Vorba lui Cabral...

.. parca se mai schimba ceva. Vineri noapte eram in Centrul Istoric, unde s-au deschis dupa cum se stie tot felul de cafenele care mai de care mai dragute. Lume pe strazi, in majoritate tineri, luminat, ceva limbi straine..intr-adevar, ar mai fi de lucrat la el dar si cum arata acum iti da o idee despre cum va arata cand intr-un final va fi gata: o arie pietonala cocheta, cu un "flavour" de epoca veche, printre putinele ramase de felul asta in Bucuresti.

Sambata am tras o fuga in parcul Titan, care a fost refacut in ultimii ani si pot sa spun ca e mai ingrijit de cel care e la 5 minute de mine, Tineretului. Muzica veche la difuzoare (parca era un Cristian Vasile, oricum m-a facut sa zambesc), rasaduri de trandafiri cu etichetute nemtesti, o gramada de locuri de joaca noi si mai ales nevandalizate...si plin de oameni care iesisera sa se bucure de soarele care in martie n-a fost prea generos. Sincer, fata de alte dati, n-am vazut mai pe nimeni din categoria alora de scuipau seminte si de care iti venea sa te feresti sa ramai singur cu ei in cotloane mai retrase. Cand s-a modernizat, acum vreun an, parculetul de langa Palatul Copiilor, m-am intrebat cat vor rezista toate chestiile aduse acolo -inclusiv aparate de gimnastica si alte amenajari. Uite ca au rezistat, si cand am mai trecut pe acolo de fiecare data am vazut lumea purtandu-se civilizat. Probabil ca o fi priceput si poporul, in final, ca daca tot distruge ce se face, pot trece perioade lungi pana sa se mai puna altceva in loc.

Sambata, la iesirea din parc, am vazut un magazin..tot Titan si m-am oprit sa iau un pateu si o paine. E painea mea preferata si in plus, imi place ca au feliator. De cand i-au preluat austriecii, am si mai mare incredere ca la painea neagra nu folosesc faina colorata, asa cum am auzit de alte fabrici, si in plus e si buna la gust. Am recunoscut o vanzatoare care lucrase aici, in Tineretului. Toate sunt extrem de amabile, e o placere sa cumperi orice de acolo.

Da, uneori mai poti sa ai si experiente placute in orasul asta. Incet-incet, dar mai bine decat deloc.

Liber de sentimente

Am 'furat' de pe blogul lui Adi Stanciu o discutie care m-a prins, veche, rasuflata ar spune unii dar mie tema inca imi mai da de gandit: poti sa mai simti afectiune pentru o realitate (a tarii tale) care nu te mai satisface ? Un domn argumenta pe acolo cum ca "1. Nu putem compara tarile intre ele asa cum nu putem compara oamenii intre ei. Fiecare om are ceva ce il face special, in fond fiecare om e frumos. Un cersetor poate este generos in timp ce un academician este erudit. Nu cred ca se pot compara etc. Asa ca va recomand sa redescoperiti ceea ce este frumos si bun in Romania, o treaba fff personala si intima in definitiv. 2. Nu pot sa va tin eu acum un curs despre iubire si emotie, dar pot sa va spun pe scurt ca ceea ce simtiti in legatura cu ceva da valoare acelui ceva. Sigur ca mama dvs. poate nu este nici Carla Bruni si nici madame Clinton dar cred ca o iubiti ca pe cea mai scumpa femeie. Cam asa e si cu tara si cu multe alte lucruri. Daca simtiti ceva bine, daca nu…va garantez ca nu pe cale logico-rationalista veti ajunge la iubire. Si cind acest sentiment extraordinar e legat de tara, de Romania in cazul nostru, se numeste patriotism." - ma cam feresc de termeni ca ultimul cuvant, dar notiunea in sine totusi exista, nu conteaza cum vrem s-o denumim. Adi Stanciu, la fel de pertinent, zice ca " În mod evident eu nu fac parte dintre iubitorii de patrie. Nu fac parte nici dintre ne-iubitorii de patrie. România e țara mea, m-a format, cu bunele și cu relele mele, e locul care va fi “acasă” până mor. Asta nu o face bună și frumoasă. Pentru mine. După cum nu o face nici rea și urâtă. E un loc sub soare în care s-a întâmplat să mă nasc. Văd că sunt printre voi oameni care-și iubesc țara. E un sentiment pe care nu-l înțeleg, pur și simplu, dar îl respect. Eu am sentimente pentru oameni, nu pentru locuri, și chiar pentru aceia pe baze strict individuale. Nu cred că e bine să-ți iubești țara, după cum nu cred că e rău. E doar altfel."

Putin mai inainte sa dau de postul asta citeam dintr-un interviu dat de Mihai Ghyka, unul din oamenii care ma fac sa cred ca, chiar sunt ceea ce par: adica bine alcatuiti. Ca istorie de viata, un om care dupa 7 ani de Canada s-a intors in tara, care are in familie si bunici, strabunici cu 20 de ani de puscarie politica, dar si pe Alexandru Ghyka care a finantat revolutia de la 1848- "A băgat toţi banii în nişte visători: Bălcescu, Câmpineanu. Şi Câmpineanu şi-a utilizat averea pentru a finanţa revoluţia. Şi-au dat averea pentru un ideal naţional. Nu pentru a juca la Caritas. Chiar pentru idealul naţional. Credeau că cel mai bun lucru, cel mai bun plasament este ăsta. Aş vrea să văd câţi oameni mai sunt astăzi din cei îmbogăţiţi gata să facă asta.". Si care normal ca sesizeaza si el tarele societatii in care traieste. Dar cu care se pare ca poate sa traiasca, asa cum poate cu lipsa de maniere la masa: "Dacă însă e un om care nu face parte dintr-o familie cu tradiţie şi nu a fost expus acestei educaţii, cred că e regretabil că face zgomot atunci când mănâncă, mă deranjează, dar nu mă pripesc să-l judec. Dacă face foarte mult zgomot şi e unul dintre colegii fiului meu, am să-i şi spun. Dacă e un adult, am să trăiesc cu asta."

