duminică, 13 septembrie 2009

Religiozitate marca "intelectual" sau Puric deconspirat

In sfarsit vad ca cineva imi impartaseste parerea despre noul discurs al lui Dan Puric, bisericos pana la a-ti face greata si propovaduitor al unui "soi de legendarizare arbitrară a naţiunii, din care rezultă că ea frizează desăvârşirea. Atunci la ce bun s-o mai dăscăleşti? Suntem unici, persecutaţi de tot mapamondul, singurii creştini adevăraţi, speranţa lumii, gloria speciei! Asta e gândire de tip Becali." Cine indrazneste? Chiar Andrei Plesu. Ma bucur sa vad ca are cineva curajul sa spuna franc ca nu e suficient sa tot arunci religia la inaintare ca sa si spui lucruri valabile. Se poate citi mai mult aici: http://www.adevarul.ro/articole/andrei-plesu-n-am-sa-mai-apuc-un-alt-chip-al-acestei-tari.html.
Intr-o nota similara, jurnalul Oanei Pellea, "cel mai nou best-seller Humanitas". Desi mai retinuta decat Puric, mult prea multa religiozitate predicata aproape pagina de pagina. E o chestie de nuanta aici. Nu am nimic de comentat la faptul de a-ti gasi suport si a cauta validare pentru orice decizii in religie, respect optiunea fiecaruia. Dar la Oana, altfel o actrita si un om care pare profund si bine construit, imi "suna" intuitiv prost toata ecuatia ei de viata, asa cum e prezentata in carte: religiozitate, idolatrizare a parintilor -"mama, iubirea vietii mele" si ca sa fie triada completa, insatisfactia cvasi-permanenta cu realitatile romanesti. Niciun fel de mentionare a vreunui episod sentimental. Nu ma mai mir ca se plange de singuratate, explicit sau indirect. E ceva acolo care nu-mi pare o alegere de viata sanatoasa. Iar jurnalul putea fi mai interesant daca isi permitea sa exploreze mai mult viata ei artistica, optiunile ei intelectuale. Pana la urma, relatia cu Dumnezeu e destul de personala si nu stiu daca pot empatiza cu cautarile altuia.
Evident, parerile audientei sunt elogioase, Plesu e primul pan-acum pe care-l vad indraznind sa semnaleze ceva contrar. Am senzatia ca in Romania, odata ce cineva il arunca pe Dumnezeu in discurs, lumea se teme sa mai emita pareri altfel decat laudative. Ca si cum ar insemna ca-l critici chiar pe Dumnezeu, nu discursul unui individ, in ultima instanta.