Quintus ii scrie prietenului sau din Quebec

S-a intamplat ca saptamana asta sa deschid un manual de clasa I...n-am mai avut ocazia sa fac asta, copiii prietenilor mei inca nu sunt la scoala iar eu am calcat ultima data intr-o scoala generala in ultimul an de facultate, cand mi-am facut lucrarea de licenta cu niste pusti de scoala primara. Evident, fraza cu pricina din titlu ilustra litera Q.

M-a apucat nostalgia..cand am auzit eu prima data de Quebec ? Se intampla sa tin minte exact: eram intr-a V-a si aveam o colega de clasa care emigrase in Canada (mai exact, tatal ei fugise acolo si dupa un timp reusise sa-si ia si familia, nu stiu cat de legal dar in tot cazul nu o emigrare cu acte depuse, ca acum). Ajunsa acolo, ea scrisese cateva scrisori unei colege de care era mai apropiata, in care ii descria cu incantare ce era pe acolo, iar fata aia simtise nevoia sa ne impartaseasca si noua istoriile. Si uite-asa pana la urma am ajuns sa-i citim misivele la ora de dirigentie. Evident, sentimentul era de Wonderland. Mi-aduc aminte din ce spunea ea acolo, ca "aici nu sint cozi, iar pungile de plastic se arunca " (!!). Pentru un timp, a fost o magie. Peste cativa ani am aflat ca maica-sa ii ascundea sau arunca de-a dreptul scrisorile venite din Romania, pentru ca ii era teama ca o sa vrea sa se reintoarca (la inceput, cu toata incantarea ei, ii era inca foarte dor de prietenii de aici). Nu mai stiu absolut nimic de ea, dupa un timp legatura s-a rupt cum era si normal, vietile aici si acolo erau prea diferite.

Despre tradare

Anul trecut a fost cu povesti (nu ale mele, eu am avut partea mea - mai subtire, recunosc - cu ani in urma) despre barbati care au inselat urat. Care au spulberat increderea partenerei lor nu numai in relatia respectiva, ci au pus sub semnul indoielii insasi increderea acelei femei in posibilitatea de a avea o relatie ok, din acel punct incolo. Iar fetele respective nu erau niste visatoare care pur si simplu nu au putut accepta ca astfel de lucruri se mai intampla. Personal, sunt de parere sa incerci sa mai dregi ceva, sa lupti cu cioburile pentru o forma noua, daca relatia aia a fost cu adevarat semnificativa pentru tine. Dar daca se intampla sa te casatoresti dupa 5 ani de coabitat si la 2 luni dupa nunta, el sa o stearga pe nepusa masa intr-un concediu cu noua lui iubita - de care afli ulterior ca exista in viata lui dinainte de casatorie- e de inteles o asemenea reactie. E un exemplu extrem, admit, dar nici celelalte nu au fost mai onorabile. Si ieri, o alta veste de acelasi fel, cu detalii care au facut sa mi se stranga stomacul, din partea unei prietene bune, cu o relatie veche si aparent solida. Si cu copii, ceea ce inevitabil provoaca un conflict teribil intre instinctele ei de femeie ranita si cele care o obliga sa vada cum poate sa ii afecteze cat mai putin.

Deci situatii urate, cu minciuni cat cuprinde si negari vizavi de intrebarea frontala, pusa nu o data - "Esti sigur ca nu e vorba de altcineva ?". Femeia in cauza aproape inebuneste incercand sa dea de cauza problemei, sa examineze unde a gresit, ce-ar putea sa mai aduca nou ca sa improspateze relatia....timp in care domnul, linistit, isi vede de legatura paralela, transmitand la interval regulat mesaje in directia unei eventuale paranoie a oficialei. Mi se pare mizerabil.

