realitati ca aia din "Moartea d-lui Lazarescu" le stim oricum cu totii, si doar asta nu ne ajuta sa le schimbam. Da' nu cred ca are inca cineva curajul asta agresiv al lui Michael Moore pe-aici (nefiind fan declarat al omului, dar apreciind ca filmele lui sunt totusi altceva, provocatoare macar). Mai comenteaza cate unii, mai fac filme destepte, dar sa arunce chiar cu nume, cu cazuri concrete pe interval ? Nu prea-l vad pe ala care sa se incumete.

Expozitii

Acum cateva saptamani m-am oprit din drum si am intrat intr-o expozitie de pictura/ fotografie. Eram in drum spre altceva, stiu insa ca nu ma grabeam, dar am ezitat- sa intru, totusi ? Si ca de fiecare data cand intru, nu-mi pare rau. Chit ca nu-mi place tot ce e expus, uneori chiar constat ca nu-mi place deloc stilul autorului respectiv, dar tot e o pauza binevenita. Artele, muzica te educa in alt fel si e pacat sa ratezi chiar si un respiro de 10 minute, daca ai ocazia.

Chocolate rush makes me think way too much

Am primit de curand o cutie de ciocolata Max Brenner. O cutioaie mai exact, inscriptionata "Optimistic chocolate box" pentru ca ai avea loc in ea sa pui si pantofi, plina cu alte cutiute de tabla in majoritate, cu diverse feluri. Ce mi-a placut in special -pentru ca imi place ciocolata, dar nu ma pasioneaza- e felul in care sunt personalizate produsele. De exemplu, mesajul din titlu era pe o cutie. Iar ca logo au ales "Chocolate by the bald man", alaturi de un desen cu un cap chel :)

E prima data cand vad produse de felul asta atat de personalizate, de regula gasesti asta la branduri de haine, dar la ciocolata nu mai vazusem. Intre timp, marca nu le mai apartine lui Max si lui Brenner, fondatorii initiali, dar chiar si asa ma gandeam ca e fain sa cumperi produse ca astea.