vineri, 11 martie 2011

Parinti de poveste

..nu prea exista. Sunt greu de gasit si cei macar normali, fara cusururi majore care sa te te influenteze negativ pe drumul devenirii tale. Ieri am ascultat niste povesti triste, ale unei femei trecute de 40 de ani, care mi-au intarit anumite convingeri despre ea. Sa incerce sa te violeze cineva la 14 ani, sa te si bata pana la sange si sa nu le spui parintilor, nici atunci si nici..niciodata, exemplifica o relatie cat se poate de proasta cu ei. Confirmata de ea, de altfel. Copii vulnerabili, care ajung adulti cu probleme emotionale. Pe undeva acolo, o fisura, desi adanc ingropata sub alte straturi de emancipare, ramane. Desi ar fi fost cel mai normal lucru din lume sa ai la cine sa te duci cu incredere si sa povestesti o asemenea grozavie, si sa te ajute sa te vindeci. Trist, trist de tot. Mi-e mila de toti copiii din lumea asta crescuti de parinti indiferenti sau inabordabili si i-as mangaia pe toti pe cap si strange la piept dac-as putea.