Acest post nu e o pledoarie pentru nimic. Traiesc aici, si pe mine ma deranjeaza multe, dar aleg sa privesc 1/2 mai plina, pot face asta, asa cum altii nu pot (si aici nu ma refer la un merit personal, ci pur si simplu la o capacitate care exista sau nu fara contotatii de vreun fel). Ramane intrebarea: poti fi, cum zicea acelasi domn cu care am inceput postul, "oricine, oricand, oriunde", fara sa te revendici de nicaieri ?

Med/ Red/ Dead Seas si "No Touch" land

In putine cuvinte, cam asa s-ar rezuma experienta mea de calatorie in Israel. Oups, eram tentata sa scriu "Tara Sfanta", dar s-ar putea ca unii care nu ma stiu suficient de bine sa creada ca sunt patrunsa de trairi mistice raportat la subiect. Dimpotriva..e drept ca la intrarea in biserica unde se afla mormantul cu pricina m-am simtit dintr-odata familiar, dar asta numai pentru ca dupa atatia evrei cu palarii traditionale si zulufi pe strazi, Zidul Plangerii si sinagogi, imaginile ritului crestin erau de-ale casei, ca sa zic asa. Parca poate sti cineva exact, in definitiv, ce si cum s-a intamplat sau daca Dumnezeul nostru e mai adevarat decat al lor ? chiar ma amuzam de o relatare cum ca locatia cunoscuta azi ca fiind a mormantului ar fi fost desemnata astfel pe vremea Elenei, sotia primului imparat roman crestin, care a vrut sa vina sa vada cu ochii ei..si pentru ca era batraioara, se pare ca au mutat putin mai aproape de ea locul cu pricina...Stiu, unii s-ar gandi ca n-am nimic sfant de pot glumi cu asa ceva, dar atatea excese vad in numele religiei incat am ajuns sa consider ca ar fi tare util daca am putea privi mai relaxat toate astea..si eventual sa intelegem ca omul, de cand lumea, a avut nevoie de mitologie ca de aer...
Revenind..tot la impresiile mele din a 2-a parte a titlului, am fost tentata sa zic ca m-am intors in Evul Mediu, in anumite locuri din Ierusalim, mai ales ca acum stiu si din "inside" cam ce reguli trebuie sa urmeze un evreu credincios. Mama, pai ale ortodoxiei par floare la ureche pe langa ale lor. Sa luam numai interdictia de "a face foc" sambata, cum spun ei Sabbat, ceea ce implica nu numai gatit, cat si orice contact electric in viziunea unora.. In Ierusalim n-am vazut cupluri tinandu-se de mana (de altceva ce sa mai zic) - si nici in Tel Aviv, care e mai relaxat, rar am vazut vreo urma de contact fizic la vreo pereche.

Plus, la noi n-am vazut oameni cu cartica de rugaciuni pe strada, pe cand la ei da (inclusiv la zoo era o fatuca ce recita de zor cu cartea in mana).

Alte concluzii:

- sunt influentati de experienta cu holocaustul, cred ca le-a ramas undeva in gena teama de privatiuni, pentru ca rar am vazut atatea burti si latimi la tineri..la varste mai mari nu mai vorbim, erau obligatorii;

- obisnuinta de contact cu moartea, de la pustile atarnate de soldatii in termen pana la stilul in care relateaza despre atentate; faptul ca tu sau copiii tai ar putea muri e parte a vietii cotidiene, si nu un dezastru improbabil;

- oarece aer oriental, femei cu multe bijuterii si nu de cel mai bun gust, nu prea curat, mai putin apasator insa decat in tari arabe. In Tel Aviv, mai putin evident.

Marile: ceva special doar la Rosie unde coralii si pestii sunt colorati in toate felurile posibile. N-am facut scufundari, ca era marea agitata, dar acum imi pare rau.

Mediterana de acolo- nimic deosebit, poate o idee mai curata decat Neagra noastra.

Marea Moarta - un loc care mi s-a parut foarte straniu, in plin desert, unde am fost eu nu erau decat hoteluri. Valurile inexistente si linistea ii dadeau un aer suprarealist. N-am simtit in niciun fel ca e cel mai jos loc de pe Pamant :)

All in all, interesant. Nu e tara unde m-as vedea traind si nici unde as muri de nerabdare sa ma intorc cat mai curand, dar iti permite totusi sa tragi cu ochiul la o cultura cu adevarat veche. O nota in plus pentru cine ajunge in Ierusalim: nu ratati muzeul Holocaustului.

Nu e marketing, nu e propaganda, e pur si simplu un loc in care si Romania isi arata o fata mai putin cunoscuta (s-au deportat si de la noi evrei, in Transnistria, si au murit pe strazi in Iasi haituiti de populatia locala/ soldati la indemnul de prigonire al lui Antonescu) si in care intelegi cat de ambivalenta e natura umana. Si cu parere de rau, mai adaug ca radacinile unei aberatii au stat si in filozofia crestina care a cultivat dispretul fata de cei care inca mai aderau la "vechea" religie...