Se intampla ca am fost pusa si de cealalta a baricadei, pentru ca pe cand eram mai degraba o pustoaica, m-am indragostit iremediabil de un barbat insurat iar unul din condimente era sentimentul de a dori sa-l salvez din neimplinirea conjugala pe care o clama fara ezitare. La acel moment nu avea copii, dar sunt convinsa ca simpla lor existenta nu m-ar fi trezit la realitate, ci mai degraba as fi gandit, in spiritul atitudinii lui, ca femeia aia se foloseste si de asta ca sa il tina intr-o relatie searbada. Concluzia mea este ca amanta, cu cat mai indragostita sincer este de acel barbat si nu sunt alte interese la mijloc, nu va intelege decat versiunea lui si in niciun caz nu se va da la o parte din motive morale "abstracte". E oricum o situatie trista si pentru ea, pentru ca adrenalina initiala se duce iar in spate ramane o suferinta continua de a imparti timpul si gesturile lui cu altcineva. Ca un fel de funny-ending, barbatul respectiv se considera la fel de nefericit conjugal si in ziua de azi, desi a mai adaugat niste nume la lista celor care l-au mai "ajutat" sa uite situatia in care se afla.. insa pe de alta parte se declara fidel ideii de casatorie (!!)........Reintalnindu-ma intamplator cu el peste ani, cand si eu eram mai coapta, am realizat asa sub forma de mica revelatie, ca foarte probabil n-ar fi iesit nimic de durata cu noi, atat timp cat intelegeam atat de diferit ...conceptul de fidelitate.

Sunt constienta ca viata ne incearca pe toti in moduri nebanuite si ca rezolvarile nu sunt asa simple. Gandul ca in final nu te poti baza decat pe tine e foarte trist, dar poate si o sursa de revitalizare a unui traseu. O sotie nu are de ce sa se astepte la intelegere morala din partea unei amante, in 99% din cazuri probabil nu va veni, chiar daca e o familie la mijloc. Amanta indragostita nu vede decat personalitatea seducatoare, fara uzura cotidiana, si crede ca e datoare sa lupte pentru sansa de ramane cu acest barbat minunat pe care soarta i l-a scos in cale (oh, God..suflet-pereche, poate prostia asta de film american ar trebui mai putin luata in serios). Singurul care poate sa mai elimine din durere e doar cel care se imparte intre 2 case, relatii. Asta daca intelege macar atat: ca minciunile si rautatile ranesc mult mai mult decat adevarul, oricum incomod. Unii spun ca nu se poate face asta. Eu stiu din auzite ca s-a putut, la cate unele istorii. Eu vreau sa cred ca se mai poate si asa.

Pacat de Vlad Ivanov

Am fost sa vad multi-nominalizatul si festivalizatul "Concertul" al lui Radu Mihaileanu. Ar fi un film cu oarece farmec, daca n-ar abuza de stereotipii cat cuprinde - in cazul asta, e vorba de rusi, care au in gene darul de a-l soca fara sa faca prea mari eforturi pe frantuzul de orice nivel, fie el si mai om de rand. De ce oare se crede ca prind mai bine filmele care abuzeaza de astfel de clisee ? Am o prietena rusoaica, de loc chiar din Siberia. A vazut filmul si l-a clasificat ca pe un "kakat haios", din aceeasi tagma cu Borat (cahhhhhh). E adevarat, rusii sunt mai bautori dupa cum admite si ea, sunt mai aprigi poate, dar in mod cert nu sunt o hoarda de amarati disperati care dau navala intr-un hotel de lux, isi cer diurna pe loc, amenintand sa-l linseze pe cel care ar putea indrazni sa refuze, asa cum sunt prezentati in film, asta ca sa dau numai un amanunt din multe altelele care compun aceeasi imagine. In cazul de fata ii dau perfecta dreptate, tocmai pentru ca ani de zile am fost saturata de imaginile cu romani prezentati in aceeasi cheie de oripilare a occidentalilor civilizati. Barbarii Estului, cu alte cuvinte. Fara atatea exagerari, ar fi putut fi un film bunicel. Asa, il retin doar pe Vlad Ivanov, unul din actorii pe care il urmaresc cu interes in orice joaca, teatru sau film, de cand l-am vazut in 4,3,2. In filmul asta, joaca un magnat al petrolului, care se crede deopotriva si cu talent artistic. Toate replicile, in rusa.

Tipul e din Botosani, a inceput cu Dan Puric in trupa de pantomima dupa care a dat de vreo 4 ori la teatru. Mi se par interesanti intr-un fel aparte cei care au succes mai tarziu in viata. Scriitorii care debuteaza la 40, actorii de care nimeni nu a auzit pana mai tarziu.

Deci pacat de atatea clisee. "Traieste", tot al lui, despre un etiopian care se da drept evreu ca sa poata scapa dintr-o tabara de refugiati si sa castige dreptul la o viata mai buna in Israel (sau la viata, comparat cu conditiile din care a plecat), e incomparabil mai original si mai de substanta.